597 matches
-
că Își tăinuiește intențiile ultime”. Prin urmare, Înainte de 1990, oricine pleca din țară era privit de „organele” comuniste ca un virtual exilat. Iar „subiectul” știa acest lugubru raționament. Emigrația, În asemenea condiții, era Întru cîtva similară cu exilul. Cele două vocabule nu corespundeau Întocmai aceluiași sens deoarece emigrația se transformase, din nefericire, Într-o disperată fugă din țară, Într-o formă de evadare, mai gravă și dezonorantă, pentru individul În cauză și pentru țara sa, decît exilul. Surghiunul urmează, legal, unei
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
multe pagini, M. știe uneori să-și controleze emoțiile, să ia o oarecare distanță și să domine faptele ca un observator prevenit, lucid. Pare interesată mai degrabă de minuția reconstituirii, de concretețea unei senzații, de precizia unui gest, a unei vocabule și nu pune mare preț pe comentariu. În aviditatea privirii se ascunde totuși o frustrare, o vitalitate reprimată, căutându-și drum spre exteriorizare. Doar în fața naturii, a viețuitoarelor și a copiilor, ca miracole intacte, nepervertite încă, atitudinea autoarei se schimbă
MANTU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287993_a_289322]
-
pe care naratorii o citează, grăbindu-se apoi să o contrazică (Parfumul de usturoi). Diverse replici - reproduse în stil direct sau indirect liber - sunt subliniate emfatic și astfel înălțate la rangul de transcrieri dintr-un text memorabil. O serie de vocabule - beamtăr, paore, boconer, bumbi (pentru pilule), scrietor, metaxa și altele - sunt tipărite cu aldine, ca eșantioane selecționate din intertextul public. Referirile exprese la literatură au o pondere moderată în economia întregului și își ating ținta pe trasee deturnate, de cele mai multe
MARINEASA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288032_a_289361]
-
celelalte curente de avangardă, i. se revendică din dadaism, pe considerentul că: „dadaismul reprezintă, mai mult decât o atitudine de artă, o ideologie generală, o stare de spirit universalizată, cu repercusiuni în etică, filosofie, religie.” Dar insurecția denumită prin această vocabulă „nu putea fi decât o stare de spirit pregătitoare”, având drept mobil voința de a provoca „scandalizarea generală” față de tot ce era perimat. Sarcina de a reclădi pe ruine o altă ordine existențială și-a asumat-o constructivismul. Tot din
INTEGRALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287567_a_288896]
-
ea un reper fundamental în bibliografia exegezei ionesciene - sunt construcția coerentă și argumentația fără fisură a ceea ce trebuie numit cu franchețe eșecul exemplar al lui Eugen Ionescu pe terenul culturii române. Acesta este și motivul pentru care titlul românesc - incluzând vocabula anatomia - este mult mai adecvat decât cel francez, în măsura în care oferă cheia metodologică în care a operat autorul. Așadar, oricâte piese informative ar fi lipsit din puzzle în momentul în care I. își construia cartea, absențele sunt irelevante, ele putând fi
IONESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287582_a_288911]
-
sau Cobza lui Marinică, Păcală și Tândală sau Cavalerul și scutierul) și multe dintre fabulele sale (Măciașul și florile, Un muieroi și o femeie, Muștele și albinele) dezvăluie o mare slăbiciune pentru bufonerii lexicale, jocuri de cuvinte și înșirări de vocabule fără sens, parodiind descântecul. Duritatea invectivelor este atenuată de impresia finală de gratuitate și joc, de farmecul, spontaneitatea și umorul dialogurilor. În alte satire (Ingratul, îndeosebi) înverșunarea polemică ia forma pamfletului și a blestemelor clocotind de ură. H.-R. a
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
vulturului (1938), vădit marcate de „experiențe barbiene” și îndeosebi de „maniera lui Arghezi”, așa cum observa G. Călinescu, dar și de marea poezie franceză (Baudelaire, Verlaine, Béranger), de care s-a simțit întotdeauna foarte apropiat. Poezia din această perioadă evocă, în vocabule dure, de o intensă coloratură autohtonă și cu puternice accente simboliste, realități crude (Birjarul, Serenadă, Legământ, Revoltă), dar se lasă ademenită și de stări nostalgice sau de dezolare, aproape maladive (de aici persistența unor motive ca destrămarea, prăbușirea, dispariția). Prevalează
ISTRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287638_a_288967]
-
portul este un comentariu filologic ce recomandă evitarea exceselor de orice soi. În versuri, Corespondenție între doi amorezi sau Limba românească la anii 1832 și 1822 ia în râs anumite jargoane (jargonul administrativ împestrițat cu termeni rusești, exprimarea înțesată de vocabule neogrecești). Ca autor dramatic, I. nu-și uită preocupările lingvistice. În „farsa filologică” Babilonia românească (1860), el atacă, într-o șarjă groasă, limbajul împestrițat de grecisme și slavonisme, italienismul heliadist, „ciunismul”, ortografia nouă cu alfabet latin, franțuzismul. Având meritul întâietății
ISTRATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287635_a_288964]
-
atât ca nume etnic, cât și pentru desemnarea militarilor; alături de acesta a circulat și etnonimul lech43. Nacione Polonus se întâlnește în sursele medievale extrem de rar; cuvântul națiune lipsește, de altfel, din limba polonă și cehă contemporană, în locul lui folosindu-se vocabula naród. Istoricii au plasat geneza națiunii poloneze medievale încă în perioada organizării tribale și încheierea procesului de cristalizare a conștiinței naționale • în secolul XIII. Națiunea medievală s-a întemeiat pe o viguroasă tradiție • F. Graus, op. cit., p. 51-63. • D. Třeštík
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
va fi decât o iluzie. Un concept de eprubetă Ovidiu Pecican: Contra-reeducarea este un termen nefericit nu numai prin conotațiile lui ideologice - trimiterea la reeducarea stalinistă de tipul Încercat la Pitești -, ci, În primul rând, pentru că substantivizează, ca atâtea alte vocabule de aceeași sorginte (postmodernism, postistorie, trans-, meta-, para-, cvasi-cutare fenomen), o relație cu un obiect anume, desemnând dependența conceptuală de acel obiect și incapacitatea de a găsi un concept propriu. În cazul contra-reeducării opțiunea mi se pare cu atât mai
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
fond”. De fapt, el trimite la denumirea populară a organului sexual masculin, utilizată În viața de zi cu zi ca formulă de adresare disprețuitoare la adresa cuiva. Prin urmare, „Bulă” e forma vag camuflată, printr-o concesie făcută conveniențelor sociale, a vocabulei desemnând organul viril; ceea ce, fie și În convenția aluziv trivială adoptată În lumea personajului, Înseamnă izvor al vieții și erecție citită drept verticalitate. Acestea sunt simboluri ale supraviețuirii Într-un univers dominat de sterilitate, tabuuri, false valori. Ceea ce frapează În
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
măcar zonală. Să mai consemnez aici și intrarea ei nu numai În spațiul comerțului și cel al turismului rural, ci și În arealul metafizicii. Când Cioran opina că „mămăliga nu face explozie”, el prelua un stigmat etnic prezent deja În vocabula „mămăligari” aplicată de unii dominatori politici ai trecutului, Îndreptând-o, din interiorul etniei, către colectivitatea din care provenea. Ambiția lui, mi se pare, era dublă: să acutizeze, reluând Într-un context cu valențe cvasideterministe diagnosticul depreciativ de inși lipsiți de
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
moralizând asupra curiozității, compătimirii, iluziei, sincerității, spiritului critic, conservatorismului, complexului de inferioritate, mândriei, invidiei, prieteniei ș.a. Mai toate au drept „epilog” o inversare de optică: „Gâze, lucruri, animale, / Câte-am prins în Fabule, / Nu știu dacă fac parale / Asprele-mi vocabule. Însă eu vă cer iertare/ (Cu umor și grație!), / Pentru cazul când vă doare/ Câte-o comparație!” (Epilog). În mai bine de șaptezeci de „parodii întârziate”, poetul demonstrează o certă virtuozitate a imitației, într-un registru variat care surprinde caracteristica
FILIP-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286997_a_288326]
-
liturghie abia din 476. Firește, monahismul și riturile sale, în special mărturisirea, așa cum sunt descrise în corpus, sunt greu de imaginat în secolul I. Autorul cunoaște cristologia celor două naturi definită de Calcedon în 451 (astfel, de exemplu, folosește frecvent vocabula asynchytos, „neamestecat”, tipică pentru controversele cristologice din prima jumătate a secolului al V-lea și definită apoi la Calcedon: de ex. în Numele div. 1, 4; 592B; 2, 5: 641D; 2, 10: 649A etc.), însă evită formulele acestui conciliu, ca și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
alătură limbile română și latină într-un Dictionarium valachico-latinum, descoperit de B.P. Hasdeu la Budapesta, în 1871. Lucrarea se asemăna cu un glosar latin-maghiar al lui Francisc Páriz Pápai. Fără a respecta riguros principii lexicografice - în ce privește ordinea strict alfabetică a vocabulelor, selectate nu din texte, ci din viu grai, păstrând coloritul dialectal bănățean -, dicționarul este important prin numărul relativ mare al termenilor (5000), care includ, pe lângă nume comune, denumiri topografice și o incipientă nomenclatură botanică și medicală. SCRIERI: Oda, CHRM, I
HALICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287400_a_288729]
-
Privind în jur, poetul vede cum cade pradă ruinării gospodăria patriarhală. Familia semantică a cuvântului sat e mult mai bogată, conținând, în afara vecinătăților imediate, tipurile umane reprezentative („apostolul”, dascălul, dăscălița), rudele (cuscri și cumetri), obiceiurile, anotimpurile, lucrările câmpului, numite cu vocabule puternic marcate de folclor și textele liturgice. Satul se opune ca entitate orașului, ceea ce dă măsura viziunii antitetice care structurează lirismul lui G. Dar opozițiile sunt de căutat și dincolo de antagonismul supralicitat rural-urban. Semnul major sub care evoluează poezia celui
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
detaliu dintre cele mai elocvente și sintetizatoare. Sporind expresivitatea portretului, ca în studiile marilor maeștri, ele capătă valoare de simbol al muncii, al caznei, al jertfei. Cu alte cuvinte, al jalei, care, la rândul ei, stârnește geamătul, și, firește, lacrimile, vocabulă de o mare frecvență, încât G. poate fi numit nu numai un „poet al mâinilor”, dar și „poet al lacrimii”. Se observă totodată că poezia lacrimii e poezia lacrimii tremurate, căci plânsoarea, genele sunt la autorul Clăcașilor de obicei tremurătoare
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
liturghie abia din 476. Firește, monahismul și riturile sale, în special mărturisirea, așa cum sînt descrise în corpus, sînt greu de imaginat în secolul I. Autorul cunoaște cristologia celor două naturi definită de Calcedon în 451 (astfel, de exemplu, folosește frecvent vocabula asynchytos, „neamestecat”, tipică pentru controversele cristologice din prima jumătate a secolului al V-lea și definită apoi la Calcedon: de exemplu, în Numele divine, 1, 4; 592B; 2, 5: 641D; 2, 10: 649A etc.), însă evită formulele acestui conciliu, precum și formulările
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
papales sau colaboratori apropiați ai curiei romane. Poggio Bracciolini (sec. XIV), Biondo Flavio (sec. XV) și, puțin mai târziu, însuși papa Pius II Piccolomini au considerat pe romanofonii balcanici drept colonia ab Traiano care inter tantam Barbarie multa retinet latina vocabula ab Italis, dar cu o rustica male grammatica. Piccolomini adaugă (incluzând și pe �valachi ultra-Danubiani"): lingua utuntur italica verum imperfecta et ad modum corrupta. Despre toți aceștia, descoperiți de Al. Marcu, au scris A. Armbruster, Rudolf Windisch, Lorenzo Renzi și
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
în poezia lui K. (de aici ploaia de antiteze, invazia oximoronului), aflată mereu „între mugur și putrezire”, între „curcubeu și rană”, „aripă și cădere”, dominată de „cele două simboluri, de ruptură și bucurie”. Disperarea și speranța, damnațiunea și mântuirea, carnea (vocabulă obsesivă) și spiritul, violența și tandrețea, întunericul și lumina, viața și moartea, moartea și învierea, maculatul și imaculatul, transcendentul și imanentul, căderea și înălțarea, fărâmițarea și realcătuirea, dorința și asceza (dorința de asceză) ș.a. se strâng cu furie în brațe
KIROPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287716_a_289045]
-
a poetului”, care - scria Mallarmé - „cedează inițiativa cuvintelor”, pentru ca acestea să își transmită „înțelesul ascuns” pe cale de pură sugestie muzicală, independentă de vreun sens noțional, rezultatul sperat ar putea fi obținerea „versului absolut”, adică „un vers care, din mai multe vocabule, reface un cuvânt total, nou, străin limbii și incantatoriu”. În lirica românească s. a debutat, într-un fel, ca fapt literar de preluare, de mimetism, fiind introdus de Al. Macedonski, cel care în 1892 vorbea despre „poezia viitorului”. S. nu
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
evlavia homului chrestin din 1779). Dar Petru Maior și Budai-Deleanu subliniază că româna provine din latina populară, nu din cea clasică, autorul Țiganiadei mai remarcă rolul substratului în formarea limbilor și ia act de existența în limba noastră a multor vocabule nelatine: slave, grecești, gotice, maghiare, albaneze; în opinia lui, vocabularul limbii române literare trebuia îmbogățit cu termeni regionali, cu condiția ca aceștia să fie de sursă latină. Extrapolarea demersurilor pentru învederarea caracterului latin a dus, prin exponenți din a doua
SCOALA ARDELEANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289563_a_290892]
-
păduri sau Bistrița urcă pe trepte de aramă, amestec de relatare reportericească și exaltare poetică. Munții din peisajul bucovinean, considerați „niște făpturi mărețe și vii”, figurile oamenilor, legendele spațiului rural în relația lui cu contemporaneitatea, fantasticul, obiceiurile folclorice pigmentate cu vocabule specifice, conduc spre alcătuirea unei „monografii sentimentale”. SCRIERI: Luceferii de sub grindă, București, 1950; Inima gospodăriei, București, 1951; Învățătoarea, București, 1951; Tinerețe, București, 1953; Păpușoii, București, 1955; Oameni din satul de azi, București, 1956; Vulpile, Iași, 1970; Oameni și munți, București
SIDOROVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289666_a_290995]
-
rememorarea figurilor dragi (mama, tatăl, iubita) ori a câtorva episoade ale copilăriei. S. încearcă o apropiere mai mare de simbolism, dar nu izbutește, în poezii precum Cărăruie sau Râul, decât simple alegorii. Paradoxal, în încercările lui lirice lipsesc cu totul vocabulele dialectale, dar abundă neologismele, unele inoportun utilizate. Dacă fragmentele publicate din piesa Costa Vlahia nu pot da seama nici de dramatismul acțiunii, nici de veridicitatea personajelor, ele arată dexteritate în versificare și o bună mânuire a dialogului, calitate vizibilă și
SAMARINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289453_a_290782]
-
scrierea comentată, ținta lui T. fiind relevarea inventivității lexicale a autorului. Analiza filologică a cuvântului (sursa termenului, familia de cuvinte, evoluția semantică, relațiile sinonimice și antonimice, câmpurile lexicale, schimbările de categorie gramaticală etc.) e completată de interpretarea stilistică. Se identifică vocabule din Țiganiada prezente la scriitorii de mai târziu și sunt analizate în mod special similitudinile de imagini, structuri și expresii între textul lui Budai-Deleanu și scrieri ale lui Eminescu. Grila stilistică fusese aplicată de T. și prozei, mai întâi în
TOHANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290209_a_291538]