617 matches
-
05:15 a dimineței zilei de 6 aprilie 1941, trupele germane, italiene, ungare, și bulgare au atacat Iugoslavia. Luftwaffe a bombardat Belgradul și alte orașe importante ale țării. Pe 17 aprilie, reprezentanți ai diferitelor regiuni iugoslave au semnat armistițiul cu Wehrmachtul. Au fost luați peste 300.000 de prizonieri soldați și ofițeri. Puterile Axei au ocupat Iugoslavia și au creat o serie de state marionetă. Germanii au ocupat Bosnia și Herțegovina și unele regiuni ale Serbiei și Sloveniei. Alte regiuni ale
Participanții la al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/307533_a_308862]
-
Operațiunea "Albastru" (în limba germană: "Fall Blau") a fost numele de cod pentru operațiunea Wehrmachtului german din timpul ofensivei de vară a anului 1942. Ea a dus la declanșarea bătăliilor de la Voronej, Stalingrad și din Caucaz. Se pare că, la început Hitler a dorit să numească această operațiune "Siegfried", după numele legendar al unui erou
Operațiunea Albastru () [Corola-website/Science/307646_a_308975]
-
vară a anului 1942. Ea a dus la declanșarea bătăliilor de la Voronej, Stalingrad și din Caucaz. Se pare că, la început Hitler a dorit să numească această operațiune "Siegfried", după numele legendar al unui erou teutonic. Armata Roșie a învins Wehrmachtul la Stalingrad și, după executarea ofensivelor cu numele de cod "Uranus" și "Saturn" a distrus mari concentrări de trupe din regiunea Stalingradului și i-a forțat germani să se retragă din Caucaz., Grupul de Armate Sud a fost ales să
Operațiunea Albastru () [Corola-website/Science/307646_a_308975]
-
răsărit al celui de-al doilea război mondial. Deși "Generalísimo" Francisco Franco nu a implicat Spania în al doilea război mondial de partea Germaniei Naziste, în ciuda faptului că venise la putere cu ajutorul italo-german, el a lăsat voluntarii să se alăture Wehrmachtului, doar cu condiția ca ei să lupte exclusiv împotriva bolșevismului pe frontul de răsărit. În felul acesta, Franco putea păstra statutul de neutralitate, în același timp plătindu-și datoriile către Adolf Hitler, care-l ajutase prin trimiterea pe frontul războiului
Divizia Albastră Spaniolă () [Corola-website/Science/307656_a_308985]
-
roșii ale carliștilor, pantaloni kaki folosiți de Legión Española și cămăși albastre ale falangiștilor - de unde și porecla "División Azul (Divizia Albastră)". Această uniformă a fost folosită numai la plecarea voluntarilor din Spania, pe front ei au purta uniformele gri ale Wehrmachtului, cu o insignă pe mâneca stângă a vestonului pe care era scris cuvântul "España" pe fondul culorilor naționale spaniole. Pe 13 iulie 1941, primul tren cu voluntari a părăsit Madridul cu direcția Grafenwohr, Bavaria pentru cinci săptămâni de instrucție. Aici
Divizia Albastră Spaniolă () [Corola-website/Science/307656_a_308985]
-
a fost efectuat în timpul la sfârștiul lunii decembrie a anului 1942. Acest atac a fost efectuat de Corpul al 24-a de tancuri sovietic de sub comanda generalului Vasili Mihailovici Badanov. Armata Roșie a încercuit Armata a 6-a germană a Wehrmachtului la Stalingrad în timpul Operațiunii Uranus, care a fost declanșată pe 19 noiembrie 1942. Pe la mijlocul lunii decembrie, atacul de spargere a încercuirii făcut în timpul așa numitei Operațiunii Furtună de Iarnă adusese trupele germane la 48 de kilometri de inelul trupelor sovietice
Raidul de la Taținskaia () [Corola-website/Science/307702_a_309031]
-
acestei operațiuni, Armata Roșie a alungat definitiv forțele germane de pe podul terestru a Smoleskului, care era din punct de vedere istoric cea mai importantă poartă de intrare pentru orice atac spre Moscova. Spre sfârșitul bătăliei de la Kursk din iulie 1943, Wehrmachtul pierduse orice speranță de recâștigare a inițiativei strategice pe frontul de răsărit. Pierderile considerabile din această ultimă bătălie au făcut ca armata germană să fie mult mai puțin eficientă în luptă, mulți dintre cei mai experimentați soldați ai săi pierind
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
această ultimă bătălie au făcut ca armata germană să fie mult mai puțin eficientă în luptă, mulți dintre cei mai experimentați soldați ai săi pierind în timpul ultimilor doi ani de lupte. Aceste pierderi au redus mult capacitatea de reacție a Wehrmachtului la atacurile sovieticilor. De partea sovieticilor, Stalin era hotărât să elibereze toate teritoriile care se mai aflau încă sub controlul germanilor, într-o acțiune care începuse încă din 1942, odată cu declanșarea Operațiunii Uranus care dusese la înfrângerea germanilor la Stalingrad
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
se transformau în albii de noroi, (fenomen numit de ruși rasputița), ceea ce îngreuna mult înaintarea trupelor mecanizate și ridica uriașe probleme logistice. În ceea ce privește căile ferate, sovieticii aveau acces la o singură cale importantă: Rjev - Viazma - Kirov. Pe de altă parte, Wehrmachtul controla o rețea mai dezvoltată de șosele și căi ferate, cu nodurile importante de transport de la Smolensk și Roslav. Aceste două orașe erau centre logistice importante, care permiteau aprovizionarea trupelor și deplasarea întăririlor în zonele dorite. Cele mai importante căi
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
efectele scontate, dar au adus sovieticilor pierderi grele în oameni și materiale. Pe toată linia frontului, atacul a ajuns într-un punct mort. Lângă Spas-Demensk, situația se prezenta ceva mai bine pentru Armata a 10-a sovietică. În această regiune, Wehrmachtul avea mai puține trupe și dispunea de rezerve limitate, ceea ce a permis Armatei a 10-a să străpungă liniile germane și să avanseze 10 km în două zile. Până în cele din urmă, Corpul al 5-lea mecanizat sovietic, relocat din
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
și completarea efectivelor. Până la mijlocul lunii august, situația de pe frontul de răsărit se schimbase datorită faptului că Armata Roșie începuse ofensiva generală, începută cu contraofensiva de la Kursk, Operațiunea Polkovodeț Rumianțev și continuând cu forțarea Niprului. În ciuda acestor atacuri puternice, comandamentul Wehrmachtului a hotărât întărirea defensivei din regiuniole Smolensk și Roslavl, retrăgând câteva divizii din regiunea Oriol. Ca urmare, ofensiva de la Kursk a continuat relativ ușor în zona Oriolului, creând o mare pungă la sud de Smolensk și Briansk. În această situație
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
100 - 180 km în 20 de zile de lupte. În aceeași zonă a mai avut loc și Batălia de la Lenino (în RSS Belarusă) pe 12 - 13 octombrie. Operațiunea Smolensk a fost o victorie decisivă sovietică și o înfrângere usturătoare pentru Wehrmacht. Deși modestă în comparație cu ofensivele care au urmat, (o înaintare de doar 200 - 250 km), înaintarea sovietică a fost importantă din mai multe puncte de vedere. Pentru prima oară, sovieticii eliberau teritorii care se aflaseră multă vreme sub stăpânirea germanilor, descoperind
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
200 - 250 km), înaintarea sovietică a fost importantă din mai multe puncte de vedere. Pentru prima oară, sovieticii eliberau teritorii care se aflaseră multă vreme sub stăpânirea germanilor, descoperind siturile unor crime de război făptuite de SS, Einsatzgruppen sau de Wehrmacht. În teritoriile recent eliberate din jurul Smolenskului, care se aflaseră aproape doi ani sub stăpânirea germanilor, toate instalațiile industriale și producția agricolă dispăruseră. În Regiunea Smolensk, aproape 80% din spațiile de locuit de la orașe și cam 50% dintre cele de la țară
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
ianuarie 1944 avea să se mai miște frontul odată cu eliberarea Leningradului, după 900 de zile de blocadă. În cele din urmă, Operațiunea Bagration din vara anului 1944 a permis Armatei Roșii să curețe aproape întreg teritoriul Uniunii Sovietice de trupele Wehrmachtului, terminând ocupația nazistă și continuând luptele în Polonia și, mai departe, în Germania.
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
de la Berlin că führerul a comandat următoarele represalii pentru orice sat ceh găsit vinovat că ar fi colaborat cu atentatorii partizani ce-l omorâseră pe Heydrich: Horst Böhme, comandant SS al diviziei C din "Einsatzgruppe", a reacționat imediat. Membri ai wehrmachtului și ai SD ("Sicherheitsdienst") au înconjurat satul , blocând toate căile de scăpare. Regimul nazist a ales acest sat pentru ostilitatea rezidenților săi față de ocupatori și pentru că Lidice era suspectat că ar fi adăpostit partizani ai rezistenței locale. Toți bărbații satului
Lidice () [Corola-website/Science/306587_a_307916]
-
subminat definitiv încrederea grecilor de rând în noul guvern. În acest timp, în zonele greu accesibile, au început să se organizeze trupele de partizani antigermani. Pe 30 mai, doi tineri studenți au coborât de pe Acropole steagul arborat acolo de soldații Wehrmachtului cu doar o săptămână mai devreme. În noaptea de 28 spre 29 septembrie 1941, bulgarii au atacat populația civilă din Drama, ca represalii la atacurile grecilor împotriva clădirilor administrative bulgare. Represiunea violentă care a urmat acestui atac a făcut peste
Teatrul de luptă din Mediterană (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308359_a_309688]
-
obiectiv limitarea viitoareai sfere de influență sovietică și ar fi asigurat controlul britanic asupra traficului pe Marea Mediterană și prin Canalul Suez. Până în cele din urmă s-a căzut de acord asupra unei debarcări în Italia, ceea ce ar fi făcut ca Wehrmachtul, care suferea de o acută lipsă de personal, să deplaseze trupe suplimentare în peninsulă. Prin deschiderea unui al doilea front secundar în Europa, Aliații occidentali și-ar fi respectat, (cel puțin parțial), promisiunile făcute sovieticilor și ar fi ușurat presiunea
Teatrul de luptă din Mediterană (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308359_a_309688]
-
forțe germane și române) și să ocupe România. Operațiunea s-a încheiat cu pierderi de ambele părți, modificarea liniei frontului, coroborată cu ieșirea României din război (23 august 1944) de partea Axei și trecerea ulterioară de partea Aliaților. În 1944, Wehrmachtul a fost împins înapoi de-a lungul întregului front. Până în luna mai, Heeresgruppe Südukraine (Grupul de armate Ucraina de sud) a fost împins până pe frontiera României interbelice și a reușit să stabilească o linie defensivă pe Nistru, care nu s-
Operațiunea Iași-Chișinău () [Corola-website/Science/307428_a_308757]
-
mai multe forțe în Crimeea. Datorită încetinirii generale a ritmului înaintării forțelor Axei pe frontul de răsărit, cum forțele sovietice se plasaseră pe pozițiile pregătite din vreme, redistribuirea forțelor germane în Crimeea a fost posibilă fără dezorganizarea atacului principal al Wehrmachtului. Deși forțele sovietice din Crimeea numărau cam 235.000 de oameni, numai aproximaativ 50.000 se aflau în Istmul Perekop, care leagă peninsula de continent. Deși la începutul luptelor a părut că această situație este problematică pentru sovietici, s-a
Bătălia de la Sevastopol () [Corola-website/Science/307413_a_308742]
-
un contraatac i-a îndepărtat pe germani de țintele ofensivei lor. Până pe 4 ianuarie 1942, înaintarea tuturor unităților Axei fusese stopată. În scurtă vreme, a început ofensiva de iarnă sovietică , care avea să producă așa-numita "criză de iarnă a Wehrmachtului." Pe 26 decembrie 1941, sovieticii au debarcat la Kerci, iar pe 30 decembrie au executat o altă debarcare la Feodosia, cu un total de 41.930 de soldați. Trupele dearcate au fost rapid și eficient întărite. Debarcarea era o încercare
Bătălia de la Sevastopol () [Corola-website/Science/307413_a_308742]
-
Erwin Johannes Eugen Rommel ) (n. 15 noiembrie 1891 - d. 14 octombrie 1944) a fost unul dintre cei mai distinși și remarcabili feldmareșali ai Germaniei, ai Wehrmacht-ului și al celui de-al doilea război mondial, fiind totodată unul dintre cei mai mari comandanți militari germani. Rommel a fost comandatul general al trupelor germane din Africa, trupele Wehrmacht-ului cunoscute sub numele de Deutsches Afrikakorps, ceea ce i-
Erwin Rommel () [Corola-website/Science/303098_a_304427]
-
cei mai distinși și remarcabili feldmareșali ai Germaniei, ai Wehrmacht-ului și al celui de-al doilea război mondial, fiind totodată unul dintre cei mai mari comandanți militari germani. Rommel a fost comandatul general al trupelor germane din Africa, trupele Wehrmacht-ului cunoscute sub numele de Deutsches Afrikakorps, ceea ce i-a atras porecla "vulpea deșertului" (în germană, "Wüstenfuchs", ) datorită campaniilor militare reușite pe care le-a repurtat pentru armata germană în Campania din Africa de nord. Mai târziu, a fost numit
Erwin Rommel () [Corola-website/Science/303098_a_304427]
-
comandantul forțelor germane menite să se opună invaziei aliaților din Normandia. Feldmareșalul Rommel este adesea amintit nu numai pentru remarcabilele sale realizări militare, dar și pentru cavalerismul și respectul arătat adversarilor săi. Este cunoscut ca unul din membrii marcanți ai Wehrmacht-ului care s-a opus ordinelor directe, atunci când acestea încălcau codul onoarei militare și al onoarei umane. Poziția lui Rommel în raport cu național-socialismul (nazismul) german este controversată, dacă se ia în considerație și prietenia lui cu Goebbels șeful propagandei naziste, care
Erwin Rommel () [Corola-website/Science/303098_a_304427]
-
a participat activ la Planul Margarethe - ocuparea Ungariei la 19 martie 1944 de către armata germană. Veesenmayer a devenit ministrul plenipotențiar al lui Hitler la Budapesta, și în această calitate a deținut puteri și însărcinări speciale. El a declarat că, în afară de Wehrmacht, toate puterile administrației de ocupație, în special Gestapo-ul, erau sub ordinele sale. Ungaria lui Horthy s-a aflat în această perioadă sub supravegherea de Gestapoului: persoanele suspectate de împotrivire față de Germania nazistă, erau arestate. Veesenmayer a arestat numeroși intelectuali
Edmund Veesenmayer () [Corola-website/Science/303159_a_304488]
-
primele luni ale atacului. Un alt factor care a contribuit la înfrângera inițială a sovieticilor a fost acela că efortul de reînarmare fusese început prea devreme, iar în 1941 majoritatea echipamentelor Armatei Roșii erau deja învechite și inferioare celor ale Wehrmachtului. În perioada inițială a războiului, în care a trebuit să facă față pierderilor catastrofale, Armata Roșie și-a văzut drastic scăzute efectivele unităților blindate. Totuși, doctrinele revoluționare ale deceniului al patrulea, modificate de experiențele luptei, au fost folosite până la urmă
Istoria militară a Uniunii Sovietice () [Corola-website/Science/302292_a_303621]