1,547 matches
-
în ce îl privește pe actorul Alexandru Arșinel, directorul Teatrului, moldovean neaoș, de la Dolhasca...! Dar și actorii Stela Popescu, descinsă din părinți basarabeni, Vasile Muraru cu rădăcini hrănite din sevele de sub umbra Pietricicăi, Adrian Enache gălățean cu torent de talent zămislit la țărmul fluviului și alții sunt, prin urmare, tot neam de moldoveni, iar aceasta-i cum se observă și dovedește, o imagine cuprinzătoare, relevantă spiritual! În cele trei zile de călătorie itinerată prin așezămintele de suflet moldovene, Teatrul „Tănase” va
VIVA REVISTA PEREGRINÂND MOLDOVA de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383810_a_385139]
-
nu, dintr-un alt destin. Nu este vorba despre superioritatea sinelui, ci despre raportarea acestuia la valorile colective. În niciun caz despre superioritatea autoimpusă a exprimării prin cuvânt, ci despre crearea a noi și noi microdiorame lirice, prin care se zămislește un nou univers și se întrezărește un nou început. Prin versul său melodramatic, prin substratul (neo)romantic al poeziilor, dar și prin modernitatea expresiei proprii, se revelează un evident contrast dintre Bine și Rău, dintre Teluric și Astral, dintre lumea
NOI APARIȚII EDITORIALE – OCTOMBRIE 2014 de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383804_a_385133]
-
eu cu muguri noi de săruturi pătimașe... E toamnă noastră și-a lor, iubite, nu-i închipuire... Visului ei dacă-i dai viața se cheamă trăire... Trăim în visele de ieri, amintire, pentru mâine... Viitor ne va fi prezentul nostru zămislit cu iubire! D.G. Referință Bibliografica: Amintire din viitor... / Gabriela Docuță : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2072, Anul VI, 02 septembrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Gabriela Docuță : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este
AMINTIRE DIN VIITOR... de GABRIELA DOCUȚĂ în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383842_a_385171]
-
Îmi bucură din nou privirea. Mi-au subjugat o existență, În care n-am găsit iubirea. Fizic frumos ți-a dat natura, Dar cu suflet rău te-a dăltuit. Făr de căldură ți-e făptura, Ce a ta mamă a zămislit. Tu candela de-aprinzi iubirii, Nu-i poți menține pâlpâirea. Dorești doar clipele plăcerii, Iar de rănești,tu nu-ți pierzi firea. Trandafirul de vei atinge, Pe loc miresma el și-o pierde. Ești răul ce nu poți respinge, Căci
SINGURĂTATEA MĂ APASĂ de GABRIELA ZIDARU în ediţia nr. 2043 din 04 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383852_a_385181]
-
brațele bunicii, atâtea primăveri... Și copilării atâtea prin mâinile ei... Buneii mă așteaptă și azi să le strâng mâna, Mi-e dor de România și ieri și azi și-ntruna! De când te-am cunoscut, îți tot admir făptura, Te-au zămislit zeițe, ori te-a creat natura? Căci ochii ți-s de nimfă parcă Dar trupul florile ți-l îmbracă. Atât de înțeleaptă și-atât de răbdătoare, Și-n ceas de rătăcire, și-n ceas de regăsire, De parcă viața toată ți-
MAI POETIC de IRINA STAVER în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383868_a_385197]
-
ale noastre ai sfințit, Ce a rămas de nepătruns? Cum s-a-ntâmplat atunci când ai cioplit În lemnul crucii Tale sfânt, Când Tu ai pus aluatul la dospit, Ce n-a ieșit după cuvânt? Când după chipul Tău ne-ai zămislit Și ne-ai lăsat liberi să fim, De ce pe unii Tu ai urgisit Și-ai mutilat chipu-ți sublim? A Ta voință nu ți-am împlinit Precum în toate Tu ai vrut, Dar dacă pentru noi ai pătimit, De ce să
DE CE?! de COSTICĂ NECHITA în ediţia nr. 1867 din 10 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383943_a_385272]
-
cunoaște eternul în ciuda tuturor suferințelor care încearcă să sugrume frumusețile universale: “De milenii se luptă ziua cu noaptea,/ Astăzi fuge de ieri și-l așteaptă pe mâine,/ Orologii separă viața și moartea/ De foame se teme preazilnica pâine./ Generații ilustre zămislesc cimitire/ Calicii își roagă plângând viețuirea.../ Ghilotina uitării cânt-a lor pomenire/ Peste veacuri, eternă, e totuși iubirea...” ( Echinocțiale ) Cu ființa umană timpul nu are niciodată timp. Cu eternul inamic al ființei umane, timpul, autorul duce un nesfârșit război și
DUMITRU MARIAN TOMOIAGĂ ŞI DREPTUL LA POEZIE de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383990_a_385319]
-
redând imaginea „jumătății” sale. Efortul creator amintește de iubirea tânărului Pygmalion pentru Galateea, copila sculptată de el în fildeș, de care s-a îndrăgostit: „te caut, din amintiri te recompun/ prin șapte culori de curcubeu”, „te-am pictat”, „te-oi zămisli”, „te-oi dezmierda”, „te-oi finisa” (Rogvaiv de iubire). Tocmai încercările tenace ale omului de a atinge starea de beție erotică și, mai ales, de a rămâne pe crestele fericirii întrețin focul viu al oricărui ideal. E ceea ce se „aude
LINA CODREANU de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1857 din 31 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384067_a_385396]
-
căror frunză broda covor minunat peste pământul reavăn, iar când am călcat pe el am simțit în suflet o părere de rău... fiindcă la fel suntem și noi sortiți de Creator ca să ne contopim cu țărna din care ne-a zămislit. Pășesc pe covorul roșu, trec pragul palatului - Teatrul „TONY BULANDRA” cu ale sale arcade în dantelării de crizanteme nemuritoare ce-mi aruncau zâmbete din gingașele petale, și poposesc în sala mare de spectacole, (împodobită cu gust și înaltă măestrie) opera
CRIZANTEMA DE AUR 2014 – TÂRGOVIŞTE – MI-E ATÂT DE DOR DE TINE, TOAMNA! de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1399 din 30 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384108_a_385437]
-
ne-a încânt, în mod plăcut, cu o romanță seducătoare „Iubirea, floare de cais” - versuri Mariana Chirtoacăde, interpretată de o mai veche cunoștință, soplista - Claudia Mariana Filipescu, câștigătoarea Premiului Special la Festivalul de Romanțe „Roze pe Bega” - Timișoara 2014. „Se zămislește o nouă melodie” - compozitoarea Larisa Coropcean, care a și cântat-o în grai dulce moldovenesc (de dincolo de Prut), versuri Zigmund Tauberg ne-a adus aminte de valsul lent ce însuflețește dansatorii, iar ascultătorii au răsplătit cu aplauze prestația ei. Compoziția
CRIZANTEMA DE AUR 2014 – TÂRGOVIŞTE – MI-E ATÂT DE DOR DE TINE, TOAMNA! de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1399 din 30 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384108_a_385437]
-
Autorului Mă naști într-o anume rânduială, Să moștenesc ce-i bun de la părinți Și chiar i-ai pus să-mi ceară socoteală, Când nu răspund știutei lor dorinți. De ce doar copiezi înfățișarea Celor ce-ntâi din lut i-ai zămislit, Fără a-mi da răspuns la întrebarea Când i-ai gononit din Rai, I-ai părăsit ?” Te știu în mine și Te simt cu rost Pentru credința vie și curată. Chiar dinăuntru Tu mi-ești adăpost Și ajutor, pe calea
DE CE ? de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 2293 din 11 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383519_a_384848]
-
și răspund în fața propriei conștiințe. Nimeni nu verifică, nimeni nu stă cu nuielușa alături ca să emuleze munca. De ce trăiește omul? Omul se naște, trăiește sub oblăduirea lui Dumnezeu pe pământ, apoi moare transformându-se în țărâna din care a fost zămislit. O simplă frază care constată un adevăr. Îl spun nu numai oamenii de știință ci și Biserica, indiferent de religie sau sectă. Matematicienii ar spune că este un postulat deoarece, deși adevăr adevărat nu se poate dovedi. Dar să o
ÎNTRE DUMNEZEU ŞI NATURĂ de EMIL WAGNER în ediţia nr. 1195 din 09 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383437_a_384766]
-
cântă, prelunge făr' de ... XII. UNDE FUGIM... SPRE CE?, de Ciprian Antoche , publicat în Ediția nr. 2231 din 08 februarie 2017. UNDE FUGIM... SPRE CE? V-ați oprit vreodată să priviți o floare Ce zâmbește viața sub un cer frumos, Zămislind petale sub lumini de soare Și sub vântul leneș, așternut duios? V-ați oprit vreodată să priviți o frunză Ce robustă șade într-un vârf de ram, Sub culoarea toamnei, arsă ca de spuză Cum zâmbește lumii, boabă de siclam
CIPRIAN ANTOCHE [Corola-blog/BlogPost/383472_a_384801]
-
spre-al său efemer? V-ați oprit vreodată să-ascultați tumultul Ce astupă codrul sub frumosu-i cânt, Zumzăitul vieții ce ... Citește mai mult UNDE FUGIM... SPRE CE?V-ați oprit vreodată să priviți o floareCe zâmbește viața sub un cer frumos,Zămislind petale sub lumini de soareși sub vântul leneș, așternut duios?V-ați oprit vreodată să priviți o frunzăCe robustă șade într-un vârf de ram,Sub culoarea toamnei, arsă ca de spuzăCum zâmbește lumii, boabă de siclam?V-ați oprit
CIPRIAN ANTOCHE [Corola-blog/BlogPost/383472_a_384801]
-
vii să guști din har. Adu-ți aminte... nu te-am făurit Ca să tot bați din tobe fără tihnă Ci pentru tine am pășit în iad, Ca să te caut și să-ți dau odihnă. PAHARUL ACESTA În nelegiuire am fost zămislit și în păcat am fost născut - așa că nu-s venit tocmai eu, copil al deșertăciunii, spre mântuirea neamurilor. De aceea depărtează Doamne, de mine paharul cel rostit pentru vecie și poartă-mi pașii pe cărări plăcute, senine și limpezi, ce
INSULA CUVINTELOR DE ACASĂ (1) SĂBIILE DUHULUI (STIHURI) de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385339_a_386668]
-
îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogori peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfanțul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Și iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețea ei și aceasta este a șasea luna pentru ea, cea numită stearpa. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputința. Și a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Și îngerul a
Buna Vestire, cea mai veche sarbatoare a Maicii Domnului [Corola-blog/BlogPost/92339_a_93631]
-
baza unei simple făgăduințe că se va petrece cu ea un fapt ce depășește legea firii. A crezut posibil, imposibilul. Și prin aceasta l-a făcut posibil, după cum susține părintele Dumitru Staniloae. E o lege a firii să nu poată zămisli cele ce și-au ales viața fecioriei. De aceea Maica Domnului întreabă: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?”. Însă, după ce îngerul îi comunica modul zămislirii minunate - „Duhul Sfânt se va coborî peste tine și puterea Celui
Buna Vestire, cea mai veche sarbatoare a Maicii Domnului [Corola-blog/BlogPost/92339_a_93631]
-
unde whiskey-ul e mereu gratuit. Încă de pe atunci, orice femeie însărcinată îi provoacă o jenă de-a dreptul organică. „Singurul lucru cu care mă mândresc este faptul că am înțeles de foarte tânăr că nu trebuie să dai viață, să zămislești. Oroarea mea de căsătorie de acolo vine. Este o crimă să transmiți propriile tale defecte unei progenituri și să o obligi să treacă prin aceleași încercări ca și tine. Pă-rinții sunt niște asasini”.”Era frumos?”, a între-bat-o cândva un ziarist
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92448_a_93740]
-
simțiți cum este să te înalți și ce presupune să-ți zdrobești mâinile, coatele, genunchii, să vezi cum lumea devine tot mai mică, riscând să-ți pierzi, deodată, echilibrul. Perseverați, verificați-vă puterea de a survola cerul, acolo unde se zămislește deplinătatea. Acolo este locul rezervat geniilor. Acolo nici cu gândul nu ajungeți, pentru că orizontul vă e aproape și e îngust, iar voi credeți că știți totul. Încetați, așadar, să-i mai etichetați drept nebuni pe cei care s-au înălțat
Artistul, între vocație și predestinare [Corola-blog/BlogPost/92804_a_94096]
-
trăiască în veci, în libertate, în democrație, în fericire. Pe tine te-a strivit cu călcâiul ei uriaș și apoi s-a spălat îngrețoșată. Peste o generație amintirea ta odioasă se va spulbera în tenebrele istoriei din care te-ai zămislit. Ptiu! x Am scris pamfletul ”Năpârcile”, dintr-o suflare, în ziua de 24 decembrie 1989, când se întâmplau multe și eram într-o stare de fervoare, greu descriptibilă, la fel ca mulți alții din această țară, când încă se trăgea
Tinerii eroi și năpârcile. Iluzii seculare și glorii de o zi [Corola-blog/BlogPost/93185_a_94477]
-
al morții. Neiertător când se ivește prilejul: Cain a dovedit-o. Orașul acesta de rândași poate să devină, oricând, unul de revoluționari. Micimea încearcă să înghită Mărimea. Din vale au venit argați: slugi la slugile mele. Strecurați în patul stăpânilor, zămislesc bastarzi. Nici cai, nici măgari: catâri încăpățânați. Și violenți, efect al unei metisări nefericite. Sunt gata să-mi ia gâtul în orice clipă. Îi simt infinit mai străini și mai nemernici decât pe ultimul localnic pur: acesta știe că tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
de iepuri. De-abia acum - gândindu-mă la posibilitatea unui continuator - îmi dau seama cât de mare este deosebirea dintre mine și următorul, în această urbe. Distanța. După Carnaval, Stațiunea va fi liniștită cel puțin o săptămână. Obosită. Nostalgică. Va zămisli copii. Cei mai mulți, în fiecare an, se nasc la nouă luni după Carnaval, Serbarea trezește simțurile. Sunt progeniturile cele mai expuse viciilor. Bețivii de mai târziu; au fost concepuți când sângele părinților era încă pătruns de alcoolul Petrecerii. Într-o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
intru într-un circuit continental, înseamnă că nici nu exist. Doar așa pot să aflu - cu adevărat - cine sunt. Cine pot fi. Trebuia să plec din Stațiune când eram tânăr. Din țară. Aparțin unei literaturi mici; faptul că aceasta a zămislit, totuși, câțiva autori remarcabili, printre care un poet genial - intraductibil - e un argument al teoriei mele, nu tocmai agreată. Sunt acuzat de lipsă de patriotism; un deformator (?!Ă, cosmopolit, iudă! Potențial transfug! De parcă, plecând din țară, aș părăsi planeta! Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
le auzi, te urmăresc permanent. Romancierul își scrie, deja, romanul său. Hotărăște lucruri peste intențiile tale. Același GLAS vă vorbește diferit. Vrei să scapi, încerci manevre inutile; te străduiești, din personaj în personaj, să abați Mesajul. Nutrești, demonic, ideea că zămislești, fie și imaginar, un spațiu care scapă Regulilor; Poruncilor. SĂ NU FURI: ai făcut din locuitorii Stațiunii niște hoțomani. SĂ NU UCIZI: aproape toată suflarea târgului nu se gândește decât cum să-l strângă de gât pe Magistrat sau cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
lecție s-a tradus În nebuneasca Încredințare că rațiunea omenească ar putea pătrunde toate secretele naturii și a faptelor omenești. Tocmai de aceea, acum, e pierdut Într-un labirint, fără să priceapă că Înșiși pașii lui sunt cei care Îi zămislesc deviațiile și unghiurile oarbe, pe măsură ce Înaintează În cercetare. Acquasparta schiță un zâmbet crud. — Asta ne dă timp ca să prevenim mișcările târfei. — Credeți că e Într-adevăr cu putință... continuă Noffo. — Nu știu. Dar fie și doar umbra Îndoielii trebuie stinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]