442 matches
-
tocmai la spate. Odată a încins un dialog cu un bătrân spilcuit, spre deliciul pasagerilor rebegiți: - Aș vrea să ajung pe strada Pitpalacului, puteți să-mi spuneți unde e, domnule? Sexagenarul pișicher o citise din vreme, de când văzuse că o zbughise de lângă mine. - Desigur, cu toată plăcerea domnișoară! Sau doamnă? - Puteți să-mi spuneți marchiză. - Am auzit de o stradă a Pitpalacului în Dorohoi, marchiză. - Nu, domnule, eu la ora 14 trebuie să fiu la Roma, am audiență la Papă. - Aveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
dom, dom să-nălțăm” și mirosul înțepător al pocnitorilor. Pe măsura urcușului, chioșcul de ziare de pe dealul Spirii își dezvelea silueta. Răsări în sfârșit și figura sud-americanului Fanes, tronând impasibilă la taraba lui în așteptarea Clientului. Mai flămând, Chilot o zbughi înainte și-și înfipse colții într-un număr proaspăt al revistei Vip. Stăpânului îi rămase un exemplar al oficiosului guvernamental Paranoia democratică. - Aaa! domnu’ Leo, Hristos s-a născut! - Adevărat s-a născut, nea Fanes! da’ ce, e deja Crăciunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
să le articulez la nimereală. Apartamentul răsuna de pocnete înfundate și de urletul rânjit al mâțelor. Cristina îmi spusese să nu care cumva să scap vreo lighioană în baie. Dar, fatalitate, o clipă de neatenție și mâța numărul 12 o zbughi printre picioarele mele și, odată pătrunsă în baie, se strecură pe lângă masca de sub chiuvetă. Urcă pe țevi până la etajul trei, unde se blocă îngrozită. Misiunea mea devenise imposibilă: pe de o parte trebuia să am grijă ca felinele să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
păsările zboară ca ziua; lupul poposește pe labe în hățișuri și privește nemișcat; vulpea stă lângă vizuină și nu se ndură să meargă la vânat; veverița pleacă creangă lângă creangă și hoinărește, ca o deșucheată, pădurea ntreagă. Iar iepurele a zbughit-o la joacă. Încet, ascultând, ispitit, a ieșit tiptil tiptil din curătură și, când a ajuns la margine și-a văzut întinderea lucie de 24 zăpadă, a început să sară de bucurie: «Poate mai întâlnesc un prieten» își zise iepurașul
Prietenie. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Arteni Miruna () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2325]
-
și arhanghelii, și anafura care te-a făcut pe tine, Pantelimoane! Cu o mișcare fulgerătoare îl înșfăcase de guler și începu să-i care la pumni peste cap, peste obraji, pe unde-i nimerea. Ceilalți, văzând una ca asta, o zbughiră în uliță cu niște râsete prostești amestecate cu spaimă, căci felul cum plutonierul vorbise flăcăului și cum îl apucase la bătaie li se păruse întîi caraghios. Pantelimon însă izbuti să se smulgă din strânsoarea lui Boiangiu și o luă la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fi părut boierilor din mașină, ce nu li s-o fi părut, Dumnezeu știe, destul că a oprit deodată și neamțul a sărit jos și a dat fuga spre copii; Nicușor al lui Vasile, mai micșor și mai sperios, a zbughit-o în ogradă, spre norocul lui, că altfel pătimea și el poate mai rău. Dacă nu se știa cu nici o vină, Costică a stat liniștit, ba încă se și mira ce-o fi vrând neamțul care trâmbițează la cârma mașinii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se auzi afară, în curte, gălăgie de glasuri. ― Uite c-or fi și sosit boierii, coniță dragă! strigă Ileana cu bucurie. ― Du-te repede, fetițo! șopti Nadina cu vocea uscată de emoție. Și întoarce-te să-mi spui! Ileana o zbughi afară prin vestibul. Nadina își simțea inima zvîrcolindu-se de nerăbdare. Îi tremurau genunchii. Își împreună în față foile halatului și se lăsă pe marginea canapelei. Asculta, încordîndu-și cu desperare auzul. Percepea un zgomot confuz din care se desprindea uneori un
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
un gest reflex, își duse mâinile la gât. Zbaterea lui n-avea sorți de izbândă. Ceea ce-i încolăcise gâtul era deosebit de tenace. Luat în sus de acest braț colosal, curând se legăna în aer, pierzând contactul cu solul. Jones, o zbughi afară pe sub picioarele Brett. Zburlit de frică, se fofilă printre Ripley și Parker care alergaseră auzind urletul, Dădură buzna în antrepozit fără să mai stea de gânduri și văzură picioarele lui Brett cum se zbăteau în gol. Ridicând ochii avură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Gabriel o urmă. — Ce s-a întâmplat cu Stella? întrebă Tom. — George a încercat să o înece, răspunse Brian. — Eu trebuie să plec, îl întrerupse părintele Bernard. Se ridică și sutana lui neagră dispăru din cameră. Adam și Zet o zbughiră și ei afară. Brian i se adresă lui Ruby: — Nu găsești ceva de făcut, Ruby? Du-te și lustruiește ceva. Trebuie să existe în casa asta vreun obiect de curățat. Ruby se puse în mișcare cu gravitate. Când se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
a răspuns: „Dă-mi o sărutare și mă opresc!“ Fata se apropie și canalia o sărută, trăgând-o brutal de păr. Pe urmă îi ceru: „Dezbracă-te!“ Fata începu să plângă. „Dezbracă-te sau îl izbesc din nou!“ Fata o zbughi pe ușă, plângând, și licheaua începu din nou să izbească victima cu capul de podea. George, care se afla lângă ușă, o urmă pe fată afară. Mergea pe stradă, plângând, mai mult scâncind. Să fi fost o prostituată care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
descoperiseră și ele o ascunzătoare, pentru că nu mai erau de văzut. Tom și Emma își căraseră rucsacul pe niște stânci dinspre uscat, ale căror creste dințate, încercuind un gol la mijloc, alcătuiau un fel de cetate. Adam și Zet o zbughiseră în mare, dând să se apropie de valurile ceva mai îndepărtate, până la care trebuiau să calce și să alunece pe bolovanii capitonați cu alge și mușchi, oprindu-se la tot pasul pentru a inspecta fascinantele bălți adunate între pietroaie. George
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
tare de astă-dată: „Oh, încetează, încetează, pleacă!“. Vulpea, cu labele-i negre îngropate între resturi și lături, o privi fix, apoi scoase un sunet. Nu un lătrat, ci un strigăt adânc, răscolitor. Când Alex se năpusti spre ea, vulpea o zbughi pe lângă picioarele ei (blana îi mătură rochia) și țâșni direct pe ușa deschisă a garajului. Cu o spaimă aproape superstițioasă, Alex privi din prag și desluși vulpea stând în picioare pe scaunul din față al Rolls-ului. Ce s-a întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
tocmai își scosese rochia înflorată ca să facă o baie, convinsă fiind că era prea târziu pentru o vizită a filozofului. Cuprinsă de panică, își trase din nou, în grabă, rochia peste cap, ciufulindu-și părul negru, drept, îngrijit, și o zbughi în jos pe scări, încheindu-și nasturii din mers. Hattie, care citea I Promessi Spasi în camera de zi, cu una dintre cozi atârnându-i despletită și papucii de casă zvârliți care-ncotro, sări în picioare, începu să-și strângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
din salon, privind afară. (Și ce vede pe fereastră? Vulpi. Merituoșii noștri funcționari municipali, pătrunși de ceea ce se numește „uzuala lor eficiență“, au pompat, desigur, gazul mortal, dar n-au astupat, bineînțeles, toate ieșirile vizuinilor, așa încât vulpile au putut-o zbughi tefere și sănătoase. De altfel, de când cu noile alegeri municipale, vulpile nu mai stau în centrul atenției primăriei.) Alex face rareori vizite, dar vechii ei prieteni vin s-o vadă, ba chiar și noile cunoștințe, cărora Gabriel le spune „turiștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mai mare decât capul ei, cu disperare în ochi s-a uitat iute în dreapta și-n stânga să vadă pe unde s-o tulească, dar în cele din urmă a ales calea rațiunii. A lăsat brânzoaica din gură și a zbughit-o. Prietena mamei a ridicat brânzoaica de pe jos, de lângă colțul scrinului și i-a dat-o lui Nestor. Dar să știi, i-a spus, că nu-i bine să mănânci după pisică. Și nici de pe jos. Nestor încetase să urle
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
gestul meu brutal, de spaimă, de rușine, Mihaela îngălbeni și când i-am dat drumul, căzu pe trepte, inertă ca o cârpă. Se scurseră câteva clipe penibile până să iau o hotărâre. S-o las acolo leșinată și s-o zbughesc ca să scap de urmări, s-au s-o ajut înfruntînd orice risc? Fără să mă fi decis pentru una din aceste ipoteze m-am pomenit înșfăcînd-o în brațe și urcând scările cu ea. Sus pe coridor, am strigat din răsputeri
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
continuare. Fiecare își pipăia iconița din buzunarul de sus al vestonului, sporindu-și speranța salvării. Nu era timp de vorbă, și nici cazul, liniștea noastră făcând loc observatorilor de la tunuri, grupului de comandă, și ghidare a navei. Dar gândurile o zbugheau tăind întunericul și ceața, spre cei dragi care intuiau infernul de la Sevastopol în aceste ultime zile de rezistență. Undeva, în adâncul cerului, deasupra contrastelor lumești, se întâlneau rugăciunile noastre, ale celor de pe vas, cu ale celor dragi din Țara amenințată
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
strânsoare. Unde-i vițelul? Vițelul pe care mi l-ai furat, acum o lună, de la stână. Zi-mi repede, unde i? Ce-ai făcut cu el? Slăbindu-l din strânsoare, apucă să facă o sforțare, să scape și s-o zbughiască, printre oamenii care populau iarmarocul. Păgubașul de vițel nu se lăsă. O luă, mai mult țupăind, ca un iepure, decât alergând, și n scurtă vreme îl reapucă, de gât, mai din apropierea buzei de iepure. Și-l puse jos. Careva, dintre
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
nimic. Nici n-are ce să fie. Ți se pare... Dar...gata. S-o lăsăm baltă. S-a desprins de grup, s-a avântat spre abis, pe pârtie, și, deși a fost chemat, să-i aștepte și pe ceilalți, a zbughit-o, ca un bolid, la vale. Nu însă pe centrul pârtiei, ci, cu câțiva metri în afara traseului, pe care-l străbătea, toată lumea. Nu pe-acolo! Nu face asta! - i s-a strigat, din urmă. N-a mai avut cine auzi
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
pe aici nu e voie, darling“. Tatăl lui murise nu de mult. Murise cînd el avea un an și jumătate. De cîteva luni Julius hoinărea prin palat, dintr-un capăt la celălalt, căutînd să rămînă singur, dacă se putea. O zbughea spre pavilionul slugilor, care era, cum am mai spus, ca o aluniță neagră pe un obraz frumos, dar Încă nu Îndrăznea să se apropie prea mult. Adevărul e că atunci cînd taică-su a căzut la pat bolnav de cancer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Julius, proprietarul unei pușculițe voluminoase căreia nu-i dădea nici o atenție, dorea atît de mult să vadă, să pipăie și să deschidă casa de bani a clubului „Prietenii din Huarocondo“. În noaptea aceea Julius a luat hotărîrea de a o zbughi din palat și de a, intra, o dată pentru totdeauna, În depărtatul și misteriosul pavilion al servitorilor, care ascundea acum o comoară. Chiar mîine va merge acolo; acum, În noaptea asta, nu. Abia terminase supa și leagănul Își potolea din ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și Vilma pleca luîndu-l pe Julius; se duceau amîndoi În livadă, se opreau la piscină sau la caleașca străbunicului. Dar, odată, Julius n-a mai așteptat ca Vilma să-l ia de mînă; i-a luat-o Înainte și a zbughit-o pe urma lui Celso care cobora cu tava. „Arată-mi casa de bani! Arată-mi casa de bani!“, striga În spatele lui, În timp ce majordomul se Îndepărta coborînd scările. PÎnă la urmă l-a ajuns În bucătărie și majordornul-casier a acceptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mult pe Cinthia cînd și-a scos de la gît medalionul de platină și l-a Îngropat Împreună cu celelalte obiecte. Pe rînd, Începînd cu Cinthia și Julius, au aruncat cîte un pumn de țărînă deasupra; fusese ideea Nildei. Pe urmă au zbughit-o cu toții, În afară de Carlos, care s-a Îndreptat cu pași domoli spre camera lui să-și bea ceaiul de la ora șase. O săptămînă după aceea, Susan vru s-o dojenească pe Cinthia pentru că era atît de neglijentă, pentru că-și pierduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
la el și-l luă de mînă, amîndoi se uitau acum la armură, dar chiar În clipa aceea brațul armurii căzu și fu gata gata să-i lovească: era Rafaelito, care executa unul din trucurile lui favorite și acum o zbughea spre grădină, fără să salute pe nimeni. Julius simți că Începuse sărbătorirea onomasticii la verii Lastarria. „Rafaelito, vino aici, Rafaelito vino să vezi ce cadouri ai primit!“ striga maică-sa după el, dar Rafaelito dispăruse În grădină și acum trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Însă, metisa era superbă și Palomino Îi făcea poze cu duiumul, din toate unghiurile, În alb și negru, pînă și În tehnicolor, cum spunea el și orele treceau, iar bietului Julius i se urîse așteptînd. În cele din urmă o zbughi. Recunoscu ușor drumul spre partea de jos a orașului: trebuia să o ia pe prima stradă la stînga, pînă ajungea, după două intersecții, la Parcul Central. Apoi să meargă tot Înainte pînă dădea de una din scările care coborau spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]