453 matches
-
lămurind totodată discuțiile pe seama "anecdotismului" neaoș coroziv al preotului răspopit. Tinctura malițioasă va fi menținută și în Istoria literaturii românești contemporane, 1934, sinteză de referință în care fiul de țăran plecat din munții Neamțului e numit în două rânduri povestaș, zeflemea neglijabilă dacă ținem seama de perspectiva echilibrată, favorabilă asigurată scriitorului în fișa ce-i este consacrată. Creangă e văzut aici ca o "fire independentă", îndepărtat din lumea clerului pentru aplecările spre "pușcă și teatru", iar în povești se remarcă prin
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
În raportarea la cei aflați, sau considerați, a fi pe poziții minoritare. Devine dificilă menținerea eficienței activității și chiar a limitelor bunului simț Într-o interacțiune de grup. Dezbaterile, chiar pe o temă propusă de ei, pot degenera fie În zeflemea funcțională (bataia de joc, de dragul acțiunii În sineă, fie În cea anti-persoană sau grup. Băieții intră mai des În faze de exagerare, impertinentă cu substrat sexual, cu o agresivitate marcantă În conduite și În vocabular. Prioritatea intervenției profesorului În acest
MODALITĂŢI DE PREVENIRE A CONDUITEI AGRESIVE by LIDIA CRAMARIUC () [Corola-publishinghouse/Science/1629_a_2944]
-
În raportarea la cei aflați, sau considerați, a fi pe pozitii minoritare. Devine dificilă menținerea eficienței activității și chiar a limitelor bunului simț Într-o interacțiune de grup. Dezbaterile, chiar pe o temă propusă de ei, pot degenera fie În zeflemea funcțională (bataia de joc, de dragul acțiunii În sineă, fie În cea anti-persoană sau grup. Băieții intră mai des În faze de exagerare, impertinență cu substrat sexual, cu o agresivitate marcantă În conduite și În vocabular. Prioritatea intervenției profesorului În acest
MODALITĂŢI DE PREVENIRE A CONDUITEI AGRESIVE by LIDIA CRAMARIUC () [Corola-publishinghouse/Science/1629_a_2944]
-
diferite stiluri și registre ale discursului literar și nu numai literar". Domină în sufletul acestui Proteu balcanic, a acestui Ianus cu mai multe fețe, dorința de înscenare și provocare: Într-însul nu vibrau, pîna în cea din urmă fibră, decît zeflemeaua, comicul, farsa, care străbăteau pînă în cele mai mici fapte, uneori parcă făr' să-și dea seama" notează N. Petrașcu iar D. Suchianu îl credea cu adevărat pe Caragiale om sucit, "aci bun să-l pui la rană, aci mai
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
groaznic.") pînă cînd va remarca "infinita nestatornicie a simțirii sale"; nu l-a iertat și îi subliniază trivialitatea chiar și în deznădejdea pierderii celor două copile: "Era așa o trivială deznădăjduire în bietul om." Pe Heliade-Rădulescu, Caragiale îl numea în zeflemea "Părintele Literaturii Române" comunicînd lui Zarifopol că "D-ta nu-ți poți da seama bine de calitățile fiicei dacă nu cunoști de aproape pe părintele ei" iar pe Odobescu îl găsea "mai spălat decît toți cei din dzilili de aur
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
iar nu să-și bată joc de ea") a părut multora o exagerare însă ea se conjugă, peste ani, cu o mărturisire extrem de semnificativă a lui Constantin Noica: Cînd m-am aplecat asupra românescului, am făcut-o, cred, exasperat de zeflemeaua lui Caragiale." (Jurnalul de la Păltiniș). Călăuzită de propriile sale jaloane ("Cinste și gramatică acestea sunt cele dintîi condiții ale unei prese bune. Cine vrea poate să aibă și idei. Dar nu e obligatoriu."), viziunea caragealeană produce o degradare continuă a
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Caragiale a lăsat intelectualilor și oamenilor noștri de spirit o normă de viață, un criteriu de valorificare, o "weltanschauung". Învățătura pe care ne-a transmis-o decalogul său, prin excelență latin și elen, adică meridional, e atitudinea zeflemistă în viață. Zeflemea contra cui? Contra seriozității, gravității, contra tristeții, melancoliei, contra informației și conștiinciozității. El a creat, în plus, superstiția talentului, adică disprețul pentru firile profunde, bogate, dar greoaie ori stîngace [...] ...românul și așa e foarte înclinat spre facilitate, persiflare, dispreț de
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
agresivitate, autorul menționat nu include în mod necesar ideea de violență fizică ori verbală, ci "Dezvoltarea inteligenței, îndemânarea de a manipula limbajul favorizează deplasarea agresivității înspre zona spirituală și chiar spre forme de exprimare spirituale cum ar fi ironia, sarcasmul, zeflemeaua, preferate în special de fete"139. Până la urmă, este de părere Gesell, această formă de agresivitate este parte integrantă a procesului de căutare a propriei identități și nu numai, adolescentul adoptând stilul de înfruntare virila, respectiv de colaborare viguroasa pentru
Semiotica limbajului nonverbal în relația părinte adolescent by Livia Durac () [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
de cioburi l-a făcut să râdă iarăși gros: - E bine, hai să mâncăm. Până la Bârlad, căci mergeam în direcția aceea, auzeam mereu zgomot de sticle sparte de stâlpii de telegraf și exclamații de afirmare a „colegilor” și râsete de zeflemea pentru nefericiții care nu nimereau, iar sticlele cădeau pe prundiș sau pe alte locuri. Când ne venea să mergem la closet, la capătul vagonului dădeam de câte un gradat cu automat care păzea ușa, dragă doamne, să nu evadăm cumva
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
regiment de călărași; la vreo zece kilometri de Orhania, un medic trimis în grabă constată că izvorul de contaminare era o fântână din mijlocul bivuacului și defiise [interzise] să se ia apă din ea. Colonelul, un ignorant curajos, luă în zeflemea pe doctor și, ca să dea bunul exemplu, bău un pahar cu apă din fântâna cu pricina. Trei zile după aceea era mort. Toți ofițerii și toți gradații n-au fost la înălțimea acestui umorist, dar rămâne totuși stabilit că foarte
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
restul. S-a constatat că umoriștii trăiesc mai mult, când nu râd de contemporanii lor. Ironia poate fi armă. Dar și scut. Nu scăpați cărțile de umor în mâna proștilor. Mai bine incinerați-le! Incultura degradează umorul împingându-l spre zeflemea. În compania râsului, redutele feminine cedează subit. Hazul nostru de necaz este poate o tiflă dată absurdului vieții. Umorul în artă e precum sarea în bucate. Principala victorie a omului asupra lui însuși rămâne umorul. Proștii rânjesc, nu râd. Un
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
scrise în anotimpul amneziilor. Umorul impune un important grad de risc. El te poate ajuta să pierzi : iubire, prietenie, funcții și chiar libertatea. Crește pofta de râs? Înseamnă că oamenii nu mai au ce pierde. Ironia se infiltrează în amabilități. Zeflemeaua este ruda impertinentă a umorului. Gafele mărunte sporesc zona de pitoresc a marilor personalități. Fără simțul umorului, inteligența devine rigidă, casantă chiar. Zeflemeaua poate împinge chiar și tragicul în derizoriu. A evoluat și râsul. A devenit rânjet. Ironia trebuie să
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Crește pofta de râs? Înseamnă că oamenii nu mai au ce pierde. Ironia se infiltrează în amabilități. Zeflemeaua este ruda impertinentă a umorului. Gafele mărunte sporesc zona de pitoresc a marilor personalități. Fără simțul umorului, inteligența devine rigidă, casantă chiar. Zeflemeaua poate împinge chiar și tragicul în derizoriu. A evoluat și râsul. A devenit rânjet. Ironia trebuie să gâdile, nu să muște. Plăcerea de a ironiza e sublimă. Până când încep să curgă consecințele. Și eu mă gândeam să înalț niște piramide
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Este din ce în ce mai greu de deosebit zâmbetul posac de rânjetul amabil. Angajăm actori de comedie. Rugăm - foarte multă seriozitate. Zâmbetul e un semn că viața are totuși un sens. Jovialitatea imbecilă nu este rudă cu umorul. Umorul - această mirodenie a artei. Zeflemeaua pare a fi un concubinaj al aroganței cu prostia. Umorul se luptă cu radicalii liberi ai răutății umane. Zâmbetul trebuie citit și pe verso. Trivialitățile pretind că sporesc umorul. Gafa poate fi un agent al sincerității. Sau al prostiei. Descifrat
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
reformiști, promovând un fel de iluminism oriental, domnitorii fanarioți au adus pentru prima dată în țările române atmosfera levantină de la sudul Dunării, care mai târziu a fost socotită vinovată de toate nenorocirile poporului român. Mita, bacșișul, taclaua leneșă, justiția coruptă, zeflemeaua superficială sânt și astăzi socotite de români moșteniri fanariote. La sfârșitul secolului trecut poetul național Mihai Eminescu, fondatorul doctrinei naționaliste românești, constata cu amărăciune discrepanța dintre demagogia patriotică a clasei politice și realitatea ei balcanizată: "Și apoi în sfatul țării
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
petrece vreodată este să fii de partea celor care pierd. Trebuie să accepți ca limbajul puterii să fie moneda ta de schimb, dar mai trebuie să plătești și un preț. Chiar felul În care Îți bați joc și iei În zeflemea totul, plin de disperare, ilustrează cât de mare a fost prețul și cât de mult s-a plătit din el. Prețul este sufletul tău. Ai ajuns să-ți pierzi sufletul. Ai ajuns să nu mai simți. Viața ta, condițiile În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
deschidă lectorului apetența de a se aventura în căutarea sensului real. "Nebunul regelui"254 prefigurează disimularea argheziană prin asteism și diasirm, figurile de bază ale polemicii literare urbane. E un model de pamflet politic care combină ironia prin antifrază și zeflemeaua neagresivă, "glacială și nepăsătoare fața de obiect"255, și care simulează, cu o naivitate perfidă, acceptul ironistului față de deciziile politice ale adversarului său. Doar titlul lasă să se înțeleagă dispoziția ironică a autorului, prin trimiterea la unul din personajele clasice
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
românește", Scrieri 24, p. 264. 253 I.L. Caragiale, "Intelectualii", în Publicistică și corespondență, pp. 248-250; până la nota următoare citatele sunt extrase din acest articol. 254 Idem, " Nebunul regelui", în Restituiri, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1986, p. 198. 255 Max Nordau, Psihologia zeflemelei, apud Marian Popa, op. cit., p. 206. 256 I.L. Caragiale, " Puțul nebunului", în Restituiri, pp. 195-197; până la nota următoare citatele sunt extrase din acest articol. 257 Ion Vlad, în prefață la Al. Călinescu, Caragiale sau vârsta modernă a literaturii, Editura Institutul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
reîmbrăcător" a crezut de cuviință să le acopere cu bucăți de pânză. Fără îndoială, nimeni nu mai cere ca nudurile lui Boucher să fie coborâte în depozite, așa cum au impus ayatolahii muzeului de arte frumoase din Teheran. Îi luăm în zeflemea pe acești înapoiați. Uitând că reflexele lor au fost și ale noastre până mai ieri. Și că la Paris, în dimineața asta, niște creștini au pus bombe într-un cinematograf pentru a distruge un ecran sacrileg și a orbi ochii
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
autres jugent par la bonne façon d'en juger, qui est de se laisser prendre aux choses, et de n'avoir ni prévention aveugle, ni complaisance affectée, ni délicatesse ridicule 23." (scena V) El nu încetează să-i ia în zeflemea pe docți și regulile lor. "Dorante Grozavi mai sunteți cu regulile voastre, cu care îi încurcați pe ignoranți și ne înnebuniți zilnic. Se pare, auzindu-vă, că regulile artei sunt cele mai mari mistere ale lumii, și totuși ele nu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
avanscenă, declamându-și cu emfază textul cu fața la public, fără să-și privească vreodată partenerul căruia nu pare să i se adreseze 31. Ne amintim cu ce vervă feroce Molière, în Improvizația de la Versailles (L'Impromptu de Versailles), îi ia în zeflemea pe Marii Comedianți de la Hôtel de Bourgogne, amuzându-se el însuși să imite limbuția lui Montfleury, pe cea a Domnișoarei Beauchâteau, Hauteroche etc., emfaza dicției, grandilocvența atitudinilor. Jocul lor, în secolul al XVIII-lea, este aproape tot atât de mărginit. Fiind foarte
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de la începutul secolului trecut, recurențe tipologice și tematice sunt identificabile cu deosebire în perioada interbelică, scriitorii târgovișteni și apoi poeții și prozatorii optzeciști valorifică elementele de "inginerie textuală" caragialiană, mare parte din publicistica actuală apelează la autoritatea ironiei sau la zeflemeaua caragialiană. Astfel încât, se poate vorbi de o maleabilitate a caragialismului care își păstrează în timp esența, impunându-se prin anumite componente ale sale, într-un flux nesfârșit. Se justifică, în consecință, opțiunea noastră pentru o definire globală, care să cuprindă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din acestea sau a vecinătăților cu care poate interfera. De exemplu, în cadrul modului satiric se precizează poziția și disocierea față de comicul sarcastic, modul parodic presupune delimitarea parodiei de pastișă și antrenează convergențe cu burlescul și cu eroi-comicul, modul ironic implică zeflemeaua și autoironia ca subspecii, grotescul se bazează pe comicul caricaturii și marchează incidențe atât cu umorul negru cât și cu cel absurd 48. Se constată, așadar, că în ciuda considerabilelor eforturi, intenția de clasificare riguroasă și distribuire exactă, cu evitarea imixtiunilor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cel redat prin sintagma "satiră și umor", cu sensul de "text combativ provocând un râs combativ"1. Comicul a fost astfel disociat de gratuitate, pretinzându-i-se eficiență în noua pragmatică politică. S-a impus oficial abandonarea ironiei sau a zeflemelei ușoare în favoarea modului sarcastic, pentru optima expresie de respingere și nimicire a vechilor și noilor "dușmani ai poporului" "burghezo-moșierimea", chiaburii și "imperialiștii" prin utilizarea imperativă a invectivei, apostrofei, polemicii incisive. Ca urmare, au fost recomandate forme și specii literare precum
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
derutează și captivează prin ambivalența mesajului deopotrivă senin și grav, vesel și trist, indiferent și combativ, chiar și în cele mai neutre dintre texte. Deși nu foarte frecvent, atunci când gravitatea neregulilor perpetuate în mod absurd și urbanitatea ironiei sau a zeflemelei i se pare că sunt ireconciliabile, Caragiale recurge la satirizare în tonalități diferite, de la cea aparent involuntară din comedii, decurgând din simpla selectare semnificativă a situațiilor care se incriminează parcă de la sine, până la diatriba din mult invocatul 1907. Din primavară
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]