455 matches
-
atunci și vremea (deja) liniștită de acum a trecut o revoluție, descrisă în carte întîi din perspectiva agitației de pe margine, a telefoanelor "conspirative", a parolelor. Ceea ce pare a fi, la prima vedere, un joc de societate înrudit de aproape cu zeflemelele, sau cu poezioarele cu dublu înțeles care puneau pe jar "organele", se transformă repede într-o treaba serioasă, cu sînge și morți. În toiul evenimentelor, Filip Criste (Cristé, pentru străini), primul "narator" al romanului, o cunoaște pe Eliza, blonda profesoară
Amintiri la schimb by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12181_a_13506]
-
o pușcă la tîmplă/ cu o floare de mac între buze/ cu degetele de scrum și scriu și scriu// Și se face deodată seară/ și se face deodată pustiu/ să înviem acum dragostea mea/ e mult prea tîrziu” (Tîrziu). Dezvoltîndu-și zeflemeaua, poetul declară că-și duce pe brațe melancolia aidoma unui copil handicapat care „vrea la oliță”, pe cînd viața „geme în jur neștiută”, asemenea unei galere cu vîslași care „trag la rame unii împotriva altora”. În momentele de relativă acalmie
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4472_a_5797]
-
Gheorghe Grigurcu Spre deosebire de majoritatea poeților noștri născuți în anii '50, atrași de ludic, de zeflemea, de o deriziune în raport cu solemnitatea temelor existențiale (al cărei revers pozitiv ar trebui să-l constituie cultul realiilor umile, neglijate însă în temeiul cinismului conținut în ironie), Dan Damaschin rămîne străjer neînfricat - pe înaltul platou al marilor întrebări ale ființei
Un sol al "ireparabilului" (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15949_a_17274]
-
Algeria este țara mea, nu am alta. Și nici nu vreau să am alta”. De ce scrie în limba franceză? Foarte simplu. La început, vroia doar să scrie. Nu-i păsa în ce limbă. Profesorul de arabă l-a luat în zeflemea. Cel de franceză l-a încurajat. Marea temă a romanelor lui Khadra este necesitatea dialogului dintre Orient și Occident. Fiecare parte e surdă la problemele și nevoile celeilalte. Consecința: violența lumii contemporane. Rândunelele din Kabul (2002), Atacul (2005) și Sirenele
Dragoste la Kabul by Mihaela Mudure () [Corola-journal/Journalistic/5585_a_6910]
-
cronicarul „Tribunei”: „De persoane nu mă acăț, fără când am de bază altă gazetă, căci atunci răspunde gazeta aceea, presa de mai înainte răspunde de presa posterioară, spune paragraful (s.a.)”7. De asemenea, pedeapsa era mai ușoară pentru luarea în zeflemea. Onoarea de a fi... înjosit Că Slavici a fost prigonit pentru ideile promovate de el în articole de gazetă sau în volume atât de unguri, cât și de români nu mai e urmă de îndoială. Autorul a îndurat greu nu
Ioan Slavici – „spion” și „trădător” by Lucian-Vasile Szabo () [Corola-journal/Journalistic/4876_a_6201]
-
Fraza parcă e scrisă în anul 2000 Critica, ce uneori pare excesivă, are și o contrapondere a calităților, care pot fi și ele, unele, discutabile: românii sunt discreți, răbdători, ființe sociabile. Deși nu-i lipsește umorul, românul "e serios, măsurat. Zeflemeaua nu-i place. Așa se explică de ce opera lui Caragiale, spre mirarea multora, nu e gustată îndeajuns pe toată întinderea nației". Ceea ce, adaug eu, nu-i spre lauda ei. Afirmând în alte contexte că românul nu este edil, nu are
G. Călinescu despre cultură și națiune by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13662_a_14987]
-
al lumii, trebuie să mă-nchin ție, căci fără un creier care s-o ceară, Divinitatea nu mai poate avea rost; iar tu ești cel care poți dispune cum vrei de acel creier!... Tu ești deci Zeul cel mai puternic!..." Zeflemea, sau adevăr? Coțcarul se lasă covîrșit de coerența melancoliei. Acesta, însă, nu e Urmuz, deși sfîrșitul lui nimerit în plin ne-ar lăsa să-l bănuim (și) așa. El este ingeniosul retezat și solistul gîtuit. Oricît de spart ar suna
Dupa masa lui Grummer by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7879_a_9204]
-
culori pastel. Repetarea scenei o bagatelizează, făcînd din Zoe o biată închipuită, rătăcită într-o nuvelă realistă, în care mai stăruie, crepuscular, un paj meditativ și o nebunie dată, înadins, fantelui disprețuitor. Vestigii romantice. Se vor pierde și ele, în zeflemeaua epilogului la O alergare de cai, "o convorbire atât de prozaică", în refuzul, deghizat într-o deraiere a limbii, de-a-și mărturisi de la un cap la altul păcatele tinerețelor, în observația formată, fără excese, din Scrisori... "Mână băiete, adecă șuieră
Locul celor vechi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8062_a_9387]
-
Hauser). Mistica desăvîrșește ceea ce verbul a săvîrșit. Îl vedem pe Dan Damaschin ca pe un poet de excepție, mai întîi în cuprinsul eșalonului generaționist din care, cronologic, face parte, cel al optzeciștilor , cu a căror atitudine de scepticism ricanant, de zeflemea nu are nimic comun. Densitatea discursului său cu o miză metafizică și cu o dicție oraculară, tangentă la tonalitățile imnice ale lui Hölderlin și Coleridge dar și ale lui Saint-John Perse, se detașează de asemenea de contextul mai larg al
Miza spirituală (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8781_a_10106]
-
socialist. Apoi sunt cei ce caută să-l vindece pe Caragiale de el însuși, adică „de caragialism înțeles ca minorat deopotrivă ontologic și estetic sub specia provincialismului, a bufoneriei și a farsei ca genuri minore ale comicului, al superficialității și zeflemelei, al relelor moravuri și deprinderi”. Radu Stanca și Ion Negoițescu sunt cei care vor căuta tragicul din comic, deformând iarăși, dar și N. Steinhardt, care țintește interpretări creștin-ortodoxe - de pildă, smerenia și iubirea aproapelui „ca fruct al dialogului și reconcilierii
Prospețimi Hermeneutice by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2390_a_3715]
-
un veritabil chin intelectual. Căci există o tortură prin umor manifestată prin debitarea pe bandă rulantă a unor poante răsuflate după mecanisme pe care le știu și pruncii. Cu timpul, zîmbetul capătă tenta crispată a unui rictus dureros, semn că zeflemeaua a ajuns la limită. Sațietatea începe să domnească, iar uzura morală își intră în drepturi. De aceea, trebuie să ai o imaginație foarte săracă pentru ca, după o vîrstă, să mai guști bancuri de inspirație filosofică. Singura împrejurare cînd umorul nu
Copioasa abureală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6709_a_8034]
-
pe creștet/ [dar mă mai slujea cât de cât]/coșmarurile lui nu erau de dorit/tresărea, scotea flăcări/pe nas, pe gură. chemă ploaia/el știa de unde/ Fii bun, bun să fii/!, îl rugăm//unii îl purtau/de la rugăciune la zeflemea/ primea pâinea cea de toate zilele/și slove frumoase/,<false proteze pentru iluzia iubirii>/până când, intr-o-nvalmaseala de zăpezi// și cuvinte căzute//din veșnicii//o aripă i se rupse//dureros??/ învățase de la oameni să fie trist/...începu să geamă
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
Nu sentimentele în sine sunt caduce, cât maniera/stilul sentimentalității. Aceasta e pretabilă, cu vremea, la un soi de parodie tandră, din care au ieșit Les Fętes galantes, ca și, în genere, diverse mode retro. Sentimentele, apoi, sunt luate-n zeflemea de cinismul adolescentin, - un poet ca Geo Dumitrescu rămânând cam licean o viață. Buna-credință, pe de altă parte, e confundată cu naivitatea, iar de naivi, de obicei, se râde. E anevoie ca eminescianul "O o(a)ră să fi fost
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
amici..." (s.m.) să (mai) reziste după nostimul discredit caragialesc al lui amic, amică, amiciție... Ceea ce nu înseamnă că "toți elegiacii sunt niște canalii", cum va fi crezut Leconte de Lisle, care, nefiind un elegiac, nu excela nici prin umor! În ceea ce privește zeflemeaua ca "demonie națională" (pe lângă faptul că e, totuși, vorba și de "o atracție generic-omenească spre spectacolul Ťrăuluiť" în sine), cf. distihul lui Ion Barbu, și anume: Dăm cu sâc/ Din Isarlîk", și ultimul vers al poeziei lui Arghezi, Satan, în
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
de glorie, în clipele acelea chipul lui Neculai căpăta o expresie plină de extaz. Se găseau, firește, unii care încercau să-l tempereze. În loc de contraargument, lor, personajul li se recomanda : „Eu sunt comunistul Neculai ! Trăiască !”... FORMA MENTIS Chiar pornite în zeflemea, polemicile devin zeloase pe măsură ce adversarii își descoperă argumentele. Când domnul Costică a anunțat că va aduce pe tapet doar fapte, adunarea de la berărie tocmai ajunsese în această fază. Fiecare avea în buzunar cel mai categoric argument ; îi cedară totuși rândul
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
evidențiate, mai ales, realizările minore, chiar mediocre. Memoria a rămas impregnată de amintirea veștmintelor de brocart, a pamfletelor și a cântecelor cu care l-a urmărit tineretul "aurit", pe cel care îi înconjura pe Beaufort și pe Condé, luând în zeflemea totul și fiind incapabil să înțeleagă opera ministrului. Pe de altă parte, dacă Mazarin nu ar fi admis succesiunea lui Richelieu, nu am mai putea azi să luăm în calcul puținul care a rămas din opera marelui cardinal. De două
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
sale, Goethe care încântase deja Germania, vorbea despre personalitatea lui, ca despre ceva "romanesc și sentimental". Prințul de Talleyrand era, al rându-i, un om de salon. Figură impasibilă, firea lui emana o bunăvoință oarecum banală, o ușoară luare în zeflemea, în conversație manifesta o bunăvoință care îi seducea pe toți cei care îl abordau. Dar el nu era nicidecum romanesc. Educația ecleziastică, care și-a lăsat amprenta asupra sa, îl apăra, ca o pavăză, împotriva oricărei slăbiciuni sentimentale. El a
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
15 iulie 2010 Mici lecții de optimism estival De câteva veri încoace, observ că am parte de tot soiul de exerciții de (occidentală) gândire pozitivă, de-a dreptul stupefiante pentru cioranocaragialianul din mine, filo xerat de catastrofism, scepticism agresiv și zeflemea suicidară. Mai întâi au fost dragii noștri fini, Oana și Floricel (științe politice, medicină), stabiliți de zece ani în State, și care, după varii șicane birocratice, s au aranjat cum se cuvine, cu bani destui, recunoașterea diplomelor valahe, casă zdravană
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Gloop, ești șambelan, ca Munro. îl știi pe Munro, nu? îmmtipul care duce lumea dintr-o cameră-nalta. Ascultă. Lac amurgit, lucios ca limpedele-oțel, fiece stea o lance sclipindă în ale tale-adîncuri. Pozeie. La vremea mea, am fost luat în zeflemea că-s rezistent, Gloop. Om plicticos și rezistent, care nu știe decît două-trei cuvinte. Dar pozeia pîndește în aceste andîcuri, Gloop! spuse Lanark bătîndu-se cu pumnii în piept. Se bătu prea tare și începu să tușească. — Lasă-te pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de care Kasser se convinsese de-a lungul timpului. ― Călugării augustinieni venerează cercul. Întregul... ― Trebuie să recunosc că aici îi înțeleg. Cercul e frumos, minunat de simplu... Am auzit de fii care își definesc tații ca fiind cercuri. Kasser ignoră zeflemeaua. ― Da, fiule, dar în viață nu toate lucrurile sunt simple. Așa cum în geometrie există forme care nu pot fi cuprinse nicicum într-un cerc, la fel, ghidîndu-te după teologia augustiniană, nu vei putea înțelege niciodată absolut totul. Și asta cu
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
să mă înclin în fața destinului exemplar al dinastiei Boszt, alcătuită din oameni care se feresc cu maximă înțelepciune să-și atingă limitele." Kasser nu era sigur ce dorise să spună Abatele, dar simțise că vorbele lui erau un fel de zeflemea. Înțelesul obscur al acelor fraze îl urmărise ani buni după aceea, rănindu-l poate chiar mai mult decât conștiința faptului că, din cauza fricii cu care privise întîlnirea cu el, Abatele căpătase un ascendent imens asupra lui. Prin hublou se vedea
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
din toate nenorocirile care i se întîmplaseră începînd cu ziua aceea în care Rim fusese ucis. - Am decis... - Știu ce vreți să-mi spuneți. - Să te fi blagoslovit Dumnezeu acum și cu darul clarviziunii? reveni Airam pentru o clipă la zeflemeaua cu care obișnuise să îl trateze pe Abate cu mulți ani în urmă. - Nu. Dar există un singur motiv pentru care ați fi putut veni împreună la mine. - Așa e, încuviință și Maria. Am decis să punem capăt încercărilor noastre
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
brusc, Abatele începu să vorbească repede: - Știu, mi-ai mai spus asta. Dar uite, zilele trecute mi-am adus aminte despre o pildă care ar trebui să te lămurească și pe tine. - Abia aștept, zise Kasser pe un ton aproape de zeflemea, pe care însă Abatele nu-l luă în seamă. - E vorba despre timp. Sfântul Augustin din Hippona credea că Dumnezeu măsoară și stăpânește timpul. - Păi ce e așa un secret? Toți creștinii credeau că Dumnezeul lor stăpânește totul. Iar timpul
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
răspuns pe același ton Costăchel și Petrache. Cred că de la adunarea de la școală și până acum v-ați hotărât... Ne-am! - a răspuns scurt Costăchel. Ei! Ce hotărâre ați luat? Intrați? Ori nu? Unde să intrăm? - a întrebat cam în zeflemea Petrache. În întovărășie! Unde altundeva? - a intervenit în discuție Chersân. Nu! Nu intrăm! Și spune și tu întovărășire, măi Chersân! - a răspuns tot Petrache. Chersân - ca un câine bătut - s-a uitat la Tașmău, care și-a încrâncenat ochii peste
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
din «naționalitățile conlocuitoare»), n-am Întâlnit nimic din amalgamul de vrăji și vrăjeli pe care o gașcă de pontifi, uzurpând și monopolizând reprezentarea culturii și spiritualității românești, le propagă drept specifice. În schimb, câtă tristețe și autoironie, răbdare și blândețe, zeflemea, mândrie și cultură adevărată, fără tricolor și cruce”. Și adăuga: „Apropo de «specificul românesc»: ce mult am iubit amestecul de zeflemea, autoironie și franchețe, cu ambele picioare pe pământ! Și ce mult Îmi lipsește aici, printre nemți, filosofi morocănoși! Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]