360 matches
-
arme războinice, acestea joacă (paradoxal) același rol magic, de legare : Binișor că mi-l lega, Cu cordița arcului, Arcului voinicului (66, p. 37 ; 31, p. 90). în acest caz, arcul e folosit ca arcan. O dată legat, leul este scos „în zgardă” din „zonă” (anabasis) și adus „la țară” (în sat) sau „în târg” ca tropaeum (trofeu) sau ca hostia (animal de sacrificiu). Pe drum, oamenii îl elogiază pe erou și-i laudă părinții care au un astfel de fecior. Un număr
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Biserica Doamnei (București), bisericile din Gura Văii (119), Căzănești, Genuneni, Covrești, Copăceni, Drăgășani (Vâlcea), Vladimir (Gorj), Urși, Vineți (Olt), Ciofrângeni-Ungureni, Cotu (Argeș) ș.a. (85). În decorurile de lemn sculptat ale tâmplelor apar, de regulă, repre- zentări parțiale : fie balauri cu zgardă (Biserica Rucăr-Muscel, Mănăstirea Cotroceni etc. ; cf. 120), fie Sf. Gheorghe (fără fecioară) răpune un balaur cu zgardă (Biserica Șerban-Vodă - București, tâmplă expusă la Muzeul Național de Artă al României). Este interesant faptul că motivul legendar „Sf. Gheorghe omo- rând balaurul
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Vineți (Olt), Ciofrângeni-Ungureni, Cotu (Argeș) ș.a. (85). În decorurile de lemn sculptat ale tâmplelor apar, de regulă, repre- zentări parțiale : fie balauri cu zgardă (Biserica Rucăr-Muscel, Mănăstirea Cotroceni etc. ; cf. 120), fie Sf. Gheorghe (fără fecioară) răpune un balaur cu zgardă (Biserica Șerban-Vodă - București, tâmplă expusă la Muzeul Național de Artă al României). Este interesant faptul că motivul legendar „Sf. Gheorghe omo- rând balaurul” a penetrat în iconografie în condițiile în care multe dintre Mineele bizantine și chiar postbizantine (45, p.
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
lașă. Nu o clasă conducătoare puternică. Nerăbdătoare Într-un mod umilitor, tainic să coboare și să se se amestece cu toate mulțimile minoritare și să țipe Împotriva ei Înseși. Și clerul? Făceau din săbii pluguri? Nu, mai degrabă făceau din zgarde de câini bikini. Dar lucrurile nu erau nici albe, nici negre. Atent la pași (câinii), căutând o bancă pentru zece minute ca să se gândească sau să evite să se gândească la Gruner. Probabil În ciuda marii tristeți să citească câteva paragrafe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
țărănești. Unul dintre cei trei bătrâni punea preț pe faptul că era primarul satului și conducătorul țăranilor locali. Și tot ciudat e și faptul că nimeni nu ne-a dezarmat. Din dotarea căpitanului de cavalerie făcea parte un câine cu zgardă bătută cu perle, pe care-l purta pe braț și cu care vorbea cu atâta dragoste, de parcă pe lumea asta, în afară de câine, nu mai exista nimic care să merite simpatia lui. Unul dintre oamenii ăia greoi din Volkssturm care ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fierbinte să vorbești, apoi aștepți până când ea vine schițând pași de dans și, în cea mai frumoasă germană literară, spune „Da, vă rog“, atunci s-a zis cu tine, nu mai există întoarcere, ești legat, fiindcă ți se pune inevitabil zgarda de gât. Nu mai poți să te fofilezi; mai mult chiar, începe să se apropie de tine, palpabil, și să se transforme în persoană în carne și oase, cineva care poartă un nume care, până acum, nu fusese scris decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
stadiul de Hiroshima după bomba atomică.) Episodul următor. Lacrimi. Neașteptate. Cumva purulente. Stop. Rewind. Repeat. David ascultă. Șuierat, din reportofon, Coos van Bruggen își despa che tează lucrurile, se spală pe cap, își ia halatul de baie. Privește trist o zgardă care nu mai e a nici unui câine pe care-l cheamă Finn. E slab de-i numeri coastele. Și nu mai e blond. Cum spuneam acum... nu știu câte pagini, dispariția mea a fost o întâmplare ciudată, bine determinată meteorologic, impecabil documentată
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
merișor verde pe creștet și un ram de crini înfloriți în mâna dreaptă. Chipul bonom și melancolic era contrazis de raza de lumină reflectată de ochiul de sticlă care dăduse numele familiei. Un alt strămoș, reprezentat în armură, cu o zgardă cu țepi de metal în jurul gâtului și sabia ridicată într-o pe veci înțepenită poza războinică, strângea între genunchi un cal, ridicat în două picioare, a cărui armură se termina în dreptul frunții într-un corn metalic. Era Albertus Augenstein, Dux
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
paștele și grijania, care te-a plimbat cu sania", zvârlea căciula în țărână și câteva parale în cutia de tablă a fotografului și se lăsă răstignit la soare, în jilțul de lemn din fața aparatului. Fotograful îi prindea ceafa într-o zgardă de metal, cu care era prevăzut spătarul jilțului, imobilizându-i astfel capul ca pe un gândac în insectar. Îi potrivea în spate un panou de pânză țeapănă, zugrăvită cu flori și inimioare, cu un text ca o aureolă în jurul capului
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
actul magic la care lua parte, precupețul trebuia să stea nemișcat câteva minute, fără să respire, să înghită sau să clipească din ochi, după care, palid și istovit, sughițând de încordare, se ridică buimac cu scaun cu tot, prins cu zgarda de gât. "FRAȚII MORITZ Pictori și fotografi ambulanți" cum sta scris pe rulota cu cai cu care peregrinau dintr-un târg în altul și în care se producea alchimia revelării fotografiei mai aveau în recuzita lor un panou de mucava
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
crezut că cine știe ce este. A rămas pe loc neștiind dacă să-i urmărească pe ceilalți. Cu vorbe blânde pe care i le spunea când se juca cu el sau îl mângâia, Elena s-a apropiat și l-a prins de zgarda de la gât. În momentul acela Lupaș a mârâit la ea. L-a mângâiat deși îi venea să-l bată, vorbindu-i frumos ca să-l poată desprinde de haită. După această căutare, care a durat destul de mult, fiind îmbrăcată lejer pe
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
Dar Matei l-a văzut. — Dacă-l vede directorul e de rău. Să mănânci tot ce ți-am adus, așa cum ți-am spus, puțin câte puțin. Silvia o sărută pe Elena, se îndreaptă spre ieșire, luându-l pe Lupaș de zgardă. Câinele nu se clintește parcă ar vrea să mai rămână. — Hai, Lupaș, hai! îl trage Silvia. —Du-te, Lupaș! Du-te! îl îndeamnă și Elena. Cu chiu, cu vai se hotărăște să plece lăsând-o pe Elena care-i urmărește
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
-l pe el mort. Săptămâna următoare, câinele meu bea dintr-o băltoacă de antigel. Numele câinelui meu e Skip, după cățelușul pe care-l avea Danny din vecini. Skip, puiul meu, e alb cu pete mari negre și cu o zgardă roșie, exact ca la televizor. Singurul remediu pentru antigel e să-i golească stomacul. Apoi să i-l umple cu cărbune activat. Să găsească o venă și să-i pună o perfuzie cu etanol. Alcool pur de cereale ca să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
n‑o să aibă o Înmormântare mai cu pompă ca tine...“ Pentru Înmormântarea Marietei au fost pustiite nu știu câte sere de flori și devastate grădinile mahalalelor, că toată noaptea lătraseră câinii, tot chemându‑se Între ei dobermani cu câini‑lupi, Îndârjiți În zgardele lor aidoma unor coroane de spini; lunecau verigile grele ale lanțului pe sârma de oțel temeinic Întinsă, răsunând precum lanțurile sclavilor din negura istoriei, fără ca nimănui să‑i treacă prin cap, chiar nici bătrânilor grădinari osteniți, În a căror oase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Cum mijea un pic de soare Pe întins, Războind cu lunecușul, Din țăpoi săltând urcușul, Înălțat la dîmbii prinși, Îl zării lângă culcușu-i De frunziș. Era, tot, o scorojită Limbă vânătă, sucită, O nuia, ca un hengher, Îl ținea în zgărzi de ger! Zale reci, Aspre benți ce se-ntretaie, Sus, de vreascurile seci Îl prindeau: O frunză moartă, cu păstaie. Și pe trupul lui zgârcit M-am plecat, Și l-am bocit: - "Melc, melc, ce-ai făcut, Din somn cum
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
mint, totuși! Mai rămăsese cineva neatins, un Hans cu papion violet la gât și urechi lăbărțate, absolut imobil, insensibil, cu aer de SS-ist în vacanță, pe care-l bănuiesc că ascunde sub pat tot felul de cătușe, biciuști și zgărzi cu cuie. Până și cașalotu’ de prefect: „Dapacatmaritămșfataiastagăsâmubaiet”. - Nu puteai să-i dai c-o sticlă-n cap... - Nț, eram în exercițiul funcțiunii, ăsta-i regretul meu, Voievoade... La cererea publicului, m-am pus pe povestit viața de-a fir-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Keiko avea o garderobă impresionantă de rochii, unele mai frumoase ca altele. În seara aceea și-a ales o rochie elegantă de Gaultier, care-i punea În evidență formele. Glumeam spunându-i Maestrului că am vrea să ne agațe o zgardă de gât, legată cu un lanț al cărui capăt să-l țină În timp ce ne scoate la plimbare, dar se părea că nu se simte În largul lui la astfel de petreceri mondene. Cu toate acestea Îi stătea foarte bine În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
mă înfuriam și dacă aș fi întîlnit-o aș fi fost în stare s-o strâng de gât. Datorită țipătului ei, toate se răvășiseră de la locul lor. Bruma mea de echilibru se dusese dracului... Acum mergeam ca un câine ținut în zgardă, la școală. Gândul mi-era continuu la faptul că trăim sub o crustă de sticlă datorită căreia nu auzim ceea ce trebuie să auzim. Vroiam să-i oblig pe cei din jurul meu să audă. Să le strig: "Nebunilor, nemernicilor, nu vă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și mușcau pe oricine se apropia noaptea de casele pe care le apărau. Era ceva în bezna orașului care îi înnebunea parcă. Pe stradă, noaptea, dacă stăpânul, silit să iasă dintr-un motiv sau altul, nu-și ținea zdravăn de zgardă câinele și avea neșansa să se întîlnească cu cineva, se întîmplau adevărate nenorociri. Cei doi câini se sfâșiau unul pe altul și cu gurile pline de sânge se repezeau fiecare asupra stăpânului celuilalt. În felul ăsta câinii au devenit periculoși
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o vreme observase că era peste tot urmărit. Oriunde se ducea în oraș, cineva cu un câine se ținea după el. De câteva ori s-a întîlnit față în față cu un individ încălțat în cizme negre, care ducea de zgardă un câine mare cât un vițel. Când a trecut pe lângă el, câinele a mârâit, gata să-l muște de picior, dar individul l-a tras de zgardă și nu l-a lăsat. Apoi, în vreme ce se îndepărta l-a auzit chicotind
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
față în față cu un individ încălțat în cizme negre, care ducea de zgardă un câine mare cât un vițel. Când a trecut pe lângă el, câinele a mârâit, gata să-l muște de picior, dar individul l-a tras de zgardă și nu l-a lăsat. Apoi, în vreme ce se îndepărta l-a auzit chicotind către cîine: " Nu acum, nu acum. Lasă, ai răbdare, mai târziu va fi al tău." Când ridica receptorul, auzea uneori o răsuflare precipitată și un mârâit. Chiar
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fi interpretat oricum. Părea preocupată să urmărească dansul trâmbelor de praf. Nu știu ce mi-a venit să insist. ― Să presupunem că ar veni un tren pe care ar scrie numele orașului tău. Și din tren ar coborî cu un câine de zgardă unul din dresorii pe care i-ai văzut pe străzi. S-ar apropia de tine zicîndu-ți: "Fetițo"... nu, scuză-mă, "fetițo" îți spun numai eu... sau nu ți-ar zice nimic. Ți-ar arăta vagonul în care să te urci
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
dresorii. ― Dar cine sânt dresorii ăștia? De unde au apărut? ― Nu știu, ridică Eleonora din umeri. Trebuiau stăpâniți câinii ca să nu mai muște. Așa vorbea lumea. Și pe urmă i-am văzut pe stradă. Aveau toți cizme negre și duceau de zgardă câini. ― Asta e tot ce știi? ― Tot. M-am sculat și am dus lada la magazie. Când m-am întors, nu mai aveam morga judecătorului. Ieșisem din rol. ― Azi am terminat cu martorii, fetițo. Mâine voi fi procuror, i-am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cei care au răspândit frica. Da, ei sânt principalii vinovați. Toți cei care au spart becurile îngrozind lumea, toți cei care au umplut orașul de câini, toți dresorii care au apărut peste noapte, toți indivizii care plimbîndu-se cu câinii de zgardă i-au amenințat soțul, toți cei care au făcut-o să creadă că o primejdie gravă plana asupra copiilor ei. În acele momente acuzata nu mai era o femeie stăpână pe sine. Era o unealtă în mâinile fricii dezlănțuite. Ea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
teatrul nostru liber, e liber fiecare Să intre, când arată biletul la intrare. Dar dacă nuditatea ideilor nu-i place E liber să se ducă și să ne lase-n pace. Nu căutați la teatru virtuți familiare, Nu puneți artei zgardă și visului hotare! Lăsați să zboare-n voie ușoara Poezie! Mai multe orizonturi! Mai multă fantezie! De asta, onorată și-aleasă asistență, Vă rog să dați dovadă de nobilă clemență Văzând cum lucrul naibii! un preacucernic sfânt, Sătul de veșnicie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]