638 matches
-
dublează relațiile discurs intertextualitate sau discurs univers de discurs. Așa cum remarcă Maingueneau, un discurs are sens "doar în interiorul unui univers de alte discursuri de-a lungul căruia își face loc. Pentru a interpreta cel mai mic enunț, trebuie să-l punem în relație cu alte tipuri de enunțuri, să-l comentăm, parodiem, cităm"258. Într-un mod similar, James Paul Gee, care introduce o diferențiere între discursuri (înțelese ca modalități concrete de folosire a limbajului, într-o ocazie particulară) și Discursuri (înțelese ca
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
se autodesemnează atât ca "produs de consum secund", cât și ca o "evidență culturală" (în sensul lecturării ei și după alte criterii, nu doar acelea ale descoperirii referentului, ci ale retoricii sale, ale construcției mesajului, îmbinării cu imaginea etc.). Dacă punem în relație tripartiția genurilor retorice cu discursul de tip publicitar, se observă că acesta este "un amestec subtil de deliberativ și epidictic"363, în sensul în care epidicticul este legat de limbaj, de consolidarea adeziunii la un set de valori, în timp ce deliberativul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
perspectivă asupra schimbului simbolic este astfel dublată de perspectiva asupra propriului demers al scriiturii și analizei 416, care îi trădează grija asupra dezvoltării propriei teorii (împotriva celor care ar crede că scrie lipsit de orice strategie...). A doua imagine care pune în relație semiotica și simbolicul este aceea a plăcilor tectonice, care au uneori și puncte de tangență, dar, în general, "cele două categorii ale gândirii sunt ireconciliabile. Ele urmează fiecare propriul său curs, fără a se confunda, cel mult alunecă una peste
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mai degrabă îl generalizează în toată sfera sa. În viziunea lui Baudrillard, gândirea radicală "întinde capcane" realității pentru a o aduce spre periferie și pentru a o face să-și recunoasă profunda iluzie de obiectivitate. Acest tip de gândire este pus în relație cu o utilizare radicală a limbajului care, ca și la Saussure, "anagramatizează" conceptele în același mod în care limbajul poetic dispune de cuvinte. Gândirea radicală nu descifrează, așa cum nici gândirea poetică nu arată, ci doar sugerează. Pasiunea pentru domeniul iluziei
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
se rețin doar ca portrete sumare [...]" (2008: 783). În capitolul al patrulea, de pildă, este remarcabilă refacerea vie a marșului parcurs de cei șaptezeci de indivizi condamnați și deportați în Răsărit. Cadența spectrală a textului din cadrele respective poate fi pusă în relație cu atmosfera degajată de libretele operei Din casa morților (1927) de Leoš Janaček, inspirate de impresiile de detenție siberiană ale lui Dostoievski (consemnate în cutremurătorul roman memorialistic Amintiri din casa morților). Dar ceea ce interesează direct studiul meu se găsește în
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
caracterul ambivalent al ficțiunii terifiante (pe care o asimilează, neglijent, celei horror), notând că aceasta "întrupează ceea ce este, paradoxal, temut și dorit deopotrivă" (2005: 13). 8 Ambele cuvinte latinești sunt înrudite cu un binom terminologic sanscrit. Verbul terrere poate fi pus în relație cu sanscritul tras, care înseamnă a tremura sau a se teme, în timp ce verbul horrere poate fi comparat cu sanscritul hrish, care înseamnă a-i face cuiva părul măciucă. Pentru mai multe amănunte, cf. Skeat, 1993: 208, 499. 9 Ann Radcliffe
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ci o oglindă pe care o așază în fața omului modern. Scenariul războinic ocultează o formulă subversivă a sa, care minează alegoria demnității cognitive și virile a zeiței reprezentând virtutea supremă a Auflklärung-ului vienez: Rațiunea. Nuda Veritas pe care Klimt o pune în relație cu Atena-Rațiunea apăruse deja în pictura sa, separat, (Nuda Veritas, 1898), invitând la un examen specular al modernității omului societății vieneze contemporane artistului: să afle adevărul despre sine privindu-se în oglindă -, reiterare modernă a principiului delphic, gnotise auton. Mica
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
motto extras din Eneida lui Virgiliu: Flectere si nequeo superos, Acheronta movebo ( Dacă nu voi putea îndupleca puterile înalte, voi stârni infernul), care deschide cartea sa, Interpretarea viselor (Die Traumdeutung, 1899). Zeița înțelepciunii, Atena, nu mai este garantul unei culturi pusă în relație cu politica prin marele slogan al liberalismului austriac: "Wissen macht frei" (Cunoașterea te eliberează), unde Wissen (Cunoașterea) este asociată forței rațiunii și capacității ei ordonatoare care-l animă pe intelectualul vienez și care-i conferă o perspectivă de schimbare lui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
emblematice ale noii generații, care se transferă uneori și artei ei. Remarcă patru ipostaze ale unei picturi cu un castel breton, intitulate " Palatul alb", în jurul căreia criticul compune o lume adecvată de frunți gânditoare înclinate spre meditație și acte caritabile. Pune în relație aceste patru picturi cu "simbolica idilă" Muzica: Un tânăr cântă din fluier, pe când o femee stă plecată pe genunchi ascultându-l. Cel dintâiu e cu privirea absorbită în el însuși, cea de a doua se pierde cu privirea în depărtări
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
este foarte posibil ca artistul să fi asimilat ceva din experiența lui Rodin, Brâncuși o face la rândul său în privința acestui nefinit, a ceea ce rămâne ne-format, nedesprins încă de piatra brută. Acest aspect embrionar al himerelor sale poate fi pus în relație cu ceea ce rămâne pentru totdeauna prizonier materiei la Rodin, a ceea ce dalta nu a decupat, nu a format încă în masa amorfă, densă, o potențialitate care întârzie să se desfacă, dar din care se alimentează restul. Cu câteva decenii înainte
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
unei păsări, plasate la baza sculpturii, ce par falangele unei mâini terminate cu unghii de pasăre"351. Acest fapt, având ca verigă tema geniului, atât de bine prelucrată de Eminescu, leagă sculptura lui Paciurea din această perioadă de simbolism. Dacă punem în relație această sculptură cu Zeul războiului, putem lărgi aria de semnificație a Sfinxului. E foarte posibil să existe o contaminare tematică, dar și de reprezentare între cele două sculpturi, așa cum sugerează și Sorin Alexandrescu. Ele apar în aceeași perioadă de creație
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o dublă încadrare prin contrast în rama decorativă din fundal (cu stilizate motive vegetale) și în "casca" părului negru care-i încadrează chipul și care rimează ca tonalitate cu podoaba capilară a generalului cartaginez. Veșmântul semitransparent al lui Judith este pus în relație cu decorativismul de orvefru, ceea ce introduce un raport interesant al personajului cu fundalul. Judith este parte a luxurei pe care o incorporează stilistic, pe fondul acestui decor somptuos, bogat se detașează nuditatea ei, ca și la Gustave Moreau. În 1909
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
expresia femeii se nuanțează prin reverie și prin rama florală, aerul melancolic invită la o stare meditativă. Frumusețea feminină apare dintr-o dată mai complicată, florile care constituie clasica ramă simbolistă din care se ivesc femeile adaugă aici și o fragilitate pusă în relație cu o hipersensibilitate. Melancolia nu este o simplă alegorie, ci pictura unei état d'âme simboliste, pe care C. Săteanu o asociază unei alte figuri misterioase, Gioconda lui Leonardo da Vinci. "Și acel chip diafan, cu ochi umezi, ce răsare
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sensuale, rituri bestiale"505. În cele din urmă, trebuie să conceadă că nimic din toate acestea nu se află în tabloul cuminte al pictorului. În schimb, în ceea ce privește o altă pictură a acestuia, Prometheu, criticul face o analiză plină de acribie, punând în relație pictura de gen a lui Verona cu alte două capodopere ale genului, Prometeul lui Arnold Böcklin, reprezentant al simbolismului german și Prometeu al lui Gustave Moreau, reprezentant al decadentismului/simbolismului francez, amândoi constituind niște repere artistice inconturnabile în epocă. Aici
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pregnantă a subconștientului, cu întreg potențialul său subversiv, și concomitent, lipsa unei dimensiuni a conștiinței și a actului moral. Salomeea este împinsă pe scenă de propriile sale pulsiuni redimensionate la puterea fanteziei și pe care, conform esteticii decadente, criticul o pune în relație cu erosul maladiv: "Salomeea este lucrarea capitală pe care o expune. Schițează o foarte sugestivă stare sufletească a fiicei lui Irod, după ce a câștigat capul Sfântului Ion. Este complecta uitare a existenței, transpunerea totală a ființei într-o lume plămădită
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cel slab și palid, zdrobit, ca și când eșa dintr-o teribilă veghe [...]572. Scriitorul etalează credo-ul său, arta, care solicită o iubire informată cultural și o devoțiune transformată în misticism estetizant. Senzațiile, importante pentru orice senzualitate de expresie literară, sunt puse în relație cu maladivul, reflectat în felul în care esteții își decorează saloanele pentru a întreține deopotrivă și leacul și otrava sau, în accepția pe care Jacques Derrida o conferă termenului, pharmakonul decadent. Emblematic pentru felul în care literatura și arta sunt
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
deoarece îi lipsesc acele însușiri care sunt tipice pentru natura lipsită de viață sau el poate, în cele din urmă, să-și regândească punctul de vedere asupra a ceea ce este știința...“ IV. ȘTIINȚA DARWINIANĂ ȘI CREDINȚA RELIGIOASĂ Ceea ce publicul larg pune în relație, de regulă, în primul rând cu știința darwiniană sunt reprezentările religioase asupra naturii și a omului. Așa au stat lucrurile încă din primii ani după apariția Originii speciilor, așa stau ele și în zilele noastre, la o distanță de un
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
între reglementări cu caracter fundamental fiecare domeniu și ajustări legislative minore, celeritatea procesului legislativ. Aceste informații conturează un tablou al deciziilor luate între 1990 și 2004 în materie de politici publice. Variațiile cele mai importante la nivel legislativ sunt apoi puse în relație cu cele înregistrate la nivel politic în timpul fiecărei legislaturi. Miza este de a vedea în ce măsură se poate considera că ele reflectă fie preferințe dictate de opțiunile doctrinare 6 ale partidelor și priorități asumate la preluarea puterii, fie măsuri adoptate sub
Voturi și politici : dinamica partidelor românești în ultimele două decenii by Sergiu Gherghina () [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
în evidență, de asemenea, caracterul realist ori, dimpotrivă, nerealist al proiecțiilor pe care și le fac partidele respective. Printr-o analiză de tip ecologic (Mayer și Perrineau 1992, 39-55), votul pe care partidele etnice cele mai vizibile îl obțin sunt puse în relație cu două caracteristici morfologice ale fiefurilor electorale ale acestora (rural/ urban, monoetnic/ plurietnic). UDMR și PCM Dacă în buletinele de vot din circumscripțiile româno-maghiare din 2004 au fost înscriși candidați propuși de un singur partid al maghiarilor (UDMR), în 2008
Voturi și politici : dinamica partidelor românești în ultimele două decenii by Sergiu Gherghina () [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
is every where call'd the Spirit of Prophecy" (E: 1). Concluzia seriei de aforisme este aceea că omul însuși creează religia, fiindcă el este cu adevarat Geniul Poetic 35. Întreaga teorie, formulată cu o incredibilă economie retorica, poate fi pusă în relație cu expunerea lui Schelling privitoare la "elementul productiv sau forță operei de artă (subl. în text, n.m.)" (1989, p. 83), care este "conceptul etern sau ideea de om din Dumnezeu (subl. în text, n.m.)" (1989, p. 83) sau, mai simplu
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
autocentrat nu interferează este posibilă unirea eului individual profund cu obiectul atenției sale fie el o persoană, o operă de artă, natura sau divinitatea" (1998, p. 72). În continuare, se pot detecta similarități din ce in ce mai elocvențe: elementul urizenic ar putea fi pus în relație cu conceptul de "Selbheit" al lui Böhme sau cu cel de "Ichheit" al lui Schelling 44. Ambii termeni semnifică divizare ontologica, mai exact spus, separare de unitatea divină primordială și imposibilitatea accederii la viziune. Totuși, în urma unui proces de creație
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
desigur, Kant și Schelling (1981, p. 245). Printre precursorii săi în cultura engleză se numără Bunyan, Milton, Shaftestbury, Joseph Warton, Akenside, Collins și Christopher Smart (Engell, 1981, p. 245). În continuare, Engell observa că ideea blakeană de "imaginație" poate fi pusă în relație mai ales cu ideile propuse de Coleridge și de Schelling, aceasta în pofida faptului că Blake nu distinge între diversele paliere ale facultății intelectuale (1981, p. 247). De altfel, Engell trasează și o paralelă insolita, dar convingătoare între viziunea cvadrupla a
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
but renews by its seed" (E: 555). Argumentația lui Blake își trage sevele din tradiția platoniciana și se referă, precum Eminescu mai tarziu, la legendarii archei sau principiile primare ale lucrurilor. Mai mult, ideea că individualitatea este nepieritoare poate fi pusă în relație deschisă cu credința lui Platon în omnipotenta Formelor eterne. Abia acum ni se deschide panoramă integrală a sistematicii blakeene, fiindcă artistul declară explicit că sufletul omenesc se îndreaptă triumfal, post mortem, către lumea eternă și infinită a imaginației: "This world
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
dintre caracteristicile enumerate proiectează opera de artă blakeană dincolo de sfera comun acceptată a esteticii, într-un domeniu al conștiinței pure. Artă lui Blake este centrată asupra căutării unității absolute, în pofida neregularităților și asperităților formale. Din această perspectivă, Blake poate fi pus în relație cu Schelling 128, cel care, în Philosophie der Kunst, preia ideea lui Hegel privitoare la dispariția formei în arta și pretinde că doar o operă "interioară" sau "ideală" ar putea efectua uniunea dintre estetică și metafizica. Operele în sens tradițional
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
propriu-zise. Am avut deja ocazia să subliniez modalitatea dialectica prin care Blake interpretează lumea imaginației, ca și natura complementară a realităților sale polare. Este, de asemenea, important să remarc aici că întreaga concepție blakeană legată de unitatea contrariilor poate fi pusă în relație cu Fizică lui Aristotel, devenind, în acest caz, un inedit exemplu de hilomorfism 156. Dacă, la origine, trupul desemnează materia, iar spiritul formă, discursul poetic blakean respinge această dihotomie 157, substituind-o cu perechi de contrarii precum rațiune/intelect, memorie
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]