10,960 matches
-
trăiești viața și în salturi mai forțate, fără prudența burgheză și logica măruntă a celor mediocri. În orice om se găsește o veleitate de a porni în lume și a descoperi un continent.) În cazul acesta planurile Ioanei luaseră o înfățișare amuzantă, căci era comic să-ți imaginezi pe grațioasa Viky, cu surâsul înflorit, cu hainele nostime de veritabilă pariziancă, cu silueta delicioasă, vindecând o vacă sau un cal. Noroc că Ioana nu-și susține planurile ei multă vreme, și, de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Ce anume? (Cum n-am înconjurat după obicei întîrziind?). - Știi că spre despărțirea noastră ai adus pe cineva în casa mea. - Și ești metresa lui? (Încă nu fusese prea târziu ca să înconjur.) - Da!Un "da" neînsemnat, neschimbîndu-mi poate cu nimic înfățișarea, dar conținând în el toate chinurile noastre de ani de zile. Nu m-am prăbușit, n-am plâns, n-am îndepărtat deloc mersul conversației, n-am comentat, dar în mine s-a desfăcut deodată o depresiune în care nu mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
drumul de la Cavarna care să anunțe venirea comandantului, o discuție în toate chipurile asupra cauzei întîrzierii, uneori glume care nu exprimau decât nervi, în timp ce Hacik, nenorocit, nu-și mai găsea loc, iar comandantul lua aspecte fantomatice, mereu alta îi era înfățișarea. Pe la ora unu ne-am dus la noi, căci bătea vântul rece, și a, rămas Hacik să pândească și să ne cheme. După alt timp am adormit cu toții pe câte un colț al patului. Pe la patru dimineața m-am trezit
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Ești obligat însă să joci o comedie întreagă, să chiui, să bați din palme, să alergi, să țopăi, ca să minți și să te minți că ești transfigurat. Acum, lângă Ioana, cum n-am chef pentru astfel de scene, iau o înfățișare obosită, ca și cum bucuria îmi vine prea târziu ca să mă mai poată dezmorți. Nici nu știu dacă e adevărat, și aș părea naiv și ridicol primind dintr-o dată noutatea. Trebuie să-mi aduc aminte încet de o mie de întîmplări, ca să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o jumătate de metru, și ce emoție aveam! Ce importanță căpăta fiecare milimetru din carnea Ioanei, hainele, gesturile, din care trebuia să construiesc mai târziu o mie de presupuneri! Am văzut-o numai puțin și n-am putut memora exact înfățișarea ei, încît mai târziu interpretările mele se multiplicau încă. Și acum o am pe Ioana întreagă, la dispoziție; ca și la început, și ca și atunci de atâtea ori mă plictisesc cu ea! Îmi spuneam lângă ei: "Pot să-i
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pe altele nu le-ai fi răstăl măcit, în acest loc tear fi tulburat Evanghelia după Ioan, care propovăduiește că Duhul [Sfânt], pogorât în chip de po rum bel, a șezut peste Domnul. Însă Duhul, deși se afla sub această înfățișare, era totuși cu adevărat atât porumbel, cât și Duh; mai mult, nu și-a nimicit propria fire luând asupra Sa o fire străină“ (III, 8). Acest fel de a vorbi, ce suspendă logica for mală a identității, revine când se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
iar pe altele nu leai fi răstăl măcit, în acest loc tear fi tulburat Evanghelia după Ioan, care propovăduiește că Duhul [Sfânt], pogorât în chip de po rum bel, a șezut peste Domnul. Însă Duhul, deși se afla sub această înfățișare, era totuși cu adevărat atât porumbel, cât și Duh; mai mult, nu șia nimicit propria fire luând asupra Sa o fire străină“ (III, 8). Acest fel de a vorbi, ce suspendă logica for mală a identității, revine când se are
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Ape, desprinzîndu-se de ele. Trebuie să amintim aici un lucru esențial, și anume că sacralitatea Apelor și structura cosmogoniilor și a apocalipselor acvatice nu s-ar putea dezvălui în întregime decât prin simbolismul acvatic, singurul "sistem" capabil să articuleze toate înfățișările deosebite ale nenumăratelor hierofanii.13 Aceasta este de fapt legea oricărui simbolism: ansamblul simbolic valorizează diferitele semnificații ale hierofaniilor. "Apele Morții", de pildă, nu-și dezvăluie sensul profund decât în măsura în care structura simbolismului acvatic este cunoscută. Istoria exemplară a botezului Părinții
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Era un bărbat bătrân, cu o impunătoare barbă albă - figură venerabilă de patriarh, soț model, părinte ideal, crescîndu-și copiii cu o desăvârșită grijă și iubire. Nimeni nu-i putea reproșa nimic. Era afabil și curtenitor cu toți, seducător tocmai prin înfățișarea sa de cetățean model, căruia Regele îi dovedise încrederea și partidele de guvernământ nu-i precupețiseră laudele. Corect, milionar, savant - izbutise să inspire tuturor stimă; căci elogia atât pe "patrioticul prelat" din Coimbra care pleca la Roma în fruntea unui
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
curând președinte al partidului republican. Adeziunea lui e o lovitură mortală dată monarhiei. Ultimele șovăiri și reticențe ale burgheziei sunt învinse de apariția aceasta nobilă, întrupare a tuturor virtuților civice și familiare. Rolul său esențial va fi să dea partidului înfățișarea și psihologia unui partid de guvernămînt: s-a sfârșit cu visurile federaliste (hispano-lusitane), cu extremismul social, cu internaționalismul, cu doctrinele transcendente, cu dezordinea; iar din punct de vedere pozitiv: ordine înăuntru, pace în afară, întemeiată pe alianța engleză. E de la
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
iubiți; nu erau, cum se spune, populari. Îndeosebi Don Carlos nu era iubit de portughezi; un rege care nu fusese niciodată aclamat de mulțime, pe care oamenii îl priveau cu indiferență, ciudă sau indignare. Nu le plăcea, în primul rând, înfățișarea lui: prea gras, prea chipeș, cu un zâmbet pe care-l socoteau ironic și disprețuitor. Ducea, apoi, în credința supușilor săi, o viață imorală; vânătoarea și aventurile galante erau singurele lui îndeletniciri. Seriozitatea cu care Don Carlos rezolvase problemele politice
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
o mistică reculegere. Oricare ar fi adevărul, fapt este că Oliveira se pregătește atât de temeinic pentru examenul de admitere în seminar încît reușește printre cei dintâi. Petrece opt ani în seminarul din Vizeu, fosta mănăstire a Nerilor, edificiu cu înfățișare măreață și severă, 1900-1908. Anii de agonie ai Monarhiei, care se scurg între moartea lui Eça de Queiroz și asasinarea Regelui Don Carlos și a Infantelui Don Luiz. Ani dominați de propaganda desfrânată a tuturor ideilor antitradiționale, de la republicanism și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Iubea mai ales liniștea bibliotecilor și solemnitatea Cetății Universitare. Iubea plimbările singuratice, prin parcuri și lunci unde își putea continua în liniște convorbirile cu sine însuși. Iubea cerul calm, peisajele luminoase, trecerea molcomă a Mondegolui pe deasupra pietrișului de aur; iubea înfățișarea ponderată și totuși firească, liberă, pe care o aveau toate clădirile venerabile din Coimbra. În toate acestea se regăsea pe sine și regăsea totodată, idealul pe care și-l propusese în viață: reculegerea în fața lucrurilor care durează: Biserica, Neamul, opera
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
prefața care însoțește textul comunicării, tipărit în broșură pe spezele comitetului diocezian din Funchal, Salazar mărturisește că studiul a fost "îndelung gîndit", dar din motive felurite redactat în mare grabă. Comunicarea este, într-adevăr, extrem de succintă, având mai de grabă înfățișarea unei serii de teze, cu o argumentație foarte strânsă, schematică. "O unanimitate de vederi și opinii nu este, în politică, omenește posibilă", recunoaște autorul în prefață. Aceasta se referă nu numai la adversarii atei ai Centrului, ci mai ales la
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
care luptă și ei, acceptă să colaboreze și chiar să se încadreze noului regim. "Salazar are un singur defect, că nu e nemuritor!", îmi spunea un integralist de seamă. Ce va urma acestui regim dictatorial care a transformat sufletul și înfățișarea Portugaliei? O reîntoarcere la haosul democratic sau o monarhie integrală, singura - pretind apologeții ei - care ar putea duce mai departe revoluția lui Salazar?!... În ceea ce privește opiniile personale ale lui Salazar, e greu de spus dacă ele sunt republicane sau monarhiste. Salazar
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
aveau toți arme: niște oameni slabi și îndobitociți de o viață în mizerie, cu ochii licărind de foame. Unii dintre ei purtau tunici vechi, zdrențuite, alții erau aproape goi, iar claia de păr răvășită și barba nerasă le dădea o înfățișare și mai sălbatică. Aveau un aer amenințător, dar marcat și de o anumită precauție, fiindcă înaintau prin iarba înaltă cu suspiciunea unei haite de șacali ce are de-a face cu o pradă mult dorită, dar periculoasă. Cu inima bătând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe sub pleoape, nu putea să nu se întrebe dacă acei ochi se închiseseră vreodată de plăcere. Ei da, sigur că da! Și totuși... Era ciudat cum încă de la început nu arătase niciun fel de teamă la vederea războinicilor cu o înfățișare nicidecum liniștitoare care dăduseră buzna în sălașul ei: nici fețele lor feroce, nici armele, nici măcar stropii de sânge rămași pe haine după scurta înfruntare de cu o zi înainte, cu bagauzii, n-aveau darul s-o impresioneze. Mai mult, după cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și scut, ce înaintau la trap ușor, rotindu-și mereu privirile ca să cerceteze pădurea. După ei, la o distanță de circa patruzeci de lungimi de cal, apăru pe cărare întregul grup, în fruntea căruia se găsea un om cu o înfățișare autoritară, flancat de un tânăr sub douăzeci de ani. în spatele lor, mânat de un vizitiu în vârstă, venea un car pe două roți, nu foarte mare, dar elegant, acoperit de un coviltir de culoare violacee, cu încrustații în aur; imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
afundându-se într-o vale laterală, unde găsiră alte urme și din nou pete de sânge pe frunziș. Nu după mult, ajunseră la malul unui torent aproape secat. Războinicul ce mergea înaintea grupului se numea Rutger. Un om tăcut, cu înfățișare respingătoare, spre patruzeci de ani, nu prea încântat de sarcina lui. Când ieșiră din desiș, își opri calul, care avea deja copitele din spate în apă, și așteptă să sosească Balamber. îi aruncă apoi o privire întrebătoare: — Mergem înainte? — Bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o idee despre ce se întâmpla. Indispus de întârziere, Sebastianus era gata să strige la ilirii săi, însă nu fu nevoie fiindcă ei, avându-l în frunte pe căpetenia turma-ei, ieșiră dintre copaci, împingând cu brutalitate un bărbat aplecat, cu înfățișarea unui țăran. Nu fără oarecare satisfacție, Matauro îl aduse înaintea sa. — Omul ăsta se învârtea printre bagaje, anunță. — Un hoț, probabil, ori poate o iscoadă. De fapt, are un accent ciudat. Ținând de mâner un pumnal lung, adăugă: — Avea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
consilierul roman al regelui burgund, Sebastianus se simți din nou stăpân pe sine. își închipui, totuși, că acesta fusese neplăcut surprins constatând că Magister militum îi trimisese un ambasador ce nu împlinise nici măcar treizeci de ani. Cât despre el, găsea înfățișarea magistratului întru totul conformă cu descrierea pe care Flavius Etius i-o deja făcuse la Ravena: era un adevărat roman, a cărei ținută - demnă de un senator de demult, cu părul tuns îngrijit, scurt și cârlionțat, și veșmintele elegante - l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
avu darul să-i mângâie. îi priveau pe burgunzi fără să se arate mai ușurați, continuând să meargă înainte cu capul în jos, de parcă le-ar fi fost frică să nu pățească, din partea acelor războinici îmbrăcați în armuri și cu înfățișare sinistră, necazurile de care scăpaseră până atunci. Mai mult chiar, ori de câte ori îi întâlneau, mamele își strângeau copiii lângă ele, păstorul alerga să aducă înapoi la turmă oaia care se îndepărtase, în vreme ce matroana se acoperea cu vălul, încercând să se piardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
proțap și-l întrebă: — Ai mâncat deja? Sebastianus șovăi un moment înainte de a răspunde. Zilele acelea mâncase foarte puțin, iar mirosul de friptură îi pătrundea irezistibil nările. Balamber insistă: — Servește-te, te rog! Cu gesturi grăitoare, un războinic bătrân cu înfățișare severă, ce se găsea în dreapta lui Sebastianus, îl invită să ia porția lui, întinzându-i un cuțit să poată tăia. Romanul hotărî să accepte invitația; îi era prea foame ca să facă pe ofensatul și, pe de altă parte, îi cunoștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se spusese dinainte de către Magister militum, îl găsi în fața intrării palatului, împreună cu Divicone, pe celălalt tovarăș de călătorie, pe care încă nu-l cunoștea. Ofițerul acela, al cărui nume era Elvius Metronius, îi făcu imediat o impresie foarte bună: o înfățișare cinstită, umeri largi ochii cenușii cu privirea ascuțită și inteligentă, strângere de mână hotărâtă și viguroasă. Era un comandant de turma din cavaleria de elită, originar din Treveris și doar cu câțiva ani mai tânăr decât el; nu-i lipsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mâna ca să-și ia porția lui. Divicone întinse și el mâna și zâmbi cu umilință: — Hrana e darul Domnului, spuse serafic, și deci e drept să-i mulțumim pentru ea. Turnându-și de băut, Sebastianus îl întrebă: — Tu n-ai înfățișare de bandit. De fapt, pari mai degrabă un om al Bisericii. Și totuși, Magister militum susține că ești binecunoscut printre bagauzi. Cum s-a întâmplat de-ai ajuns să fii unul de-al lor? Divicone, care mânca mestecând cu calm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]