3,744 matches
-
motivul uimirii celui din fața lui. SS-istul scutură din cap de parcă ar fi vrut să alunge cine știe ce vedenie și mârâie: Îmi interzici maiorule? Brusc, fața congestionată se schimonosește sub izbucnirea unui râs care te poate face să crezi orice. Că înnebunise subit, sau băuse prea mult. Soarbe lacom o gură de aer și continuă privind la fața amenințătoare în nemișcarea ei a lui von Streinitz: Sunt perfect de acord, nici nu știi cât sunt de acord cu asta. Pune pistolul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
vină. Uneori soarta este atât de...stupidă. De ce oare? Nimeni nu-ți poate oferi un răspuns la întrebarea asta. Și chiar dacă ar fi posibil, nici tu, sau oricine altcineva nu este pregătit să-l primească. Dar este mai bine să înnebunești căutându-l? Gândește-te că ai fi știut ce urmează să se întâmple. Ai fi rezistat până la sfârșit cu mințile întregi? Nu știu. Așa cum ai spus, știința noastră se reduce doar la părți disparate din întreg tabloul. Dar consider în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
spere că a scăpat doar cu ceva răni ușoare. Tresare la auzul unui bufnet sec în spatele lui. Se întoarce iute și întâlnește țeava unui revolver Browning îndreptată spre el. Lasă arma jos, locotenente. Cum adică? Ce este cu tine? Ai înnebunit? Deloc, ba aș putea spune că gestul meu are motivații cât se poate de practice. Dar nu înțeleg. Pune odată arma aia jos, locotenente! Încet, cu atenție, Marius depune încet automatul la pământ. Să ne așezăm acum. Nu/i prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
primul și al doilea război. CÎt despre ce se Întîmplă acum, e convins că se va sfîrși Într-o zi, dar se Întreabă cînd și cum? Căldura de vară Înmuie, spre prînz, asfaltul curții. Rex aleargă de colo, colo, a Înnebunit de căldură. Domnul Pavel și cu mine stăteam În curte pe două fotolii din răchită, la o masă asemenea, cu cîte o cafea dinainte. Începu să depene amintiri, mîndru de respectul ce i-l purtau cetățenii de vază ai orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
caldă, uitată ca de mii de ani. Deodată, speriat, mă duse gîndul la Keti: „Dacă...” Încercai a-mi spune... „Dar nu! nu! bineînțeles că nu, rectificai, așa ceva nu e posibil, o imensă eroare.” Dacă i-aș fi spus, ar fi Înnebunit, n-ar fi Înțeles; cum să Înțeleagă o astfel de realitate. Totul a durat o secundă: confuzie venită din adîncuri. Dar ea, observîndu-mi clipa, mă privi nedumerită cu ochii deschiși mari, rotunzi, cum nu-i văzusem pînă atunci, ca-ntr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
personal nu i s-a ivit vreun prilej În care să fi fost obligat prin lege să pronunțe condamnarea la moarte. „Dacă aș fi prezidat, Îmi spunea, un asemenea proces, nu știu ce-aș fi făcut. Cred că aș fi Înnebunit. Și nu pot pleca!”. Ori de cîte ori mi-aduc aminte de el mă simt blocat. Este aici o tragedie la care nu mă gîndisem pînă atunci; aceea a neputinței, pe care a creat-o, cu Întreaga știință a psihologiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
e cântecul unui cap tăiat iar pumnii mei sunt pietre pe care le linge focul. Surâs de trăsnet, mâini de ocean negru, eu sunt victima voastră absurdă, alunec pe mătasea crudă, ah, ochiul meu nu mai e la cârmă, a-nnebunit, alergând pe coastă, el știe, însă, că e absurd, dar fulgerul îl scandalizează , poate să strige, poate să crape, poate să știe, o pasăre neagră izbucnește în râs, degeaba îmi fierbe sângele, asta e. PIELEA LUMII Trăiesc și merg întrebându
René Daumal by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/8664_a_9989]
-
Doar țin cu sufragetele. Și crede-mă, Ilsebill, într-adevăr, doi sunt suficienți. Orice medic ți-o poate spune. Iar bebelușului nostru, de n-o fi băiat, cu siguranță că o să-i ajungă doi. De ce zici: Aha! Sunt atât de înnebuniți bărbații după cât mai mulți sâni? De altfel, toate bucătăresele cu care am zăbovit din vreme în vreme, au avut, ca și tine, numai în stânga și în dreapta: Mestwina doi, Agnes doi, Amanda Woyke doi, Sophie Rotzoll avea cu ce să umple
Günter Grass by Corneliu Papadopol () [Corola-journal/Journalistic/8688_a_10013]
-
și behăie la tine apropiat, insistent, în față, cu amenințări de iad, ale cărui porți se deschiseseră și dracul era acum lângă tine, dracul în care nu crezi, vârât într-un berbec. Mă înfiorai: Ce era cu Petrică? Nu cumva înnebunise? Mă uitai la Matilda. Ea era liniștită. Începuse să vâre în rucsac tacâmurile și farfuriile și sticla de vin de care nu ne atinsesem... Coborârăm în oraș în tăcere. Soarele cobora și el cu noi, îl vedeam cum cu fiecare
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
părăsise pe toți și aproape că nu-i mai revăzuse decât în cazuri de boală și de moarte. Le trimitea doar bani. Îl iubeam pe acest francez pasionat și dur din a cărui natură ieșiseră și copii slăbănogi, unul chiar înnebunise (ăsta trebuie să fi semănat cu frigida de maică-sa), dar și furtunosul Victor, puternic geniu nepăsător la trădarea soției, căci și el nimerise peste una ca maică-sa, cu oroare pentru îmbrățișarea și iubirea care țâșnesc direct și pasionat
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de el! Și ăla, săracul, ce putea să facă! Era el înalt, dar n-avea puterea să sară la bătaie și l-a adus în stare să se urce și să urle prin copaci!... Da, dragă, am crezut c-a înnebunit! își desfăcu ea brațele înspăimîntată retrospectiv. Să stai alături de nevasta ta legitimă și să te vezi luat peste picior de... un străin, cum să nu-ți vie să te urci prin copaci și să urli? Mai bine se băteau, era
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
expansiune". Cred că savanții ăștia s-au țicnit la cap. Am auzit de unul care a vrut să pună Totul într-o ecuație. Să arate că un măr din care tai felii e cât pământul. Un polonez! Până la urmă a înnebunit! Ăștia totdeauna au vrut să arate că sânt mai grozavi decât alții, au format o dietă în care orice deputat putea avea drept de veto asupra majorității. Și atunci inamicul a găsit un trădător care a zis veto și le-
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
suficient să-i facă o baie și să-l uite pe niște cârpe ude, cum făcuse una din cartier. A răcit, a făcut pneumonie, se întîmplă, mai răcesc copiii, mai mor... Bineînțeles că pruncucigașa nu pățise nimic și nici nu înnebunise... Îmi venii în fire și vrusei să intru înăuntru, dar Sibi tocmai ieșea și îmi șopti: Mergeți acasă și vă culcați, mi-a spus că n-ați dormit deloc toată săptămâna. Veniți mîine!" "Așa a spus?" tresării. "Da, așa mi-
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
nu mai merg," strigam, "nu, că trebuie să mergi", ridica și el glasul, nu era după mine... Nici măcar să mă pieptăn după gustul meu nu mă lăsa, mai rău, acasă începea să urle... " Ce e cu tine, îl întrebam, ai înnebunit? Ce-am mai făcut?" Își lăsa capul în jos și tăcea zile în șir. A trebuit să treacă multă vreme până să înțeleg: îmi atrăgeam, cică, prea multe simpatii cu felul meu de a fi, cu toate că nu făceam nimic deosebit
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
să se urce într-un copac... Nevastă-sa era cu el, dar rămăsese jos, și el a văzut și a auzit de-acolo din copac totul. L-au găsit forestierii a doua zi dimineața, albit complet și cu ochii holbați... Înnebunise! Și ce era acolo, continuă Suzy mirată, un loc obișnuit de munte, o simplă potecă, la vreo cincizeci de metri de drumul de coborâre normal de care se rătăciseră, și-i apucase seara bâjbâind după el sub ploaie și ceață
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
se povestește că li s-a întîmplat altora cândva. "Suzy, zisei, ia uită-te!" Eram în vale, în a treia tură, și soarele era orbitor. Dar de dincolo de munți începuse să urce spre el cu viteză, trimițând înainte coloane parcă înnebunite de nori albi, o masă neagră, înfricoșătoare. Ai fi zis că era chiar muntele împins din adâncuri spre cer de o enormă erupție. "O! făcu Suzy cu ochii holbați de încîntare, așa ceva n-am mai văzut..." Palele albicioase acoperiră soarele
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mișcare în stânga. Se întoarse și era să-l decapiteze pe Hudson. Ochii comtehului ieșiseră din orbite. Era în pragul nebuniei și abia-l recunoscu pe sergent. Nu-i mai ardea de glume. Făcuse el pe fanfaronul, dar îi trecuse. Era înnebunit de spaimă și nici nu se mai învrednicea s-o ascundă. ― Suntem pierduți! O să crăpăm cu toții aici! Apone îi întinse încărcătorul, pe care îl insera în pușcă încercând să privească în toate părțile de-odată. ― Ți-e mai bine? îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
sau ticăloșii de anvergură; realizări mărunte și anonime sau fapte mărețe de glorie, răsplătite cu onoare și bani grei - nimic nu trecea neatins de curiozitatea mea dereglată. Asta mă aștepta pe mine; pe ei, inevitabilul dezastru. Sâmbăta, fugeam la cinematografe, înnebuniți de filmele cu ilegaliști și gangsteri interbelici. La „Melodia“, unde trebuia să-ți ții genunchii sus și iubita în brațe, să nu te răstoarne șobolanii care duduiau printre rânduri sau la „Luceafărul“, unde n-auzeai sonorul din cauza sutelor de fălci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Ieșeam după-amiezele pe Calea Victoriei, în căutarea femeilor de rasă; mă atrăgea răceala lor de-abia ținută în frâu, dresată să-ți capteze privirea și să te înrobească, făcându-te să te simți jalnic, nesemnificativ. Nu le priveam. În loc să întorc capul, înnebunit de tăietura unei fuste sau de forma solemnă a călcâiului, treceam mai departe. Schimbam însă brusc direcția, în așa fel încât să le inspir parfumul. În felul ăsta, nu numai că mă intersectam cu partea cea mai intimă a feminității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vibrația fragilă a vieții. L-aș fi chemat și pe Mihnea să vadă, dacă n-aș fi știut că doarme pe rupte. Din respect față de primii noștri ani de facultate, n-am să spun ce scria acolo. Câți profesori nu înnebunisem cu întrebările noastre istețe, răutăcioase; în câte ocazii nu copiasem din palmă sau cu fițuica lipită pe sacoul celuilalt; de câte ori nu ieșisem din amfiteatre cu sticlele de bere bombate în hanorac (oricum n-ai fi putut să le bei: îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la pedale pe-un tandem, ar fi ocupat cinci locuri, în ordine descrescătoare. Habar n-aveam cum îi cheamă. Se zice că erau făcuți de-un bătrân cu fi-sa. La ultimul copil (sau, mă rog, nepot), femeia ar fi înnebunit și s-ar fi otrăvit; nimeni nu știa exact - de întrebat, nici nu putea fi vorba. Se deplasau mereu împreună, un fel de cei trei mușchetari, plus încă doi. Iubeau loviturile de efect, găinăriile imposibile, la care nu te gândeai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a interesat Maria. Era întrebarea logică. „Treaba mea. Din muzeu lipsește totuși ceva.“ „Parcă ziceai că n-au luat nimic...“, m-am băgat și eu în discuție. Mihnea a zâmbit din privirea aia ciudată, la fel de schimbătoare ca el, cu care înnebunea fetele și motanii. Îi juca tricolorul în ochi. „Nu, n-au luat. Toate hărțile sunt la locul lor pe pereți. De-aia nici n-a venit poliția.“ „Nu-nțeleg. Clarifică.“ „Stai că-ți zic. Când ăla micu’ a coborât pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din pantalon, omenește, în semn de recunoaștere și prosperitate, ca portofelul și snopul de chei de pe masă. Stăteau crăcănați și se uitau după femei. Nevestele lor apăreau din câte-un magazin, târând după ele niște copii care l-ar fi înnebunit pe Caragiale. Le identificai după pantofii scumpi, cu toc înalt; când ridicau piciorul, li se vedea eticheta cu prețul pe talpă. Se-așezau la masă și zăceau unele lângă altele, apatice, ușor excitate, abandonate ca un fier vechi. Vorbeau fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
le poți citi, darămite suporta pe viu. Sălile duduiau de spectatori, ai fi jurat că suntem o țară de intelectuali. Uneori, din exces de zel, oamenilor li se puneau pernuțe și scăunele chiar pe scenă, să fie mai aproape de actori. Înnebuneam. Nu puteai să miști în front, era prăpăd dacă te simțeau figuranții. După trei sferturi de oră, îți lua foc fundul. Mă foiam discret, invizibil. Actorii tropoteau într-o veselie, ridicând praful de pe scânduri; balerinilor li se murdăreau ciorapii. Lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în același timp: apărea un efect de mișcare, o distorsiune a mușchilor feței, un soi de mulaj tridimensional, aplicat peste volumul oaselor și-al cartilagiilor. Nu puteai prinde mișcarea, degeaba te chinuiai s-o imobilizezi: decalajul se păstra. Van Gogh înnebunise din cauza asta; Leonardo își greșise cel mai mare tablou. Încercam de pomană să-mi analizez zâmbetul, să-i identific proveniența și cantitatea de stări care-l compuneau: nici Lepidopteros, nici algoritmii lui Mihnea, nici cei din laboratoarele Universității din Amsterdam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]