4,027 matches
-
iar ramurile lor, împletindu-se între ele, formau o boltă pe deasupra florilor. Pe sub tufișurile înfrunzite, se zăreau, frumos desenate, rondurile de flori cu narcise, trandafiri și flori de mirt. De-a lungul pajiștii trecea un pîrîiaș care, într-o parte, țîșnea învolburat din pămînt, iar în cealălaltă curgea lin, printre flori și copaci [...]. (3) În Lesbos este un oraș, Mytilene, mare și frumos, tăiat de brațele mării care se furișează înăuntru și împodobit cu poduri de piatră albă și cioplită. Ai
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
nenumărate puncte de contact. Fiecare dintre aceste puncte era un focar de durere stranie și îngrozitoare. Era ceea ce ai fi simțit dacă ai fi fost devorat dintr-o dată de o sumedenie de guri prea mici. [5] O a cincea prelungire țîșni din scobitură. Ea se suprapuse celorlalte și încolăci mijlocul lui Gilliat. Senzația de înăbușire veni să se adauge groazei: Gilliat abia mai putea să răsufle. Aceste curele, ascuțite la vîrf, se lățeau treptat-treptat ca lampa unei săbii spre mîner. Ele
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
mistuie în el" și să nu reacționeze pe loc, sub impulsul mâniei ("era sorocit să sufere mai mult ca alții, nu fiindcă simțea mai adânc, ci pentru că nu-și putea revărsa simțirea printr-o izbucnire"). În cele din urmă sângele țâșnește, ca de obicei, în formă de lacrimi, consfințind (a câta oară?) eșecul erotic al bărbatului plângăcios, înșelat de femeie. Această scenă încheie, de altfel, partea propriu-zis teatrală a melodramaticului roman lovinescian, după care autorul recurge la procedeul rezumatului pentru a
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
prea cârcotași, pun totul pe seama ironiei. Îi vom numi anticălători". Pentru astfel de oameni, soluția salvatoare rămâne evaziunea în imaginar: Multe călătorii au un dublu al lor, un pandant în imaginar. Infidelitatea, voită sau nu, a unor descripții, fluxul asociativ, țîșnind în extravagant și neverosimil, născocirea impertinentă (pe o claviatură mergând de la plastic la jucăuș, de la sublim la grotesc) imprimă textului o mobilitate ce deplasează mereu, uneori derutant, linia de hotar. O dezmărginire pregătind fiesta imaginarului. Imaginarul, ca bucurie pură a
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
am vrut să beau un pahar de sifon sau poate am vrut să-mi repar greșeala și să-i ofer târzilnica apă spre trezire, fapt este că am mai făcut o gafă, și ultima pentru interlocutoarea mea, sărmana! Sifonul a țâșnit, jetul a izbit în paharul de plastic pe care-l țineam în mâna dreaptă și de acolo a stropit manuscrisul, proiectând-o pe domnia sa, musca, jos, pe parchet, la vreo doi metri. Când am ridicat-o de acolo, mi-am
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
casa noastră, la curtea copilăriei noastre, am cuprins cu privirea șoseaua Păcurari și peisajul cimirului evreiesc unde hălăduisem de atâtea ori și am plecat spre gară. Plângeam, noi, copiii. Părinții își ștergeau cu palma pe furiș câte o lacrimă care țâșnea din ochi. Vagonul lung de marfă în care ne-am instalat îl împărțeam cu o familie tot de ceferist, Ionescu, care avea mulți copii, așa că foarte repede ne-am împrietenit. La curbe scoteam capul afară și priveam spre coada trenului
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
nu le-a mai dat voie să iasă. Aștepta un ordin din partea vreunui locatar cunoscut lui. Când un neamț a vrut să treacă peste el, a mârâit fioros. Și atunci s-a întâmplat tragedia. Neamțul a trecut, dar Tarzan a țâșnit în sus și l-a apucat cu colții de beregată. Nu se știe dacă neamțul a murit, dar celălalt a tras atunci o rafală de automat în câine. Așa a murit Tarzan al nostru, am putea spune, ca un erou
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Diaconescu, unchiul lui Țuți, care acum era cu o fată la braț, ne-a văzut și ne-a tratat cu bulci, niște pânișoare bine crescute și calde și cu mici. Mușcam din bulcă și când mai mușcam și din mic, țâșneau din el acea bunătate de zeamă, bunătate nemaiîntâlnită până azi! Că acasă iar nu mai știam tabla înmulțirii, mai ales aceea cu 7 ori 9 sau 8 ori 7, aceasta era altă poveste, mâncam bataie la palmă pe îndesate, indiferent
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
la el, ne-a făcut un semn abia vizibil. Atunci eu și Rică am luat-o agale spre capătul vagonului; chiar caporalul Olteanu ne-a deschis ușa, ne-a șoptit “recrut, trei minute marș”, am sărit pe peron și am țâșnit ca săgeata spre restaurantul gării, căci pe atunci gările, și cele mai amărâte, d-apoi Bârladul, aveau restaurantele deschise până în ziuă, pline cu de toate. Cât ne-am străduit noi să fim primii, am ajuns, dar alții ne-o luaseră
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
blondă și brună. Gâlgâiam pe gât a doua sticlă când locomotive de la trenul nostru a dat semnalul de plecare. Țin minte că n-am mai apucat să plătim cele vreo optsprezece sticle de bere, cu toată bunăvoința noastră și am țâșnit-o spre vagonul nostru, pe care apucasem să vedem la coborâre cifra 7, scrisă cu creta. - Vascrisul și arhanghelii...! ne-a întâmpinat caporalul. Și după ce i-am dat șase sticle de bere, mulțumindu-i amândoi cu plecăciuni de aristocrați sută
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
câte un taburet și pisau scuipatul ce se tot aduna în țărâna din fața lor cu niște toiege cu măciuliile lustruite de atâta purtat în mâinile lor aspre și bătătorite de muncă. Din când în când, iar lansau câte un scuipat țâșnit printre dinți, în direcția știută. Scuipatul frământat mereu cu vârful toiegelor, făcuse un mic noroi, cam dizgrațios la vedere, dar lor nici că le păsa. Dacă erai mai atent la ce vorbeau, le puteai da pe deplin eticheta de radio-șanț
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
altul, ce-o să facă biata femeie? - Care femeie? - Păi, Ilinca din deal...Ce-o să facă? Nu știu. Burta fetei crește și mă-sa se vaită că n-are bani să dea copchilu' afară, zise cel care lansase vestea, apoi mai țâșni un scuipat pe care-l chisă repede cu vârful toiagului. - Da casierul pe unde-o fi? - Naiba știe unde? Că a fugit cu banii acum trei săptămâni și de atunci nu l-a mai văzut nimeni. O fi el pe
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
aceia așa de greu de li s-a calculat asemenea pensii de mari? - Da' tu n-ai aflat că în țara asta dreptatea umblă cu capul spart, și asta-i cam de multișor poveste, nu știu care poet a spus-o! și țâșni și el un scuipat în noroiul din fața lui, chisând cu toiagul foarte absent. - Auziți, săptămâna trecută, primarul a trecut pe la porțile oamenilor și i-a îndemnat să iasă cu atelajele ca să care fiecare câte două trei căruțe de nisip și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
stabilit că fenomenul are loc numai dacă între extremitățile nervilor și ale mușchilor există o legătură bună conducătoare de electricitate. Unui asistent al lui Galvani i s-a părut că a observat în același moment cum din conductorul mașinii a țâșnit o scânteie. Eu eram ocupat atunci cu altceva, dar când mi s-a atras atenția asupra acestui fapt, am dorit mult să încerc eu însumi experiența și să-i descopăr principiul ascuns. Galvani și-a dat seama imediat că făcuse
Începuturi... by Mihaela Bulai () [Corola-publishinghouse/Science/1204_a_2050]
-
această societate, sclipitoare în afară, fără consistență în fond? Cum să creezi în ea un centru intelectual, una dintre aceste reuniuni intime în care se schimbă idei, unde conversația strălucește, unde lovitura unei vorbe de spirit face pe loc să țâșnească alte scântei? Nu există ținut care să se închipuie civilizat și în care resursele unei conversații spirituale să fie atât de lipsite de valoare. Educația bărbaților e absentă sau nu are soliditate, cu excepția micului număr de indivizi care au făcut
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
primele pâlcuri moldovenești. Totul se petrecea așa fel, încât Soliman se socotea biruitor: înainta mereu, zdrobea pâlcuri mari de moldoveni, lesne și cu puțină pagubă. În ceasul acela, hotărâtor pentru soarta Moldovei, Ștefan Vodă a poruncit călăreților și pedestrașilor să țâșnească din păduri și să spârcuie coasta dreaptă a vrăjmașului. Totodată, la semnul hotărât, alte pâlcuri moldovene au lovit vrăjmașul din spate. Otomanii însă erau puzderie și știau a se bate cu meșteșug mare și cu ferocitate înspăimântătoare. Deveniseră nespus de
Istorie pe meleaguri vasluiene by Gheorghe Ulica () [Corola-publishinghouse/Science/1250_a_2316]
-
era pentru ei o meserie mai bună și nu o formă de viață a spiritului și cine eșua aici, practic, nedevenind nimic, nimic era. Nu se cunoșteau pe ei înșiși sau nu prețuiau în mod deosebit acele valori care adesea țâșneau chiar dintre ei, spontan, gândirea uimitoare a unuia (cum era aceea a tatălui meu), puterea credinței, smulgerea din temporal... Nu, reveneau repede pe pământ... vacile, oile, caii, supunerea față de natura, iernile grele, ploile... N-am plecat direct spre Abrud, ci
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
ale văzduhului și ale apei. Nu m-am întrebat niciodată dacă toate acestea au vreun sens. Sensul lor e că există și ne uimesc, cum mă uimea atunci fostul meu coleg care deodată și fără motiv aparent a lăsat să țâșnească din imaginația lui o viziune, făcîndu-mă să simt brusc intrusiunea fantasticului în viața reală. M-am simțit, uitîndu-mă în ochii lui, parcă exclus din această lume aleasă. Imaginația mea n-a luat-o razna niciodată în felul acesta. Nu eu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
cu un glas din care reieșea clar în evidență că dintr-o asemenea premisă nu putea să decurgă decât o asemenea consecință, încît pentru întîia oară am uitat că îl detest și am chicotit. Exprimarea spontana a unei gândiri care țâșnește pură ca un izvor mi-a plăcut totdeauna la oricine, chiar și la ticăloși. S-a întors spre mine surprins. - Rîzi!? În templul matematicii și al geometriei nu se râde, chiar dacă ești un profan! Și m-a întrebat cum mă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
am vrut să-ți fac nici un rău... dar îmi dau seama că ți-am făcut... nici eu nu știu ce mi-a venit împotriva dumitale... te rog, dragul meu, să mă ierți... Și vocea i se sparse și din ochii bătrânului domn țâșniră lacrimi care îi inundară profilul său blând și distins îndreptat țeapăn spre cotoarele cărților. Nu știam, pe atunci, nici să acuz și nici să iert, încît am tăcut câtva timp, apoi, fiindcă nici bătrânul domn nu mai spunea nimic m-
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
jur ore întregi. Cutreieram orașul... Nu mă interesa nici numele străzilor, nici al marilor bulevarde. Nu intram în magazine, nici în librării și nici la cinema. Nu mă uitam la vitrine. Singură viața străzii îmi plăcea. Când seara începeau să țâșnească luminile reclamelor, aș fi vrut să intru într-un cinematograf dar nu vedeam bine ce se scria jos... Uitam să mănânc... O dată s-a oprit lângă mine un camion și șoferul m-a strigat. Era un băiat de la noi din
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
un clasor cu lentile doamna lua ceva și vâra într-o ramă de metal pe care mi-o pusese pe nas. Ce, văd?... Mai bine, i-am răspuns. Dar acum? Și mai bine. Dar așa? Poți citi ultimele rînduri? Lumina țâșnea în ochii mei cu o putere minuțioasă extraordinară, vedeam acum chipul doamnei care îmi surâdea cu niște dinți de o albeață nefirească, un ins care tocmai intra și îi vedeam bine nasul, căciula, fularul și chipul, nu doar ca siluetă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
împleticită. Căzu și nu se mai ridică. Mă apropiai de el. În cădere îmbrățișase piatra neagră care acoperea pământul. Mustața îi înflorise de sânge, care repede se făcu negru lângă gura rânjită și tăcută. Înțelesei că era mort. Și atunci țâșniră spre direcția din care venise omul gloanțe care făceau fiu-fiu, fiu-fiu și undeva aproape ta-ta-ta-ta, ta-ta-ta-ta... dar gloanțele se opriră în aceeași clipă, acest zgomot tocat venea de undeva din înaltul clădirilor și se îndrepta într-o direcție nedefinită, alți
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
sale iubiri, m-a făcut să tresar. Da, iată ideea genială care salvează o formidabilă descripție care nu promitea nimic bun și cum nu există un univers deosebit al poeziei, iar altul separat, nepoetic, vulgar... Un stîrv! Și cum a țâșnit scânteia divină din sufletul poetului! Atunci am înțeles și n-am uitat că se poate scrie despre orice, că un om, un animal, un mediu social, un lucru au în conștiința artistului o importanță egală. Să scrii despre bufnițe!... Ce
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Bălțățeanu în rol, insinuant, viu, inteligent, însuși spiritul diavolesc, mă înfiora. Tragedia Margaretei apărea însă ștearsă, din pricina strigătelor lui Vraca. Dar ceea ce nu apreciai bine în text, petrecerea din pivnița lui Auerbach, te încînta pe scenă, cum Mefisto făcea să țâșnească vinul din masă și alte artificii ignorate mai târziu în teatru, cu abstractizarea extremă a decoră- rilor și costumelor și ciopârțirea operei de către regizori care puneau în scenă "o piesă a lor" nu a lui Goethe sau Shakespeare. Horațio avea
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]