7,542 matches
-
are sens. Nordau comentează această poezie care i se pare rece, nesiceră și plictisitoare ca dorinduse un fel de tabloid al unui harem edenic închipuit al poetului epatant sau poate frustrat, o poezie care, ca și restul poeziilor ce aparțin adepților acestei tendințe, nu reprezintă absolut nimic. În fantezia halucinantă a parnasienilor, antichitatea capătă culori vii, picturalul, vizualul dominând totul: nimfe apetisante cu sâni albi, coborând din spații marmoreene, cu corpuri grațioase, îmbietoare, de culoarea petalelor de roză, împrăștiind parfumuri de
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
hotelului Cathedral Court erau ascunse de un afiș uriaș care anunța Gala Premiilor Presei Regionale și toate persoanele însemnate din ținut, plus o mulțime de gură-cască, se îngrămădiseră în încăperea mult prea mică pentru acest eveniment. Organizatorii erau, fără îndoială, adepții teoriei că o petrecere cu adevărat reușită era una la care trebuia să dai din coate o jumătate de oră ca să ajungi la bar. Cam la două sute de capete distanță, Fran îl zări pe Jack Allen și îi făcu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
într-adevăr, printre primii susținători ai „artei noi” în România; în cronicile sale plastice din Noua revistă română se arată a fi, încă de prin 1909, un adversar al „formulelor artistice perimate”, al „clișeelor deprinse de pe băncile școlilor” și un adept al artei care trece „dincolo de legile naturii”, în vreme ce tînărul Gala Galaction, teolog de stînga și, mai tîrziu, prozator cu tentă moralizantă, era la acea dată un emul al extravaganțelor decadentiste; împreună cu „ereticul”, „anteclericalul” Tudor Arghezi (acesta din urmă - fost călugăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fi, de altfel, legitimat estetic și filozofic prin idealismul subiectiv al unui Rémy de Gourmont, autorul din Le Livre des Masques fiind puternic îndatorat romantismului și idealismului subiectiv german. Simptomatică este și nevoia nevrotică a legitimării externe: antidecadent declarat, deși adept - o vreme - al experiențelor simboliste și instrumentaliste, Macedonski întreține, încă de pe la 1880, relații apropiate cu reviste franceze, publică versuri în revista belgiană La Wallonie, din Liége, a lui Albert Mockel (1886), își editează la Paris Le calvaire deu feu (1896
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și Opera lui Alexandru Macedonski, E.P.L. Buc., 1967). În articolul „Din pragul secolului“ (Literatorul, XX, 1, 20 februarie 1899), contradictoriul poet își revendica precursoratul simbolist alături de belgienii Maëterlinck, Rodenbach, Verhaeren, Giraud, Franz Eli și Fréderic Severin, pentru a sfîrși ca adept al neoclasicismului decorativ. Bun cunoscător al prerafaeliților englezi, al lui Stefan George și Hoffmanstahl, Baudelaire, Rimbaud, Laforgue și Mallarmé, Oscar Wilde, Verhaeren, André Gide ș.a., comentator literar avizat, Ștefan Petică avansase revistei franceze Mercure de France (1900) propunerea sa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
duce” (la D. Anghel sau Mateiu Caragiale). „O anume febră insurgentă a sufletelor crescute în micile tîrguri moldave și exasperate de atmosfera lor somnolentă avea să intre și ea aici”, notează Ovid S. Crohmălniceanu, cu privire la mulți dintre tinerii scriitori evrei adepți ai modernismului (F. Aderca, B. Fundoianu, Tzara ș.cl.), în Evreii în mișcarea de avangardă românească (Ed. Hasefer, București, 2001, p. 40). Diminuarea dramatică a importanței administrative a Iașiului - fosta capitală a Moldovei - a generat o puternică frustrație în rîndul intelectualilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
obscurii Vasile Demetrius sau I.C. Vissarion, indică alianța dintre două concepții „antiburgheze”; în cazul lui Vinea, sensibilitatea fin de siécle, elegiacă și melancolică, a poetului se află în echilibru instabil cu angajarea militantă, pamfletară a gazetarului democrat. Adeseori, în cazul adepților noutății artistice, determinismul familial și, în particular, complexele oedipiene au un cuvînt greu de spus. Dislocarea/scindarea identitară, tradusă de obicei printr-un atașament matern și printr-o ruptură față de autoritatea paternă (v. Mateiu Caragiale, Ion Vinea, Tr. Tzara, Urmuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
spus. Dislocarea/scindarea identitară, tradusă de obicei printr-un atașament matern și printr-o ruptură față de autoritatea paternă (v. Mateiu Caragiale, Ion Vinea, Tr. Tzara, Urmuz, N.D. Cocea, chiar T. Arghezi ș.a.), îmbracă varii aspecte. Viitorul pamfletar socialist N.D. Cocea (adept, la precocele său debut editorial, al unui erotic style insolent, care îi va atrage exmatricularea din liceu) este fiul unui ofițer de carieră foarte rigorist și al unei fiice de moșier cu sensibilitate artistică: dubla educație îi va marca inclusiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și intelectual, ecourile problemei transilvănene și resurecția ideii unioniste marginalizează - în favoarea eticului, etnicului și politicului - ideea autonomiei esteticului și resuscită ideea „angajării” militante, pedagogic-mesianice a intelectualilor în politica națională și/sau socială; ideologizarea cîmpului cultural se manifestă și în cazul adepților - denunțați drept „înstrăinați” - ai „artei pentru artă”, altminteri eterogeni ca opțiuni politice. Tradiționalismul postromantic, ilustrat mai întîi de Vatra lui G. Coșbuc, Caragiale și Slavici, de săptămînalele Floare albastră, Pagini literare și Povestea vorbei, de Curentul literar, apoi de Sămănătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
jumătate a secolului al XIX-lea, iar francofonia unei părți însemnate a clasei boierești conducătoare va stimula xenofobia francofobă și antipașoptistă a studenților naționaliști. „Lupta pentru limba românească” și manifestația din fața Teatrului Național bucureștean, din 13 martie 1906, cînd tinerii adepți ai lui N. Iorga au protestat (provocînd cîteva victime) față de reprezentațiile unor piese de binefacere în limba franceză, scandalul similar creat de succesul reprezentației - tot la Teatrul Național, în 1905 - a dramei cu subiect iudaic Manasse de Ronetti-Roman (una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
variantă lirică de cafenea, „miticismul” mentalității mic-burgheze bucureștene: pus pe muzică, minulescianismul devine - fapt îndeajuns observat de critică - un fenomen socio-literar urban, prizat prin snobismul micii burghezii intelectuale în ascensiune. (Și în plan politic Minulescu face o figură aparte, ca adept al Partidului Liberal și secretar de redacție al oficiosului acestuia). „Romanțele” minulesciene reprezintă însă ceva mai mult decît o autohtonizare literară a spiritului șansonetismului francez. Un caz diferit, de epuizare ontologică a simbolismului, e ilustrat de către G. Bacovia, un captiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
reunite după război în primul volum de Aspecte și direcții literare. În avangardă trece acum „a treia cale” militantă promovată de Arghezi, Cocea și Vinea. Primul modernism autohton și identitatea evreiască „periferică” O „chestiune” exploatată uneori în sens xenofob de adepții orientărilor naționaliste are în vedere rolul jucat de scriitorii evrei în cadrul modernității artistice românești. Ea a fost discutată, printre alții, de criticul Ov.S. Crohmălniceanu în volumul postum Evreii în mișcarea românească de avangardă, Ed. Hasefer, București, 2002. Critica și publicistica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
umanități alienate, reificate. Această „carcasă” clasicizantă îl determină însă pe criticul Mircea Martin să aprecieze că insurgența lui Fundoianu se oprește la nivelul prozodiei, operînd exclusiv la nivelul conținuturilor (și al formei conținuturilor). „Aristocrat al revoltei”, Fondane a rămas un adept al „organicismului” și al disciplinei formale, al unui „nou clasicism”, susținut în numeroase articole și eseuri, un adversar al anarhiei formale, chiar dacă apropiat al cercurilor avangardiste (în Introducere în opera lui B. Fundoianu, Mircea Martin se oprește pe larg asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a fi atitudinea antioficială: ambiguă în privința războiului și ostilă față de „politicianismul plutocrat și corupt” al Partidului Liberal. Boemi antiburghezi, unii apropiați cercurilor conservatoare, alții - celor socialiste, nu puțini predispuși la compromisuri conjuncturale, independenți artistic, dar dependenți financiar, antidinastici și anticlericali, adepți ai neutralismului și pacifismului, critici la adresa politicii proantantiste a guvernului Brătianu, membrii cercului se vor regăsi, după 1918, pe aliniamente ideologice diferite. Istoricul de artă Theodor Enescu a început, la finele anilor ’80, o micromonografie minuțioasă și documentată despre colecționarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ale lui Adrian Maniu de dinaintea Primului Război Mondial: „Cicatrizarea rănilor de lance pe pavăza lunii“ (în Noua revistă română din 22 iunie și 13 iulie 1914) și „Poezie“ (în Cronica din 12 iunie 1916), arată un adversar al anecdoticului pitoresc și un adept al intelectualizării peisajului: „Poezia nu mai e atît de importantă cît sînt versurile. Versurile sînt schițe de adevăr sufletesc sau de idee (...) Pentru cei vechi, peisagiul nu avea însemnătate estetică. (...) În artă, peisagiul nu a intrat decît atunci cînd a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și mai atentă prezentare monografică a revistei îi aparține, din nou, lui Leon Baconsky; acesta subliniază predilecția tinerilor redactori pentru Rémy de Gourmont: „Eseurile și Măștile lui Rémy de Gourmont constituie unele din lecturile (și modelele) preferate ale majorității tinerilor adepți ai «curentului nou»”, dar și pentru filozofia lui Bergson sau J.M. Guyau, despre care scriu comentarii prolix-metaforizante („H. Bergson și arta“, nr. 1, pp. 7-9, „Cetind «Versurile unui filozof»”, nr. 2). Referințe utile și la Dorina Grăsoiu și Emil Manu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în această etapă, nici un centru de autoritate critică al noilor orientări apt să trieze corespunzător o producție literară eterogenă: faptul devine alarmant chiar pentru unii simboliști. N. Iorga, G. Ibrăileanu, M. Dragomirescu, Ilarie Chendi, Ion Trivale erau, în forme diferite, adepți ai tradiționalismului ruralizant și/sau adversari ai modernității „înstrăinate”. Apologet declarativ al „poeziei orașelor” și al „sufletului nou în literatură”, mentorul Vieții noi, Ovid Densusianu era un academist neoclasic, fără prea mult simț estetic; discipolul său, Pompiliu Păltînea, excelează prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
simboliști minori precum M. Cruceanu sau Eugeniu Speranția. E. Lovinescu se afla la acea dată în plin proces de clarificare față de tradiționalisme, practicînd un impresionism prudent, mefient față de modernismele mai îndrăznețe și chiar față de simbolism; singurul critic estetizant mai articulat (adept al „idealistului” Rémy de Gourmont) a fost, în deceniul al doilea, un poet: N. Davidescu, cronicar la Flacăra lui C. Banu. Foiletoanele sale vor fi reunite după 1920 în cele două volume de Aspecte și direcții literare. Poet era și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
antologii care readuce, pentru cititorul pînă azi dezorientat, ordinea în haos” („O antologie a poeziei noi“, în Cuvîntul liber, seria II, an II, nr. 10, 7 martie 1925). Avînd un bun comerț cu tradiția vie și cu valorile clasice, autorul - adept al unui organicism estetico-lingvistic aproape maiorescian - reproșează uneori autorilor moderni, lui D. Anghel de pildă, spiritul imitativ și unele „cuvinte cam prea străine limbii”. Articolul polemic din 1914 despre „Mișcarea contimporană poetică“: „...anume neologisme și elemente de comparație și alegorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
este o apucătură scriitoricească seculară. Ivirea lui, în bune condițiuni de calitate, ne-ar fi bucurat, firește. Dar lipsa lui nu era neapărat pricină de melancolie”. Infirmată de evoluția istorică, poziția lui Vinea seamănă, în destule privințe, celei a altor adepți interbelici ai „morții romanului”: N. Davidescu, Andrei Braniște, Ovid Densusianu sau, mai tîrziu, Eugen Ionescu. Autorul încearcă să-și motiveze opinia cu argumente ținînd de psihologia creației și a receptării: „Cetitor docil, atent și răbduriu se găsește cu greu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
epicul amplu, chiar cu elemente „social-gazetărești”, dar îl va hibridiza masiv cu elemente de poem estetizant și de basm în Lunatecii. Un experimentalism gidian întîlnim în „șantierul” romanului Venin de mai. Oricum, în opoziție cu E. Lovinescu și cu numeroșii adepți ai epicului realist-documental, social și istoric, Mihai Zamfir pare a-i da dreptate mai curînd lui Vinea și adepților interbelici ai romanului liric, simultaneist, „muzical” și antidocumental: „Proza atinsă de «poetic» este acum întreaga proză a perioadei interbelice. Extrem de puține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în Lunatecii. Un experimentalism gidian întîlnim în „șantierul” romanului Venin de mai. Oricum, în opoziție cu E. Lovinescu și cu numeroșii adepți ai epicului realist-documental, social și istoric, Mihai Zamfir pare a-i da dreptate mai curînd lui Vinea și adepților interbelici ai romanului liric, simultaneist, „muzical” și antidocumental: „Proza atinsă de «poetic» este acum întreaga proză a perioadei interbelice. Extrem de puține zone se sustrag infuziei de lirism (romanul social al lui Rebreanu, romanul «experimentalist» și analitic etc.), așa încît o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
final să își exprime sațietatea cu privire la noul curent: „Viitorismul nu mai este șic. A ajuns paseism, paseism și ajunge” (N. Davidescu, Aspecte și direcții literare I, Ediție și prefață de Margareta Feraru, Editura Minerva, București, 1975, pp. 23-24). Dimpotrivă, un adept al noului precum F. Aderca va mărturisi în revista Izbînda ilustrată din 11 iulie-15 august 1921 că, vizitînd la Paris, în 1914, o expoziție cubistă, nu-și dădea prea bine seama dacă nu merita să dea cu piciorul în acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
antimanifestul „Vorbe goale“ al lui Ion Vinea, tipărit mai tîrziu în revista Punct: c’est un voccabulaire de garçon-coiffeur autodidacte. Ca într-un exercițiu magic de eufemizare, Densusianu îi contestă futurismului noutatea („futurismul nu e așa nou cum îl prezintă adepții lui”), salutînd delimitările mai recente ale unor foști adepți marinettiști precum G. Papini („Il mio futurismo“) și Ruben Dario („Letras“). Interesantă, deși discutabilă, rămîne observația sa privind filiația futurismului italian: „Ei și-au dat într-adevăr samă că literatura a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tîrziu în revista Punct: c’est un voccabulaire de garçon-coiffeur autodidacte. Ca într-un exercițiu magic de eufemizare, Densusianu îi contestă futurismului noutatea („futurismul nu e așa nou cum îl prezintă adepții lui”), salutînd delimitările mai recente ale unor foști adepți marinettiști precum G. Papini („Il mio futurismo“) și Ruben Dario („Letras“). Interesantă, deși discutabilă, rămîne observația sa privind filiația futurismului italian: „Ei și-au dat într-adevăr samă că literatura a rămas prea mult timp în Italia departe de curentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]