7,848 matches
-
intelectuală este reconstruirea empatică a poziției și contextelor „obiectului”. Vorbind despre studenții americani, Bloom are multe de reproșat. Nu neapărat studenților înșiși, pe care-i învăluie cu o generozitate pedagogică uneori de-a dreptul tandră (malițioșii au explicat asta prin atracția fizică pe care o simțea profesorul pentru efebii Lumii Noi). Bloom deplânge în stilul unui moralist clasic descompunerea familiei tradiționale, a cărei bogăție spirituală provenea cândva din combinarea virtuților private și publice cu o solidă bază etică și culturală comună
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
acolo; înfățișarea lui trăda atunci aceeași hotărîre de neclintit, aceeași fixitate, la care se adăuga parcă și umbra unei dorințe aprige, dacă nu chiar a unei nădejdi. într-o dimineață însă, ajungînd în fața banului de aur, păru să simtă o atracție nouă pentru figurile și inscripțiile stranii gravate pe el, ca și cum abia acum ar fi început să descifreze, în lumina obsesiei lui, tîlcul lor ascuns. Și e adevărat că în orice lucru se ascunde un sens, căci altminteri lucrurile n-ar
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
dobândite, abilitățile de natură conceptuală, dexteritățile, experiența didactică, abilitățile interacționale, atributele personale etc.). Ipoteza 3: potrivit acestei ipoteze, satisfacția (S) pe care o poate obține un cadru didactic în urma prestației profesionale decurge, în mare parte, din: a) natura și calitatea atracției profesionale; b) valoarea sau importanța acordată de către candidat acestei atracții; c) nivelul aspirațiilor personale și profesionale; d) nivelul de echitate perceput de către candidați pe baza relației existente între contribuția care li se solicită, ca investiție psihologică în desfășurarea activității didactice
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
atributele personale etc.). Ipoteza 3: potrivit acestei ipoteze, satisfacția (S) pe care o poate obține un cadru didactic în urma prestației profesionale decurge, în mare parte, din: a) natura și calitatea atracției profesionale; b) valoarea sau importanța acordată de către candidat acestei atracții; c) nivelul aspirațiilor personale și profesionale; d) nivelul de echitate perceput de către candidați pe baza relației existente între contribuția care li se solicită, ca investiție psihologică în desfășurarea activității didactice, și remunerația globală oferită. Traducând această ipoteză într-o formulă
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
contribuția care li se solicită, ca investiție psihologică în desfășurarea activității didactice, și remunerația globală oferită. Traducând această ipoteză într-o formulă simplificată, putem stabili relația următoare: S = f (Na, Va, Ic-r), unde S = satisfacția, Na = nivelul aspirațiilor, Va = valoarea atracțiilor, Ic-r = concordanța dintre investiția (contribuția) profesională și remunerația globală. Văzută sub acest aspect, selecția unui candidat pentru profesiunea didactică poate îmbrăca o dublă finalitate: aceea de a descoperi candidatul potrivit postului (ale cărui capacități constituie predictori de performanță profesională) și
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
candidat pentru profesiunea didactică poate îmbrăca o dublă finalitate: aceea de a descoperi candidatul potrivit postului (ale cărui capacități constituie predictori de performanță profesională) și aceea de a satisface nevoile și aspirațiile personale și profesionale ale candidatului prin concordanța cu atracția oferită de munca la catedră. Aceiași autori arată că orice organizație școlară dispune de un patrimoniu de talente, cunoștințe și experiențe pe care trebuie să-l gestioneze. În acest sens: - trebuie să se „aprovizioneze” în mod continuu cu capacități umane
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
și prezența activă a clasei muncitoare În configurația vieții sociale. Teoria maioresceană a culturii argumentează În favoarea șovinismului burghezo-moșierescă» etc.(p. 71). «În contextul ideologiei burgheze și a funcțiunii ei sociale, această teorie urmează a da fundamentul „filosofic” al atacurilor Împotriva atracției spontane a muncitorimii către socialism, care se transformă, sub influența puternică a marxism-leninismului, Într-un atașament conștient».(p. 81). Asemenea tendințe spre stilul „academic” sunt numeroase În primele numere ale revistei noastre. Dar și În numerele recente se pot citi
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
seducere, care înseamnă „a despărți”. Ea îi duce acolo unde se pare că nu ar fi mers singuri. Îi face să apuce pe alt drum decât cel pe care l-ar fi ales ei înșiși. Din această perspectivă, seducție înseamnă atracție, fascinație. Totul se petrece ca și cum în fața puterii de seducție a anumitor persoane muritorii de rând ar rămâne pasivi, ca și cum ar fi dezarmați, neputincioși, chiar „vrăjiți”. Seducătorul e viclean: ne mână încotro vrea el, fără să ne spună unde ne duce
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
considerată întotdeauna agresivă. Înainte de circa doi ani și jumătate, copiii înțeleg inconștient că, în poziția față în față, silim interlocutorul să comunice. În a doua situație, spațiul de comunicare este deschis. Partenerii „privesc în aceeași direcție”. Chiar și atunci când simt atracție reciprocă, două persoane seducătoare înțeleg că fiecare lucru își are vremea lui, nu trebuie să fie grăbit. Când pătrundem în spațiul altcuiva, lucrul care ar trebui să fie considerat satisfacție psihologică e luat în realitate drept agresiune. Comunicarea este un
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
lucru se vede. Așadar, să mergem mai departe și să cercetăm acum îndeaproape persoanele deosebit de seducătoare. Partea a doua Manifestările seducției pe chip Între un bărbat și o femeie se naște dorința. Creierele lor își trimit semnale instinctive care traduc atracția lor reciprocă. Dacă dorința este ascunsă, ei se mișcă, se scarpină, se crispează, în loc să acționeze. Tot corpul lor vorbește, ba chiar „strigă” lucrurile pe care buzele lor nu le rostesc. Acela dintre ei care a reperat intuitiv semnele corporale emise
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
genere, nu doar ale naturii corporale. Conceptele corp și substanță materială - concepte centrale ale metafizicii științei naturii - sunt caracterizate de Friedman drept rezultatul aplicării conceptelor pure ale intelectului unor noțiuni empirice, cum sunt impenetrabilitatea, greutatea, forțele de respingere și de atracție. Prin aplicarea analogiilor experienței, a principiilor transcendentale ale substanțialității, cauzalității și comunității substanțelor materiale vor putea fi obținut de asemenea cele trei legi ale mișcării formulate de Kant, pe care Friedman le caracterizează drept „specificări” ale principiilor transcendentale 37. Principiile
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kant, pe care Friedman le caracterizează drept „specificări” ale principiilor transcendentale 37. Principiile filosofiei transcendentale, prin urmare, întrețin cu legile mișcării o relație asemănătoare cu cea dintre conceptele intelectului pur și concepte cum sunt mișcarea, forțele de respingere și de atracție, impenetrabilitatea, greutatea, concepte care au fost elaborate în Pmsn pe baza unor considerații a priori. Am prezentat unele dintre premisele și implicațiile a două linii mari în interpretarea relației dintre filosofia transcendentală și cercetarea fundamentelor științei matematice a naturii la
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cu anumite corelații reale - legile lui Kepler - potrivit condițiilor formale ale posibilității experienței. Dacă, așa cum s-a arătat în Pmsn, principiile intelectului pur și legile a priori ale mișcării, în conjuncție cu relațiile empirice formulate de Kepler, conduc la legea atracției universale a lui Newton iar legile a priori și legea atracției permit derivarea rezultatelor stabilite de Kepler, conferindu-le astfel calitatea de legi, rezultă că pentru Kant legile a priori și legile descriptive ale fizicii propriu-zise constituie un sistem. Toate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
posibilității experienței. Dacă, așa cum s-a arătat în Pmsn, principiile intelectului pur și legile a priori ale mișcării, în conjuncție cu relațiile empirice formulate de Kepler, conduc la legea atracției universale a lui Newton iar legile a priori și legea atracției permit derivarea rezultatelor stabilite de Kepler, conferindu-le astfel calitatea de legi, rezultă că pentru Kant legile a priori și legile descriptive ale fizicii propriu-zise constituie un sistem. Toate acele corelații care pot fi integrate în sistemul ale cărui principii
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
corp. Judecata este contingentă deoarece relația dintre conceptul de greutate și cel de corp nu este în acest caz una necesară. O asemenea judecată devine o judecată de experiență dacă percepțiile legate în mod empiric sunt raportate la forța de atracție și subsumate în acest fel conceptului de cauză al intelectului pur. Forma judecății, ca formă originară a raportării la obiect, este, prin urmare, comună atât judecăților de percepție, ca judecăți empirice subiective, cât și judecăților de experiență, ca judecăți empirice
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
așadar, ceva derivat, secundar. Ea este caracterizată de Kant în mod dinamic, adică prin acțiunea unei forțe 28. Conceptul de materie va fi explicat de Kant prin acțiunea a două forțe opuse, și anume forța de respingere și forța de atracție. Demonstrația dată ideii că și forța de atracție este constitutivă materiei este demonstrația imposibilității contrariului, adică a existenței materiei doar pe temeiul forței de respingere. Căci o materie cu o anumită întindere nu este posibilă doar prin acțiunea forței de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kant în mod dinamic, adică prin acțiunea unei forțe 28. Conceptul de materie va fi explicat de Kant prin acțiunea a două forțe opuse, și anume forța de respingere și forța de atracție. Demonstrația dată ideii că și forța de atracție este constitutivă materiei este demonstrația imposibilității contrariului, adică a existenței materiei doar pe temeiul forței de respingere. Căci o materie cu o anumită întindere nu este posibilă doar prin acțiunea forței de respingere. Umplerea unui spațiu este rezultatul unității sintetice
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în explicația mecanică toate forțele trebuie să fie derivate din mișcări ale particulelor materiale indestructibile în spațiul gol, în explicația dinamică materia însăși și toate mișcările ei vor fi derivate din două forțe originare, forța de respingere și forța de atracție, caracterizate ca mărimi intensive 30. Kant credea că numai explicația metafizic-dinamică poate da socoteală în mod satisfăcător de umplerea spațiului. Umplerea spațiului este caracterizată drept impenetrabilitate relativă, o impenetrabilitate care se exprimă prin creșterea graduală a opoziției față de ceea ce pătrunde
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
să apuce doar pe două căi: cea mecanică, prin legarea a ceea ce este absolut plin cu ceea ce este absolut gol, sau pe o cale dinamică opusă celei dintâi, cea pe care simpla diversitate în corelarea forțelor originare ale respingerii și atracției explică toate deosebirile care pot fi găsite în materie.” (Ibidem, pp. 86-87.) 31. Ibidem, p. 74. 32. Vezi K. Pollok, Op. cit., p. 248. 33. Immanuel Kant, Metaphysische Anfangsgründe..., p. 87. 34. Ibidem, p. 75. 35. Vezi Ibidem, p. 76. 36
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
rațiunii sănătoase, de a contribui la clarificarea și întemeierea lor, îi va fi fatală. Dimpotrivă, stabilirea unor puncte de contact cât mai numeroase și solide cu rațiunea morală comună va fi în măsură să-i confere trăinicie și putere de atracție. Kant s-a distanțat în mod clar de punctul de vedere al acelor întemeietori și propovăduitori de religie, moraliști sau filosofi care susțineau că ei sunt aceia care dezvăluie pentru prima dată oamenilor „adevărul moral”, că acesta ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mai puternice, izbutind cu prețul unei sforțări tenace să-și pună voința sub controlul rațiunii. Este o stare pe care Kant o va descrie în „Prefața” celei de-a doua părții a Metafizii moravurilor, scriind că cel care a învins atracțiile viciului, făcându-și datoria care este adesea „anevoioasă”, se află „într-o stare de liniște sufletească și de mulțumire care poate fi numită foarte bine fericire, stare în care virtutea este propria sa răsplată”24. Cei incapabili, chiar în cea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
acest regim i-a îngăduit să-și pună în valoare într-un mod incomparabil aptitudinile intelectuale cu care a fost înzestrat.Voința lui neînduplecată a cenzurat necruțător, în aceeași măsură, formele cele mai insidioase ale comodității și delăsării, cât și atracțiile faimei și ale unei vieți plăcute. Este poate unică insistența infinită a lui Kant de a-și duce până la capăt cercetările astfel încât rezultatele lor să fie cât mai durabile, precum și indiferența lui uluitoare față de atracțiile celebrității. Cea din urmă nu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
comodității și delăsării, cât și atracțiile faimei și ale unei vieți plăcute. Este poate unică insistența infinită a lui Kant de a-și duce până la capăt cercetările astfel încât rezultatele lor să fie cât mai durabile, precum și indiferența lui uluitoare față de atracțiile celebrității. Cea din urmă nu a fost atât expresia unei firi fericite, cât a strădaniei sale constante de a-și reprima vanitatea, de a smulge din sine, după modelul înțelepților stoici, orice urmă de îngâmfare. Merită să fie invocate câteva
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
raționalistă studiul textelor kantiene apărea drept încercarea hotărâtoare a calificării profesionale 23. Chiar și contradicțiile interne ale sistemului kantian, adesea acuzate de cei mai de seamă exegeți ai vremii, ca Hans Veihinger și Erich Adickes, erau în măsură să sporească atracția lumii filosofice universitare pentru opera lui Kant. A avansa o interpretare ce restituie sistemului o coerență amenințată reprezenta în ochii specialiștilor o prestație filosofică majoră. Am putea compara prestigiul unei asemenea prestații cu cel de care ar avea parte astăzi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
urmare, de o „completare”, în sensul curent al acestei expresii. Cu greu s-ar putea tăgădui că în acea ambianță intelectuală, în care s-au înfiripat încercările constructive ale lui Motru, ideea unei metafizici inductive exercita o mare putere de atracție. Iar prelungirea cunoașterii pozitive într-o viziune asupra totalității rămâne până astăzi o experiență incitantă. Toți cei care cred că sentința pronunțată de Kant împotriva oricărei pretenții de cunoaștere a absolutului nu poate fi pusă în discuție fără o redeschidere
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]