5,357 matches
-
râde și el cu ochii micșorați în fața lui cărnoasă, ea se învârte pe vârfurile degetelor în șosete, fără să mai simtă răceala cimentului, îi înfige bărbatului capul cu păr aspru în coșul pieptului. În drum s-a adunat toată mahalaua, bătrâna care servește în crâșmă, patronul cu băieții de la fierărie și geamgerie, copiii de pe stradă, bărboșii de la sinagogă, toată lumea ca la nuntă. Când meterhaneaua s-a oprit după o melodie, la fel de brusc cum începuse, dansatoarea se uită în jur parc-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
ceartă cu vecinul de la scara cealaltă, s-a aplecat după el și a căzut odată, domnule, de la etajul opt aici pe ciment!! Și soțul ei ce-a făcut? Soțul ei, ăla fără picioare!! insistă unchiu-meu. N-avea nici un soț, spune bătrâna după o cumpănire, pe un ton ce nu îngăduie replică. Zina încearcă de zece minute să-mi spună că epicul meu era prea împrăștiat, încărcat, zeci de nuvele între care legătura e artificială... Dacă nu mi-am luat nici o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
copiii, despre ce mare figură era când Încă mai pierdea vremea pe aici În Îndepărtata lui copilărie, o să iasă din vamă ultimul, penultimul. Și chiar așa a și fost! A mai ieșit după el doar una, arăta ca În Vizita bătrânei doamne, mănuși, pălărie, s-a uitat crunt, În dreapta, În stânga, era pulbere că fanfara orașului n-a venit s-o aștepte. Și hop, apare și o față dubioasă, cu un carton mototolit, pătat, scris de mână, cu litere strâmbe și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
dispară fără urmă. Și el coborâse mereu, mereu mai jos, până la crimă chiar. Degeaba făcuse plângeri și cereri pe la toate mărimile. Ea știa bine că el, Alecu, o ucisese pe Venețiană; el, Alecu, o sugrumase acolo, la moșia ei, pentru că bătrâna nu acceptase să-și dea fiica neprihănită pe mâinile demonului. Venețiana îl cunoștea prea bine. Și, la fel ca tatăl lui, Ienăchiță, nu-l lăsa nici măcar pragul casei să-i calce. În ultimele luni de viață, devenise tot mai conștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o zi mama vine acasă, ca să caute ceva, găsește ușa bucătăriei Închisă; Încuiată. Și de-aceea. De aceea am rămas orfan și de ea. S-a dus Tecla cu ochi verzi și guri roș-negre. În locul ei a venit una... Una bătrână de tot. Nu era ea chiar bătrână, adică deloc, dar dacă era rea... Eu Îi zic mereu că nu mănânc - doar-doar. Nimic. Îmi pune mâncarea dinainte și gata. Nici din umeri nu ridică. Zic: - Uite că n-am mâncat! - Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
dacă era iazu nostru... momentan m-aș fi pus la bortă cu cheptu’! - Te-ai fi pus... Momentan! Te conosc, Iacobe, așa te conooosc...Știu eu cu ce te-ai fi pus la ruptură - iertaț’ de cuvântu: bortă... - ihotește și bătrâna, iar pe Întuneric se aude chicotit de fată-mare. - Și dacă vrei tu să afli, află, Domnică: l-au și astupat călugării pe-al lor! Da-i degeaba: s-o dișărtat pe raza noastră - n-ar fi păcat de moarti, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
sidite! Cei doi tunși se așează. Ascultători, cu mâinile pe genunchi și privirea drept Înainte. Sunt murdari pe obraz, au mâinile murdare, picioarele goale, negre, zgâriate. Se vede de-aici. Moș Iacob intră-n casă, iese, urmat de Mătușa Domnica. Bătrâna umple două străchini cu polonicul dintr-o oală și le trece lui bărbatusău. Acesta le Întinde tunșilor Întovărășite și de câte un coltuc de pâine: - Cușite, cușite! Harașo, harașo! Cușite, că-i bun, Măt’șa Domnica l-o făcut! - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
În calidor - dar nu ca de obicei, să audă tot satul; ca de neobicei: ai fi zis că a căzut Într-o groapă cu urzici, În curu-gol și i-i rușine să fie ajutat să iasă. În cele din urmă, bătrâna aude, dă fuga Într-acolo. O aud aracanìndu-se ca pe la ei, la Pistruieni: - ’Aracan di mini, Iacobe, da ci...? Însă și ea, Încetișor. După o vreme, o văd Întorcându-se - de data asta ținându-și cu o mână broboada neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ce le-a spus tâlharilor de Măneni de-o mie de ori, nu contează. Bine le face, tal’arilor de Măneni - i-or fi făcut ceva fetișoarei. Un copil. Iese pe calidor și mama. Și Mătușa Domnica la călcâiele ei. Bătrâna tresare, Închide ușa, Îi șoptește mamei: - Ș’ dacă fuge pin dos? Îi tare mare, nimeni n-o poate opri dacă... - Nu fuge, zice mama, dintr-o dată foarte Înaltă, deși nu-i mai Înaltă decât bătrâna moșului. Fii pe pace... - o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Mătușa Domnica la călcâiele ei. Bătrâna tresare, Închide ușa, Îi șoptește mamei: - Ș’ dacă fuge pin dos? Îi tare mare, nimeni n-o poate opri dacă... - Nu fuge, zice mama, dintr-o dată foarte Înaltă, deși nu-i mai Înaltă decât bătrâna moșului. Fii pe pace... - o bate pe umăr. - Un’ să fugă? - Moș Iacob a auzit. ’Napoi, În stuhării? ’N pădure? Tot o prind ei, jăndarii... - Ori Mănenii voștri, zice Mătușa Domnica. - Or Mănenii noștri, ș-atuncea-i vai di cur’lețu’ ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
apleacă, se apropie, se uită cu atenție, Întinde mâna, pipăie - apoi ridică o frunte Încrețită, Întrebătoare. - Da-ntreab-o, ’dată!, Îl Înghiontește baba. - Măritată la tine?, se hotărăște Moș Iacob (dacă l-a hotărât Mătușa Domnica). - Așa rusască știm și noi, mârâie bătrâna. - Ian taci, bre, că mă tulburi! Măritată la tine, devușka? - Șto?, face, după un timp, Rusoaica - și râde clopoțește. - Bărbat la tine -iesti?, prinde curaj Moș Iacob. Iesti la tine bărbat, bre, soț? - Om!, Îl ajută Mătușa Domnica, arătându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Îi arată devușcăi degetul Înverighetat, apoi dă să-i ia mâna, Rusoaica și-o retrage, atunci Moș Iacob Îi arată forma verighetei cu patru degete, arătătoarele și groasele, unite: Iesti? Iesti asta la tine? - Cine știe ce-a Înțălege..., bodogănește bătrâna. - Ia dă-mi pace, că mă tulburi! Devușka! Spune, bre, că nu-ți fac ’nica: ești măritată? Dacă ești, un’ ți-i inelul? - și arată iar, cu arătătorul dreptei inelarul stângii - cu verighetă. - N-o fi știind ce-i arăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mine s-a rușinat), l-a făcut ghem În pumn și l-a băgat În sân. Acum se uită la mama, o Întreabă din ochi dacă făcuse bine așa. - Ai să vez’ c-a’ să-și sufle nasu-n el, zice bătrâna. - Tu mai bine-ai tăcè, face Moș Iacob. Ce te pricepi tu la articole? Ai purtat tu, v-un articol? N-ai purtat! - De unde, dacă nu mi-ai luat, din târg de la oraș? Dacă-mi aducèi, de la târg, din oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
dreptate. Numai că mi-a căzut o sticlă pe picior și m-a durut foarte tare. — Asta se prea poate, draga mea. Dar un „vai, Doamne“ sau „nenorocire“ ar fi la fel de potrivite ca să-ți exprimi supărarea. Din fericire, după asta, bătrâna a luat-o din loc. —O să țin minte. Mulțumesc! a strigat Susan în urma ei. La dracu’, s-a gândit ea, n-am mai auzit pe cineva care să folosească termenul „nenorocire“ de când s-a scufundat Bismarck-ul. Unde o fi blestemata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
o întristase, pentru că o iubea și cu toate că un imohag nu trebuia să se arate prea tandru cu femeile, era mama fiului său cel mai mic, așa că întinse mâna ca s-o apuce pe-a ei. Poate că ai dreptate și bătrâna Khaltoum s-o fi înșelat, zise. Nimeni nu mă poate obliga să părăsesc deșertul și să mor departe de-aici. Rămaseră așa un timp îndelungat, privind în tăcere în noapte, și simți că senzația de pace îl cuprinde din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
avea să-l ducă în mormânt pe tatăl lui și prezisese și marea secetă ce sleise puțurile, lăsase fără fir de iarbă deșertul și omorâse sute de animale obișnuite dintotdeauna cu setea și seceta, dar la fel de adevărat era că deseori bătrâna sclavă vorbea de dragul de-a vorbi și vedeniile ei păreau mai mult roadele minții ei senile decât autentice premoniții. Ce este dincolo de deșert? întrebă Laila după acea lungă tăcere. Niciodată n-am fost mai departe de munții Huaila. — Oameni, veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
plângea molcom, ca și cum s-ar fi deșteptat dintr-un lung și dulce vis la o crudă realitate. Trecură prin fața lui Gacel și urcară în camioane. Din cabină, ofițerul îl privi sever și șovăi câteva clipe. Gacel se temu că profeția bătrânei Khaltoum n-avea să se împlinească și că avea să-l omoare chiar acolo, în inima deșertului, dar în cele din urmă celălalt îi făcu un semn șoferului și camioanele se îndepărtară pe unde veniseră. Mubarrak, imohag-ul din „Poporul Lăncii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
învăluia acea istorie, dar Gacel nu izbutea să-și dea seama ce este; doar un singur lucru era limpede: cea mai veche lege a deșertului fusese încălcată și asta era ceva ce un imohag nu putea accepta. își aminti de bătrâna Khaltoum și simți cum o mână înghețată - frica - i se pune pe ceafă. Apoi își plecă privirea spre ochii deschiși ai Lailei ce străluceau fără somn în penumbră, reflectând ultimii cărbuni ai focului, și i se făcu milă de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să-i ajungă la plămâni tot oxigenul de care aveau nevoie într-un moment ca acela. Dar Mubarrak era îmbrăcat la fel, așa că și mișcările lui erau de asemenea nesigure. Spadele spintecară aerul, șuierând furioase în calmul dimineții, și o bătrână știrbă scoase un țipăt de groază și imploră să-l omoare cineva cu un glonț pe șacalul împuțit care încerca să-i ucidă feciorul. Mubarrak întinse mâna cu un gest autoritar și nimeni nu se mișcă. Codul de onoare al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
rămase ghemuit pe nisip, hotărât să îndure în tăcere, fără să se plângă, lunga agonie pe care i-o hărăzise soarta. După câteva clipe, pe când călăul feciorului ei se îndepărta încet, nici fericit, nici mândru, spre cămila care îl aștepta, bătrâna cea știrbă intră în cea mai mare jaima, luă o pușcă, o încărcă, se duse lângă fiul ei ce se chircea de durere fără un geamăt și ținti spre capul acestuia. Mubarrak deschise ochii și ea putu citi în privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ce dispărea înghițit de umbre și peretele de lemn al vagonului, pe care pasageri plictisiți săpaseră cu briceagul tot soiul de inscripții ca să-și omoare timpul. Acolo, în gară, în picioare pe zăpadă, Gacel Sayah descoperise dintr-o dată că prezicerea bătrânei Khaltoum părea că avea să se împlinească. Deșertul, iubitul deșert unde se născuse, rămânea în urmă, la poalele acelor munți înalți acoperiți acum de pășuni verzi și copaci groși, iar el se îndrepta, orb și ignorant, spre ținuturi îndepărtate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
care îl avertiza că depășise limita forțelor sale și a ceea ce El le îngăduia imohag-ilor din deșert și că se apropia clipa când va trebui să dea socoteală pentru neobrăzarea lui fără margini. „O să mori departe de meleagurile tale“, prezisese bătrâna Khaltoum, și nu reușea să-și închipuie nimic mai străin de meleagurile lui decât acea barieră urlătoare de spumă albă ce se înălța furioasă în fața ochilor săi, dincolo de care nu izbutea să distingă decât adâncul nopții Se așeză pe nisipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nenorocit. Degeaba stau toată ziua la soare, la aer curat, pe balta asta... — Care aer? Te crezi în stațiune? În praful și-n gunoaiele astea, n-ar avea cum să-ți priască la plămâni... Da’ cu pensioara ta și-a bătrânei și cu ce-ți mai iese de pe aici, s-ar spune că ești liniștit. — Mda, șapte sute de mii ai mei și un milion al bătrânei... Ce iau de aici e de sezon, cum îți pică. Nu se știe de azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
n-ar avea cum să-ți priască la plămâni... Da’ cu pensioara ta și-a bătrânei și cu ce-ți mai iese de pe aici, s-ar spune că ești liniștit. — Mda, șapte sute de mii ai mei și un milion al bătrânei... Ce iau de aici e de sezon, cum îți pică. Nu se știe de azi pe mâine. Cam două milioane și ceva, face Rafael circumspect. E mai bine decât nimic. Să am io banii ăștia... Păi, tu? — Io nu. N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
stresat și tracasat, da’ poți să zici ceva? Mămica lui. E mai rău ca un copil. Unui copil poate nu i-ai suporta și nici n-ar fi bine că l-ai învăța cu nărav, da’ vezi bine că cu bătrâna-i altă treabă. Te gândești că mâine-poimâine moare și-ai să-i duci doru’, și-o să te roadă viermele vinovăției la mațe că n-ai făcut tot ce ți-ar fi stat în putință, Rafaele, e o cruce. Am ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]