4,944 matches
-
unui cuplu care era în plin proces de aprofundare a cunoașterii reciproce; Hugo traversa deja gazonul, cu costumul lui de culoare deschisă pe post de far, uitându-se peste umăr, să vadă dacă îl urmez. În lumina lunii, părul său blond căpăta inflexiuni argintii. Grădina era frumos aranjată. Se auzea fântâna arteziană în miniatura de pe peretele din spate și zgomotul apei revărsându-se peste marginile vasului de piatră de dedesubt. Bătea un vânt ușor printre copaci, iar la dreapta mea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pe care-o simțeau atât de mulți dintre ei, mai cu seamă față de multele manifestări violente ale morții. Se uită din nou la chipul tânărului de pe caldarâm, acum obiectul atât de multor priviri nemiloase. Era un bărbat chipeș, cu păr blond, scurt, Întunecat la culoare din cauza apei care Încă se aduna În jurul lui. Ochii erau de-un albastru clar, translucid, fața era simetrică, nasul Îngust și delicat. În spatele lui, Brunetti auzi vocile polițiștilor care Începură să Împingă mulțimea În spate. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
aveau de obicei ceva să-i dea dacă mergea să cerșească de mâncare. Își părăsi biroul și coborî pe scările din spate până la parter, croindu-și drum În birou prin masivele uși duble. Sylvia, scundă și tuciurie, și Anita, Înaltă, blondă și răpitoare, ședeau la mesele lor față În față, frunzărind hârtiile ce nu părea niciodată să le dispară de pe pupitre. — Buona sera, ziseră amândouă când intră, apoi Își plecară Înapoi capetele spre dosarele cu coperte verzi Împrăștiate În fața lor. Aveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
anunțuri imprimate. Lipite de unul dintre ei erau două fotolii acoperite cu ceea ce părea a fi un plastic cenușiu și gros. La o masă din apropierea ușii, pe dreapta, stătea o femeie tânără ce nu putea fi decât americancă. Avea păr blond tuns cu breton scurt deasupra ochilor albaștri, dar ajungându-i la spate aproape până la talie. Pe nas i se Întindea o spuzeală de pistrui, iar dinții ei aveau acea perfecțiune comună majorității americanilor și celor mai avuți dintre italieni. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
lui. De cealaltă parte a peretelui, Brunetti auzi cum vocii ei Îi răspunse o alta mai groasă. După câteva secunde, femeia apăru În deschizătură și-i făcu semn: — Aici Înăuntru, vă rog, domnule. În spatele mesei de scris ședea un tânăr blond care părea că abia trecuse de douăzeci de ani. Brunetti se uită la el și, la fel de repede, Își feri privirea, căci bărbatul părea să strălucească, să scânteieze. Când se uită Înapoi, Brunetti văzu că nu era vorba de radiații luminoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
pășiră În față, dar se opriră la poartă, având grijă să nu calce pe proprietatea omului neinvitați. Văzând asta, bărbatul le făcu semn cu mâna să Înainteze și se aplecă În mașină ca să oprească motorul. Era un om Înalt și blond, ușor adus de spate, aplecare ce probabil voise să-i ascundă Înălțimea, dar care acum devenise un obicei. Se mișca cu acea ușurință șleampătă atât de comună americanilor, ușurința care-i făcea să arată atât de bine În haine de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Oh, voi, intelectualilor... E absurd, șușoti Odette. Irațional și ilogic: copilării, o aprobă Victor imediat. Celia stătea rezemată de perete, fără vârstă, lungă și radiantă, emanând beatitudine când expira, când râdea, când vorbea. Cu rochia galbenă, stridentă și cu părul blond buclat, Celia era singurul punct strălucitor din încăpere; restul părea estompat, doar niște umbre a ceea ce a fost. Luă de pe o masă un pahar oarecare cu apă, îl bău prompt, apoi se așeză pe taburet, oftând prelung, rugător... Buzele rujate
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
privire apusului și m-am intors. Am urcat scările mpietrite încet, dar sigur. Cred că voiam să treacă timpul. Am ajuns în fața ușii mari. Mă întrebam: ,, Oare să intru?’’, dar ușa s-a deschis. Micul prinț ieși îmbufnat. Părul lui blond era ușor ciufulit, iar în ochii lui albaștri că marea puteai să-i citești nerăbdarea. Haide! țipă el. Știi că nu-mi place să aștept! spuse răutăcios. Bine! Voi incepe. A fost odată, ca niciodată un... Dar nici nu am
Poveste pentru micul prinţ. In: ANTOLOGIE:poezie by Mihaela-Raisa Tofănel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_692]
-
cu părerea foarte sonor Jake. E de datoria lui. —Fergus lucrează în publicitate, la Londra, a sărit Laura. Dezgustat, Jake și-a dat peste cap ochii înfundați în orbite. Ușa s-a deschis și în cameră a intrat o femeie blondă. Toți cei din încăpere au început să se foiască atunci când au realizat că aceasta trebuia să fie soția lui Jake. Cea care se presupunea că fusese în tot acest timp la toaletă. Hugo a observat că tipa era mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
prin a te îmbrăca în scopul de a impresiona, cât mai curând prin a te îmbrăca doar cât să nu atragi negativ atenția asupra ta. Din fericire, faptul că era înaltă, avea fața ovală și cu o expresie meditativă, părul blond și drept, tuns cu grijă până la nivelul bărbiei, și mersul autoritar reprezentau niște trăsături elegante care-i ușurau situația. Deși costumul crem și tocurile înalte nu l-ar fi impresionat nici măcar pe băiatul care distribuia corespondența la Intercorp, aici ambele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o pauză. Dacă situația n-ar fi fost atât de serioasă, întrebarea respectivă ar fi fost rizibilă. Oricât de mult s-ar fi străduit la capitolul aspect fizic, Amanda Hardwick nu-i ajungea nici la degetul mic vedetei de film blonde, tinere și superbe al cărei soț sexagenar intentase procesul de calomnie. —E foarte cunoscută, a subliniat cu delicatețe Alice, întrebându-se de ce se obosea să nu o jignească pe Hardwick. De fapt, știa de ce. O făcea de dragul Intercorpului, pentru ca nenorocita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
domenii rurale, înconjurate de parcuri. Nicăieri nu vedeai nici un zgârie-nori și nici un cablu întins pe deasupra capului. Familia din Harpers & Queen stătea în fața unui vast conac, vopsit crem. Pe acest fond, membrii familiei, îmbrăcați în alb și cu plete de un blond strălucitor, abia dacă se mai vedeau. — Viața la țară! declara entuziasmat tatăl, lordul Fairbourne, care era cel mai arătos aristocrat din câți văzuse Amanda de când se știa. Soția lui, a observat acră Amanda, era probabil pe locul doi la capitolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
progenitura n-a fost Carinthia. Varianta micuță, frumoasă și flatantă a Amandei nu s-a materializat până la urmă. —Băiețel, a spus Una, așezând pe stomacul Amandei un gogoloi plin de sânge. Amanda s-a holbat la el. Nu era heruvimul blond pe care și-l imaginase ea. Era brunet, plin de riduri și pliuri și cu o piele roșiatică neplăcută. În plus, ceva legat de trupul copilului îi amintea mamei de partea interioară a gâtului unei păsări, așa că Amanda a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
așa cum el însuși recunoștea cu vinovăție, implica mai multă emoție și speranță decât cele pe care reușise să le nutrească la nașterea copilului. Cu toate acestea, femeia care aștepta în fața ușii încă nevopsite de la numărul patru nu semăna deloc cu blonda gen Carry Onpe care și-o imaginase Hugo. Tipa nu avea nici uniformă strâmtă, nici ciorapi negri și nici un decolteu generos. Femeia cu pricina era mai curând solidă, lată în umeri și înaltă, cu gambe groase, cu mâini mari și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
două zile după ce-l adusese pe Theo acasă, Amanda era deja plictisită de moarte. Poate că ar fi fost mai simplu dacă băiatul n-ar fi fost așa de urât și s-ar fi apropiat mai mult de imaginea heruvimului blond și cu ochii albaștri din închipuirea ei. Dar Theo era slăbuț și întunecat ca o maimuță. Chiar dacă acum părul începuse să i se mai deschidă la culoare, suvițele îi căpătaseră o îngrijorătoare nuanță roșiatică. Amanda nu era plictisită numai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
din cap, surprinsă. Nu-l recunoscuse pe Hugo și era mirată că el o recunoscuse pe ea. În ultima vreme, abia dacă se mai recunoștea ea însăși. Cum nu mai văzuse interiorul unui coafor de luni de zile, părul ei blond prezenta acum niște rădăcini maro lungi și de aceea își petrecea majoritatea timpului prins într-o coadă de cal. Și trecuseră luni de zile de când Alice nu-și mai văzuse trusa de machiaj; fără îndoială că până acum aceasta ajunsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de obicei, ca să nu mai piardă timp alegând produsele, a început să înainteze de-a lungul raftului, luând fiecare al doilea borcan din șir. Când a ajuns la capătul rândului, o femeie a trecut prin fața lui. Era înaltă, slabă și blondă, cu o față prelungă, gânditoare și ochi mari, care scrutau îngrijorați lista de cumpărături. Un copil bine crescut se ițea din portbebeul care atârna pe pieptul femeii. —Alice! a exclamat Hugo absolut încântat. Coșul lui Alice, așa cum a observat Hugo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
el era căsătorit cu Amanda, pe care Alice se părea că o percepe într-o lumină similară. Hugo era pe punctul să se întoarcă și să plece, târșâindu-și picioarele, către parcarea supermarketului când a observat o persoană înaltă și blondă îndreptându-se în grabă către el. Era o femeie cu un copil în brațe. Alice. Zece minute mai târziu, stând în fața ei la o ceașcă de cappuccino, Hugo și-a dat seama că lucrurile nu mergeau așa de bine pe cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de-atât. Persoana asupra căreia își dorea ca Alice să se concentreze era nu numai fiul lui, ci și el. Hugo abia dacă vedea drumul care i se întindea înainte. În schimb, în fața ochilor îi pluteau zâmbetul ei leneș, părul blond, ochii albaștri, mari și surprinși. S-a întrebat dacă autobuzul lui Alice sosise. S-a întrebat, atât de pe negândite încât a tresărit, trăgând de volan, cum ar fi s-o sărute pe Alice, cum ar fi să-i dea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
modă din Soho existaseră automate cu bomboane. Fuseseră golite, pentru ca ulterior întregul conținut să fie aruncat în el și în Amanda. Ochii i-au trecut nepăsători peste femeile îmbrăcate în haine din piele de culoarea caramelului, care aveau șuvițe groase, blonde sau care se învârteau de colo colo în pantaloni negri, mulați pe corp, care le scoteau în evidență fundurile. Cândva, femeile astea i-ar fi trezit interesul. Dar nu și acum. Hugo și-a trecut o mână peste fața obosită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Ați ajuns! Intrați, a auzit-o pe nevastă-sa strigând la grupul de oameni care așteptau la ușă. Hugo i-a urmărit, din capul scărilor, cum au intrat: un fotograf frumos, cu un păr ciufulit în mod deliberat, asistenta lui blondă și minionă, o jurnalistă cu părul tuns scurt, ochelari tehno, cizme până la genunchi și o haină strâmtă cu un imprimeu cu pătrățele. Toți priveau de jur împrejur cu ochi care parcă-și cereau scuze. Acesta e soțul meu, a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
acela dorise să aibă un asemenea tatuaj pe mână) și obișnuia să-și elimine adversarii prin mărunțirea lor deplină (îi plăcuse ideea) într-un tocător de mare capacitate, plus un vecin extrem de curios care urmărea desfășurarea evenimentelor din spatele perdelelor. Lucia - blondă, bine proporționată, cu o gură care îndemna la păcat continuu, trăiau împreună de vreo șase luni - declarase că o aiureală mai mare nu poate exista la nivel literar, însă ridicase din umeri și citea în fiecare seară ultimele pagini. Uneori
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
acela dorise să aibă un asemenea tatuaj pe mână) și obișnuia să-și elimine adversarii prin mărunțirea lor deplină (îi plăcuse ideea) într-un tocător de mare capacitate, plus un vecin extrem de curios care urmărea desfășurarea evenimentelor din spatele perdelelor. Lucia - blondă, bine proporționată, cu o gură care îndemna la păcat continuu, trăiau împreună de vreo șase luni - declarase că o aiureală mai mare nu poate exista la nivel literar, însă ridicase din umeri și citea în fiecare seară ultimele pagini. Uneori
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Era mai mic de statură decât mine, Însă la fel de bine legat, vânjos și cu o musculaură a centurii scapulare care Îi atesta mânuirea coasei și a celorlalte unelte pentru muncile agricole. Umbla În orice anotimp cu capul descoperit. Avea păr blond spre șaten, ușor cârlionțat, cu câteva șuvițe aplecate pe frunte. Ochii pătrunzători (mai târziu va purta ochelari), arcuiți și sprâncene stufoase, Îi completau conturul armonios al feței. Avea voce de tenor, ușor apăsată.” Și, pentru că trăsăturile psihice sunt mai valoroase
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
confuz, În exprimare; Veronica O., micuță, cu un ascuns complex datorită taliei foarte scunde, o remarcabilă voce de alto, Înclinație pentru filosofie; Ana (Anișoara)H., bănățeancă, frumoasă tare, afectuoasă, sociabilă, cu multă putere de dăruire; Serafima (Sima) H., bănățeancă, frumoasă, blondă cu ochii verzi, inteligență Înclinată spre pozitivism, caracter ferm; Anastasia (Sica) M., basarabeancă, frumoasă, brunetă cu ochi verzi, migdalați, sensibilă, eleganță plină de distincție; Nina M., cea mai frumoasă din grup, o perfecțiune fizică, fire tăcută, retrasă, nevoie de afecțiune
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]