3,160 matches
-
de tre burile zilnice. „Lupta cu existența”, cum îi spune ea în scurtele-i (și rarele) scrisori pe care i le-a trimis la început, o face tot mai puțin disponibilă pentru întâlnirile din hotelul micuț, scăpat întreg după teribilele bombardamente lansate asupra orașului de către armata sovietică în primăvara anului 1944. Teodora nu-și face timp prea mult ca să viseze. Responsabilitatea de mamă o absoarbe aproape cu totul. Revederile lor devin „evenimente”, întâmplări înscrise într-un calendar secret, cu o frecvență
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
nu îndrăznea să o facă. Îl ajută prietenul!... Femeia vizita în secret un medic (era bolnavă de tuberculoză) și un preot. Detectivul îi oferă date scriitorului, ce îi servesc la scrierea „romanului” trăit de el însuși. Surprinși de un teribil bombardament al aviației germane, el pare să fi murit. Îndurerată, Sarah se roagă și jură să nu-l mai vadă niciodată dacă Dumnezeu îl va readuce la viață. Urmează doi ani în care el nu mai știe nimic de ea. O
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
război, de la Machiavelli încoace. Sînt și azi armate disciplinate, mai mult sau mai puțin puternice, care-și apără țara; o trupă de țărani înarmați ar fi disprețuită. Dacă uneori, în timpul asediilor, orășenii pun mîna pe arme, asediatorii îi amenință cu bombardamente și cu ghiulele de foc; se pare, de altfel, că este prudent să dezarmezi burghezii dintr-un oraș cucerit, în special dacă sînt temeri că ei ar putea reacționa. Romanii, care cuceriseră Britania, dar n-o puteau ține în liniște
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
pisica. Dar celelalte...Ce crezi c-o să pățească celelalte? — Păi, probabil c-o să scape și ele. — Crezi? — De ce nu, i-am răspuns privind Înspre malul celălalt, unde nu mai era acum nici o căruță. — Da’ ce-o să facă atunci când o să vină bombardamentele, dacă mie mi-au zis să plec din cauza bombardamentelor? — Ai lăsat deschisă cușca porumbeilor? — Da. — Păi atunci o să zboare. — Da, sigur, ei o să zboare. Da’ celelalte. Mai bine nici nu mă gândesc la celelalte. Dacă te-ai odihnit destul, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Păi, probabil c-o să scape și ele. — Crezi? — De ce nu, i-am răspuns privind Înspre malul celălalt, unde nu mai era acum nici o căruță. — Da’ ce-o să facă atunci când o să vină bombardamentele, dacă mie mi-au zis să plec din cauza bombardamentelor? — Ai lăsat deschisă cușca porumbeilor? — Da. — Păi atunci o să zboare. — Da, sigur, ei o să zboare. Da’ celelalte. Mai bine nici nu mă gândesc la celelalte. Dacă te-ai odihnit destul, ai face mai bine să pleci, l-am grăbit. Ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
A doua. El e comandantul batalionului. — Bine, spuse Nick. Era ușurat să afle că Para era bine. Hai să mergem la batalion. De când ieșise Nick din oraș, trei șrapnele explodaseră sus, spre dreapta, deasupra unei case distruse, și de atunci bombardamentul Încetase. Dar ofițerul ăsta arăta ca și cum ar fi fost bombardat. Atât era de Încordat și vocea nu-i suna deloc firesc. Nick era agitat din cauza pistolului. — Bagă ăla la loc. E ditamai râul Între tine și ei. Dacă mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
vorbim despre cum sunt eu. E un subiect despre care știu prea multe deja ca să mai vreau să mă gândesc la el. — Ai putea să mai stai aici. Poți să te culci puțin, dacă vrei. Nu prea ne-a afectat bombardamentul. E prea cald ca să ieși acum. Bănuiesc că nu-i nici o grabă. — Și cum Îți e, serios vorbind? — Bine. Cât se poate de bine. Nu. Vorbesc serios. — Sunt bine. Nu pot s-adorm dacă n-am o lumină aprinsă. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
mai dezamăgit că lucrul ăsta fusese atât de evident pentru căpitanul Paravicini. Ăsta nu era un adăpost la fel de mare ca cel În care tot plutonul format din contingentul 1899, abia intrat pe front, a fost apucat de isterie În timpul unui bombardament de dinaintea atacului, când Para Îl pusese pe el să-i scoată afară pe toți, pe rând, doi câte doi, ca să vadă că n-o să li se Întâmple nimic, deși și el Își strânsese cureaua căștii peste gură, ca să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
oraș și nu era nici o casă. Și nici râul nu era cum i-era lui frică. Și atunci, unde se ducea În fiecare noapte și care era primejdia și de ce se trezea lac de sudoare, mai Înspăimântat decât În orice bombardament, din cauza unei case și a unui grajd lung și a unui canal? Se ridică-n capul oaselor. Își lăsă picioarele jos cu grijă. Îi amorțeau de fiecare dată când le ținea Întinse prea mult. Răspunse privirilor adjutantului, ale telegrafiștilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
fi mai bine să nu stai pe front până nu primești proviziile alea. N-ai ce să faci aici. Dacă te plimbi pe-aici, chiar și cu provizii, oamenii or să se strângă În jurul tău și asta parcă cere un bombardament. N-am nevoie de așa ceva. Știu că-i o prostie. N-a fost ideea mea. Auzisem că brigada e aici și m-am gândit c-o să te văd pe tine sau pe vreun cunoscut. Aș fi putut să mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de obicei În pat, asta dacă e să tratăm aceste chestiuni cu o oarecare acuratețe. Tot În munți, fulgii de zăpadă se așezau câteodată pe morții lăsați lângă camera de prim ajutor, pe partea pe care muntele o proteja de bombardamente. Îi duceau Într-un fel de grotă săpată În munte Înainte să-nghețe pământul. În grota asta a stat un bărbat al cărui cap fusese spart, așa cum se sparge un ghiveci pentru flori, deși se ținea Încă În membrane și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
devin sau rămân ei înșiși creatori, o demonstrează versurile care, obse rvaț i, nu au semne de punctuație, lăsându se la bunăvoința și iscusi nța receptorilor - deveniți creatori de poezie. Textul de bază „Despre un zid o lumină și un bombardament în zilele apocalipsei” este aces ta: Începând „jocul”, poemul în varianta I ar dev eni cel citit, cuvânt cu cuvânt, de la stânga la dreapta: „aveam timp berechet stăteam și priveam un ce as chiar priveam eu și îngerul meu păzitor
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
să arunci pe cineva pe fereastră. „Era o zi ploioasă, gri și tristă” povestește Sviatoslav Richter În timp ce pe ecran apar clădiri dărîmate și un difuzor În prim-plan suspendat pe un stîlp. „N-am să uit niciodată ziua aceea, fusese bombardament, orașul ardea, și la difuzoarele de pe străzi a-nceput să se audă concertul pentru vioară de Ceaikovski, cu Oistrach.” Era În 1943, lumea Întreagă se prăbușea, iar la ruși se transmitea la radio, printre explozii, Ceaikovski. Asta numai la ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Și apoi, adăugă coborând glasul, toți sunt morți. De ce spui toți? - Toți care au trăit în casa asta, generalul și văduva lui, și copiii pe care i-au avut, și care au murit pe rând, unii în război, alții în bombardament. Nu mi-ai spus alaltăieri că au murit toți, și casa e pustie, iar dacă n-a luat-o nimeni până acum, este pentru că a rămas șubredă de la bombardament, și că poate au s-o dărâme la primăvară?... Ieronim îl
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și care au murit pe rând, unii în război, alții în bombardament. Nu mi-ai spus alaltăieri că au murit toți, și casa e pustie, iar dacă n-a luat-o nimeni până acum, este pentru că a rămas șubredă de la bombardament, și că poate au s-o dărâme la primăvară?... Ieronim îl privi din nou, lung, cu o mare tristețe, apoi stinse lanterna. - Așa este, șopti. Toți au murit. Sau, adăugă după o pauză, ca să fiu foarte precis, aproape toți. Dar
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
te depărtai tot mai mult de mine, și nu mă puteai auzi. Chiar dacă aș fi îndrăznit să ridic glasul, tot nu m-ai fi putut auzi, pentru că tocmai atunci începuse să bată vântul, și aici, în podul acesta, dărăpănat de la bombardament, unde vântul se aude sinistru, ca la teatru, când se pregătește să izbucnească furtuna... Se opri brusc, suflând greu, extenuat. - Nu m-aș fi rătăcit, vorbi calm celalt. Nu m-aș fi rătăcit, pentru că sunt obișnuit cu întunerecul. Am copilărit
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
neatinsă, șopti Ieronim, așa cum i-o adusese croitoreasa cu puține zile înainte. N-a mai apucat s-o îmbrace la seara de binefacere. O comandase special pentru serată, căci ea, Caty, era una din vicepreședintele societății. Dar avea groază de bombardamente și, când s-a dat alarma, și-a luat copiii și s-au dus în adăpostul antiaerian din capătul străzii, colț cu Popa Nan. Se opri și respiră adânc, de mai multe ori, ca și cum s-ar fi trudit să-și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Generăleasa o va păstra cu sfințenie, căci asta era tot ce-i rămăsese de la Caty, de la fata ei cea mai mică, și, până atunci, cea mai norocoasă, căci avea patru copii și fusese singura fericită în căsătorie. (Atunci, în ziua bombardamentului, nu știa că soțul ei, Vanghele, căpitanul Vanghele, trăgea să moară într-un spital din Iași.) Celelalte două fete nu avuseseră noroc în căsnicie. Una divorțase și trăia la Craiova; se încurcase cu un subdirector de Bancă. Iar cealaltă, Voica
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
prea mult, prea multă tragedie! Să ne ducem cu toții la Caty și să-i cerem iertare: " Tante Caty, iartă-mă, i-aș fi spus, că iar te-am omorât; de astă dată te-am omorât cu toți copiii, într-un bombardament!... Se încruntă și se aplecă mult deasupra lăzii. Începu să răscolească, grăbit, concentrat, dând la o parte bluze țărănești, marame de borangic și broboade de lână, fote, brâuri. - Asta era marea lor pasiune, să se deghizeze în țărănci. Au adunat
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Un bărbat ceru să ne vadă actele și cînd i-am spus: „Străini“, ne spuse să mergem mai departe - nu-i nici o problemă. Mergînd În Întuneric pe Gran Via, călcam pe multă sticlă spartă de curînd pe trotuare și În urma bombardamentului se adunase și o grămadă de rumeguș. Era Încă fum și mirosul puternic de explozibil și granit spulberat umplea strada. — Unde mergi la mîncat? mă-ntreabă John. — Am niște carne pentru toți, putem s-o gătim În cameră. — Eu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
tare, i-am spus. Doar ce-a fost tranșată. — A, nu, spuse John. Nu există așa ceva - carne tare pe timp de război. Oamenii se grăbeau spre case prin Întuneric, ieșiți din cinematografele În care se adăpostiseră pînĂ se terminase cu bombardamentul. — Ce-o fi fost problemă cu fascistu’ Ăla, să intre-n cafeneaua unde-l știa toată lumea? — E nebun. — Este problemă cu război. Este prea mulți oameni nebuni. — John, i-am spus, cred că zici tu ceva acolo. Ajunși la hotel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
În seara aia mă-ntorceam spre casă, de la biroul de cenzură spre hotelul Florida, și afară ploua. Așa că pe la jumătatea drumului m-am săturat de-atîta ploaie și m-am oprit la Chicote pentru un pahar. Era a doua iarnă de bombardament de cînd Începuse asediul Madridului și ne lipseau de toate, inclusiv tutunul și calmul, și mai tot timpu’ ți-era puțin foame și te enervai brusc și fărĂ măsură pe lucruri Împotriva cărora oricum n-aveai ce să faci, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
doar vreo cinci străzi, dar cînd am văzut ușa de la Chicote m-am gîndit să intru pentru una mică și să mă ocup pe urmă de alea șase străzi, pe Gran Via, prin noroiul și molozul de pe bulevardul distrus de bombardamente. La Chicote era plin. Nu puteai să te-apropii de bar și nici la mese n-aveai loc. TĂiai fumul cu cuțitul, se cînta, erau bărbați În uniforme și mai era mirosul hainelor de piele ude, iar la bar chelnerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
fi o povestire frumoasă, așa că i-am dat ultimul Camel. Ei, În fine, după vreo trei ore polițiștii ne-au spus că În sfîrșit putem pleca. Cei de la hotel Își cam făceau griji din pricina mea, pentru că, pe vremea aia, cu bombardamentele și tot restu’, dacă o luai pe jos spre casă și n-ajungeai acolo după șapte și jumătate, cînd se Închideau barurile, oamenii se Îngrijorau. Eram fericit c-am ajuns acasă și le-am povestit totul cît timp am pregătit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
uscată. — Da, omu’ meu, avem o grămadă, Îmi răspunse soldatul prietenos. Era mic de statură, avea niște pumni mari și un smoc de barbă de lungimea părului tuns scurt și era foarte murdar. — Crezi că o să-și Înceapă de-acu’ bombardamentul? — PĂi așa ar trebui. Da’ după cum merge războiu’ Ăsta, nu mai poți fi sigur de nimic. Da’ ce-are războiu’ Ăsta? se repezi furios extremadurianul. Nu-ți convine ceva la războiu’ Ăsta? — Taci! Îi spuse soldatul prietenos. Aici eu comand
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]