3,311 matches
-
succedau halucinant. În gard era o gaură cît să-i intre botul de vreo 15 cm și a încercat să vadă dacă nu cumva mă poate găbji. Cum nici eu nu-s prost, l-am înșfăcat cu ambele mîini de bot și l-am strîns ca într-o menghină. Cîteva scheunături înfundate au marcat enorma surpriză pe care i-am făcut-o. Cu o forță dementă se răsucește și-l scap din mîini. Ei, mai ești șmecher? întreb satisfăcut. Cîteva hămăituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
căzut cu tronc rusului, mă rog, ucraineanului, l-a bușit cu toată puterea de care era capabil. Monstrul și-a rupt o coastă și ca atare a semnat sentința pentru Fănică. Vasul se legăna în lung, adică era cînd cu botul în apă și spatele pe un val uriaș, cînd era cu botul spre cer și cu fundul în apă. Oamenii se țineau de frînghii și de balustrade și mai mult se rugau la Dumnezeu să-i scoată din iad. Sașenka
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
puterea de care era capabil. Monstrul și-a rupt o coastă și ca atare a semnat sentința pentru Fănică. Vasul se legăna în lung, adică era cînd cu botul în apă și spatele pe un val uriaș, cînd era cu botul spre cer și cu fundul în apă. Oamenii se țineau de frînghii și de balustrade și mai mult se rugau la Dumnezeu să-i scoată din iad. Sașenka înainta spre Fănică și cam toți știau cu ce scop. Acesta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
politică, rînjea autoritar, dezgolindu-și cei cîțiva dinți de sus și de jos, dar care nu se păleau. Adică, fiecare se oprea pe un pic de gingie rămasă pe osul maxilarelor, dar nici vorbă să se nimerească măcar doi dinți bot în bot, ca să turtească vreun grăunte. Oamenii, puțin nerăbdători, i se adresau cu mare respect: Dar cînd aduce, dom' Guran? Acuși, asigura domnul pe cei care îi puneau aceeași întrebare din 5 în 5 minute. Dar sigur trimite? Sigur. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
autoritar, dezgolindu-și cei cîțiva dinți de sus și de jos, dar care nu se păleau. Adică, fiecare se oprea pe un pic de gingie rămasă pe osul maxilarelor, dar nici vorbă să se nimerească măcar doi dinți bot în bot, ca să turtească vreun grăunte. Oamenii, puțin nerăbdători, i se adresau cu mare respect: Dar cînd aduce, dom' Guran? Acuși, asigura domnul pe cei care îi puneau aceeași întrebare din 5 în 5 minute. Dar sigur trimite? Sigur. Și zici că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
par. Tocmai acest amănunt nu-l cunoștea amicul lui Frasin, tovarăș de afaceri, care spera și într-o tovărășie și... mă rog, înțelegeți domniile voastre. Botgros ăsta, adică amicul lui Frasin, se lăuda că îl cheamă așa nu numai datorită grosimii botului său, care, ce-i drept, aducea a rît. Prin urmare, cum Frasin lipsea noaptea, cum și Botgros era bolnav de plimbărită pe aleile altora. Soțul celei care se dezbrăca mai încerca să-i schimbe obiceiurile. Cine să mă vadă, dragule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
nu s-a mulțumit doar cu privitul. Pune omul ăsta un suflet la dezbrăcat cucoana de te crucești. Și ea se simte mult mai apreciată dacă este privită de aproape. L-am pus la punct, se laudă Frasin. Dacă avea botul așa de gros! Altceva este cînd botul este subțire. Frasin rîde cu lacrimi de gluma subțire a femeii. Descurcărețul Dan Hurmuzache se culcase pe la ora 8 seara și pe la 2 noaptea s-a trezit. Capul îl durea îngrozitor, tîmplele îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Pune omul ăsta un suflet la dezbrăcat cucoana de te crucești. Și ea se simte mult mai apreciată dacă este privită de aproape. L-am pus la punct, se laudă Frasin. Dacă avea botul așa de gros! Altceva este cînd botul este subțire. Frasin rîde cu lacrimi de gluma subțire a femeii. Descurcărețul Dan Hurmuzache se culcase pe la ora 8 seara și pe la 2 noaptea s-a trezit. Capul îl durea îngrozitor, tîmplele îi zvîcneau să se spargă și, colac peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
nou la un rachiu de gutui. O pisică mare stătea pe gard. Bordei o arată cu degetul. Era o mîță exact ca asta. Dar aia era neagră, îl corecteză Vasile. Ba albă, știu sigur. Mă miram de petele negre de pe bot. Era neagră, doar eu am scos-o. Ai scos toată apa din fîntînă? Toată. Cel puțin așa cred că au făcut muncitorii. Cei doi vecini se uită unul la altul. Încep să scuipe scîrbiți. Tocmai potoliseră rachiul cu apă rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
tău și-i tot una... O palmă care i-a acoperit gura, nasul și ochii, l-a umplut de "borș". Eu n-am furat nimic, scîncește Laurențiu. Dar ai să furi, nu? Nu știu. O altă palmă vine să desăvîrșească "botul" copilului și ca efect secundar, acesta se scapă pe el. Vezi tu ce o să pățești la pușcărie, nu ți-au povestit frații tăi? Nu. Spune, au furat portofelul? Da. Unde l-au pus? L-au dat lui tata. Ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
fii un lord și ai milă... Auzind asta, cățelul tace și dă din codiță, flatat de așa cuvinte. Mașina trece în trombă, revine de cîteva ori, se cercetează gardul de cătină și, într-un final, pleacă. Ilarion sărută cățelușul pe bot și-i mulțumește... Povestitorul se oprește și soarbe tacticos licoarea din pahar. Și după aceea? întreb curios. Mi-am cumpărat pistol! Dar nu știi de ce toată povestea asta s-a intercalat în viața ta? Stăteam cu amicul meu Ilarion la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
de muncă și noi stingeam căldura zilei, cuibărită în noi, cu o bere rece. Apoi? Apoi nimic. M-au confundat, cred. Și cățelul? Rex! strigă Ilarion deschizînd o ușă. Rex, minusculul cățel aleargă fericit la stăpîn. Amîndoi se pupă pe bot. Crezînd că și eu trebuie să fiu salvat, Rex se dă cu pupurile și la mine. Încet, amice. Întîi să fiu fugărit și abia apoi... Continui pe un ton serios: Deci, l-ai șmanglit! Cam așa ceva. Liniștea serii pune stăpînire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
statutul demiurgic - sau mult mai puțin: regretul de a nu putea trăi concomitent și palpabil În spațiul real și În cel visat, În timpul real și În cel visat. Așa cum sînt eu acum cu un subconștient timorat de atîta dat peste bot, care zace acolo ghemuit sub scoarță, neîndrăznind să mai dea nici un semn că există, poezia nu mai reverberează În mine decît În forme logice, concrete, reale - impropriu mod de receptare pentru mesaje atît de derutante ca mersul Într-un labirint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
poate avea trei picioare, dar eu am o pisică fără coamă și leul poate fi tuns și atunci trebuie să spui că e pisică și să ți-l pui pe canapea și să-l mîngîi În aplauzele generale, să pupi botul acela care peste două minute Îți va trozni țeasta și va plescăi cu creierul tău Între fălci. Creierul tău, această mică delicatesă, acest mizilic În care se reconstituiau toate jocurile de scrabble ale unui Dumnezeu-copil, sunetele care mișcau caruselul eternității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
patru mii de ani (vezi jos). Puternici și insistenți prădători mnemonici, ludovicienii se numără printre cei mai periculoși sentapiscis și pot fi observați numai după îndelungi pregătiri și cu mare precauție. Cu o lungime măsurată de peste treizeci de lumeni de la bot până la vârful cozii, ludovicianul este cel mai mare membru în viață al familiei Cognicharius, depășit doar de uriașul meglovician, care pare să fi dispărut în urmă cu patru, cinci sute de ani, probabil datorită diversificării în Occident a limbii tipăriturilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
formă de torpilă a rechinului ridicându-se la suprafață. Înotătoarea ieși iar din apă. Fidorous adoptă poziția de tragere, cu arma la umăr. Ludovicianul se ridică mai mult deasupra apei și eu i-am văzut capul mare și lat și botul, înotătoarele ca niște aripi, coada musculoasă, mare și plată, propulsându-l către noi, totul uriaș și cenușiu și de nestăvilit. — Vine drept spre noi, m-am auzit strigând. Atacă barca. Scout, apucă-te de ceva. Eu m-am prins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
vorbea cu acest străin. Băiatul acesta avea un cîine care răspundea la numele de Spot; cîinele prinsese un șobolan și se tot juca cu el, lăsîndu-l să se tîrască pe pămînt, cu spinarea sfîșiată, pentru a-l apuca apoi cu botul și a-i da iarăși drumul, din ce În ce mai ațîțat. Simțind că nu mai poate să asiste la chinurile șobolanului. Rowe apucă o crosă de criket și prinse să-l pocnească În moalele capului, Într-una, ca nu cumva să rămînă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
opta, de-acum era unul dintre cei mari. Dintr-a opta și până În ultima clasă de liceu, elevii treceau În dormitoarele din cealaltă aripă, cu separeuri de patru paturi. Pentru băieții cei mai violenți, Bruno era deja complet pus cu botul pe labe, umilit; și-au căutat, Încet-Încet, noi victime. În același an, Bruno Începu să prindă interes pentru fete. Câteodată, destul de rar, cele două internate organizau ieșiri comune. În după-amiezile de joi, când era timp frumos, mergeau la un soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de ordin medical - și copiii care cresc. Victor creștea; Îmi spunea „tata”. Dintr-odată, Începu să plângă. Ghemuit pe canapea, plângea În hohote, fornăind. Michel se uită la ceas; era trecut de patru. Pe ecran, o pisică sălbatică ținea În bot cadavrul unui iepure de casă. Bruno scose o batistă de hârtie, Își șterse coada ochilor. Lacrimile continuau să-i curgă. Se gândea la fiul său. Sărmanul Victor, care copia benzi desenate, și care Îl iubea. Îi dăruise atât de puține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
coapse, Împinse picioarele prin găvanele de tun ale cizmelor, apoi Își Îmbrăcă tunica. Mai aruncă o privire spre cel de sub cearșaf, apoi, luându-și bicornul și periuța de dinți, ieși pe coridor. Afară, Îngrijitoarea Îl pocni absentă cu mopul peste botul lucios al cizmelor. Împăratul o ghilotină din ochi, imaginându-și cum capul strâns În bonetă se rostogolește pe podeaua udă, dar se lipi de zid când femeia Înălță către el o privire aspră. Drept, cu măreția autoimpusă a omului scund
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
urlând, pufăind din eșapamente și scoțând aburi prin cepurile radiatoarelor, cu roțile Înfășurate În fum și pucioasă, mașinile năvăleau de peste tot, zdrobind trupuri cu barele lor nichelate. Portierele se deschideau spre a-i plesni pe cei care scăpau de izbitura botului, capotele mușcau din oameni, lovindu-le tâmplele de baterie ori sugrumându-i cu cureaua alternatorului. Nu puțini au fost cei care-și recunoșteau În fruntea cetei năvălitoare propriul automobil, pe care cândva Îl spălaseră, căruia Îi fixaseră jucărioare la oglinda
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
contaminarea cu germenii unei boli tinere, proaspăt coborâte din Anzi. Odată instalat oficial asediul, din clădiri au Început să iasă animalele de companie, alungate de stăpâni nu atât pentru că asupra lor plutea riscul colaboraționismului cu inamicul, cât pentru că reprezentau un bot ori un plisc În plus de hrănit. Primii au ieșit, În mod neașteptat, câinii, pe care i-am fi bănuit de ceva mai multă fidelitate, dar care și-au demonstrat cu această ocazie caracterul slugarnic, redați activității lor primordiale, aceea
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
să mă ridice, iar ambulanța n-a venit pentru că n-avea cum să vină, am sângerat Înăbușit pe asfalt, bâzâit de muște curioase, În bătaia periscoapelor ridicate din iarbă de șerpi sâsâitori, cu palmele ciugulite de pliscuri și linse de boturi umede. Era o zi minunată, pe cuvânt. Fără oameni, fără Întrebări, fără direcții de mers, fără proiecte și drumuri musai de făcut, doar cu soarele și frunțile Înalte ale caselor dimprejur. Am rămas cu fața În sus și cu picioarele
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
adînc. Din cînd în cînd, prin lumină, trecea cîte o umbră și în ușă se ivea un cap buhos, spionînd. Oaspetele stătea din povestit, întreba de sănătate și se scula să dea mîna. Uneori ieșea afară să mai puie sub botul cailor un braț de fîn. Lui moș Savastian îi plăcea grozav s-o necăjească pe bunica. - Liță Marghioală, cînd trăia omul dumitale am făcut noi multe fărădelegi împreună. - Veți fi făcut! rămînea neclintită bunica. - Nu le știi dumneta, că nu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
avut-o cînd a fost să plec la școală. Eram încă la bunica, într-o zi de toamnă liniștită. Sub vibrația aerului copacii multicolori clipeau în lumină. În grădină se opintea în plug un bou roș, alături de altul pórumb. Din botul celui roș curgea în brazdă o spumă albă. Bolovănind ochii, animalul scotea limba, cum fac cîinii pe arșiță. Fugisem de acasă în nădejdea că mama, care lega bagajele, va pierde trenul. Plîngeam de mila boului în boziile de lîngă mal
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]