5,189 matches
-
actor de comedie și viitor dramaturg de talent. Dacă e să dăm crezare propriilor afirmații (dar și unei notițe apărute în 1931 în Contimporanul), acesta le popularizase deja, în timpul Primului Război, împreună cu cîțiva afini, sub forma unor improvizații teatrale în cafenele. Ciprian va merge pînă la a-l imortaliza pe Demetru Demetrescu-Buzău, sub numele Ciriviș (porecla lui din liceu), ca erou principal în piesa Capul de rățoi (1940), după ce, cu 12 ani în urmă, fusese acuzat de Arghezi pentru vina - imaginară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fost puse în relație cu demersurile artiștilor expresioniști de la revista tradiționalistă Gîndirea (un element de legătură reprezentîndu-l aici Adrian Maniu, „convertit” de la estetismul iconoclast și ironic al începuturilor la imagismul htonic de coloratură tradițională, din anii ’20). Format în mediile cafenelei simboliste, viitorul mentor autohtonist al „tinerei generații” interbelice - Nae Ionescu - e discutat, și el, prin prisma influenței Futurismului, practic neluată în considerare pînă acum de istoricii literari. (Sub acest aspect, mărturiile memorialistice ale lui Constantin Beldie, fostul secretar general de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
românesc. 1945-1989. Scriitori, reviste, instituții, organizații, Editura Compania, București, 2003 Mansbach, S.A., Modern Art in Eastern Europe. From the Baltic to the Balcans 1890-1939, Cambridge, 1999 Manu, Emil, Ion Minulescu și conștiința simbolismului românesc, Editura Minerva, București, 1981 Manu, Emil, Cafeneaua literară, Editura Saeculum, București, 1997 Manu, Emil, Reviste românești de poezie, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Curtea Veche, București, 2001 Manu, Emil, Istoria poeziei românești moderne și moderniste, 2, Editura Curtea Veche, București, 2004 Marino, Adrian, Viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mare dandana, Takamori. Ce scenariu! Takamori, simțind că a crescut în ochii surorii lui, începu să se laude. Mă ocupam eu și de zece ca el. — Să ne tragem sufletul undeva. Încă nu m-am liniștit. S-au oprit în fața cafenelei Couillon. Se auzeau dinăuntru acordurile unei melodii franțuzești duioase. Cafeneaua era cunoscută pentru atmosfera pariziană. — Sunt sigură c-o să-ți placă, Gaston. — E îngrozitor locul ăsta, protestă Takamori nemulțumit. E adevărat că vin oameni de cultură și studenți, dar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în ochii surorii lui, începu să se laude. Mă ocupam eu și de zece ca el. — Să ne tragem sufletul undeva. Încă nu m-am liniștit. S-au oprit în fața cafenelei Couillon. Se auzeau dinăuntru acordurile unei melodii franțuzești duioase. Cafeneaua era cunoscută pentru atmosfera pariziană. — Sunt sigură c-o să-ți placă, Gaston. — E îngrozitor locul ăsta, protestă Takamori nemulțumit. E adevărat că vin oameni de cultură și studenți, dar pe mine mă trec fiorii când îi văd. Pentru că nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
duiosul chanson, era ca un peștișor dintre aceia care se vând zece bucăți pentru un yen. Bărbatul între două vârste care-i vorbea liniștit era respingător ca un merlan. Takamori nu a înțeles niciodată ce găsea lumea la astfel de cafenele. El nu era genul de om care să ofteze adânc în timp ce-și bea cafeaua și asculta un chanson despre „sufletul poetului“. Cafeneaua Couillon atrăgea o anume categorie de tineri care erau îndrăgostiți de tot ce este franțuzesc. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
era respingător ca un merlan. Takamori nu a înțeles niciodată ce găsea lumea la astfel de cafenele. El nu era genul de om care să ofteze adânc în timp ce-și bea cafeaua și asculta un chanson despre „sufletul poetului“. Cafeneaua Couillon atrăgea o anume categorie de tineri care erau îndrăgostiți de tot ce este franțuzesc. La fel cum tinerii ruși din Tokyo, îmbrăcați cum își închipuie că se îmbracă muncitorii lor, se adunau prin anumite baruri ca să cânte cântece populare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
care erau îndrăgostiți de tot ce este franțuzesc. La fel cum tinerii ruși din Tokyo, îmbrăcați cum își închipuie că se îmbracă muncitorii lor, se adunau prin anumite baruri ca să cânte cântece populare rusești, și acești francofili se adunau în cafenele ca aceasta, cu berete pe cap și cu cărți sub braț, ca să ofteze după chanson-uri franțuzești și să facă pe grozavii. Takamori nu se simțea în largul lui în astfel de locuri; el prefera barurile învecinate. Pentru că Tomoe era cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
care o ținea, delicat, în mână, și s-a apropiat de masa lor. Era îmbrăcat foarte îngrijit. — Takamori, ți-l prezint pe domnul Ōkuma, care lucrează cu mine-n birou. Este nepotul baronului Ōkuma. Ochelarii fără rame sclipeau în lumina cafenelei. — Deci dumneavoastră sunteți Takamori. Tomoe mi-a vorbit deseori despre dumneavoastră. Vorbea politicos, ca o femeie. — Și dânsul este... Tomoe ezită o clipă. Gaston Bonaparte. A venit din Franța și stă la noi. Când auzi cuvântul „Franța“, Ōkuma s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să-i privească. Sunteți atât de amabili să-mi permiteți să vin la masa dumneavoastră? se bâlbâi Ōkuma. Da, vă rog, răspunse Takamori, trecându-și ușor palma peste față, în semn de iritare. Și-a dat seama că toată lumea din cafenea îi asculta. A început să-l mănânce pielea. Fără să se formalizeze deloc, și-a tras un scaun și i s-a adresat direct lui Gaston. — E o mare cinste pentru mine să am ocazia să stau de vorbă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
E o mare cinste pentru mine să am ocazia să stau de vorbă cu un francez adevărat. — Da, da. Gaston și-a întins mâna lui mare și a strâns-o pe-a lui Ōkuma. — Toți cei care vin la această cafenea sunt mari iubitori ai artei franceze. Gaston n-a înțeles de la bun început ce i s-a spus, dar până la urmă s-a dumirit. Chiar în clipa aceea Takamori și-a îndreptat privirile spre intrare și l-a văzut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
urmărise cu înverșunare încă din copilărie. Cum să-și permită unul ca el să întindă o mână de ajutor unei femei? Oare putea un om ca el să facă vreodată bine cuiva? E liniște în Shibuya la ora două noaptea. Cafenelele, cinematografele și magazinele sunt toate închise. Gaston se afla în Shibuya pentru prima oară, dar și-a dat imediat seama că era mai multă forfotă în această zonă a orașului decât în Sangenchaya, prin care tocmai trecuse. Pe strada principală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Străini și japonezi, cu documente și serviete în mâini, se îndreptau spre serviciu. Un taxi se opri, scăpă de pasager și luă altul în loc. Începea o nouă zi... plină, ca toate celelalte. Tomoe trebuia să se întâlnească cu Ōkuma la cafeneaua de la subsolul hotelului Nikkatsu. Sosea din străinătate, la aeroportul Haneda, un oaspete influent al firmei italienești, iar Tomoe și Ōkuma urmau să-i cumpere un cadou de bun sosit. Stabiliseră să se întâlnească la ora zece, dar Ōkuma nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pe ea. Te aștept. — Bine, zise Endō. Gas, coboară din mașină! Era puțină lume în Ginza, deși nu mai ploua. Obloanele unui magazin de aparate de fotografiat din fața lor s-au ridicat cu un scârțâit metalic prelung. Un chelner de la cafeneaua de alături, îmbrăcat în vestă albă, ștergea energic geamurile. Gaston se întreba unde a dispărut Endō și ce planuri avea. Un tren de pe linia Kōkasen, plin de pasageri, trecu pe lângă ei. Chiar și după ce a trecut, mai răsuna încă huruitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pot să-l părăsesc.“ Polițistul a călcat pe accelerație și a dispărut. Endō apăru în cele din urmă, clipind din ochi din cauza soarelui puternic. — Cum a mers? — Mi-am schimbat vocea la telefon și a căzut în cursă. Vine la cafeneaua aceea de acolo la ora unsprezece. Nu-mi rămâne decât să-l aduc pe șantier și să apăs pe trăgaci. Zece patruzeci și cinci. Endō stătea cu coatele rezemate de geamul mașinii, privind la cei care treceau pe lângă ei. Șoferul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
un cot rezemat de geam, căscând și simulând plictiseala. Valul de lume se scurgea în ambele direcții pe Ginza. Gaston nu avea de unde să știe care era ținta lui Endō. — S-a oprit! Gaston zări un japonez chel deschizând ușa cafenelei din fața lor. Era scund și gras. Bondocul chelios i-a făcut o impresie proastă chiar și lui Gaston. — Gas, coboară! — Eu... Am zis să cobori... — Eu... eu... Ce aveți de gând? Gaston dădea din cap cu putere și se ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
lăsat în jos, între mașină și trotuar. — Eu... Nu aveți nevoie de mine... Omul acela... Eu nu-l cunosc. — Tu nu vorbești... Stai numai în fața lui și-i vorbesc eu. Endō l-a manevrat pe Gaston pe trotuar, în direcția cafenelei. Nici un trecător nu i-a băgat în seamă pe cei doi. Cei de pe Ginza erau prea preocupați de propriile lor probleme ca să îi mai intereseze un specimen ciudat ca francezul. Endō a deschis ușa cafenelei. Bărbatul cel bondoc se instalase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Gaston pe trotuar, în direcția cafenelei. Nici un trecător nu i-a băgat în seamă pe cei doi. Cei de pe Ginza erau prea preocupați de propriile lor probleme ca să îi mai intereseze un specimen ciudat ca francezul. Endō a deschis ușa cafenelei. Bărbatul cel bondoc se instalase confortabil la o măsuță de lângă intrare și fuma o țigară. Broboane de sudoare îi apărură pe chelie. — Domnul Kanai? întrebă Endō, făcând o plecăciune adâncă în fața bărbatului. Sunt membru al Societății de Schimburi Culturale. După cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mai înalt decât cei doi japonezi. Au dat toți trei colțul și au intrat pe o alee. Gaston ar fi trebuit să tragă de timp. Dacă ar fi fost inspirat să-i mai rețină pe Endō și pe Kanai în cafenea încă cinci minute, i-ar fi văzut pe Tomoe și Ōkuma trecând pe acolo. Ei au luat-o pe strada care lega edificiul Nikkatsu de Owarichō. Ea se mai oprea să se uite prin magazine și să privească la vitrine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
film? Am două bilete la Furtuna. — Mulțumesc, dar mai am o întâlnire astăzi, răspunse ea politicos. Poate altă dată. S-a descotorosit ușor de el și s-a grăbit să nu întârzie la întâlnirea cu Takamori. Se întâlneau la o cafenea în Yūrakucho. Ca niciodată, el a ajuns la timp. Când a sosit ea, el stătea jos, rezemat de perete, fumând o țigară și privind un acvariu cu pești tropicali. — De ce-ai vrut să ne întâlnim în oraș? — Ei bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
puțin. După un timp, Începu să treacă pe la noi În weekend și, cu cît ajugeam s-o cunosc mai bine, cu atît mă simțeam mai În largul meu În preajma ei. Ne Întîlneam la prînz la Calden sau Într-una din cafenelele din Marylebone High Street, iar ea mă punea la curent cu viața ei spectaculoasă și cu ce cuceriri mai făcuse, iar eu mă străduiam să nu fiu invidioasă. Nu că aș fi renunțat la un stil de viață similar atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
m-ar deranja mai mult dacă ar Încerca să preia cu forța organizarea nunții mele, dar, așa cum stau lucrurile acum, nu e decît o altă calitate care mă face să țin foarte mult la ea. Locul de Întîlnire e o cafenea japoneză din apropiere. CÎnd ajung și eu, descopăr că Emma a pus mîna pe una din puținele mese dinăuntru, iar platourile de sushi au fost deja aduse. — N-am mai putut să aștept, spune ea după ce mă Îmbrățișează. Ți se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
salut scurt, dar sîntem amîndoi de acord că par genul nostru de persoane); fata de la magazinul de lenjerie, care mereu iese să-mi spună „bună“ cînd trec pe acolo, Întrebîndu-mă cum mă mai simt; ceilalți clienți de sîmbătă dimineața ai cafenelei poloneze; oameni pe care Îi plăcem, deși nu-i cunoaștem prea bine, oameni cu care nu am reușit să Închegăm prietenii adevărate din lipsă de timp și energie. Și ce cale mai bună de a inția ceva mai durabil decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
de conversație, chiar cînd discutam despre serviciu, despre aspecte ale vieților noastre care erau extrem de importante Înainte de nașterea copiiilor, se Întorceau inevitabil la bebeluși. Dar, cu trecerea timpului, aceste Întîlniri zilnice (Întîlniri care se mută de pe terenul de joacă la cafenea și apoi, la scurtă vreme, În casele noastre, unde ne decidem să formăm un grup de joacă ad-hoc) devin punctul central al programului meu. Lisa, Trish și cu mine ne-am apropiat inițial datorită copiiilor, dar nu a durat mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Mă gîndeam să mîncăm În oraș. — Sigur, zîmbesc eu cu reală Încîntare. Sună minunat. — Îl aduc Înapoi Înainte de șase jumătate, spune el. Mă uit la el și nu pricep. Pentru baie, precizează. Mă gîndeam să-l duc la una din cafenele din Belsize Park, să mîncăm. Dacă e OK, adică. Dacă nu, nu-i nimic. — Ah, nu, nu, Încerc eu să zîmbesc, dar mă simt prost, umilită. E În regulă. Slavă Domnului că reacția mea nu a fost mai evidentă. Slavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]