3,011 matches
-
divină, circumscriind-o la spațiul sanctuarelor și la timpul ceremoniilor rituale. Polisul nu se poate substitui lumii zeilor, pe care a așezat-o Într-o oarecare măsură sub controlul său după ce și-a integrat-o. Exercitându-și jurisdicția absolută asupra celebrării cultelor și asupra deformării riturilor, cetatea pretinde să fie singura interpretă a lumii zeilor; ea vrea să fie unica mediatoare Între acea lume și oameni, asemenea Atenei, care se proclamă, prin voință divină, depozitara și Împărțitoarea oricărui beneficiu pentru omenire
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În schimb, În mitul de Întemeiere a misteriilor ea le arăta și Îi Învăța pe locuitorii din Eleusis rituri care erau În măsură să acționeze asupra omului și să Îi modifice destinul. Astfel, dacă mystèria pot rezuma Învățătura ascunsă În celebrarea ritului, teleté poate exprima rezultatul așteptat de către cel care lua parte la ele, acea „plinătate” prin care oamenii devin subiecți culturali, integrați pe deplin În societate și egali cu ceilalți membri. Este deci cu putință ca, Într-un trecut greu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Eleusis. Purificări, post și sacrificii Îi pregăteau pe inițiați să asiste la ritualul secret, care era articulat În trei părți: fapte (dròmena), obiecte sacre arătate (deiknșmena), cuvinte spuse (legòmena). Noapteaxe "Noaptea" dintre 21 și 22 ale lunii boedromion era consacrată celebrării ritului secret și urma să culmineze cu epoptèia, viziunea, În privința conținuturilor căreia sursele noastre tac sau sunt reticente ori deformate de polemică, dat fiind că sunt transmise de apologeții creștini. Un autor creștin, Clement din Alexandria (Protrepticos, II, 21, 2
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de „o” zeitate, În raport cu care este doar mediator, și de „un” sanctuar În interiorul căruia Își Îndeplinește exclusiv datoriile. Dacă deja În Iliada sacerdoțiul pare să aibă trăsăturile unei Îndatoriri bazate pe alegere, În polis, unde magistrații se Îngrijesc și prezidează celebrările periodice În cinstea zeilor, preotul apare de cele mai multe ori, ca un funcționar al statului, ales și numit de cetățeni, a cărui activitate este reglementată de legi emise de polis. Dincolo de unele Însușiri generale, ca integritatea fizică, cetățenia sau faptul de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Îndatoriri religioase le reveneau și magistraților. La Atenaxe "Atena", trezorierii, responsabili cu administrarea cetății, primeau În păstrare statuia Atenei, polemarhul era Însărcinat cu sacrificiile pentru Artemisxe "Artemis" Agroteraxe "Agrotera", iar pentru Enyalios arhontele-rege avea misiunea de a proclama și inaugura celebrarea misteriilor eleusine. Cu toate acestea, celebrarea unor culte rămânea În mâinile câtorva familii aristocratice, ca Eumolpidae și Kerykes, din care provenea marele preot de la Eleusis, purtătorul torței și heraldul sacru pentru celebrarea misteriilor, sau familia Eteobutades, din care, la Atena
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
La Atenaxe "Atena", trezorierii, responsabili cu administrarea cetății, primeau În păstrare statuia Atenei, polemarhul era Însărcinat cu sacrificiile pentru Artemisxe "Artemis" Agroteraxe "Agrotera", iar pentru Enyalios arhontele-rege avea misiunea de a proclama și inaugura celebrarea misteriilor eleusine. Cu toate acestea, celebrarea unor culte rămânea În mâinile câtorva familii aristocratice, ca Eumolpidae și Kerykes, din care provenea marele preot de la Eleusis, purtătorul torței și heraldul sacru pentru celebrarea misteriilor, sau familia Eteobutades, din care, la Atena, era ales preotul lui Poseidonxe "Poseidon
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
arhontele-rege avea misiunea de a proclama și inaugura celebrarea misteriilor eleusine. Cu toate acestea, celebrarea unor culte rămânea În mâinile câtorva familii aristocratice, ca Eumolpidae și Kerykes, din care provenea marele preot de la Eleusis, purtătorul torței și heraldul sacru pentru celebrarea misteriilor, sau familia Eteobutades, din care, la Atena, era ales preotul lui Poseidonxe "Poseidon" Erehteusxe "Erehteus" și al Atenei Polias sau Butipoi și Taulonides, cărora le era Încredințată, tot la Atena, desfășurarea bufoniilor. Dar În epoca polisului cultele controlate de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Î.Hr.), pe care se observă reprezentarea, probabil, a perechii infernale, cu extremitățile și chipurile alungite, surprinsă În actul unei Îmbrățișări de natură hierogamică, sau asemenea celui de la Bisenzio (secolul al VIII-lea Î.Hr.), pe care se poate citi celebrarea unui dans războinic În jurul unei ființe gigantice cu trăsături monstruoase (mai degrabă un zeu decât un urs, așa cum s-a propus totuși), par să dovedească faptul că, În faza anterioară elenizării, divinitățile aflate În legătură cu moartea aveau o Înfățișare Înspăimântătoare și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
precădere scopuri religioase. Credincioșii zeiței Bona Deaxe "Bona Dea" Caelestisxe "Bona Dea Caelestis", de exemplu, se adună Într-un collegium cultorum propriu (CIL, 10, 4849). Numai În cazul În care cultores/cultrices, un thiasus, o spira se reunesc regulat pentru celebrări religioase se poate vorbi despre o „comunitate” În analogie cu instituțiile iudaice și creștine 1. Aderenții, „mysti” și preoții lui Isisxe "Isis" la Corint și Roma, așa cum i-a cunoscut și cum i-a consemnat În scris Apuleius, formează din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
realizate, din reprezentările unor ceremonii de cult pe vase, pe ziduri și În ilustrațiile cărților, pe reliefuri și monede și, În sfârșit, din descrierile literare. Creștinii din Roma au luat din tradiția romană semnele și succesiunea lor, locurile și momentele celebrării cultului, terminologia limbajului cultual și stilul limbajului rugăciunii. Să dăm numai câteva exemple de termeni fundamentali referitori la cult: caerimonia, cultus, fermentum (cf. apophoretum), dies festus, hostia, immolatio, meritum, observatio, offerre, operari, placare, pompa, pontifex, purgatio, religio, ritus, rite, sacerdos
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
identificat cu Zeusxe "Zeus" (Herodot, I, 46; IV, 181), prin intermediul grecilor din Cirenaica, le devenise deja familiar atenienilor de multă vreme, Înainte ca, În 371/370 Î.Hr. (IG, II2, 1428, Add. 800, 73-74), să-i asume cultul și, În afară de celebrarea de sărbători În cinstea sa, să denumească o navă cu numele său, Ammonis sau Ammonias, pentru a-i trimite ofrande zeului În lăcașul său african. Totuși, În toate aceste cazuri este vorba despre experiențe sporadice, absorbite larg de cadrele tradiționale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mistic sau, În accepția În care folosim acest termen (Sfameni Gasparro, 1985), relativă la un complex mitico-ritual centrat pe o figură divină „În acțiune”, protagonist al unei serii de evenimente dramatice care privesc dispariția/moartea, Întoarcerea/subzistența În moarte și celebrarea unei asemenea acțiuni de către credincioși, În adâncă sintonie cu suferințele zeului. Într-adevăr, Attisxe "Attis", În ciuda trăsăturilor foarte umanizate ale mitului său, este o personalitate divină, pe care felul nașterii și al morții o revelează ca fiind legată de nivelul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Hr.) și mai ales a lui Antoninus Pius (138-161 d.H.), este instituit marele ciclu festiv din martie (15-27) care celebrează public cruda istorie a lui Attis, cu izbucniri orgiastice tipice riturilor Gallilor. Începând din 160 d.Hr. tot Imperiul cunoaște celebrarea unui rit de sacrificiu În cinstea Marii Mamexe "Mame", taurobolul (sacrificiul unui taur), adesea Însoțit de un criobol (sacrificiul unui berbec) care, săvârșit de către simpli indivizi și de comunități orășenești pentru sănătatea Împăratului și a familiei sale, constituie o manifestare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fiul Horusxe "Horus" și celelalte zeități ale ciclului osirian (Sethxe "Seth", Anubisxe "Anubis", Nephthys). În organica expunere a lui Plutarh (Despre Isis și Osiris), mitul egiptean Îi atribuie lui Isis sarcina decisivă a căutării corpului sfârtecat al soțului și a celebrării acelor rituri funerare prin care, așa cum povestește aretalogia de la Oxyrhinchos, ea „l-a făcut nemuritor pe marele Osiris” (Pap. Oxyr. XI, 1915, nr. 1380, 242 = Turchi nr. 230). Autorul grec, martor al fizionomiei cultului și al valențelor sale ideologice așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tipologia misteriilor În relație cu riturile de la Eleusis, numite tocmai mystèria Încă din veacul al V-lea Î.Hr. și cele din Samotrace. Este vorba despre culte ce le impun participanților o abilitare rituală (tocmai „inițierea”) ca să fie admiși la celebrarea lor și, În același timp, interdicția de a le dezvălui conținuturile față de cei care nu au avut o experiență directă. Fără să putem intra În miezul unei chestiuni atât de complexe, este suficient să spunem că rezultatele cercetării istorice comparative
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să trăiască bucuros, ci și cele pentru care să moară cu o speranță mai bună” (Cicero, De legibus, II, 14, 36). La fel, În Samotracie aleargă În număr mare soldați și negustori, În special romani și italici, ca să obțină din celebrarea riturilor secrete ale misterioaselor zeități cabirice, conturate În această perioadă ca ocrotitoare ale navigației, garanții și protecție Împotriva multiplelor riscuri ale unei existențe În mare parte Încredințate norocului și amenințate de atâtea primejdii, mai ales pe mare. În timp ce În diferite
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Înființarea unor sărbători periodice cu Întreceri atletice și preoți specializați cu diferite funcții, printre care cea de a-i proslăvi prin imnuri (hymnodòi) sau prin „predici” (theològoi) pe „zeii epifani” („manifești”), „binefăcători” (euergètai), miloși și puternici, și, În sfârșit, la celebrarea În cinstea lor a unor rituri secrete, În cazul În care menționarea destul de frecventă a unor „misterii” asociate cultului regal și imperial are un sens specific În analogie cu mystèria care se Înmulțesc și În cultul divin. Extinderea și pătrunderea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ș yazd³n) În toate ținuturile În care exista zoroastrismul („ținuturile magilor”: mowest³n), ca ceremonii ale g³h³nb³r (radpass³g: MacKenzie, 1970), stipularea documentelor (gitt), statutelor (p³dikhșșr) și a registrelor (m³day³n), corectarea deviațiilor conduitei sau doctrinei magilor risipiți În vastul imperiu (Menasce 1956-1957), celebrarea căsătoriilor consangvine (khw¶d½dah). Aceasta din urmă, În special, este un element important În Înțelegerea orientării zoroastrismului sasanid, chiar dacă acest obicei matrimonial este, cu siguranță, mai vechi. Faptul că marele preot Kerdșr se laudă că a promovat khw¶d½dah, Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
altă parte, propaganda politico-culturală a ultimului șah, Mohammed Reza Pahlavi, a exercitat asupra lor o atracție profundă. Printre numeroasele opere, există una semnificativă În acest sens, Kuruș Memorial Volume, dedicat lui Cirus cel Mare, publicat la Bombay În 1974 În cadrul celebrărilor care s-au ținut la Persepolis (1971) cu ocazia aniversării a 2500 de ani de la fondarea Imperiului Persan. Cât despre englezi, aceștia nu au ademenit elita parsă doar cu titluri nobiliare (cf. supra), ci și cu instrumentul persuasiv și concret
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a non-ființei, care nu este lipsită de forțe active și figuri personale. Pornind de la această premisă, jertfa se configurează ca o reiterare a sacrificiului primordial În care Își are originea toată realitatea: această reiterare nu are totuși semnificația unei simple celebrări și amintiri, ci este un act care, prin natura sa, are puterea de a Întări și păstra Întregul cosmic. Dar concepția implică obligatoriu faptul că jertfa sângeroasă, În forma sa inițială și mai coerentă din punct de vedere ideologic, este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de poezie ale lui L. - una debordantă, amplă, hiperbolică, cealaltă simplă, delicată și exprimată într-o notă ce se apropie de șoaptă - își dispută întâietatea de-a lungul întregii sale opere, regăsindu-se, într-un chiasm semnificativ, în poemele de celebrare a iubirii universale: „Nimic din ceea ce am pierdut / n-am avut / cu astfel de vorbe trebuie să sfârșească / viața unui om // [...] mă întreb astfel dacă în această / săracă viață am pierdut ceva / și-mi răspund cu barba albă în piept
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287754_a_289083]
-
libertății, este fapta libertății înțeleasă ca prevalență a secvenței „de depășit-de atins“ asupra limitei interioare. * Dacă moartea este latura egal distribuită a „naturii din noi“, care se manifestă ca revanșă a limitei interioare în fața oricărei depășiri, înseamnă că destinul, ca celebrare a secvenței „de depășit-de atins“, este răspunsul paradoxal la întâlnirea iminentă cu limita de nedepășit a morții. Ca soluție a libertății, destinul este o încercare de a înfrânge democrația morții, deci gândul că în fața confruntării cu aceeași limită absolută toate
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
pentru care singurul cuvânt potrivit este „tu“. Însăși mângâierea creează identitatea teritoriului ocupat. Când celălalt mă mângâie, el îmi mângâie identitatea pe care mângâierea lui mi-o conferă și îmi dă, prin mângâiere, conștiința identității mele. Fiecare mângâiere este o celebrare a eului meu, pe care însăși mângâierea l-a făcut cu putință. Sunt mângâiat, deci sunt. Acest miracol al dobândirii eului prin dedublare și prin iubirea de altul își capătă deopotrivă expresia sensibilă în însoțirea mâinilor. În esența mâinii rezidă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
capătă o formă, un chip. Lucrurile nu își trăiesc aici tristețea mărginirii, ci satisfacția împlinirii lor. Oul sculptat al lui Brâncuși, această monadă orfică, este o implozie de fericire; și orice sferă pare să fie o beție a limitei, o celebrare a ei. Iată de ce sculptura este cea mai netragică dintre arte; în ea limita este benefică, trebuie celebrată, nu contestată. Putem spune că sculptura este bucuria finitului. Și ea este până într-atât, încât anulează simțul văzului. Privirea e dispersivă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
situației economice dificile și a neglijării tineretului, anii aceștia s-au scurs sub spectrul permanentelor demonstrații antisemite. Nici o sărbătoare națională, nici o comemorare sau serviciu religios nu se afla în afara preocupărilor "Noului naționalism". Iorga a menționat că la Blaj, în timpul unor celebrări comemorative ale Sărbătorii Naționale a Transilvaniei, în mai 1925, studenții au mîzgălit zidurile bisericii cu zvastici. Pomenea și despre "neputința guvernului"192. "Tumultuoșii Ani Douăzeci" erau tumultuoși și în alte părți. Liberalii, care voiau să înfăptuiască această industrializare forțată "numai
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]