KorAP: Find »[drukola/base=cot & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...119 120 121 ...338 >

8,430 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379

simți frumoasă, dorită, dar mai presus de orice, se simți altcineva. Își ridică picioarele, Își puse gambele În lăcașurile pentru vâsle și Își deschise coapsele. Își desfăcu brațele ca să-l primească pe Lefty, care se răsuci, julindu-și genunchii și coatele, dislocând vâslele, fiind gata să stârnească un foc, până când, În cele din urmă, se prăbuși leșinat În moliciunea ei. Desdemona gustă pentru prima oară savoarea gurii lui și singurul lucru fratern cât timp făcură dragoste a fost să-și tragă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
generații Înainte. Când am cunoscut-o eu, era o femeie pitorească, mai În vârstă. Sourmelina, cu scrumul ei de țigară gata să cadă. Sourmelina, cu apa de baie indigo. Sourmelina, cu dejunurile de la Societatea Teozofică. Purta mănuși de satin până la cot și creștea o dinastie lungă de câini Dachshund Împuțiți și cu ochii injectați. Avea răspândite prin casă scăunele mici, care permiteau creaturilor cu picioare scurte accesul pe canapele și șezlonguri. Însă În 1922 Sourmelina avea numai douăzeci și opt de ani. Pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
fie tot restul vieții. Își canaliză toate aptitudinile intelectuale spre știința amestecurilor. Învăță cum să servească În stilul de om-orchestră al orei de vârf din timpul serii, turnând cu mâna dreaptă whisky În timp ce cu stânga umplea halbe de bere, cu cotul Împingea suporturile de pahar, iar cu piciorul pompa la butoi. Lucra În grota aceea subterană, somptuos decorată, Între paisprezece și șaisprezece ore pe zi și În tot acest timp nu stătea o clipă. Dacă nu turna băutură În pahare, umplea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
alta decât un Orfeu dat cu briantină care locuia chiar În spatele ei. Milton Stephanides, de douăzeci de ani, student la colegiu, stătea la propria lui fereastră, apăsând cu dexteritate tastele clarinetului. Purta o uniformă de cercetaș. Cu bărbia ridicată și coatele proiectate În afară, ținând ritmul cu genunchiul drept Îmbrăcat În pantaloni kaki, Își Începea serenada dezlănțuit În ziua aceea de vară, cântând cu o pasiune care se va fi stins de mult când aveam să găsesc În podul casei acel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Încastrată Într-un suvenir sub formă de glob de cristal. Stați să le mai scutur o dată. Priviți cum se lasă fulgii: Stăm Împreună Întinse În pat Într-o sâmbătă dimineața. Obiectul e Întinsă pe spate. Eu sunt rezemată pe un cot și mă aplec să-i studiez chipul ― Știi ce e somnul? o Întreb. ― Ce? ― Muci. ― Nu-i adevărat. ― Ba da. E mucus. E urdoarea care-ți iese pe ochi. ― E așa de scârbos! ― Ai puțin somn În ochi, draga mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-se pe podeaua neregulată a bisericii noastre prost construite și adunându-se În băltoace. Miros de fixativ, de parfum și de țigări ieftine și ticăit de ceasuri În surdină. Ghiorțăituri de mațe, din ce În ce mai multe. Și căscat. Picotit și adormit și coate trase pentru a trezi pe unul sau pe altul. Liturghia noastră fără sfârșit; propriul meu corp, imun la legile timpului. Și, drept În fața mea, Zoë Antoniou, căreia timpul i-a jucat o altă farsă. Viața de soție de preot se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
carne? ― M-am gândit să introduc și localuri cu salată, spuse Milton. O mulțime de oameni țin cură de slăbire În zilele noastre. ― Bună idee! ― Da? Așa crezi? Păi, atunci ăsta poate să fie departamentul tău. Milton Îi trase un cot Capitolului Unsprezece, glumind: ― Poți să Începi ca vicepreședinte, responsabil cu salatele. S-au dus cu mașina la restaurantul Hercules din centru. Era aglomerat. Când au intrat, Milton Îl salută pe manager, Gus Zaras. ― Yahsou. Gus ridică privirea și, cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762

sub ochii mei. Cu toate astea, nu las să se vadă nimic, căci dacă eu arăt semne de frică, toți din jurul meu s-ar cutremura și ar fugi. Stătea acolo, de partea cealaltă a catedrei, pe un scaun, sprijinită pe coate, cu pletele de culoare blond închis revărsându-i-se pe umeri, pe lângă mâini, până ce atingeau discret suprafața pupitrului. Mă privea, dar nu uimită, cum aș fi crezut că o să mă privească, nici șocată sau înspăimântată. Avea un zâmbet pe față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Lipseau doar vreo cinci. Nu era mare lucru. Mi-am îndreptat privirea spre sală, trecându-i pe toți în revistă, reținând foarte rapid și succint unele trăsături, emoții, stări de suflet. În spate am văzut-o pe Ana, stând pe coate și sprijinindu-și capul în mâini. Mă privea cu un surâs și o privire care mă asigura că totul avea să fie bine. Ce mult mă ajuta și încă mă ajută privirea asta a ei! Colegi, spusei eu tare ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
obișnuită. O masă mare, circulară era amplasată în așa fel încât ocupa mijlocul încăperii și lăsa pe margini atâta spațiu încât încăpeau scaune, un pian vechi și dulapuri cu registre și acte. Era rece. Pe unul din acele scaune, cu coatele înfipte în imensa masă, stătea Aneriu. Părea mai gras decât era în realitate și mai slinos. Bărbia adițională ce o avea era mai evidentă. Nu i-am zis nimic. Era la jumătatea mesei. Am trecut de-a dreptul la fereastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
nasturii din plastic ai cămășii. Deși destul de înaintat în vârstă, era bine făcut. Mușchii nu-i atârnau ca niște cârpe în vânt. Apoi, am văzut ceva ce începea de pe umărul său stâng și se întindea mândru pe tot brațul, până la cot. Ceva albastru închis! Se întoarse și putui să văd mai bine... steaua cu opt colțuri! Exact așa cum o știusem și cum mi-o imaginam. Patru ace în partea din stânga sus, cele din mijloc fiind mai lungi decât cele de pe margini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
de zis, dar nimeni nu îndrăznea să scoată vreun sunet. Se părea că nu era momentul potrivit. Și apoi... cine să vorbească? Velail? El stătea atât de liniștit în scaunul său... ochii închiși, mâinile împreunate ca într-o rugăciune cu coatele pe masă... părea că visează... meditează. El și așa nu vorbea prea mult. Perir? El mulțumea cerului că era încă în școală. Pardon, colegiu. Avea o privire pierdută, de parcă ar fi încercat să prevadă cum se va sfârși toată "aventura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
e, dar atunci m-a plimbat prin toate sălile și camerele și cămăruțele de la primul nivel și prin jumătate de la cel de al doilea până să găsească camera respectivă. Și? întrebă Marcela plină de curiozitate, câștigând în acest fel un cot în coaste de la Maritsu. Și când am ajuns acolo, se terminase programul școlar și mi-a dat drumul. S-a făcut liniște câteva clipe în cancelarie. Perir fusese la subsol și plecase de acolo fără a păți nimic. Uimitor! Ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
să atingă gentil, mi-a luat palma în mâinile sale mari și mi-a întors-o foarte grijuliu, de parcă s-ar fi temut să nu se spargă, cu fața în sus. Apoi mi-a tras mânicile până mai sus de cot. Oare ce vroia? Să-mi vadă antebrațul? Nu pot să zic că nu era interesant spectacolul și tot ritualul ăsta, dar devenea într-adevăr plictisitoare toată acea examinare amănunțită pe care mi-o dădea. Se răsuci pe călcâie și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
cel de-al doilea, ofensat: TRUPA AIA DE CĂCAT? S-O CREZI TU! E "FUHRER"! Și conversația continuă în stilul ei specific. Mai exact, se luaseră la bătaie câteva minute mai târziu, împărtășindu-și impresiile muzicale și părerile reciproc cu ajutorul coatelor în zona feței și a picioarelor în coaste. Comentariul pe tema muzicală se oprește pentru a fi reluat în locuri mai puțin populate, când sunt văzuți, în final, de către cei din jurul lor, care erau prea ocupați până atunci să trimită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885

întâmplă? o întreabă cu blândețe. De ce ești atât de încrâncenată? De câteva zile te văd copleșită de supărare, iar noaptea te aud cum te preumbli prin cameră, de parcă nu ți se mai lipește somnul de pleoape. O apucă ușor de cot silind-o să se așeze lângă el, pe marginea patului. — Spune-mi, ce griji te frământă? Îi înconjoară umerii cu brațul. — Azi-noapte, când mă foiam în pat de durere, te-am simțit de câteva ori venind tiptil până la ușa mea

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
ca nu cumva să întindă cenușa cu care își accentuează sprâncenele chelbe. Șoptește cu vocea întretăiată. — Ca una care împărtășesc deopotrivă cu tine și binele, și răul de aproape jumătate de secol... Și ca una care își face drum cu coatele către conducerea statului, atât timp cât trăiesc eu, și speră că va putea face la fel sub fiul său, deși, din câte îl cunosc eu pe Tiberius, mă îndo iesc, clatină din cap principele. — ...câtă vreme ești viu și nevătămat, o aude

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
sară peste asemenea întrebări stupide, chiar dacă fac parte din canon. Parvenitul de taică-său n-avea cum să ajungă flamin, augur, preot salian, quindecemvir sau septemvir, ca să invalideze alegerea. Funcții dintr-astea sunt oferite persoanelor cu importanță politică, nu unui coate goale care s-a îmbogățit peste măsură în nici zece ani. Cât timp vei locui aici, voi veghea asupra ta ca un adevărat tată... Așa e, reflectează Occia cu ironie. Ne ai pe toți sub puterea ta: pe noi, pe

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
tala Mamă. Își aranjează rochia murdărită de praf. — M-a trântit pe jos, că e puternică precum un bivol... Ridică glasul să se facă auzită cu toată hărmălaia din jur: — În fața templului! Se uitau oamenii la noi și-și dădeau coate. E mai mult decât Occia poate răbda. Chiar le face de râs! O smucește nervoasă pe fată. — Da’ nu ți-e rușine? — Au! Mă doare, țipă Asinia. Rex profită de ocazie să se elibereze din strânsoarea ei. — Nu mai respecți

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
celeilalte Antonii. — Dezmățato! Sângele îi îngheață în vine. Asta e Agrippina! Iuțește pasul. Aleargă. Să ajungă cât mai repede. Cotește la dreapta, la stânga, și se oprește ca trăsnită în fața unei scene de coșmar. Aemilia Lepida e cu mâna vârâtă până la cot în părul Agrippinei, care și-a încleștat dinții pe unul din cerceii ei din perle încrustate în aur șlefuit. Antonia încearcă zadarnic să le despartă, în timp ce Domitia își aranjează bombănind hainele în dezordine. — E țicnită! strigă de îndată ce o vede pe

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
de manta. Urcați mai întâi la etajul al doilea și coborâți pe cealaltă scară, cea de lângă apartamentele liberților. Vânzătorul se îndepărtează. Asinius Gallus îl aude murmurând către băieți: — Vedeți și voi ce bine o duc liberții în casa asta! Trăiesc cot la cot cu stăpânii. Gallus suduie cu năduf în urma lui. Ce s-o minuna atâta? E clar că n-are pe cap beleaua de a le asigura foștilor sclavi o locuință. Să le dea și bani de întreținere pe deasupra. Altminteri

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
Urcați mai întâi la etajul al doilea și coborâți pe cealaltă scară, cea de lângă apartamentele liberților. Vânzătorul se îndepărtează. Asinius Gallus îl aude murmurând către băieți: — Vedeți și voi ce bine o duc liberții în casa asta! Trăiesc cot la cot cu stăpânii. Gallus suduie cu năduf în urma lui. Ce s-o minuna atâta? E clar că n-are pe cap beleaua de a le asigura foștilor sclavi o locuință. Să le dea și bani de întreținere pe deasupra. Altminteri ar ști

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
Cum adică fiu său? — Păi nu ți-am zis că a murit? Nu! tună Asinius Gallus. — Ba da! îl contrazice nervos Scribonius Libo. Te-am corec tat adineaori: a fost. — Cine a fost? Își amintește și se saltă într-un cot. — Și ce-i cu fiul lui? mârâie înăbușit. — Ofelus, îl informează Libo. — Să-l ia naiba cum îl cheamă! urlă ca scos din minți Gallus. Scribonius Libo se ridică și el în șezut. E palid și agitat. — Ofelus e fiul

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
doi gladiatori cu măști pe față. Una e a lui Cha ron, da’ cealaltă n o văd prea bine. — Hermes, probabil, face flegmatic instructorul. Și ar trebui să fie trei, nu două. Pusio încearcă fără succes să se ridice pe coate. — Stai liniștit! îl trage Rufus de tunică în jos. Vrei să te calce vreunul în picioare? Nu-s aici. Stau grupați cu toții în dreptul lojei imperiale. În fața lor e Vittelius... ăă... cred... ăă... nu sunt sigur. Dă-mi și mie voie

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
află? Pusio lasă capul în jos. Însă lecția i-a servit. Rostește pe un ton mai calm: — Când pleacă în expediție, Germanicus își lasă întotdeauna familia în așezarea noastră. Zâmbește mulțumit: — Îi știe în siguranță printre noi. — Mă doare-n cot de Germanicus și de ai săi, mormăie scâr bit evreul. Din partea lui, Agrippina se poate regula cu toți barbarii în lipsa lui bărbată-său. Cuprins de un acces brusc de furie, îl apucă pe celălalt de piept. — Da’ pe tine cum

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]