3,317 matches
-
un glonț în cap. Avea douăzeci și trei de ani. Un geniu fulgurant - și în filozofie se moare arareori de tânăr. * Străfulgerările de fericire pe care le trăim nu le dobândim decât triumfând împotriva neantului personal, chiar dacă va trebui să crăpăm după aceea. Și totuși, ucenicia întru neant este imposibilă - nu avem nimic de învățat de la neant, poate doar certitudinea că nu înseamnă nimic. Dacă ar fi fost altfel, nu am fi trăit niciodată un singur minut, măcar, de fericire. * Nimicul
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
trebui să țină pe masa de scris o floare carnivoră. „Cu cât se spun mai multe cuvinte, cu atât este mai multă deșertăciune.“ Eclesiastul. * Câți pensionari ai împlinirii în viață. Și bucuria jalnică a acestei perversități fudule, mințind bătrânelul care crapă cu gândul la cât de important este el între oameni... Gândul mi-a fost însă retezat de vizita unor intelectuali care mi-au mâncat tocănița și au băut o găleată de ceai, susținând cu gravitate că libertatea fiecăruia trebuie respectată
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
cea mai gratuită dintre satisfacții. Logica mea, ca dinaintea unei femei goale care se îmbracă după ce ți-ai închipuit îmbrățișarea. * Orice etică pe care încerci să o formulezi în izolare devine o etică a resentimentului că oricând ai putea să crăpi fără fidelitatea vreunui semen, fără miracol. Și te transformi într-un fundamentalist al problemelor grave, fără putința de a mai zâmbi gratuit în fața unui adolescent. * De la un capăt la altul al vieților noastre, suntem manipulați de un Spirit care ne
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
ca nu vom lua nimic cu noi... —E mare păcat că nu-ți spun chestia asta Înainte de a muri, zise Alixe. Este un sfat atât de bun. Ce-o să fac cu toate lucrurile pe care le-am cumpărat, atunci când o să crăp? — Să ne rugăm, spuse preotul. Adunarea Îngenunche, ca un singur om, și se așternu liniștea. Pe neașteptate, din spatele nostru, am auzit ușa bisericii deschizându-se cu un scârțâit. Cine putea să Întârzie atât? M-am Întors ca să mă uit. Îmbrăcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
la calendarul de perete cu patinatoare canadiene, celălalt la hârtiile de pe birou. Era o amintire penibilă. Marwan le adusese un clișeu pe sticlă cu o imagine de la procesul doctorului Bastaki, unicat absolut, tipograful îl scăpase pe jos și sticla se crăpase în două. A fost nevoie să-l cheme de acasă pe unul dintre cei trei desenatori, specialist în portrete - de altfel rivalul lui Marwan -, să-l scoale de la un supeu cu invitați și să-l aducă la redacție. Desenatorul apropiase
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
nimeni. Aici norocul s-a lepădat de el, stabilimentul era închis și ferecat. Își mușcă mustățile și înjură cu glas atât de tare, încât l-ar fi putut auzi și codița. Dar, cum nu știi niciodată unde dai și unde crapă, se pare că fu auzit de undeva dinlăuntru sau poate că fusese văzut, fiindcă urechea lui deprinsă cu anumite sunete percepu răsucirea unei chei, ușa se deschise și în fanta ei apăru un cap tânăr și ciufulit. — Oameni buni, spuse
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
melancolie. Cu trei prieteni poți construi un paradis. Valoarea - o misterioasă alchimie a celor trei : har, muncă și noroc. Virtutea autentică nu poate fi dependentă de răsplată. Nu-mi voi gratula dușmanii cu nici un reproș. Chiar de-ar fi să crape de necaz. Popoarele cu vocație hedonistă sunt imune la alienare. GLORIE Groaza de anonimat ne-a luat în primire încă din buza peșterii. Ca să ajungi celebru fără să scrii un cuvânt, trebuie să te cheme Iisus sau Socrate. Timpul mută
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Temperatura normală a iubirii este febra. Parcă și dulapurile sunt ceva mai lirice decât unii îndrăgostiți de astăzi. Iubirea adevărată spulberă toate condiționările. Jarul îndrăgostiților și al artiștilor seamănă cu cel al olarului. Trebuie multă artă ca lutul să nu crape, dar să nu rămână nici crud. Diplomații și îndrăgostiții abili știu că nu poți prinde păstrăv cu momeală de plevușcă. Indiscutabil, punctul de fierbere al vieții este iubirea. Fără talent clachezi și în dragoste. Gelozia nu este, de fapt, decât
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
practică imbecilă poate compromite și cea mai teribilă ideologie. Ne conduc prea mulți politicieni cu platfus la cap. Tiranii cred că și Steaua Polară se orientează după indicațiile lor. În politică, e greu să știi cum se bate cuiul, fără să crape scândura. Nici o epocă nu a reușit să-i separe ca lumea pe proroci de demagogi. La întâlnirea cu demagogia, cei mai punctuali sunt politicienii. Numai o parte dintre oamenii politici nu sunt în stare de nimic. Restul sunt în stare
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
proștii. Cel care rage nu mai are nevoie de adeverință că-i măgar. Imbecilii nu se încumetă să transforme lumea. Le vine mai ușor să o răstoarne. Proștii nu se mănâncă între ei. Vor ceva mai fin. Nu s-a crăpat de ziuă în mințile tuturor. Și când voi fi țărână, mă voi repezi spre ochii imbecililor cocoțați. De la Neanderthal încoace, unora nu le-a mai crescut nici o circumvoluțiune. Să scoatem mai des proștii la plimbare. Poate acoperă gropile. Tinerii de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
destăinui. Eu mă sperii de furtună, îmi este teamă de trăsnete, încă de când eram copilă. Cu câțiva ani înainte de Război, chiar în fața mea, la douăzeci de metri, am văzut cum a trăsnit un păr bătrân, înalt ca un plop; îl crăpase perfect în două. Dacă eram mai aproape, mă despica și pe mine sau, mai precis, mă carboniza. Așa a vrut Dumnezeu să scap cu zile... De atunci... Și acum cu ce se ocupă tineretul? auzi în continuare vocea sonoră a
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
prin satele noastre. De la părinții mei și în special de la bunici, am înțeles că țăranii aveau o demnitate a lor și erau mai fericiți. Deși munceau din greu, munceau cu drag, deoarece munceau pentru ei. Munca începea devreme cum se crăpa de ziuă. La primul cântat al cocoșului, fără excepție, tineri și bătrâni, bărbați și femei, flăcăi și fete, adică toți erau în picioare, pregătiți pentru o nouă confruntare cu munca. Ei munceau fără a pleca în concediu, pe tot parcursul
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
răpusă decât prin voința unită a tuturor celor în putere, prin viclenie și nu fără sacrificii. Trebuia atrasă într-o capcană pregătită dinainte. Nu departe de ei, în ultimul timp, după o ploaie torențială și după o bubuitură puternică, se crăpase pământul și se formase o prăpastie foarte adâncă. Acolo trebuia atrasă, acolo trebuia să-și găsească sfârșitul. Namila, datorită lungimii și forței de care dispunea, când se sprijinea în coadă, ajungea cu picioarele pe malul celălalt și, în felul acesta
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
sau de nas, să-ți bage în ochi ghearele lor spurcate și să te stuchiască în față! Ție să nu-ți fie frică, nu-ți pot face nimic, nu mai au nici o putere asupra ta! După ce cântă cocoșul și se crapă de ziuă, dracii speriați dispar de mama focului cu toții. Rămâi singur cu ceaunul în față. Atunci iei oasele, căci se desprind ușor, unul câte unul, le strângi în dinți și te uiți în oglindă! Când nu te mai vezi, înseamnă
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
nu mai aud soneria sau telefonul. Cu toate acestea dimineața, după un somn plin de sforăituri și rafale de tuse ce trezesc vecinii cu noaptea-n cap, cu picioarele betege și cu mâinile sprijinite în cârje sau bastoane, cum se crăpa de ziuă, îi vezi prin apropierea casei după o pâine sau după o felie de mezel. Dacă-i întrebi, nu țin minte ce au mâncat la cină, însă nu pierd ocazia de a impresiona cu o poantă hazlie, auzită încă
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
glasul pădurii și plângea... plângea și povestea povestirea nescrisă, a Anucăi, fata pădurarului. ...Era povestea nenorocului neamului ei... Născută în ajunul „Răzbelului“<footnote Războiul de Neatârnare (1877-1878). footnote>, într-o noapte cu Lună Plină, pe un ger al Bobotezei de crăpau în cuib ouăle de corb, iar haitele de lupi flămânde, năvăleau în sate, și intrau în ogrăzi urlând... Codrii vuiau de ăuitul lor... În iarna aceea, cu geruri năpraznice, încă de la Sf. Nicolae, zăpada căzuse aproape făra întrerupere...până aproape de
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lumânare aprinsă, și i-o puse în mâinile încrucișate pe piept. ...Din senin, în văzduh se descătușă o vijelie... o dezlănțuire de stihii, cum nu s-a mai văzut. Anton închise ochii strâns... strâns până la durere, scrâșnind din măsele să crape, înnăbușindu-și cu pumnii în piept un geamăt. Când deschise ochii, moarta avea pleoapele coborâte, cu genele lungi întoarse, strivind ultimele lacrimi pentru totdeauna. Pe buze încă-i mai pluteau ultimele cuvinte... „Îți mulțumesc... să ai grijă...!“ Pe față, i se
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
a întâlnit-o, în pădure, pe Axinia, înconjurată de lupi... și, s-a cutremurat... Ca un văl i se lăsă de pe ochi... Și, cu iuțeala gândului se întoarse în ziua aceea de Sf. Ioan Botezătorul, când, pe un ger de crăpau pietrele se întorcea acasă de la Fălciu cu sania. Era pe înserat. Ion, bărbatul Domnicăi, mâna caii; doi armăsari negri ca păcatul și focoși de parcă erau ținuți numai cu jăratec. Deodată, un ăuit valurit pe pale de vânt, răsuna de undeva
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
astfel de cazuri, cei pățiți știu că ți se întâmplă întocmai ca la morți, fără deosebire: îți plângi defunctul intens, cu lacrimi fierbinți și amare, o zi, două zile, dar apoi obrajii încep să ți se usuce și să-ți crape, iar lacrimile din ochi îți seacă, însă nimic concret nu se schimbă, de fapt, căci tu tot cu aceeași jale grea continui să trăiești în tine. Așa stând lucrurile, în cele din urmă, el își spuse sieși: „Totuși, n-a
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
dos, toate astea? Ha, ha! Să vezi apoi, distracție, să fiu al dracului! Ai grijă cu lecturile astea nesănătoase, tovarășe. Pe bune. Atâta îți spun: nu te juca! O făcusem de oaie. De tăceam, filozof rămâneam. Unde dai și unde crapă. Știam eu că e periculos și să te documentezi prea mult, dar e și mai periculos să povestești ceea ce ai citit. Dar tot ceea ce spuneam eu de fapt aservea cauzei neamului nostru, nu? Se făcuse tăcere. Aș fi dorit să
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
suportabilă viața în cea mai dezolată regiune a planetei, pentru că acolo, spre deosebire de restul lumii, activitatea e rezervată nopții, iar odihna, zilei. Doar omul, în ciuda trecerii veacurilor, nu reușise să se adapteze întru totul la noapte, și din pricina asta, când se crăpă de ziuă, Gacel își căuta cămila ce rumega la vreun kilometru distanță, apucă hamurile și porni din nou la drum spre vest. Postul militar din Adoras ocupa o oază în formă de triunghi - ceva mai mult de o sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
logic, avea dreptul să se odihnească și să pască liniștit în pustiu. Dar odihna dură doar câteva minute când ajunseră la capătul erg-ului ce se deschise în fața lor, nesfârșit, o întindere fără zări formată din miliarde de pietre negre crăpate de soare și un nisip foarte gros, aproape pietriș, pe care vântul nu izbutea să-l ridice decât atunci când sufla nebun, în timpul marilor furtuni. Gacel știa că nu avea să găsească în drumul său nici un tufiș, nici o grara, nici măcar albia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în apropierea malurilor se forma o zonă de nisip umed și sălciu, păstos, pe care soarele îl ardea până îl transforma într-o crustă tare, precum coaja unei pâini proaspăt scoase din cuptor. Această crustă prezenta pericolul că se putea crăpa în orice moment, azvârlind călătorul într-o masă ce amintea de untul pe jumătate topit, care-l înghițea în câteva minute, mai primejdioasă decât trădătorul fesh-fesh, solul nisipos, fără bază, în care, dintr-o dată, omul și cămila dispăreau de parcă n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mai repede se risipea. Refuza să accepte că statul monolitic pe care îl construiseră cu atâta sudoare și atâta sânge străin se dovedea până la urmă atât de fragil, încât simplul ecou al unui nume, Abdul-el-Kebir, era de-ajuns ca să se crape până la temelie, dar evenimentele se încăpățânau să-i demonstreze că era adevărat și că poate sosise ceasul să înfrunte adevărul și să accepte înfrângerea. Se întoarse la birou, ridică receptorul și formă numărul de acasă, așteptând ca servitorul s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Burtă Multă avea tot dreptul să știe, îmi ziceam eu, care sunt talentații aceia care le realizaseră. De pildă, toarășul mare despre care noi învățam poezii frumoase la școală era desenat cu un cârnaț în gură și i se recomanda: "Crapă singur, crăpa-ți-ar să-ți crape!" Toarșa lui era desenată într-o bărcuță pe care scria: "Scufundă-te, scorpio!" Alt bilețel îmi mergea direct la inimă, pentru că zicea cam așa: "Nenorociților, l-ați omorât pe Onuț!"... Ajunsese vestea tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]