3,059 matches
-
tot timpul fotografii ale căpitanului, pe care Iorga le rupea furios 68 "Adevărul", 30 noiembrie 1937 69 Iorga a refuzat să încaseze salariile pentru aceste posturi suplimentare și le-a donat unor acțiuni caritabile 70 Alexandru Lepădatu, Scrieri alese: Articole, Cuvîntări, Amintiri, Cluj-Napoca, 1985, p. 408 71 "Neamul românesc", 30 martie și 24 mai 1938 72 "Neamul românesc", 16 iulie și 23 septembrie 1938 73 "Neamul românesc", 1 și 6 octombrie 1938 74 "Neamul românesc" 27 septembrie și 16 octombrie 1938
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
fost atribuite de Aliați unor noi proprietari și editori, cu vederi indiscutabil antinaziste. Chiar și aceste măsuri s-au lovit de o opoziție considerabilă. La 5 mai 1946, viitorul cancelar vest-german Konrad Adenauer critica public măsurile de denazificare Într-o cuvântare la Wuppertal, cerând ca „tovarășii de drum naziști” să fie lăsați În pace. Două luni mai târziu, Într-un discurs adresat noii sale Uniuni Creștin-Democrate, el repeta: denazificarea durează prea mult și nu folosește la nimic. Adenauer era sincer Îngrijorat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
foști naziști experimentați și bine informați - inclusiv pe „măcelarul din Lyon”, ofițerul Gestapo Klaus Barbie - pentru a-i folosi ulterior, printre altele, la identificarea altor foști naziști, trecuți În serviciul Uniunii Sovietice. Iată ce spunea Konrad Adenauer În prima sa cuvântare oficială În fața parlamentului RFG, la 20 septembrie 1949, despre denazificare și moștenirea nazistă: „Guvernul Republicii Federale, convins că mulți au ispășit lăuntric o vină care nu era prea mare, este hotărât, pe cât posibil, să lase deoparte trecutul”. Fără Îndoială că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Paris, Roma și Berlin, inițiativa trebuia să vină de la Washington. Planul lui Marshall pentru un Program de Reconstrucție Europeană (European Recovery Program - ERP), dezbătut alături de consilierii săi În următoarele săptămâni și anunțat, la 5 iunie 1947, Într-o faimoasă cuvântare inaugurală la Universitatea Harvard, era spectaculos și original. Dar nu apăruse din senin. Între sfârșitul războiului și anunțarea Planului Marshall, Statele Unite cheltuiseră deja miliarde de dolari pe ajutoare și Împrumuturi acordate Europei. Cei mai importanți beneficiari au fost, de departe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
742 de milioane de dolari În 1947, dublu față de 1946. Dacă acesta era un „sughiț de creștere”, cum s-a spus ulterior, atunci Europa era pe punctul să se sufoce. De aceea, Ernest Bevin, ministrul de Externe britanic, a numit cuvântarea inaugurală a lui Marshall „unul dintre marile discursuri ale istoriei universale” - și nu se Înșela. Propunerile lui Marshall erau absolut noi. În primul rând, dincolo de câteva condiții generale, rămânea la latitudinea europenilor dacă să accepte ajutorul american și cum să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În timp ce reduceau angajamentul militar În Europa, diplomații americani se confruntau cu realități mai complexe. Același secretar de stat Byrnes, care se baza inițial pe acordurile din timpul războiului și pe buna-credință sovietică, ținea la Stuttgart, la 6 septembrie 1946, o cuvântare menită să liniștească publicul german: „Câtă vreme e nevoie de o forță de ocupație În Germania, armata Statelor Unite va face parte din această forță”. Nu era chiar un angajament sonor pentru apărarea europeană, dar, provocat probabil de o scrisoare din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dificila Uniune Sovietică. Germanii nu erau singurii Îngrijorați: englezii erau și ei neliniștiți de dorința explicită a americanilor de a scăpa de povara europeană. La Washington, nu toată lumea simpatiza Marea Britanie. La 12 aprilie 1946, vicepreședintele Henry Wallace amintea Într-o cuvântare că „În afară de limba și tradițiile literare comune, nu avem mai multe În comun cu Anglia imperialistă decât cu Rusia comunistă”. Desigur, Wallace era celebru pentru Îngăduința față de comunism, dar oprobriul său față de implicarea Statelor Unite În Marea Britanie și Europa era Împărtășit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
implicarea Statelor Unite În Marea Britanie și Europa era Împărtășit de personalități din Întregul spectru politic. Când Winston Churchill a rostit faimosul discurs despre Cortina de Fier În Fulton (Missouri), În martie 1946, Wall Street Journal a comentat acid: „Reacția țării la cuvântarea domnului Churchill e dovada concludentă că SUA nu dorește o alianță, sau ceva ce seamănă a alianță, cu nici o altă țară”. Churchill nu era Însă deloc surprins nici de Wallace, nici de editorialistul citat. Se convinsese Încă din 1943 de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
extrem de vulnerabili: așa cum avea să-și amintească Dirk Stikker, ministrul de Externe al Olandei, „noi, În Europa, nu aveam decât o promisiune verbală a președintelui Truman privind sprijinul american”. Noua abordare față de Washington a fost inițiată de britanici. Într-o cuvântare din Parlament, la 22 ianuarie 1948, Bevin promisese că Marea Britanie va coopera cu vecinii continentali pentru o strategie de apărare comună, o Uniune Europeană Occidentală, având În vedere că securitatea britanică nu mai putea fi separată de cea continentală - o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Spania, instituția catolică avea atât mijloacele, cât și sprijinul politic necesare pentru a relansa contrareforma: prin concordatul din 1953, Franco a acordat Bisericii nu numai autonomia și scutirea de impozite, ci și dreptul de a supune cenzurii orice scriere sau cuvântare considerată improprie. În replică, ierarhia ecleziastică a menținut și a accentuat amalgamul tipic conservator de religie și identitate națională. Biserica era atât de profund integrată În narațiunile identității și datoriei naționale, Încât principalul manual de istorie pentru școala primară, Yo
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
10 noiembrie 1958, când Hrușciov a declarat public, la Moscova, adresându-se puterilor occidentale: Imperialiștii au transformat chestiunea germană Într-o sursă permanentă de tensiune internațională. Elitele conducătoare ale Germaniei Occidentale fac tot posibilul să stârnească pasiuni militare Împotriva RDG... Cuvântările cancelarului Adenauer și ministrului Apărării Strauss, dotarea nucleară a armatei federale și diferitele exerciții militare sunt, toate, semnele unei tendințe clare În strategia elitelor vest-germane... A sosit vremea ca semnatarii Acordului de la Potsdam să renunțe la ce a mai rămas
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Indië verloren, rampspoed geboren. șDacă pierdem Indiile, suntem pierduți.ț Zicală olandeză, populară În anii ’40 Vântul schimbării suflă peste acest continent și, fie că ne place sau nu, conștiința de sine a Africii este o realitate politică. Harold Macmillan, cuvântare la Cape Town (3 februarie 1960) Marea Britanie a pierdut un imperiu și nu și-a găsit Încă un rol. Dean Acheson, discurs la West Point (5 decembrie 1962) Vă vorbește Imre Nagy, președintele Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Ungare. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
destrămarea Imperiului Britanic a fost relativ pașnică. Dar au existat și excepții. În estul și Îndeosebi În sudul Africii, destrămarea imperiului s-a dovedit mai controversată decât fusese În Africa de Vest. Când Harold Macmillan i-a informat pe sud-africani, Într-o cuvântare faimoasă ținută la Cape Town În 1960, că „vântul schimbării suflă peste acest continent și, fie că ne place sau nu, această dezvoltare a conștiinței șafricaneț este o realitate politică”, el nu aștepta o reacție favorabilă și nici nu i s-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a avansat cu delicatețe spre a patra (și, În viziunea lui, ultima) fază a reformelor controlate: ruptura de Stalin Însuși. Cadrul adecvat l-a constituit al XX-lea Congres al PCUS, În februarie 1956, la care Hrușciov a ținut faimoasa „cuvântare secretă” În care a denunțat crimele, erorile și „cultul” secretarului general. Deși această cuvântare a căpătat cu timpul o aură mitică, importanța sa epocală nu trebuie exagerată. Nikita Hrușciov era un comunist, un leninist și un apostol la fel de dedicat cauzei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
reformelor controlate: ruptura de Stalin Însuși. Cadrul adecvat l-a constituit al XX-lea Congres al PCUS, În februarie 1956, la care Hrușciov a ținut faimoasa „cuvântare secretă” În care a denunțat crimele, erorile și „cultul” secretarului general. Deși această cuvântare a căpătat cu timpul o aură mitică, importanța sa epocală nu trebuie exagerată. Nikita Hrușciov era un comunist, un leninist și un apostol la fel de dedicat cauzei partidului ca oricare dintre ceilalți conducători. El urmărea acum obiectivul complicat de a recunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
amploarea defectelor personale ale lui Stalin (șocând astfel și rănind sensibilitatea cadrelor obediente din audiență), cu scopul de a Întări și chiar de a păstra reputația neîntinată a lui Lenin, sistemul de guvernare leninist și, bineînțeles, pe urmașii lui Stalin. „Cuvântarea secretă” și-a atins scopul - cel puțin În interiorul PCUS. A tras o linie fermă sub era stalinistă, recunoscând monstruozitățile și dezastrele acesteia, menținând totodată ficțiunea conform căreia actuala conducere a partidului nu avea nici o vină. Hrușciov și-a asigurat astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lui Stalin și, din această postură, nu Îi puteau contrazice afirmațiile sau contesta credibilitatea. Destalinizarea controlată le convenea tuturor. Dar atacul lui Hrușciov asupra lui Stalin n-a putut fi ținut secret - și aici se află sâmburele eșecului său. Deși cuvântarea nu a fost publicată oficial În Uniunea Sovietică până În 1988, serviciile secrete occidentale au aflat despre ea În doar câteva zile. La fel și partidele comuniste din Vest, deși nu fuseseră informate despre intențiile lui Hrușciov. Ca urmare, În câteva
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
condamnat prompt „deviaționismul de dreapta” al lui Nagy, acesta a fost Îndepărtat din post (și mai târziu exclus din partid), iar Rákosi și prietenii lui au revenit la putere la Budapesta. Acest reflux al reformei, cu doar opt luni Înainte de cuvântarea lui Hrușciov, ilustrează În avans faptul că liderul sovietic nu intenționa deloc ca, În procesul demolării reputației lui Stalin, să afecteze exercitarea netulburată a puterii comuniste. „Grupul Nagy” a continuat să funcționeze neoficial În cadrul Partidului Comunist Maghiar ca un soi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Asemenea liderilor sovietici, el era ușurat că ordinea comunistă fusese restabilită, Însă modul În care se realizase acest lucru a creat un precedent periculos și a lăsat un gust amar. În alte părți, răspunsul a fost mai puțin ambiguu. Odată ce cuvântarea secretă a lui Hrușciov ajunsese să fie cunoscută În Vest, ea a marcat sfârșitul unui anumit tip de credință comunistă, Însă a creat totodată posibilitatea reformei și reînnoirii poststaliniste: sacrificându-l pe Stalin pentru a conserva iluzia purității revoluționare leniniste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a democrației Împotriva dictaturii, a libertății contra tiraniei. Părea, În sfârșit, posibil să vorbești despre comunism și libertate În aceeași propoziție. Cum avea să spună mai târziu Jorge Semprún, pe atunci un tânăr comunist spaniol care lucra clandestin În Paris, „cuvântarea secretă ne-a rupt lanțurile; ne-a dat măcar șansa să fim eliberați din... somnul rațiunii”. Clipa de speranță a luat sfârșit odată cu invadarea Ungariei. Câțiva observatori din Occident au Încercat să justifice intervenția sovietică sau măcar s-o explice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iunie 1989, Într-o Budapestă ce-și sărbătorea tranziția spre libertate, sute de mii de maghiari au luat parte la o altă reînhumare ceremonială: de data aceasta a lui Imre Nagy și a colegilor săi. Printre cei care au ținut cuvântări la mormântul lui Nagy se afla și Viktor Orbán, viitor prim-ministru. „Consecința directă a Înăbușirii sângeroase a revoluției”, a spus el mulțimii adunate, „este aceea că a trebuit să ne asumăm responsabilitatea falimentului și să căutăm o cale de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
implementa reformele la care se gândise; i-a urmat În funcția de secretar general Constantin Cernenko, care avea 72 de ani și era atât de bolnav, Încât la funeraliile lui Andropov din februarie 1984 abia a reușit să-și termine cuvântarea. Treisprezece luni mai târziu s-a stins și el. Moartea În succesiune rapidă a trei vechi comuniști, toți născuți Înainte de primul război mondial, era simptomatică: dispărea generația de nomenclaturiști cu amintiri directe despre originile bolșevice ale Uniunii Sovietice, cu vieți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Încă „două sau trei secole”, romanul Viață și destin de Vasili Grossman a văzut În sfârșit lumina tiparului. Poliția a primit instrucțiuni să nu mai bruieze posturile de radio străine. Iar secretarul general al PCUS s-a folosit de ocazia cuvântării televizate din ianuarie 1987 către Comitetul Central al partidului pentru a promova ideea unei democrații mai cuprinzătoare, trecând peste autoritatea conservatorilor din partid și adresându-se direct Întregii națiuni. În 1987, nouă gospodării sovietice din zece dețineau un televizor, astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
această afirmație ar fi putut părea hazardată - dar și acolo Mihail Gorbaciov era extrem de popular. „Democrațiile populare” urmăreau cu sufletul la gură eforturile interne ale liderului sovietic, dar erau și mai interesate de declarațiile sale externe, printre care și o cuvântare ținută la 7 decembrie 1988 În plenul Adunării Generale a ONU. După ce a anunțat reducerea unilaterală a forțelor armate sovietice convenționale din Europa, Gorbaciov a Împărtășit audienței opinia că „Libertatea de a alege este un principiu universal. Nu trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
domoli protestele fără precedent, care se Întinseseră Între timp de la Timișoara la București, Ceaușescu și-a Întrerupt vizita oficială În Iran. Pe 21 decembrie, el a apărut la balconul sediului central al partidului cu intenția de a denunța Într-o cuvântare „minoritatea” de „huligani”, dar a fost nevoit să renunțe la discurs, șocat și amuțit de huiduielile mulțimii. A doua zi, după Încă o tentativă nereușită de a se adresa mulțimii adunate În fața sediului partidului, Ceaușescu și soția sa au fugit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]