6,113 matches
-
știu că poate o voi căuta, nu știm că viețile noastre vor curge poate câtva timp împreună, nu știe încă nici ea cum textul se prăvale peste noi, avalanșă de timp indiferent, luându-ne și poate ducându-ne, într-o disperată încercare de a ne salva, împreună, așa cum cele mai ciudate întâmplări merg câteodată o vreme împreună, viețile noastre despărțindu-se apoi, iarăși după nebănuitele lor legi, în repegușul timpului. Naratorul nu știe că până și el va deveni cândva narat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mai providențial decât altul, rând pe rând. Alți câțiva, cu mânecile suflecate a strămoșească râvnă patriotică și cu priviri vulturesc-justițiare, fremătând de nerăbdare, așteaptă să intre în arenă. Nația încă geme a fi salvată, ciclic, electoral și cu eterna-i disperată credință în mai bine. Instinctiv îmi era silă de turnători, ori de ce fel ar fi fost, și de cenzori și de tot mecanismul lor, deși, atunci când îl ascultam pe Trombă, nu știam mai nimic despre toate acestea. Îmi era pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
duce la mine acasă, nu mă mai putea duce la ea. Unele schimbări în aventura vieților noastre nu ne mai permiteau să ducem până la capăt aceste operațiuni de recuperare. Aveam însă grijă unul de altul, cu un fel de solidaritate disperată, pe care probabil numai câinii vagabonzi o mai pot aprecia în ziua de astăzi. Șonticăiam, asigurând-o că nu se va întâmpla nici în noaptea aceea nimic. Să mă urce în troleibuz și gata. Nu era prima dată când porneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dezvinovățire. Ne-am mărginit să-l punem pe sărman Într-unul din sicriele care erau pe-aici, fiindcă Începuse să picure, dar acum e gata. — Bine ați făcut. Nici o precauție e prea mare, conveni Fermín. I-am aruncat o privire disperată. El tăgădui senin, dîndu-mi a Înțelege să-l las să se ocupe de chestiune. Maica Hortensia ne conduse pînă la ceva ce părea o celulă lipsită de lumină și de aerisire, la capătul unui culoar Îngust. Luă una dintre lămpile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Închisă, bîigui Bea. Mi-am pipăit buzunarele, căutînd cheia. M-am uitat o clipă În spate și am avut certitudinea că două puncte strălucitoare Înaintau Încet-Încet către noi, din fundul coridorului. Ochi. Degetele mele dădură peste cheie. Am introdus-o disperat În broască, am deschis și am Împins-o pe Bea afară, bruscînd-o. Bea trebuie că Îmi citise spaima În glas, fiindcă se grăbi spre poartă, prin grădină, și nu se opri pînă cînd nu ne pomenirăm amîndoi, cu răsuflarea tăiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
adevărul. Doi ani mai tîrziu, cînd doamna Aldaya a murit, unui au dat vina pe vrăjile din casă, Însă fiul ei Jorge a știut că ceea ce o ucisese fuseseră focul care o mistuia pe dinăuntru, țipetele Penélopei și loviturile ei disperate În acea ușă, care continuau să-i izbească În minte, neîncetat. Încă de pe atunci familia căzuse În dizgrație, iar averea clanului Aldaya se destrăma În castele de nisip dinaintea mareei celei mai furioase lăcomii, a revanșei și a istoriei inevitabile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
asemenea unor trenuri ce nu opresc În gară. Între timp, cicatricele războiului se Închideau prin forța Împrejurărilor. Am găsit de lucru la două edituri. Îmi petreceam cea mai mare parte a zilei În afara casei. Am avut amanți fără nume, chipuri disperate pe care le Întîlneam Într-un cinematograf sau În metrou, cu care făceam schimb de singurătate. Apoi, În mod absurd, vinovăția mă rodea și, cînd Îl vedeam pe Julián, Îmi venea să plîng și juram că nu-l voi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
oamenii-ochi și oamenii-timpan, strânși În jurul colonelului Geană, cel care Îl amenințase pe Bikinski cu rechizitoriul, tăceau, așteptând deznodământul. Din propria lor experiență, ei știau că În curând, În ciuda cerbiciei de care dăduse dovadă, masterandul va capitula. Urma ultima scenă. Șuieratul disperat al omului-locomotivă din camera vecină preceda, de obicei, gongul final. În salon, strecurându-se pe ușița laterală, intrau două halate albe Înarmate cu o targă. Apropiindu-se tiptil-tiptil de masterand, se apucau să-l gâdile la subsuori. Și atunci Oliver
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
după descinderea sa la cimitirul Sfânta Treime. Ținea doar minte cum i se perindau prin fața ochilor neoane, semafoare, faruri și mașini și o brișcă (sau mai degrabă dricul) În care se aflau o groază de costume ce-i făceau semne disperate, agitându-și neputincioase mânecile În aer, o brișcă sau un dric cu un blazon auriu care apărea și dispărea În beznă. De asemeni, Își amintea cum, ajungând În fața cavoului său din cimitir, văzu, În locul statuii care-l reprezenta În chip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
luăm, ca să te înmormântăm! Pinocchio: Să mă luați? Dar eu n-am murit încă! Iepurii: Încă nu, dar mai ai câteva minute de trăit, (unul) fiindcă te-ai încăpățânat să nu iei doctoria care te-ar fi vindecat. Pinocchio: (strigă disperat) Zâna mea! Zâna mea bună, dămi repede paharul! Nu vreau să mă înmormântați! (ia paharul și-l bea pe nerăsuflate) Iepurii: Nu-i nimic! De data asta am făcut drumul degeaba! (ies în pas cadențat din scenă cântând cu toți
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
avea probabil În grijă și de aceea se străduia atât de mult cu căutatul și plângea cu disperare când nu reușea să-l găsească. Își mai amintește din acea ființă doar țipătul cu care Încerca să-l găsească și plânsul disperat pe care el Îl asculta, cu cruzimea specifică vârstei, de la numai câțiva pași. Stătea ascuns, nu mișca, nu răsufla și desigur că nu-și amintește dacă plăcerea se constituia din a sta ascuns sau din a provoca disperarea cuiva. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Poate datorită noului iz, sau poate din cauza Întunericului, sau poate pentru că urechile fuseseră mai Întâi surprinse de zgomotul, atât de rar pe atunci, acolo, al unui motor de automobil, dar plânsul fetei avea acum altă tonalitate, mai gravă și mai disperată și, de altfel, ea nu mai făcea acum decât să plângă, nu-i mai rostea adică, printre sughițuri, ca altă dată, numele: — Zare, ăăăăăăăă, Zare, Zare! Pe urmă, hohotul de plâns s-a amplificat, a căpătat un ecou neauzit până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
scăldați, atât cerul cât și pământul au bubuit În 20 iulie ’42, dar nu neapărat carul de foc al bietului sfânt era la origine. Armata 6 germană, cu cele 18 divizii și cei circa 300.000 de oameni Începuse atacul disperat al Stalingradului. Voi Încă vă mai scăldați În apele Donețului și credeați că sfântul Ilie face să bubuie cerul. Sau preferați să credeți asta decât să vedeți și să auziți adevărul. Adevărul infanteriei marine deja nu mai exista. Pentru obuzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
A FOST AȘA... A fost așa...sau poate nici n-a fost Pe visul limpezirii, tremurarea Acelei clipe ce-și dorea un rost, Cătându-și disperată întruparea... O regăseam adesea, hoinărind Prin labirintul vremilor trecute, Privind uimită-n juru-i și zâmbind Cum rătăceam pe drumuri abătute... Iar uneori, îți tremura-n priviri Și se-ascundea în ochii tăi ca marea Apoi, pierduta-n taina dragei firi
A FOST A?A... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83738_a_85063]
-
de magie neagră - magia sexuală realizată cu pierderea lichidului seminal. Pe cel mai reprezentativ membru al acestei organizații, Aleister Crowley, mulți “specialiști” în paranormal îl prezintă ca fiind un practicant al magiei sexuale, merituos și virtuos, ceea ce este o încercare disperată de a reabilita reputația acestei societăți cu membri recrutați din cele mai sus-puse grupuri politice și economice. Practicile acestora ce pot fi încadrate în sfera exercițiilor de decorporalizare erau și sunt realizate cu ajutorul și susținerea unor entități astrale de vibrație
Călătoria în afara corpului fizic by Mihai Moisoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/508_a_774]
-
lucid și stingher, Să-mi caut în noapte, un punct de reper, Pe bolta-nstelată, în lumi boreale... O, lasă-mi pustiită de visuri gândirea În florile albe, în nopțile reci Prin care, ca boarea, făptura ți-o treci Cătând disperată, în zori, fericirea...
LAS?-MI G?NDIREA by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83819_a_85144]
-
invazia mea de gândaci? —Avery tocmai m-a cerut de nevastă! țipă Penelope. Ne-am logodit! Fir-ar să fie. Aceste două cuvinte foarte simple - ne-am logodit - pot face o persoană atât de fericită, iar pe alta atât de disperată. Pilotul automat intră În funcțiune rapid, amintindu-mi că ar fi fost nepotrivit - ca să mă exprim blând - să pun În cuvinte ceea ce gândeam cu adevărat. E un ratat, P. Un puști răsfățat, drogat, Într-un corp de băiat mare. Știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
și neliniște. Pe Simon Îl păcălisem. Cred că În momentul ăsta ți-ar prinde bine un cocteil. Ce să-ți pregătesc de băut, Bette? Habar n-avea el că mă apucasem să beau de una singură. Nu În felul acela disperat, solitar, „trebuie să beau ca să fac față și, dacă Întâmplător sunt singură, atunci așa să fie“, ci În felul acela matur, „sunt un adult și, dacă vreau un pahar de vin sau o gură de șampanie sau patru doze de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
Încă eram cufundată cu totul În lumea post-facultate a garderobei de serviciu de tip Ann Taylor. —Ah, nu te mai lamenta, scumpo. O să găsești ceva. Ține minte, ești Întotdeauna bine-venită să lucrezi cu mine, știi tu. Asta dacă chiar ești disperată. Will Îmi tot pomenise despre o asemenea oportunitate, cât de delicat putuse. Încă de când eram În liceu făcea tot felul de comentarii „spontane” despre cât de amuzant ar fi să lucrăm Împreună sau cât de talentată eram ca cercetătoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
Vreau șase mese, fiecare cu câte două sticle, pentru Început și toată lumea să intre. Acum. Am văzut că Sammy Își terminase conversația și am Încercat să mă evapor din față cât mai discret, ca să mă pot pierde În mulțime; eram disperată să nu mă vadă cu Philip. Peste tot În jurul meu, oamenii butonau la celulare, sunând pe oricine și pe toată lumea care l-ar putea convinge pe paznic să dea la o parte cordonul de catifea; fetele se apropiară de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
Am Încercat s-o sun pe Penelope imediat după aceea și am continuat s-o sun până când am adormit În sfârșit, puțin după trei dimineața. De fiecare dată Îmi intra căsuța poștală. 16 Mi-am reluat telefoanele după șapte ore, disperată să-i explic Penelopei că nu era așa cum părea, dar nu răspundea nimeni. Avery a ridicat până la urmă receptorul puțin după prânz, părând amețit și puțin cam mahmur. — Bună, Bette, ce mai faci? —Bună, Avery. Penelope e acolo, te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
ta cu Isabelle? am Întrebat, Încercând să păstrez un ton obișnuit. Fața i se Încordă. Nu spuse nimic, se holba pur și simplu la tăblia mesei și scrâșnea din dinți. —Las-o baltă, nu e treaba mea, am adăugat rapid, disperată să nu distrug momentul. E complicat, spuse el. —Așa ai spus. M-am uitat cum un pui micuț de pisică a sărit până În vârful unei grămezi uriașe de covoare, unde adolescenta care se ocupa de cafenea Îi pusese un bol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
să înainteze. Când a ajuns la un pas de el, lotrul a întins brațele și a prins-o de mijloc. În clipa următoare, cele două trupuri au devenit unul singur, iar focul din suflet l-au liniștit cu un sărut disperat... Când strânsoarea s-a mai domolit, hangița s-a tras într-un loc întunecos: ― Doamne, bădie! Ești nebun, nu alta! Cum să vii noaptea și să mă aștepți aici? Dacă ieșea bărbatul meu? Și amu’ dacă întârzii la fântână ar
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
pândă: ― Irinuță! Da’ ce faci tu acolo? Descânți apa sau... ― Stai, că vin acuma - a răspuns femeia, uitându-se în direcția în care se afla lotrul. Cu pași mari, bărbatul a pornit spre fântână. Speriată, hangița îi făcea lotrului semne disperate să plece. În sfârșit, acesta a înțeles că e primejdios să rămână în acel loc și, tiptil, a trecut dincolo de portiță. „Acuma de nu m-ar simți vreun câine” - i-a trecut lotrului prin gând, în timp ce grăbea pasul. Când a
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ne ducă pe unde a înțărcat dracul copiii... - a intervenit cel cu afinata. ― Acum, însă, lotrul se gândea ce să facă cu cadavrul, fiindcă nu putea să-l lase acolo. Și-a pus pușca în bandulieră și cu o sforțare disperată l-a aburcat în spate... Mergea de o bucată bună de timp. Ținta? O văgăună necălcată de nimeni, hăt în mijlocul pădurii. Când se apropia de locul cu pricina, a lunecat și a căzut. Asta n-ar fi fost nimic dacă
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]