KorAP: Find »[drukola/base=economist & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...119 120 121 ...353 >

8,806 matches

Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811

o producere de bogăție. De unde opoziția față de celelalte domenii de activitate, cum ar fi comerțul sau industria, considerate de către Quesnay drept "clase sterile". Producția poate fi realizată individual sau de către mai mulți indivizi. Conștientizarea acestei diviziuni a muncii este meritul economistului. Diviziunea muncii disociază actul individual de rezultatul său social. Pe de altă parte, fiecare in-divid nedispunînd în mod necesar de o dotare inițială cu bunuri pe gustul său, schimbul se impune ca un mod de coordonare socială eficace, permițînd depășirea

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
ea indică acordul indivizilor cînd schimbul este acceptat. Spre deosebire însă de același contract, ea indică modul în care acordul se reînnoiește în permanență. 2.4.3. Individualism versus holism în economia politică Preocupările științifice pe care le întîlnim la economiști par să se îndrepte spre un ansamblu de concepte avînd un cert fundament individualist. Cu atît mai mult cu cît o unitate metodologică vine să se adauge prescripțiilor politice, centrate esențialmente pe libertatea comerțului și o slabă intervenție din partea statului

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
specificitate ar proveni dintr-o separare între acțiunile economice, ghidate de interes și activitățile politice sau morale, ce se petrec în condițiile abandonului urmăririi interesului egoist. Această teză, numită a specializării domeniilor, se bazează totuși pe o lectură influențată de către economistul scoțian. El convine să o repună în cauză, în pofida dificultăților ce de-curg de aici, cum ar fi posibila confuzie între "individul liberal" și Homo oeconomicus, sau indispensabila revizuire a tezei amintite, care face din Hume și din Smith primii

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
forma unei științe. Este vorba despre faptul că economia politică este înainte de toate o filosofie socială. Ea se bazează pe o anumită concepție asupra omului și a relațiilor sale sociale, care transpare din obiectivele pe care și le propun diferiții economiști. Fatalmente, asemenea chestiuni trimit la un nivel al discuției care nu mai este doar științific sau filosofic, ci mai curînd ideologic. 3. ECONOMIE POLITICĂ ȘI IDEOLOGIE Mai mult decît originile sale istorice, problematica sa fundamentală face din economia politică un

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
metaformă a discursului savant, rațional și conceptual în egală măsură și la fel de doritoare ca și celelalte două de a produce o cunoaștere a lumii: ideologia. 3.1. O CONCEPȚIE FALSĂ DESPRE ECONOMIA POLITICĂ 3.1.1. Formarea spiritului științific Astăzi economistul se prezintă ca un "științific" și preferă să ascundă dimensiunea filosofică a disciplinei sale în pliurile istoriei. Lui îi place să dea de înțeles că, în economie "formarea spiritului științific" (Bachelard) a urmat același curs ca în științele naturii. Ca

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
terestre și cîteva conjecturi asupra vieții celeste. Pe jumătate degajată de speculația filosofică, dar încă neinstalată deplin în raționamentul științific, gîndirea eco-nomică preștiințifică avea să adopte forma de economie politică, a cărei vîrstă de aur se întin-de de la Smith (ultimul economist moralist) la Walras (primul economist științific). Cruciale în dezvoltarea științei econo-mice, secolele al XVIII-lea și al XIX-lea nu au dus însă la ruptura economiei politice de unele practici intelectuale străine științei, fie că este vorba despre rolul explicativ

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
vieții celeste. Pe jumătate degajată de speculația filosofică, dar încă neinstalată deplin în raționamentul științific, gîndirea eco-nomică preștiințifică avea să adopte forma de economie politică, a cărei vîrstă de aur se întin-de de la Smith (ultimul economist moralist) la Walras (primul economist științific). Cruciale în dezvoltarea științei econo-mice, secolele al XVIII-lea și al XIX-lea nu au dus însă la ruptura economiei politice de unele practici intelectuale străine științei, fie că este vorba despre rolul explicativ deținut de metaforă (cum e

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
al XX-lea, moment de emergență definitivă a spiritului științific în economie. 3.1.2. Speculație filosofică și raționament științific Această "istorie" a gîndirii economice științifice, ce joacă un rol instituțional non-neglijabil astăzi în raporturile interne de forțe ale comunității economiștilor, este totuși dificil de luat în serios. Trei argumente ne vor ajuta să alungăm îndoiala. Primul este că acestei versiuni liniare a formării spiritului științific în economie îi trebuie, pentru a fi coerenți, un criteriu de scientificitate asemănător celui prevăzut

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
din filosofie este dată de constanța unei preocupări normative în economie. Pe cînd economia politică își primea de la Smith opera sa seminală, Bentham producea o filosofie morală ce conducea la identificarea cheii ordinii sociale în funcționarea pieței. Rolul central atribuit economistului de către această filosofie morală utilitaristă nu va fi ulterior niciodată abandonat, în ciuda multor critici și încercări de reorientare a abordării normative. Abordarea economiei în termeni de utilitate se pretează matematizării și axiomatizării, iar în secolul al XX-lea, economia poli-tică

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
multor critici și încercări de reorientare a abordării normative. Abordarea economiei în termeni de utilitate se pretează matematizării și axiomatizării, iar în secolul al XX-lea, economia poli-tică a cunoscut în acest sens dezvoltări analitice dintre cele mai sofisticate. Unii economiști, mereu grijulii să-și clameze independența față de filosofie, au încercat, mai mult, să aprecieze scientificitatea propriei științe după densitatea mijloacelor matematice utilizate încercînd să anexeze economia normativă la știința eco-nomică. Făcînd asta, ei se contrazic în mod evident, deoarece sofisticarea

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
obediență științifică. În acord cu această manieră ecumenică de a îngloba gîndirea economică într-un același ansamblu, vom vorbi despre ea mai mult ca disciplină decît ca știință, chiar dacă pentru aceasta trebuie să rupem cu obiceiurile adoptate astăzi de către comunitatea economiștilor. Dar recunoașterea formală a originalității disciplinei economice, care se adapă atît din speculația filosofică, cît și din raționamentul științific, ne obligă să considerăm cu cea mai mare atenție și posibilitatea de a o regăsi și sub influența unei a treia

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
unei discuții obiective asupra ideologiei. Mannheim numește ideologie toate sistemele care nu au valoare teoretică decît de fa-țadă și care exprimă în realitate fapte și situații sociale, rămînînd inconștiente în privința pro-priului lor determinism. Această definiție a fost asimilată și de economiști, dar, în mod practic, cu ajutorul ei nu putem determina conținutul ideologic al unui discurs particular. Schumpeter a încercat să o facă într-un articol celebru din 1949. Potrivit lui, munca economistului se poate descompune în două faze. Prima, preștiințifică, constă în

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
pro-priului lor determinism. Această definiție a fost asimilată și de economiști, dar, în mod practic, cu ajutorul ei nu putem determina conținutul ideologic al unui discurs particular. Schumpeter a încercat să o facă într-un articol celebru din 1949. Potrivit lui, munca economistului se poate descompune în două faze. Prima, preștiințifică, constă în adunarea faptelor legate de fenomenul de studiat. A doua fază, realmente științifică, constă în aranjarea acestor fapte sub formă de relații cauzale, constitutive unui "model" care să furnizeze o reprezentare

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
Astfel, teoria își oferă substanța unei definiții a ideologiei ce poate fi enunțată astfel: un ansamblu coerent, deschis și totalizant, de principii date a priori, avînd ca obiect furnizarea unei reprezentări a vieții omului în societate (Leroux). 3.2.4. Economistul și ideologia Dacă vrem să lăsăm deoparte concepția marxistă asupra ideologiei, datorită impasului practic la care conduce paradoxul lui Mannheim, celelalte două căi de acces rămase la îndemînă ar putea ocaziona o schimbare salutară în atitudinea economistului față de gîndirea ideologică

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
3.2.4. Economistul și ideologia Dacă vrem să lăsăm deoparte concepția marxistă asupra ideologiei, datorită impasului practic la care conduce paradoxul lui Mannheim, celelalte două căi de acces rămase la îndemînă ar putea ocaziona o schimbare salutară în atitudinea economistului față de gîndirea ideologică. Potrivit primului demers, pragmatic, ideologia este înțeleasă ca o tendință de neeliminat a întregii gîndiri savante asu-pra socialului; voința sa afișată de a influența cursul evenimentelor se regăsește inclusiv în economia politică. În cel de-al doilea

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
virgini de orice presupoziție metafizică, cum procedează un Weber sau Durkheim cînd se jură pe toți dumnezeii că nu există nici urmă de ontologism în alegerea lor în favoarea individualismului sau holismului metodologic. Reluînd în felul său definiția propusă a ideologiei, economistul va putea declara: " Dacă aceasta este ideologia, atunci avem nevoie de ea urgent pentru a descoperi logica faptelor, pentru a explica și apoi pentru a propune un sens și cîteva finalități preocupărilor noastre".(Delors). Această schimbare de atitudine în privința ideologiei

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
de ea urgent pentru a descoperi logica faptelor, pentru a explica și apoi pentru a propune un sens și cîteva finalități preocupărilor noastre".(Delors). Această schimbare de atitudine în privința ideologiei va produce efecte benefice mai întîi pe plan metodologic. Astfel, economistul își va putea explica presupozițiile al căror purtător este (Myrdal). Apoi, pe plan epistemologic, deoarece teama unei influențe funeste a ideologiei se va fi evaporat, astfel încît economistul va putea rezista hipnozei "științelor dure" reputate ca singurele capabile de obiectivitate

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
în privința ideologiei va produce efecte benefice mai întîi pe plan metodologic. Astfel, economistul își va putea explica presupozițiile al căror purtător este (Myrdal). Apoi, pe plan epistemologic, deoarece teama unei influențe funeste a ideologiei se va fi evaporat, astfel încît economistul va putea rezista hipnozei "științelor dure" reputate ca singurele capabile de obiectivitate. Renunțînd să facă din știința economică ceea ce ea nu poate fi, el va surmonta astfel un autentic complex, ale cărui simptome transpăreau pînă în aserțiunile incoerente pe care

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
foarte adînc în spirite. Evident, ameliorarea condițiilor economice se prezintă drept unul dintre primele scopuri de atins. Acest obiectiv, perfect realizabil, trebuie să se bazeze pe un criteriu sau o normă care să permită evaluarea stadiilor sociale. Sfaturile pe care economiștii se cred capabili să le ofere tre-buie, deci, să se refere la o concepție veritabilă privind binele și dreptatea. Alături de economia pozitivă a părinți-lor fondatori apărea simultan o economie normativă. Conceptul care antrena dezvoltările cele mai tehnice ale științei economice

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
oameni. O asemenea definiție poate părea simplă și tocmai din cauza acestei simplități criteriul stabilit pune probleme extrem de delicate. În fapt, trei chestiuni fundamentale sunt conținute în această definiție și toate trei relative la trecerea de la individual la colectiv încercată de către economist cu ajutorul a ceea ce el numește o "funcție de bunăstare socială". 4.1.1.2. Utilitatea și economia bunăstării Prima întrebare e: ce funcție a bunăstării sociale trebuie maximizată? Prima soluție propusă de Bentham se baza pe o simplă soma-ție. Deși comensurabilitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
noua economie a bunăstării conservă noțiunea de utilitate luînd în considerare și imposibila comparație a utilităților individuale. El propune să se recurgă la conceptul de utilitate ordinală. Criteriul optimului social reținut este, de această dată, cel al lui Pareto. Pentru economiști, conceptul de opti-malitate paretiană este unul de referință. În fapt, ceea ce Pareto desemnează cu acest termen nu este deloc ceea ce așteptau economiștii. Pareto dezvoltă cele două concepte care au devenit celebre: ofelimitatea și utilitatea, rezer-vînd ofelimitatea pentru a califica satisfacțiile

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
la conceptul de utilitate ordinală. Criteriul optimului social reținut este, de această dată, cel al lui Pareto. Pentru economiști, conceptul de opti-malitate paretiană este unul de referință. În fapt, ceea ce Pareto desemnează cu acest termen nu este deloc ceea ce așteptau economiștii. Pareto dezvoltă cele două concepte care au devenit celebre: ofelimitatea și utilitatea, rezer-vînd ofelimitatea pentru a califica satisfacțiile de natură pur economică și utilizînd utilitatea pentru a denomina satisfacțiile sociale. În spiritul lui Pareto, ofelimitatea este deci un concept mai

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
individ o reține din consumul de bunuri și servicii, în timp ce utilitatea privește o satisfacție ce integrează relațiile sociale și politice. Pareto propunea deci să se determine maximum de ofelimitate pentru societate și maximum de utilitate al societății. În mod cu-rios, economiștii paretieni au conservat termenul de utilitate pentru a caracteriza satisfacțiile economice. Maximul de ofelimitate pentru societate s-a văzut astfel transformat în optimul lui Pareto. Glisarea terminologică ascunde o schimbare de semnificație. Pareto considera maximul de ofelimitate pentru societate nu

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
echitate și justiție socială. Un stat social echitabil se caracterizează prin faptul că fiecare individ preferă situația sa celei a altuia. Astfel echitatea este garantată prin faptul că invidia a dispărut. Este important de remarcat faptul că invidia analizată de către economiști nu este diferită de resentimentul à la Rawls, ci se prezintă ca o evaluare rațională a situațiilor injuste, Chiar definită pe o bază individualistă și îndepărtată de realitatea pe care nu încetează să o descrie, invidia poate totuși permite definirea

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
remarcat Sen (1970), explicația se află probabil în faptul că invidia se bazează pe luarea în considerare a comparațiilor intra-personale și nu interpersonale ale utilității. Această definiție raționalistă a invidiei ar putea fi unul din multiplele avataruri ale imposibilității economiștilor de a ține seama de sentimente altfel decît supradeterminîndu-le prin calcule raționale, chiar dacă trebuie semnalat faptul că în materie de alegeri raționale "pa-siunile" încep să fie luate în considerare (Frank, Livet). Odată cu această abordare economică a invidiei, reapare problema care

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]