5,276 matches
-
lumii o altă lume, nevăzută. Pasteur se formează ca chimist pe lângă Jean Baptiste Dumas (1800 - 1884). Mai întâi descoperă cristalele care deviază lumina. Ajunge decan al Facultății din Lille, în Nordul Franței, unde viticultorii îi cer sprijinul în conservarea vinului. Experimentând pe suc de sfeclă descoperă fermentația. Este chemat în Sudul Franței să elucideze cauza bolii viermilor de mătase. îl crede pe Harvey cu ideea omne vivum ex ovo și se opune teoriei generației spontane susținută puternic de Felix-Archimède Pouchet. Dar
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
boala îndeosebi a marinarilor, lipsiți pe mări de vegetale și fructe, sursele celor mai multe vitamine. Termenul de vitamină aparține lui Cazimir Funk (n. 1884, biochimist polonez stabilit în Anglia) și a intrat în circuit în 1912. Până la el Gowland Hopkins a experimentat și dovedit fenomenul de carență (1906) și boala de carență, lărgind aria patologiei. între aceste date, Gabriel Emil Bertrand (1867 - 1962) cercetează unele carențe oligometalice, iar Willcock, Thomas B. Osborne, Johann Mendel anumite carențe de aminoacizi. Unele vitamine sunt hidrosolubile
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
eficientă. Germanul Paul Ehrlich (1845 - 1915 — histolog, bacteriolog, biochimist, farmacolog, cu Premiul Nobel în 1908 dovedește că sulfamidele au un rol important și în conceperea terapiei de sinteză. În 1932, Gerhard Domagk (n.1895), biochimist german de origine cehă (Praga), experimentează cu succes tratamentele cu sulfamide pe propria fiică, îmbolnăvită de septicemie cu streptococ și demonstrează în februarie 1935, acțiunea benefică a sulfamidei — crisoidine asupra multor afecțiuni cu coci gram-pozitivi. La scurt timp o echipă lărgită de cercetători din Institutul Pasteur
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
în Elveția apare o epidemie de febră tifoidă. După 1970, în unele zone europene, cu populații malnutrite, recidivează tuberculoza. Pe laurii victoriilor medicii nu se pot odihni și nici biochimiștii, deși Frederick Bernheim descoperise PAS-ul contra tuberculozei și Domagk experimentase, între 1946 - 1950, tiosemicarbazida și hidrazida acidului izonicotinic. În 1952, 1953 microbiologul american Ionas Edward Salk (n.1914) și francezul Pierre Raphaël Lépine (n. 1901) definitivează vaccinarea antipoliomielitică. Abia în 1977 variola este eradicată, dar numai după trei ani este
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
dedicat studiilor de neurohistologie. La Iași, bazele învățământului histologic au fost puse de Vasile Negel, continuat de Emil Pușcariu, format și ca anatomopatolog, elev al lui Victor Babeș. Acesta are și preocupări de bacteriologie înființând Institutul antirabic din Iași, unde experimentează o metodă proprie de vaccinare antirabică, apreciată pozitiv de Institutul Pasteur din Paris. O altă personalitate marcantă este Alexandru țupa, specializat în neurohistologie la Paris, cu cercetări și contribuții de valoare în histologia tiroidei, în patologia tifosului și poliomielitei. Ion
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
cât și celor de la Facultatea de drept. El a publicat un vast tratat de medicină legală, elogiat de Mina Minovici și de legiști din Franța și Belgia, considerat un adevărat repertoriu și ghid al medicinii legale. În endocrinologie G. Marinescu experimentează hipofizectomia prin cauterizare la pisică (1892) și N. Paulescu prin eliminare chirurgicală (1906). în 1909 C. I. Parhon publică în colaborare cu Moise Golstein, Les sécrétions internes, premieră în lume. Parhon cercetează acțiunea calciului în tetania experimentală, relevă rolul tiroidei
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
i se estimeze valoarea. Aristotel citează exemplul unor piese, astăzi pierdute, care, construite conform regulilor, au căzut la reprezentație. Unele contradicții în aranjamentul faptelor, care ar fi putut trece neobservate la lectură, au șocat. Aristotel este foarte conștient, pentru că a experimentat acest lucru, că o piesă conformă, în scris, canoanelor ideale, nu-l impresionează obligatoriu pe spectator. Aristotel pare, pe de altă parte, să disprețuiască arta scenei, care nu este, pentru el, decât o afacere de regie. Nu există nicăieri, în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în ea, i-ar plăcea ca la sfârșitul nefericirilor sale să triumfe personajul virtuos. Fénelon (1651-1715), care se situează în tabăra Anticilor, sfătuiește, în Scrisoare către Academie (1714), în numele moralei, ca din tragedie să fie excluse pasiunile. Este o cale experimentată de Voltaire (1694-1778) în prima sa tragedie Oedipe, în 1718, unde se arată mândru de a crea pentru prima dată o tragedie în care nu apare pasiunea amoroasă. Cât despre abatele Dubos (1670-1742), în Reflecții critice asupra poeziei și picturii
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
celorlalți." Trecându-i în revistă pe succesorii lui Molière, care nu au avut "nici geniul, nici probitatea sa", ca Dancourt sau Régnard, el îi condamnă fără drept de apel. Dacă tragedia moare încet la începutul secolului, comedia, susceptibilă de evoluție, experimentează forme noi ce pregătesc drama. Destouches (1680-1754), în Prefața la Gloriosul (Le Glorieux, în 1732), se fudulește de a fi creat "un comic nobil și sublim", foarte diferit de cel al lui Molière, lucru pentru care Fontenelle îl felicită în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se lase în jos datorită unei mașinării, delimitând astfel pe loc noi spații în adâncime sau în înălțime 23. Începând de aici, dornic să creeze "The thousand scenes in one scene" (O mie de scene în una), el încearcă să experimenteze toate tipurile posibile de suprafață mobilă. Astfel sunt inventate de el așa-numitele "screens", paravane verticale ce permit construirea scenei cu multiple variații, cvasi instantanee. Într-adevăr, este suficient să se schimbe orientarea unui panou articulat pentru ca să fie imediat modificată
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
reintroducă pe scenă un mic suflu din această mare teamă metafizică ce se află la baza întregului teatru vechi." Tadeusz Kantor 29(1915-1990), în Polonia, care a amestecat pe scenă actori și manechine, în Clasa moartă (1975) de exemplu, a experimentat, cu o fecunditate fără egal, una din căile deschise de Artaud, asociind hieratismul paiaței și mobilitatea actorului. Artaud i-a permis Occidentului să redescopere acea putere expresivă a gestului pe care o vor exploata după el mulți regizori și scriitori
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
împrejur. Absența scenei va invita acțiunea să se desfășoare în cele patru colțuri ale sălii. La înălțime vor putea exista galerii de jur împrejurul sălii, iar acțiunea se va desfășura în acest fel la toate etajele. Acestea sunt soluții care au fost experimentate mai târziu, de regizori ca Ariane Mnouchkine în special. Pentru Artaud, teatrul care este "singurul loc din lume în care un gest făcut nu este a doua oară reînceput", nu trebuie să cadă în capcana repetării. Evenimentul își pierde caracterul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-ncetul, pe înțeles, și poți rămâne relativ stăpân pe tine povestind întâmplarea, în timp ce este rândul celor care ascultă să plângă. Tocmai acesta este rezultatul la care încearcă să ajungă arta noastră. De aceea arta noastră cere ca un actor să experimenteze angoasele rolului său, să plângă toate lacrimile din trupul său la el acasă sau în timpul repetițiilor, astfel încât să ajungă la calm, astfel încât să se debaraseze de toate elementele străine de rolul său sau putându-i dăuna. El poate atunci să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se orienteze în situația dată, să-și degajeze propriile semnificații." Creația colectivă apare în dubla mișcare în jurul teatrului politic și teatrului cotidian. Mișcarea de contestație din mai '68, eliberatoare în idealurile ei, ar vrea să instaureze noi relații cu indivizii, experimentate de unii în viața în comunitate, și, în materie teatrală, în creația colectivă. În afara dorinței lor de a scăpa de repertoriu, considerat limitator, acești artiști vor să găsească o libertate într-o operă care să fie rezultatul vocii colective și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
alte criterii tendențioase și inadecvate de apreciere, un sistem anarhic în care legea este considerată un capriciu și nerespectarea ei o condiție sine-qua-non a supraviețuirii. În centrul acestui univers haotic tronează ,,eminentul" profesor Marius Chicoș Rostogan, cel care adoptă și experimentează cu entuziasta aprobare a inspectorilor la fel de ,,competenți", noua metodă intuitivă, ținta satirei caragialiene, dezvăluită ca pandant al ironiei subiacente: Profesorul: Și cine era Traian? Elevul: El era om bun! Profesorul (emoționat): Bun, drăguțul de el! Zic zău lui Dumnezeu, bun
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
În Steaua fără nume, spre exemplu, între starea de indiferență față de viață, față de târgușorul în care s-a trezit captivă, față de profesorașul care o găzduiește binevoitor și starea de fascinație copilărească față de toate acestea, straniu aureolate la lumina zilei, Mona experimentează și teama provocată de metamorfozarea instantanee a inofensivului Miroiu într-un exaltat care pare să fi pierdut contactul cu realitatea: Necunoscuta (cu o anumită îngrijorare): Nebun? Profesorul: Da. Nu m-ar mira să se spună într-o zi și despre
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
șantaj pentru a-și căpătui odraslele etc. Astfel încât, așa cum "eroii" lui Caragiale din respectiva schiță, își găsesc liniștea doar după dezechilibrul produs din snobism, dintr-un "capriț", în armonia căminelor lor, personajele din Camere mobilate își regăsesc echilibrul după ce au experimentat până la saturație alte variante de confort (sau inconfort) posibile. Comună celor doi autori este și viziunea asupra imoralității lumii citadide: asupra "diplomației" damelor, capabile să "traducă" nu doar "ciufuți bătrâni", ci și tineri chiriași buni de exploatat pentru plata datoriilor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
propuse trei variante de încheiere a unui proiect de roman realist, departajate pe baza unei analize psihologice în răspăr, a tipurilor de cititori amatori ai fiecărei formule în parte. Departe de a fi apanajul exclusiv al textualiștilor optzeciști, "transparența textuală" experimentată de Caragiale a fost practicată ludic, fără să fie interesat de denumirea procedeului, și de Eugen Ionescu în paginile eseurilor critice din Nu. Din arsenalul "ghidușiilor" prin care tânărul "neserios" erijat în critic literar "se amuză"178 în încercarea de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
imaginației celor trei "corei", la metatextele prin care le disecă ironic, până la romanul însuși care le înglobează, le alipește într-un patchwork de texte redactate în stiluri diverse și le reficționalizează în acord cu scopul declarat al coautorilor-naratori, de "a experimenta [...] un roman (despre) senzațional"183. Acest tip de polifonism "de sorginte caragialiană"184 este principiu de structurare internă și a romanului Gabrielei Adameșteanu, Dimineața pierdută, veritabilă simfonie textuală dirijată din umbră de un autor care "refuză să apară pur și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
inventariere riguroasă a lumii obiectuale și a umanității ce o populează reiese și din manuscrisele conținând fișe de nume reale sau inventate după principiul caracterial, descoperite, ordonate alfabetic și publicate postum de Zarifopol sub titlul Repertoriu de nume proprii.7 Experimentat neprogramatic la Caragiale, "principiul listei" devine model scriptural de bază la Mircea Horia Simionescu. Spre deosebire de Costache Olăreanu, la care inventarul, apropiat mai mult de formula rabelaisiană, apare doar ca "un soi de chist textual" (Ph. Hamon)8, autorul Ingeniosului bine
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de simboluri neputând substitui apropierea inițiatică.426 Sensul nu mai este doar ceea ce înțelege subiectul, ci și ceea ce el crede, demersul nefiind doar intelectiv, iar cunoașterea nu doar obiectivă (însă nici doar subiectivă), precum valorile create de dorință: prin simbolic experimentăm că nu suntem sursa tuturor reprezentărilor noastre, "simbolicitatea imaginilor" confruntându-ne cu o alteritate "care ne amintește de propria noastră finitudine" și care ne pune în fața unui limbaj "care ne este vorbit mai mult decât îl vorbim noi, un limbaj
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
la toate astea, dar sunt convins că putem face ceva, dacă îndrăznim! Și Lucian, sceptic, cine te va lăsa pe tine de capul tău să pictezi o biserică în formă nouă, numai dacă îți construiești tu una, crezi că poți experimenta așa, ca pe o pânză, pe care dacă nu-ți convine o poți arunca la gunoi, Dacă va fi nevoie am să-mi construiesc o biserică, îi spun plin de exaltare lui Lucian și tuturor, 22 aprilie, n-ar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
alături de Oliver nu se simțise atât de disperată - pe atunci se cufunda în muncă, trăind cu ideea că cel puțin un aspect al vieții ei era funcțional. Lisa nu cunoștea conceptul de depresie. Depresia era un sentiment pe care îl experimentau alți oameni, când viețile lor nu erau destul de strălucitoare. La fel și singurătatea. Sau tristețea. Dar, dacă aveai destui pantofi drăguți și mâncai în destule restaurante de lux sau dacă erai promovată în locul altcuiva care merita asta mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
pe Lee Blanchard și a născocit o poveste dibace - un triunghi amoros Lee / Madeleine / Bucky. A spus că ar fi avut relații intime cu noi amândoi în iarna lui 1947. Am asistat la interogatoriu, iar Madeleine a fost impecabilă. Polițiștii experimentați de la Omucideri au luat de bună povestea ei de la cap la coadă, cu Lee și cu mine în postura de rivali. Madeleine, cică, m-ar fi preferat pe mine ca potențial soț. Lee s-a dus la Emmett, i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
că viitorul e posibil, la infinit, fiind întreg deja, în absolutul său... rotund este numai din viziunea timpului care află perfecțiunea începutului inițial și al întregului complet. Uneori, ți se pare că ai mai întâlnit situații similare, că ai mai experimentat ceva asemănător... este însă doar cercul viitorului care începe mereu, cu fiecare clipă a deciziilor tale. Este doar o iluzie a alergării în sfera timpului... de fapt, alergi în viitorul deja prezent... în spirale care devin sferice atunci când viitorul devine
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]