8,163 matches
-
din 513. Epistolarul lui Cezar e lipsit de orice însemnătate particulară. c) Omiliile însă operele sale cele mai vestite și mai importante sînt Omiliile (Sermones), printre cele autentice amestecîndu-se și multe false, cum se întîmpla de obicei în cazul predicatorilor faimoși (de exemplu Augustin, Maxim din Torino și alții), pînă la un total de 238. O autoritate în studiul acestor mari cicluri de predici (collectiones) a fost, în prima jumătate a secolului al XX-lea, Dom G. Morin, care a descoperit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
predici (collectiones) a fost, în prima jumătate a secolului al XX-lea, Dom G. Morin, care a descoperit foarte multe, unele inedite, în special în regiunea galică unde, așa cum e logic, numele lui Cezar avusese o semnificație specială și fusese faimos. Morin a organizat predicile lui Cezar în funcție de subiect: optzeci de Omilii de mustrare a poporului (Admonitiones ad populum), o sută șase Omilii despre Sfînta Scriptură (De scriptura), douăzeci și șapte de Omilii despre sărbători (De tempore), nouăsprezece Omilii despre sfinți
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
deja, Martin era un sfînt foarte cunoscut în Occident în secolele V-VI, iar cultul său era prezent și la Ravenna, unde Venantius studiase, prin urmare nu trebuie să ne mire locul important pe care îl ocupă în spiritualitatea poetului. Faimoase sînt două Imnuri cu caracter liturgic, compuse atunci cînd împăratul Bizanțului, Iustin al II-lea, i-a trimis reginei Radegonda o relicvă din crucea lui Cristos, întîmpinată la Paris cu mare pompă: primul este (intitulat după primul vers) Pange, lingua
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sale să ajungă să fie reluate sub forma unor extrase, modificate pînă la obținerea unui cursus ritmic. Așa a procedat Martin în Regula vieții morale (Formula vitae honestae) și în opusculul Despre mînie (De ira); ultimul reia chiar titlul unei faimoase opere a lui Seneca. Aceste tratate puteau fi destinate și laicilor; mai specifice vieții religioase creștine sînt unele opuscule în care el preia multe idei de la Ioan Cassian, cum sînt considerațiile din Pentru respingerea mîndriei deșarte (Pro repellenda iactantia), Despre
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Contro le superstizioni. Catechesi al popolo (De correctione rusticorum), ediție îngrijită de M. Naldini, BPat 19, Firenze, 1991. 2. Leandru din Sevilia Printre scriitorii minori din Spania vizigotă îl putem aminti pe Leandru, originar din Cartagina, fratele mai mare al faimosului Isidor, episcop de Sevilia; Leandru a fost călugăr și a desfășurat o intensă activitate de convertire a vizigoților. El a fost sufletul conciliului din Toledo care a consfințit trecerea lor la catolicism ca urmare a convertirii regelui Reccared, în 589
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
succes, ceea ce a provocat o ruptură de mai mulți ani între Roma, pe de o parte, și Alexandria și Constantinopol pe de altă parte. în interior, Teofil a combătut fără milă cultele elenistice și a distrus numeroase sanctuare, între care faimosul Serapeum, în locul cărora a pus să fie construite noi biserici. A murit în 412, iar succesor i-a fost nepotul său, Chiril, pe care el însuși îl crescuse și îl educase în acest scop. b) Opere Episcopatul Alexandriei emitea în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Pahomie, cap. 32 și altele; Evagrie Ponticul, cap. 38 și altele; Efrem Sirul, cap. 40) stau alături de acelea ale unor bărbați și femei pe care nu-i cunoaștem și, cu toate că în genere e menționată superioritatea doctrinei și a scrierilor celor faimoși, aceștia nu se bucură de o atenție mai mare decît ceilalți, ba chiar, dacă e necesar, nu sînt scutiți de critici; astfel, bolnăvicioasa invidie a lui Ieronim este evocată în cap. 36. La nivelul conținutului, opera se înrudește cu viețile
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din Rodos, sau în diverse pasaje din lexicul bizantin de la Suda (sau Suida), ori într-o compilație tîrzie cu caracter biografic, intitulată Viața lui Constantin. în afară de această Istorie bisericească, Filostorgios a scris și alte opere: o apărare a creștinismului contra faimoasei scrieri polemice a lui Pofiriu și o scriere encomiastică dedicată lui Eunomius scrisă cu multă căldură și plină de laude. Bibliografie. Ediții: GCS 21, 19722 (J. Bidez, F. Winckelmann). 2. Socrate Avem foarte puține informații despre acest istoric. Așa cum spune
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
originar din capitală, ci din micul sat Betelia, situat lîngă vechea cetate a filistenilor, Gaza, și se născuse prin 380 într-o familie creștinată de multă vreme, convertită cu circa cincizeci de ani mai înainte, după ce văzuse miracolele înfăptuite de faimosul anahoret Ilarion, a cărui viață ne este povestită de Ieronim. Cercetătorii s-au întrebat dacă Sozomen a făcut școală în tinerețe cu vreun călugăr din partea locului (chiar dacă acest lucru pare neobișnuit). Un alt pasaj din opera sa ne spune că
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
i-a fost profesor. își face studiile în jurul anului 485, la Alexandria, unde se dedică literaturii și retoricii și participă la dezbaterea unor probleme teologice. în 487 și-a început studiile juridice și s-a dus la Berit ca să frecventeze faimoasa școală de drept de acolo; în 492 s-a mutat la Constantinopol, unde a fost „retor”, adică orator, și „scolastic”, adică avocat. La Constantinopol, el și-a cîștigat un oarecare renume, a avut unele sarcini publice și în cele din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
încheie de altfel cartea. Prin receptare plurală, însă, Genette nu se referă la faptul că o operă de artă nu produce niciodată același efect, ci analizează un desen precum celebrul iepure-rață al lui Jastrow, ori peștii-păsări ai lui Escher, sau faimosul Don Quijote al lui Pierre Menard. Analiza textului lui Borges îi prilejuiește lui Genette o polemică strălucită cu Nelson Goodman. De altfel întreg volumul stă sub semnul unui dialog permanent cu Goodman, în chip similar cu Ficțiune și dicțiune. Găsesc foarte
O estetică pentru contemporani by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17151_a_18476]
-
În prefața sa la volumul oblăduit de istoricul francez Maurice Olender, Jean-Pierre Vernant povestește că, pe cînd lucra în anii tinereții sale ca secretar de redacție la "Journal de Psychologie" aplica fără șovăială o regulă fundamentală stabilită de "părinții revistei", faimoșii profesori Dumas, Janet, Meyerson: anume aceea de a nu accepta nici un articol cu referiri la originea limbajului. În plină epocă de scientizare a disciplinelor limii (lingvistica, gramatica istorică, filologia, lingvistică comparată), investigații legate de existența unui grai originar sau a
Ce limbă vorbeau Adam și Eva? (I) by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17166_a_18491]
-
să vreau, am devenit aproape dependenta de știrile, așa bulversante cum sunt ele, din România, fie TV sau publicații jurnalistice, mă găseam căutând cu aviditate ultimele noutăți iar acestea nu întârziau să apăra, aproape de la oră la oră! Arestări, nume faimoase, sume fabuloase, cătușe, flori, lacrimi, reproșuri, acuze dure, lamentări și multe altele care toate combinate sunt elementele celei mai de succes telenovele...oare până aici s-a ajuns? Goană noastră după senzațional ne-a adus în față televizorului și am
JUSTIȚIE, CĂTUȘE ȘI TELENOVELE de MARA CIRCIU în ediţia nr. 1526 din 06 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381286_a_382615]
-
aplicată teatrului tradițional european. Poate că această piesă, singura scrisă în românește de I., ar avea dreptul să fie privită nu numai ca o punte de legătură între perioada românească și aceea franceză a scriitorului sau ca o variantă a faimoasei La Cantatrice chauve. Nu încape îndoială că, dacă ar fi fost scrisă într-o limbă accesibilă occidentalilor, și-ar fi aflat locul între celelalte piese ale lui I., în orice caz între cele din anii ’50, care pun în discuție
IONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287581_a_288910]
-
sub numele Noul Testament de la Bălgrad, cartea este o operă monumentală, care, împreună cu prefața, jalonează atât metodologia transpunerii textului biblic, cât și principiile de formare a limbii române literare, unică posibilitate de dezvoltare a unei literaturi și a unei culturi naționale. Faimosul principiu enunțat de mitropolit, al alegerii în scris a acelor cuvinte care, „ca banii”, circulă și sunt cunoscute în toate teritoriile românești, a fost urmat și de traducătorii Bibliei lui Șerban Cantacuzino, alături de toți succesorii întru normarea limbii literare, până la
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
un cadru alcătuit din două tradiții bine cunoscute: cea a lui Ilie și cea a lui Moise. Cele două modele se îmbină, se contopesc practic unul în celălalt; martorii nu sunt unul Ilie, iar altul Moise, ci o sinteză între faimoșii predecesori. La încheierea misiunii lor, profeții vor fi uciși de „fiara ieșită din pământ”. Și aici autorul vorbește, fără nici o precizare prealabilă, despre fiara ieșită din pământ, ceea ce arată că destinatarii erau familiarizați cu Cartea lui Daniel (7,3). Trupurile
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este însă atribuit în mod eronat. În ciuda faptului că trăsăturile principale ale fiarelor vor fi reluate în variantele patristice ale mitului anticristic, nu este vorba de un singur personaj. Tandemul „fiară marină - fiară terestră” are drept model vetero‑ și intertestamentar faimosul tandem Leviatan‑Behemoth (Iov. 40-41; 1Enoh 60,7‑8; 4Ezr. 6,49‑52; Ap. Bar. 29,4). Leviatanul locuiește în apă; Behemoth, pe pământ. O altă tradiție valorificată de autorul Apocalipsei în descrierea caracterului celei de‑a doua fiare este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
patru tradiții precreștine, care, în viziunea lui Jenks, au contribuit la formarea mitului anticristic - kaoskampf‑ul, tiranul eshatologic, Beliar/Satan și prorocul mincinos - , se întâlnesc în această scriere. Din punct de vedere sociologic, grupul profeților creștini prezintă numeroase analogii cu faimoasa comunitate eseniană de la malul Mării Moarte. Unii cercetători au mers până la a propune gruparea religioasă de la Qumran ca posibil mediu de origine al apocrifei. Într‑adevăr, putem observa un număr semnificativ de teme și de preocupări similare celor două comunități
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este fie explicată, prin introducerea unor elemente noi (katechonul de la 2Tes. 2,6), fie pur și simplu negată, prin intermediul unei exegeze radicale, care insistă asupra actualității eshatonului, dată fiind proliferarea mișcărilor eretice (1 și 2 In.; Didahia). Este vorba de faimosul tandem nondum/iam („nu încă”/„deja”) despre care vorbește Oscar Cullmann în Christ et le temps și pe care Peerbolte este bucuros să îl adopte. Acceptând această schematizare, trebuie să recunoaștem că mitul Anticristului face legătura între două poziții extreme
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în plan exegetic, dar Hipolit le citează pentru a‑și perfecționa și completa dosarul. În manieră extrem de semnificativă, această demonstratio se încheie cu un amplu citat din 2Tes. (2,1‑12), fără raport direct cu citatele anterioare, dar care conține faimoasa teorie asupra întârzierii parusiei. Procedând astfel, Hipolit sugerează că, în ciuda tuturor persecuțiilor declanșate împotriva credincioșilor în momentul de față, instaurarea domniei lui Anticrist nu este un eveniment iminent. Capitolele 64‑66 abordează problema ƒ6ΒβΔΤΦ4Η‑ului și a Judecății de Apoi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
stând în templul Scripturilor și vrând prin ele să‑și ademenească ascultătorii, ca și cum fiecare dintre acestea ar fi Dumnezeu Cuvântul în Scripturi”. Interpretarea anagogică este aplicată și pasajului de la Mt. 24,15 (care trimite la Dan. 9,27), referitor la faimoasa abominatio desolationis stans in loco sancto (Com. Mt. ser. 42). În opinia lui Origen, abominatio desolationis este falsum verbum, iar locus sanctus este Scriptura: „În acest locaș sfânt al Scripturilor - Vechiul și Noul Testament deopotrivă - Anticristul, adică falsul cuvânt, a stat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
două soluții frecvente în epocă, adoptate, se pare, și de Hesychius: echivalența simbolică dintre o „zi a lui Dumnezeu” și o mie de ani (tradiție întâlnită, așa cum am văzut, încă din prima jumătate a secolului al II‑lea) și atribuirea faimoasei profeții a celor șapte săptămâni (Dan. 9,24‑27) celei de‑a doua veniri. Pentru Augustin, ca și pentru Hesychius, termenul hora, invocat de Ioan în Epistola întâi (nouissima hora est) reprezintă pur și simplu o sinecdocă pentru „timp” în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de prim rang) pentru realitățile eshatologice. VT „transferă”, dacă putem spune astfel, conținutul său profetic NT. Această secțiune prezintă un dublu interes. Mai întâi, Augustin expune aici schema sa hermeneutică capabilă să descifreze profețiile eshatologice. Ulterior, pe baza acestei scheme, faimoasa profeție despre tÕ bdšlugma tÁj ™rhmèsewj atribuită prin tradiție figurii tiranului eshatologic, este sustrasă, după cum vom vedea, contextului anticristologic, o dată pentru totdeauna. În ceea ce privește „modelul său ternar”, Augustin se inspiră chiar din materialul oferit de Evanghelii. Metoda sa, dacă putem vorbi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
va instaura el însuși „ca templu” al lui Dumnezeu (se va pretinde templul lui Dumnezeu). 2) A doua întrebare se referă la identitatea celui care, printr‑o prerogativă specială, are puterea să oprească lucrarea răului în lume - este vorba de faimosul katechon. Augustin își mărturisește deschis ignoranța: „Mărturisesc că nu știu nicidecum ce a vrut să spună [apostolul]” (20, 29, 2). Ca și în cazul precedent, el prezintă didactic soluțiile tradiției, adoptând‑o pe cea mai puțin obișnuită și cea mai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
teatral: Quiescat paululum lingua, uitam interroga („Să tacă limba, să vorbească viața!”) (3, 8). Prin aceste cuvinte raționamentul este deplasat într‑un registru total diferit. Părăsind cadrul ecleziologic, anticristologia trece în registrul etic. Augustin își începe noua misiune cu un faimos citat paulin (Tit 1,16): Confitentur enim se nosse Deum, factis autem negant. Drept urmare soluția trebuie căutată la nivelul experienței vieții, nu la nivelul discursului - procedeu opus celui origenist. În comentariul său la Matei, Origen punea față în față orthopraxia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]