3,170 matches
-
șoseaua cu pietriș Bârlad-Tecuci ne îndreptăm spre casă. În acea seară de sfârșit de iunie 1931, în casa noastră pătrunsese bucuria succesului meu nesperat și neașteptat. Apoi în cele trei luni de vacanță eu am continuat să muncesc cât „doi flăcăi” din sat, pentru că în septembrie trebuia să pornesc cu aceeași dragoste de carte în anul următor. Întrucât în sat mai aveam conșcolari normaliști care au asistat la serbarea de sfârșit de an școlar, vestea răsunătorului și neașteptatului meu succes a
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
uman. Apoi, încet-încet mi-am revenit, reamintindu-mi că acel schelet îmi fusese prezentat la ora de anatomie... Doi trei ani după această întâmplare de groază, într-o seară târziu, în timp ce mergeam spre casă cu boii tatei de la păscut, niște flăcăi zăpăciți m-au înspăimântat de moarte, urlând într-o oală de pământ ca lupii. Iarăși am fost paralizat de frică, dar mi-am revenit. Atunci am fost pus în fața unui potențial pericol și a fost leacul contra spaimei de moarte
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
Punta del Diablo Un drum lăturalnic rupt din șosea! Cobor încet, cu mirare spre țărm. În față un peisaj dureros de frumos! Printre eucalipți se zărește oceanul tumultuos case mărunte pierdute prin ierburi. Sat pescăresc cu fete frumoase scufundătoare și flăcăi vânjoși, ce se zbat să smulgă oceanului pești și alge și scoici. Când scapă din încleștarea de ape, plămădesc cu migală obiecte mărunte de lut smălțuite-n albastrul furat cerului. Punta del Diablo așa i se spune locului unde oceanul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
monstruoasă, văzută În lumina diverselor „confesiuni sexuale“ (care se găsesc În Havelock Ellis și la alții) ale unor țânci care se Împerechează ca niște nebuni. Mizeriile actului sexual ne erau necunoscute. Dacă s-ar fi Întâmplat să auzim de doi flăcăi normali masturbându-se ca niște idioți unul În prezența celuilalt (după cum se Înfățișează cu multă Înțelegere, cu toate mirosurile aferente, În romanele americane moderne), numai ideea unui asemenea act ni s-ar fi părut comică și la fel de imposibilă ca și cum te-ai
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
formă ireproșabilă; minunatul meu viitor aștepta să-mi fie Înmânat. Capitolul 11 1 Pentru a reconstitui vara anului 1914, când m-a cuprins prima furie paralizantă de a face versuri, Îmi este de-ajuns să vizualizez un anumit pavilion. Acolo, flăcăul slăbănog de cincisprezece ani, care eram eu atunci, s-a adăpostit În timpul unei furtuni, una dintre numeroasele care izbucniseră În acel iulie. De regulă, pavilionul apare În visele mele, cu totul independent de subiectul lor, care poate fi, bineînțeles, oricare
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fotoliu la o serată literară (la Berlin) și fiind Înghiontit de vecinul lui, s-a ridicat de asemenea brusc - În mijlocul lecturii unei povestiri; șoarecele lui Lewis Caroll, Începând dintr-odată să spună o poveste; E. Harrison dăruindu-mi din senin Flăcăul din Shropshire, un mic volum de versuri despre tineri și moarte. Ziua aceea mohorâtă Începea să se micșoreze, din ea rămânând doar o dungă galbenă palidă pe cerul cenușiu, la apus, când, acționând la primul imbold, m-am hotărât să
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
răzvrătit împotriva destinului hain? Biciuit de un demon al absolutului, oare, n-a forțat granițele imposibilului care l-a dus la prăbușire? Oare n-au fost zadarnice tot sacrificiul, și suferința, și moartea "ce a 'nălbit poienile Moldovei cu trupurile flăcăilor ei?" N-a fost nesăbuită cutezanța nebună de a ridica o țărișoară împotriva unei împărății? Oare dorul de libertate, scuturarea oricărui jug, fie de la Răsărit, Miazăzi sau Apus, a meritat prețul de sânge pe care l-a plătit Moldova? Drama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vae! Cerșesc milă! Dar lor le-a fost milă când mi-au secerat atâta tinerețe în floare?! Mă uit la plaiurile Moldovei 'nălbite cu vitejii mei ce stau cu țărna-n gură și mă cuprinde o jale sfâșietoare. Unde sunt flăcăii mei frumoși și veseli, și isteți, și viteji?... Să plătească! Să plătească! Ce-au cătat în țara mea?! se dezlănțuie Ștefan înverșunat. Noi n-am făcut alta decât să ne apărăm! Am luptat pentru dreptul nostru de a respira liber
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
florile încă ude de roua dimineții cum împletesc fetele cununițe de Sânziene altfel, vraja florilor se risipește. Ce spui? o apucă Ștefan de bărbie și o privește în adâncul ochilor albaștri. De Sânziene pare-mi-se fetele dau flori și flăcăii le sărută "ca vraja florilor să nu se risipească", zâmbește Ștefan. Așa-i datina, se scuză el, sărutând-o pe frunte. Voichița se aprinde ca para focului până-n lobii urechilor. Clipește cu genele prelungi ce-i adumbresc ochii de cicoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
noapte cu lună plină, când încing hora în jurul lacului, povestește ea cu însuflețire. Ce spui? Da! Zânele-s bune... Sunt și iele, însă. Măcar că-s frumoase, ele sunt rele-foc! Dansează goale înveșmântate în raze de lună...De le vede vreun flăcău, îl smintesc de rămâne năuc pe viață... Ce spui?... se foarte minunează Ștefan. Da!... Din clipa aceea nu mai poate trăi fără ele, aleargă bezmetic ziua și noaptea, le caută, le strigă, le cheamă... Și ielele fac dragoste cu el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
facă mendrele... Eu scrâșneam din dinți, îmi mușcam limba și-mi repetam: "Cine vrea să fie mare, trebuie întâi, să se facă mic!". Și mic am fost până mi-am încropit, ușor-ușor, pe nesimțite, mi-am încropit o ceată de flăcăi, tot unu' și unu'. Și... și când m-am simțit tare pe putere, în "Sfatul cel Mare al Țării" am strigat de-au zdrăngănit și zidurile: "Ajunge!!! Ajunge cu jaful și cu batjocura!! Un pătrar de veac v-ați bătut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să-și ocrotească muierea lui și s-o apere de rele!" Mergem la codru, barbate!... Petrică o zbughește prin spatele casei, cu coiful în cap și buzduganul la spinare. Dumitru o rupe la sănătoasa după el, cu o sprinteneală de flăcău. Mitrică!! strigă Savastița. Nu mă lăsa, Mitrică!! se milogește ea. Întoarce-te Mitrică!!!... Savastiță, draga me!! Nu poci!! strigă moș Dumitru, țanțoș, cu coiful în cap și buzduganul la spinare. Mă cheamă Vodă-Ștefan!! Ai grijă de tine!! Să ne vedem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
își găsește corespondența în dansul victimei sale. Moartea eroului principal e o capodoperă (a realismului socialist) de echivoc artistic. Secerat de gloanțele chiaburilor (care nu apar în imagine decât în final, ca niște umbre fugitive și acestea de-abia observabile), flăcăul, care se întoarce fericit pe o noapte cu lună acasă, jucând de unul singur, se prăbușește dintr-o dată, ca și cum, epuizat de dans, s-ar fi împiedicat și ar fi căzut. De la lirism la satiră, de la legendă la cotidian, de la portretul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
colectiv îl semnifică, transfigurează întregul film. În această secvență genială, neorealismul italian trăiește o clipă de magnifică iluminare. Toate filmele lui Jancso Miklos pe care le-am putut vedea încep cu o execuție. Se intră abrupt în subiect. În Sărmanii flăcăi, primele secvențe ne înfățișează peretele gol, de un alb dezolant, dar proaspăt dat cu var, al unei case pierdute în imensitatea cenușie a pustei. Autorul ne prezintă mai întâi culorile sale: albul mortuar și cenușiul apăsător, pe care le va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Cadavrul alunecă la vale, unda iute a râului spală urmele. Totul se petrece cu o neverosimilă rapiditate. Altul este ritmul celui de-al treilea film, Liniște și strigăt, în care autorul revine la mișcarea largă, lentă și circulară din Sărmanii flăcăi. Trei bărbați, între care nu pare să existe nici cea mai mică animozitate, coboară agale o pantă, vorbind liniștit, ca niște tovarăși de drum. Doi dintre ei sunt jandarmi, al treilea e proscrisul. Când aparatul de filmat îi apropie mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
În chip semnificativ, acesta începe și se sfârșește, simetric, printr-un act temerar; dacă primul (încercarea de a zbura cu balonul a unui mujic năzdrăvan) se termină printr-un eșec tragic, al doilea (turnarea clopotului) reprezintă o mare izbândă. Un flăcău famelic dintr-un sat pustiit de ciumă este angajat de oamenii cneazului să toarne un clopot al cărui secret pretinde că îl mai cunoaște doar el singur cu toate că, în realitate, nu știe nici un bob de meserie. Minunea se produce însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
repeta cu năduf. Spunea moș Dumitru: „Într-o vară a început să scadă numărul găinilor din coteț. Nu erau nici pene nici sânge, pentru ca să dea vina pe vulpe sau pe dihor. Din discuțiile purtate cu vecinii, a dedus că un flăcău chefliu, când se întorcea noaptea de la chefuri, se abătea pe la cotețul moșului. Într-o zi, moș Dumitru a aflat că flăcăul petrece la crâșmă și și-a propus să stea de pândă. Târziu în noapte, când toată lumea obosită de la muncile
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
nici sânge, pentru ca să dea vina pe vulpe sau pe dihor. Din discuțiile purtate cu vecinii, a dedus că un flăcău chefliu, când se întorcea noaptea de la chefuri, se abătea pe la cotețul moșului. Într-o zi, moș Dumitru a aflat că flăcăul petrece la crâșmă și și-a propus să stea de pândă. Târziu în noapte, când toată lumea obosită de la muncile agricole dormea, tânărul a venit la cotețul moșului. Moș Dumitru a așteptat și când hoțul a dat să plece de la coteț
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
venit la cotețul moșului. Moș Dumitru a așteptat și când hoțul a dat să plece de la coteț cu o găină strânsă la subțioară, i-a ieșit în cale, la înjurat și s-a repezit să-i ia găina din mână. Flăcăul la repezit pe moș de a căzut jos și a plecat. Vaietele moșului au trezit pe cei din casă, dar până au ieșit afară, hoțul dispăruse. A doua zi, mai supărat că la împins de a căzut la pământ, decât
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
soților Vasile și Iordana a fost Scarlat. N-a vrut sau n-a putut să învețe carte. A fost dat să învețe o meserie. Nici la meserie nu s-a arătat sârguincios. A învățat meseria de cizmar. Când era cavaler, flăcău cum se zicea la noi, spunea cu fală: „sunt pantofar de București.” Bunicii i-au cumpărat calapoade și toate uneltele necesare acestei meserii, l-au aprovizionat cu talpă și piele pentru cizmărie, dar el nu s-a ținut de treabă
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
aspră cu copii ei. Avea stare materială bună. N-a școlit nici unul dintre copii. Pe toți i-a făcut gospodari în satul Boarca. MAMA ILEANA A doua soră a tatei a fost „mama Ileana” căsătorită cu Ion Barbu, un flăcău din Gradiștea, frumos, voinic și harnic. A avut mulți copii. Ca temperament se asemăna cu sora ei Zamfira. Nu era însă zgârcită, dar avea limba tare ascuțită și, mai ales, când se inerva, ( și se inerva din temiri ce) cuvintele
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
moldoveni că sunt foarte ospitalieri. Am văzut mai târziu că atât moldovenii cât și rușii sau ucrainienii se află umăr la umăr în politețea ospitalității. Totuși micul secret al întâmplării era legat mai ales de faptul că noul domn învățător, flăcău, era un motiv bun pentru familia Galiurov care, în afara casei, prăvăliei și pământului, avea în primul rând o fată de măritat. Dar eu, învățător necalificat, la 20 de ani nu puteam și nici nu aveam gând la așa ceva. Plus că
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
să mă uit la ceas, am înhățat o sticlă de secărică de un litru și am pornit prin sat, pe la prieteni și cunoscuți, să le dau vestea cea mare că sunt tată și mi s-a mărit familia cu un flăcău. Steluța a rămas la pat cele opt zile de lehuzie iar eu făceam de toate, veghind și noaptea la copil, să se poată soția odihni. În locuința noastră se intra printr-o sală unde, în dreapta era camera noastră. În stânga era
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
pus băiatului numele Mircea la primărie, urmând ca următorul copil să fie numit Petre, conform prenumelui "cumătrului" Bratu. În fine iată-ne în ziua botezului. Au venit nașii, a venit și Bratu, dar el n-avea soție din motiv de flăcău. Am trimis o căruță până la o învățătoare, colegă de clasă la școala normală cu Steluța, domnișoara Pinuța Blănaru și astfel a avut și Petrică Bratu tovarășă de botez. Nașii s-au mulțumit că am pus copilului numele de Mircea și
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
a fost tare grea. După ce s-a născut copilul și s-a făcut ce trebuie, moașa, de oboseală și de licoarea lui Bachus a adormit buștean. Dincolo de toate însă eram fericiți că ni se mărise familia cu încă un flăcău. Cornelius. Oamenii din sat erau liniștiți și săraci. Cei mai mulți erau căruțași. Își trimeteau copiii la școală numai la insistențe și nu toți. școala și primăria erau pe deal, deasupra unui loc viran mare de unde, atunci când ploua tare și veneau
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]