3,203 matches
-
un fel de-a spune la fel de bun ca oricare altul - tuturor liniilor drepte și unghiurilor tratate cu o rigiditate aparte, vag cubistă, ce imprima ființelor și obiectelor contururi la fel de greu de trecut ca și zidurile de sârmă ghimpată ori tranșeele. Fresca ocupa tot peretele de la parterul turnului de pază, alcătuind o panoramă continuă, cu o circumferință de douăzeci și cinci de metri și o Înăllțime de aproape trei, Întreruptă doar de vanurile a două ferestre Înguste, așezate față În față, de ușa care
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
turnul părăsit și Îi venise ideea), ci timpul necesar pentru a o duce la bun sfârșit. Gândindu-se la toate acestea, și-a trecut, Îngrijorat, buricele degetelor peste evantaiul crăpăturilor minuscule ce se Întindeau peste partea cea mai finisată a frescei, pestre tușele negre și roșii care alcătuiau contralumina asimetrică, poliedrică, a zidurilor cetății vechi ce ardea În depărtare - Bosco, Goya și doctorul Atl, printre alții: mâinile omului, naturii și destinului topite În magma unui singur orizont. Fisurile nu vor servi
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și de a se instala acolo, adunase ani În șir documentație, vizitase muzee, studiase execuția unui gen care nici măcar nu-l interesase În perioada studiilor și Înclinațiilor de tinerețe. De la galeriile cu bătălii din El Escorial și Versailles până la unele fresce de Rivera ori Orozco, de la vasele grecești la moara familiei Frailes, de la cărțile specializate la operele expuse În muzeele Europei și Americii, Faulques parcursese, cu privirea specială pe care și-o formase În trei decenii de căutare a imaginilor de
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
familiei Frailes, de la cărțile specializate la operele expuse În muzeele Europei și Americii, Faulques parcursese, cu privirea specială pe care și-o formase În trei decenii de căutare a imaginilor de război, douăzeci și șase de veacuri de iconografie belică. Fresca lui era rodul final al tuturor acestora: războinici care Își Închideau armura din teracotă roșie și neagră, legionari sculptați pe coloana lui Traian, tapiseria de la Bayeux, Fleurus-ul lui Carducho, Sfântul Quentin văzut de Luca Giordano, masacrele lui Antonio Tempesta, studiile
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
turn ori În memoria lui. Dar nu numai bătălii. Execuția tehnică, rezolvarea dificultăților pe care le presupunea o asemenea pictură dovedeau și că nu studiase Îndeajuns felurite motive de război. Pentru unele picturi alarmante ori gravuri de Goya, la anumite fresce ori pânze de Giotto, Bellini și Piero della Francesca, la muraliștii mexicani și la pictorii moderni, precum Léger, Chirico, Chagall ori primii cubiști, Faulques găsise soluții practice. La fel cum un fotograf Înfruntă probleme legate de obiectivul lentilei, lumină și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
vieții. Ambiția lui nu aspira la capodoperă; nu avea nici măcar pretenția la o capodoperă, deși, În realitate, așa erau suma și combinația atâtor imagini luate din pictură și fotografie, imposibile fără existența, ori privirea, bărbatului ce picta În turn. Dar fresca nu era menită nici unei durate nelimitate, nici expunerii pentru public. Odată Încheiată, pictorul avea să părăsească locul și acesta avea să-și urmeze propriul destin. Din acel moment, aveau să-i continue munca doar timpul și hazardul, cu pensulele muiate
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
impecabil curați. Acele detalii și multe altele, mărunte ori importante, inclusiv moartea lui Olvido Ferrara În Balcani și trecerea timpului prin inima și capul fotografului, erau pricini nedeslușite, piese din țesătura complexă a atâtor Întâmplări care Îl țineau acum În fața frescei, În turn. Mai era mult de făcut (acoperise un pic peste jumătatea tabloului schițat În cărbune pe peretele alb), dar pictorul de război era mulțumit. În ceea ce privea munca din acea dimineață, plaja sub ploaie și navele care se Îndepărtau
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ori cel puțin intui, Încâlceala liniilor drepte și curbe, țesătura În carouri pe care se articulau resorturile vieții și morții, haosul și formele lui, războiul ca structură, ca schelet descărnat, evident, al giganticului paradox cosmic. Bărbatul care picta acea enormă frescă circulară, bătălie după bătălie, petrecuse ceasuri la rând din propria viață pândind o asemenea structură, ca un franctiror răbdător, la fel pe o terasă din Beirut, pe malul unui râu african ori la un colț de stradă din Mostar, așteptând
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ei fizică. Primele două erau imperfecte, cu o ușoară problemă de focalizare; dar a treia era limpede și deslușită. Fata era tânără și transparent frumoasă, În ciuda cicatricei care Îi marca orizontal bărbia și buzele crăpate - aidoma fisurilor ivite acum pe frescă - de boală și sete. Totul, cicatricea, crăpăturile de pe buze, degetele fine și osoase ale mâinii de lângă față, liniile frunții, ușoara insinuare a sprîncenelor, fondul țesăturii romboidale a micuței rogojini păreau să se unească În lumina ochilor, În licărul luminii din
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
printre cutiile de carton puse pe dușumea, hârtiile cu schițe, scărițele, șevaletele și scândurile pentru schele, două becuri cu halogen de 120 de wați care, montate pe o structură mobilă cu cârlige și roți, conectate la generatorul de afară, luminau fresca când Faulques lucra noaptea. — Coniac spaniol și bere caldă, a spus. E tot ce-ți pot oferi. N-am gheață. Frigiderul funcționează doar când pun În funcțiune generatorul. Neluându-și ochii de la frescă, celălalt a făcut un gest neglijent. Îi
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
roți, conectate la generatorul de afară, luminau fresca când Faulques lucra noaptea. — Coniac spaniol și bere caldă, a spus. E tot ce-ți pot oferi. N-am gheață. Frigiderul funcționează doar când pun În funcțiune generatorul. Neluându-și ochii de la frescă, celălalt a făcut un gest neglijent. Îi era egală o băutură ori alta. - Nu te-aș fi recunoscut niciodată, a comentat pictorul de război. Atunci erai mai slab. În fotografie. - Am ajuns și mai și. - Presupun că au fost timpuri
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Naselje, În Împrejurimile Vukovarului. I-a dat un pahar vizitatorului și a sorbit din al lui. Ora era nepotrivită, dar spusese un pahar, și acela era un pahar. Necunoscutul - termenul nu mai era exact, a gândit brusc - nu mai privea fresca și-și ținea paharul cu prea mare atenție. Din spatele ochelarilor, ochii deschiși la culoare, de un cenușiu foarte palid, Îl țintuiau acum pe pictor. - Știu ce zici. Mi-am văzut soția murind. Faulques nu voia să se arate stupefiat, nici
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ei. Mai ales când au luat premii Însemnate. Doar nu ți-o fi rușine cu pozele dumitale, așa-i? - Nu mă mai interesează. Asta-i tot. - Firește - vizitatorul a zâmbit ciudat. Asta-i tot. Acum studia atent, Încruntat, imaginile din frescă. - Tot aici, printre amintirile dumitale, sunt și războaiele de demult? Troia și alte locuri ca ea? A fost rândul lui Faulques să zâmbească pe jumătate. - Păi, despre asta e vorba. Asemenea locuri sunt unul și același. Asta trebuie să i
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
inimii și capului, atenua senzația de irealitate. Vizita neașteptată, convorbirea, amintirile și imaginile despăturite la fel de evident ca și pagina cu fotografia ori albumul cu lucrările lui de război păreau acum să facă parte fără stridențe din peisajul familiar. Chiar și fresca vastă și concavă, de al cărei anvers din piatră Faulques stătea acum rezemat, noaptea care Învăluia totul păstrau locuri potrivite, cotloane, perspective pentru a situa tot ceea ce, ca un prestidigitator În fața publicului fascinat, vizitatorul scosese rând pe rând din raniță
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Înnegrea contururile. Spre surpriza fostului fotograf, nimic din ceea ce spuse ori nu celălalt bărbat, inclusiv moartea lui anunțată, mai mult ca angajament decât ca pronostic, nu părea străin de propria-i prezență În acel loc și de munca la marea frescă de pe zid. Dacă, așa cum susțineau teoreticienii artei, fotografia Îi amintea picturii ceea ce nu trebuia să facă nicicând, Faulques era sigur că munca lui din turn Îi amintea fotografiei ceea ce era ea În stare să sugereze, dar nu și să izbutească
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
duseseră la turn o femeie moartă și o certitudine: nimeni nu putea fixa toate acestea pe un rollfilm Într-a o sută douăzeci și cincea parte dintr-o secundă. Bărbatul care tocmai plecase confirma acest fapt. Era Încă o tușă pe enorma frescă circulară de pe zid. Încă o Întrebare pentru tăcerea Sfinxului. Fără Îndoială, merita un loc de onoare acolo, acordat de paradoxurile și piruetele unei lumi care demonstra cu tenacitate că, În ciuda faptului că linia dreaptă lipsea din natura animală și căuta
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
firesc. - Teribilă. - Nu chiar așa - croatul s-a schimonosit, obiectiv. Firește că-i teribilă. Dar mai sunt și altele. Unele-s chiar mai rele. Istorii care se completează unele pe altele. A tăcut o clipă, cu ochii pierduți În adâncurile frescei vaste care le dădea ocol. — Unele pe altele, a repetat apoi, gânditor. Și vorbesc, a adăugat, despre familii Întregi exterminate, fii uciși În fața părinților, frați obligați să se tortureze unii pe alții, pentru ca unul din ei să supraviețuiască. Nu-ți
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
tot mai mare Îl Împiedica să distingă trăsăturile celui cu care vorbea. - Asta-i nedrept, a spus celălalt, În fine. - Poate. Dar, nedrept sau nu, asta mă Întreb eu. Umbra de pe scaun, Învăluită În ultima licărire roșiatică a luminii pe frescă, s-a gândit la toate acelea. - Poate că ai dreptate, a conchis. Poate că a supraviețui atunci când alții n-au izbutit implică o anume mișelie. Pictorul de război a dus paharul la gură. Iar era gol. - Dumneata știi - s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
spus: peisajul lui de război. Văzând zidul, a adăugat, Își dăduse seama ce Îl adusese până acolo. Totul trebuia să se potrivească, nu era adevărat? Să se potrivească ciudat de perfect. Și era ciudat. Markovic nu credea deloc că autorul frescei era clasic. Mărturisise mai Înainte că nu se pricepea la pictură, dar cunoștea tablouri celebre, ca toată lumea. Cel de pe perete avea, după părerea lui, prea multe colțuri. Prea multe muchii și linii drepte pe fețele și mâinile celor pictați pe
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
aceste scene, În fine, sunt reale. Mai mult decât pozele dumitale. Și asta cauți, firește. Trăsăturile i s-au luminat pe neașteptate. A aprins altă țigară. Cu chibritul Încă aprins În mână, s-a ridicat și s-a Îndreptat spre frescă, apropiind luminița de imaginile pictate acolo. Faulques a observat chipul femeii din planul cel mai apropriat, descompus În trăsături violente, ocru, siena și roșu de cadmiu, gura deschisă În urletul tușelor grosolane, dense, tăcute, bătrâne ca viața. O imagine scurtă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
aceea era Încă un chip anonim. Pictorul de război a intrat În turn. A aprins felinărașul cu gaz și a rămas o vreme În picioare, neclintit, cu mâinile În buzunare, privind panorama neagră din jurul lui. Lampa nu putea lumina Întreaga frescă uriașă de pe zid, dar, În penumbră, Îi reliefa părțile albe și negre, unele fețe, arme și armuri, umbrind fundalul de ruine și incendii, cetele cu lănci ridicate ce se Înfruntau pe câmpie sub conul roșiatic de lavă - ca un sânge
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
vreme, spusese ea puțin după aceea. Faulques avea să-și aducă aminte de vorbele ei În ani anii care urmaseră, așa cum și le amintea În seara aceea, În mirosul răspândit În jur de chiștoacele lui Ivo Markovic, stând neclintit În fața frescei a cărei cauză directă era Olvido. N-avem prea multă vreme. Ea o spusese Întâmplător, cu un zâmbet vag pe buze, chiar În noaptea zilei când se cunoscuseră. O zi lungă, plăcută, cu plimbare și sporovăială, cu afinități profesionale descoperite
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cu plimbare și sporovăială, cu afinități profesionale descoperite Într-un gest, o frază, o clipire. Era tânără și atât de frumoasă, că părea ireală. Faulques observase acest lucru În muzeu, privind-o fără patimă; dar, până n-au pășit pe sub frescele lui Rivera din Palatul Național și n-a privit-o rezemată de balustradă, fotografiind efectele luminii și umbrei În galerie, printre niște copii de școală care treceau ținându-se de mână, nu observase că era de o frumusețe unică, zveltă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
primejdios, gândise imediat Faulques. Diana cu o tolbă de fotograf și două camere foto. Luaseră masa Împreună Într-un restaurant din apropierea pieței Santo Domingo, după ce se plimbaseră prin zarva tiparnițelor artizanale instalate sub portalurile de acolo. Pe la mijlocul după-amiezei, În fața marilor fresce murale ale lui Siqueiros, Rivera și Orozco, ce acopereau pereții Muzeului de Belle Arte, fiecare din ei dispunea deja de un minim de cunoștințe necesare despre celălalt. Cazul lui Faulques era simplu, ori așa Îl rezumase el: copilărie mediteraneană Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
tot mai mari la picioarele falezei, iar pictorul de război privea vulcanul de pe perete. Alcoolul băut, penumbra ori un efect al luminii răspândite de felinarul cu gaz i-a trecut o umbră prin fața ochilor. Cutremurat, a căutat locul de pe vasta frescă murală unde se ascunsese umbra. După altă clipă, a dat din cap. „E beznă, a murmurat amintindu-și, În casa unde viețuiești acum.” 6. De dimineață, l-a deșteptat apa rece din golful mic. După ce a Înotat În largul mării
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]