3,189 matches
-
a ansamblului pictural a stat ascunsă multă vreme sub tencuielile impersonale impuse de Reformă în secolul al XVII-lea. Readuse parțial la lumină în anii 1994 și 2009-2010, prin munca de migală a pictorilor restauratori Dan Căceu, respectiv Dan Petrescu, frescele constituie mărturia incontestabilă a unei picturi bizantine de certă calitate artistică, încadrabilă în rândurile marilor creații românești ale genului. Pe pereții absidei altarului se regăsesc chipurile sfinților Vasile cel Mare și Nicolae, ale „Arhanghelilor Mihail și Gavriil”, completate de siluetele
Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Ribița () [Corola-website/Science/324645_a_325974]
-
Ștefan Craiul”) și Emeric („Sfântul Imbre Craiul”) și de imaginea „Sfântului Mare Mucenic Gheorghe omorând balaurul” - zestrea picturală a bisericii este întregită printr-o suită de scene praznicale: „Rugăciunea din Grădina Ghetsimani”, „Răstignirea”, „Coborârea de pe Cruce” și „Învierea”. Amintind de frescele de la Crișcior, dar mult mai colorate, picturile de la Ribița au o distribuție simplă și clară, compozițiile desfășurându-se pe un fundal cromatic egal, lipsit de elemente peisagistice. Similitudinile stilistice atestă prezența aceluiași zugrav român de la Crișcior, crescut și format în
Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Ribița () [Corola-website/Science/324645_a_325974]
-
acea vocație esopica, în sensul uzitat și apreciat de Laurențiu Ulici. Ion Arama merge la țintă - și la inimă cititorului - cu o sinceritate dezarmanta. Românele sale par acum ca niște fotografii sepia ale unei epoci revolute. Se constituie într-o frescă de crîmpei social. Acest lucru da perinitate și soliditate operei lui Ion Arama, unul dintre cei mai de seamă scriitori care, cu onoare, a purta uniformă militară." Colonel Constantin Struna - "Sub Semnul Ancorei", Viața armatei nr. 11, 1997 În 1971
Ion Aramă () [Corola-website/Science/324669_a_325998]
-
noiembrie 1957, Ciudad de Mexico) a fost un pictor mexican, un comunist activist și soțul pictoriței Frida Kahlo (între 1929-1939 și 1940-1954). Stilul simplu și coloritul viu al lucrărilor sale au fost mult influențate de artă și cultură azteca, de frescele Renașterii italiene, precum și de întâlnirea cu Picasso; din combinația cărora a rezultat un stil personal inconfundabil. Deși mai mult un bolșevic decât un comunist înrăit, Rivera și-a arătat constant angajamentul față de cauză socialistă și comunistă prin modul de realizare
Diego Rivera () [Corola-website/Science/324692_a_326021]
-
unde a devenit interesat de artă avangardista. În 1911, Diego Rivera se mută la Paris. După ce l-a cunoscut pe Picasso, Rivera și-a schimbat orientarea spre cubism, lucrând sub influența lui Juan Gris și George Braque. După ce a studiat frescele renascentiste într-o călătorie în Italia, s-a reîntors în Mexic în 1922 unde a realizat picturi murale ce surprindeau aspecte din viața și istoria oamenilor de acolo. Rivera și-a arătat angajamentul față de cauză socialistă în propriile picturi murale
Diego Rivera () [Corola-website/Science/324692_a_326021]
-
în Mexic în 1922 unde a realizat picturi murale ce surprindeau aspecte din viața și istoria oamenilor de acolo. Rivera și-a arătat angajamentul față de cauză socialistă în propriile picturi murale și a fost unul dintre fondatorii Partidului Comunist Mexican. Frescele sale pe pereți foarte mari au avut un rol important la înființarea Renașterii Murale mexicane. Între 1922 și 1953, Rivera a executat picturi murale în Mexico City, Chapingo, Cuernavaca, Sân Francisco, Detroit și New York. Diego Rivera: "Subiectul este pentru pictor
Diego Rivera () [Corola-website/Science/324692_a_326021]
-
gentis Langobardorum", însă acest lucru este incert.) De asemenea, Arechis a luat măsura de a transfera moaște de sfinți în noua biserică, Santa Sofia din Benevento. Biserica există și astăzi, deși doar în forma restaurată. Ea a fost decorată cu fresce rare din secolul al VIII-lea. De asemenea, Arechis a direcționat numeroase resurse către lucrări de construcție desfășurate în Salerno, inclusiv un nou palat și castel. Salerno a devenit un port și un oraș a cărui importanță a fost în
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pentru activitatea sa la filmele "Întoarcere din iad" și "Misterele Bucureștilor". Analizând acest film, criticul Ioan Lazăr observă o mutare a accentului de la aventurile personajului principal Mărgelatu și a rivalei sale feminine, Agatha, către "„fresca unei epoci, tabloul ei vivant, tulburător și deosebit de cinematografic”", lărgind unghiul de vedere al situației politice din anii de dinaintea Revoluției de la 1848 prin introducerea unui complot de culise orchestrat de fauna interlopă din mahalale. Este introdus în prim plan un
Misterele Bucureștilor () [Corola-website/Science/326200_a_327529]
-
care regizorul „s-a apropiat de universul romanului cu un manifest simț creator, interpretându-l, prelungindu-l, cinematografizându-l în spirit călinescian, punând accent - fără a desconsidera trama propriu-zisă - pe realizarea portretelor de grup, în atmosfera de epocă reconstituită cu mijloacele frescei cinematografice”. Criticul laudă intuiția regizorului de a distribui în rolul lui Felix un tânăr neprofesionist (scenograful Radu Boruzescu) care i-a conferit personajului "„inocențele și stângăciile unei tinereți reale”". Atmosfera, pusă în valoare de decoruri, de imaginea în Graphys color
Felix și Otilia () [Corola-website/Science/326267_a_327596]
-
o serie de elemente arhaice prin itermediul cărora specialiștii au datat anul contrucției ca fiind 1265. Aceste elemente se găsesc în mod frecvent la bazilicile romane construite la începutul secolului al XIII-lea. Datarea mai exactă se putea face după frescele murale de interior, care din pacate nu au putut fi restaurate de sub văruială. Din analiza materialelor de construcție s-a putut determina diferitele etape de transformare ale bisericii precum și apariția sau renovarea unora din elementele arhitectonice ce o compun. Prima
Biserica fortificată din Cincu () [Corola-website/Science/326305_a_327634]
-
1541-1605), biserica este considerată a fi primul templu iezuit modelat după Il Gesù din Roma, prima basilică cu dom și fațadă barocă din lume, și prima clădire în stil baroc din Europa de Est. În afara elaboratelor cavouri princiare, în interior se află fresce aparținând barocului târziu, din anii 1760, precum și altarul Sfintei Cruci, executat de sculptori venețieni în 1583. În 1770, castelul a fost ocupat de ruși, iar familia Radziwiłł a fost izgonită. La scurt timp, Arhivele Lituaniene au fost transferate la Sankt
Castelul Niasviž () [Corola-website/Science/326325_a_327654]
-
se ocupă de acest proiect sunt Karl Hasenaeur și Gottfried Semper. Celor doi speceliști li s-a spus să nu-și facă griji în privința banilor. Muzeele au fost construite în perioada 1871-1880 și au fost decorate cu dale din marmură, fresce spectaculoase și cu mozaicuri. Galeriile Muzeului de Istorie a Artei din Viena au fost mobilate dupa regulile stilului istoric care predomina în acea vreme (stil renascentist), dar și in funcție de obiectele de artă pe care le găzduiau: cele antice erau
Muzeul de Istorie a Artei din Viena () [Corola-website/Science/322576_a_323905]
-
aurit. Pilaștrii cu capiteluri în volute pe deasupra intrării, precum și ornamentația turnului dau un aspect baroc întregii clădiri. După desființarea cimitirului aferent, în peretele bisericii au fost zidite și câteva monumente funerare, purtând caracteristicile stilului baroc. În interior se remarcă șase fresce (patru cu scene biblice, iar celelalte două cu scene istorice), așezate pe boltă și executate în jurul anului 1845 de către pictorul Nicolae Alexici care în anul 1863 realizează și pictura iconostasului. Sculpturile de pe iconostas aparțin sculptorului Mihai Ianici. În sanctuar se
Biserica Sârbească din Arad () [Corola-website/Science/322699_a_324028]
-
partea din spate a palatului, fortificațiile medievale par a fi neatinse de timp (ilustrația 4). O armonie arhitecturală mai mare a fost realizată în Curtea de Onoare în jurul căreia a fost construit palatul. Aici, două treimi din arcadele deschise, cu fresci, servesc atât că și că balcon ceremonial pentru aparițiile prințului și intrare de stat cât și ca si coridor de legătură cu camerele palatului. Cele mai notabile dintre multele camere sunt apartamentele statale. Acestea au fost făcute începând din secolul
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
Din coridorul ofițerului, anfilada se continuă cu Camera albastră. Această încăpere est decorată cu brocarde albastre, cu portrete ale familiei Grimaldi agățate și candelabre din sticlă Murano. Următoarea încăpere, cea mai mare dintre cele oficiale, este Camera tronului. Tavanul și frescele au fost executate de Orazio de Ferari și descriu capitularea lui Alexandru cel Mare. Tronul, în stilul imperial, este poziționat pe un podium, sub un baldachin de matase roșie, acoperit de o coroană aurita. Podelele sunt din marmură de Carrara
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
brocart roșu, o mare încăpere conținând picturile lui Jan Brueghel și Charles Le Brun. Că majoritatea palatului, aceasta conține mobilă ornata în stil franțuzesc din secolul XVIII. Cameră roșie conduce la Camera York. Mobilata că un dormitor, această cameră are fresce de Gregorio Ferrari, cu ilustrații ale celor 4 sezoane. Următoarea încăpere, cunoscută sub numele de Cameră galbenă ( sau uneori că și dormitorul lui Louis XV), este un alt dormitor oficial. Cea mai remarcabilă piesă este Camera Mazarin. Această sufragerie este
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
coridoare către încăperile oficiale din aripa de sud (acum cunoscută că the State Rooms Wings). În cealaltă parte a curții o nouă aripa a fost construită și artistul genovez Luca Cambiasi a fost însărcinat să-i picteze pereții exteriori cu fresce. Se considera că galeriile (B) spre aripa de nord ce se deschide spre port au fost construite în acea perioadă. Extinderile ulterioare au fost realizate pentru a-l mulțumi pe împăratul Charles al V-lea în 1529, când a stat
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
era. Cu timpul de partea lui, Charles al III-lea s-a devotat completei restaurări a palatului, începută de către unchiul său Honoré V-lea. El a reconstruit Turnul Sfintei (ilustrația 14) a restaurat complet , adăugând un altar pictând tavanul cu fresce, timp ce a fost de către Jacob F Deschler cu ilustrații ale faptelor eroice făcute de cei din familia Grimaldi, pictate direct pe perete de primul zid fortăreței (acum Wall), a fost prin adăugarea de noi decorațiuni renascentiste a unei monumentale
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
-lea. Prințul Rainier al III-lea a fost responsabil nu doar pentru îmbunătățirea averii a reputației Monaco-ului, dar pentru supervizarea restaurărilor palatului. După asscensiunea lui 1949, prințul Rainier al III-lea a început imediat programul de renovare restaurare. Multe din frescele externe din curte au fost restaurate în timp ce aripa de sud, distrusă în timpul revoluției franceze, a fost reconstruită. Aceasta este partea palatului unde familia conducătoare își are apartamentele private. Aripa este și căminul Muzeului Napoleon și a arhivelor. Frescele ce decorează
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
Multe din frescele externe din curte au fost restaurate în timp ce aripa de sud, distrusă în timpul revoluției franceze, a fost reconstruită. Aceasta este partea palatului unde familia conducătoare își are apartamentele private. Aripa este și căminul Muzeului Napoleon și a arhivelor. Frescele ce decorează arcada deschisă cunoscută ca si Galeria lui Hercules au fost modificate de Rainier al III-lea, care a importat lucrări făcute de Pier Francesco Mazzucchelli, ilustrând eroi mitologici și legendari. În plus, multe din camere au fost remobilate
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
lucrare "L'Art poétique". Publius Ovidius Naso (43 î.Hr. - 17/18? d.Hr.), poet liric, elegiac, scrie poeme erotice, "Amores", "Heroides" și "Ars amandi". În perioada exilului scrie "Tristele" și "Ponticele". Într-o altă etapă a creației sale compune marea frescă a "Metamorfozelor". Literatura latină este o sinteză între idei, genuri și specii literare grecești, cu producții specifice genului latin. A servit ca izvor de inspirație pentru scriitori clasici francezi ca: Molière, Racine, Boileau, La Fontaine. Și alții scriitori de valoare
Istoria literaturii () [Corola-website/Science/322282_a_323611]
-
Simone includ "Sfanțul Louise din Toulouse Încoronând Regele" (1317) aflată la Museo di Capodimonte din Napoli, Polipticul Sfântă Ecaterina din Alexandria (1319) aflată la Pisa și "Bună Vestire cu Sfântă Margareta și Sfanțul Ansanus" (1333) din Galeria Uffizi, Florența precum și fresce la Capelă Sân Martino din Basilica Sân Francesco d'Assisi. Francesco Petrarca a devenit un prieten al lui Simone în timp ce acesta se află în Avignon iar două dintre sonetele lui Petrarca ("Canzoniere" 96 și 130) fac referire la un portret
Simone Martini () [Corola-website/Science/329692_a_331021]
-
cunoscut și sub numele de Bârnă di Siena, a fost un pictor sienez ce a activat din jurul anului 1330 până în 1350, activând în Siena în tot acest timp. A fost elevul lui Simone Martini. Se crede că Bârnă a realizat frescele ce înfățișează viața lui Iisus de la Collegiata di Sân Gimignano și în general îi este atribuită lucrarea "Iisus purtând crucea, cu un călugăr dominican" ce aparține colecției Frick din New York City. A murit după ce a căzut de pe schela. Personajele lui
Barna da Siena () [Corola-website/Science/329694_a_331023]
-
oricare altă pictură sieneză de dinaintea să. Există multe dezbateri și incertitudini cu privire la cine a fost . Din cauza lipsei lucrărilor semnate, Bârnă este considerat maestrul clădirii Collegiata di Sân Gimignano. Se crede că elevul sau Giovanni d'Asciano l-a ajutat cu frescele și că a finalizat porțiunile neterminate după ce Bârnă a căzut de pe schela și a murit relativ tânăr. S-a sugerat, după lucrările biografului Giorgio Văsari, ca a maestrul care a lucrat la Collegiata di Sân Gimignano a fost Bernardo Bertini
Barna da Siena () [Corola-website/Science/329694_a_331023]
-
Are o expoziție de grup la Iași, iar una personală la Ateneul Român în 1919. Între anii 1919 și 1922 revine în Belgia și termină studiile de chimie și de arte frumoase. Va face studii de specializare pentru lucrul în frescă la Paris, la Academia Baudoin. Are expoziții personale la Paris (1928), New York (1924), participă la expoziția mondială de la New York din 1939. Înainte de cel de al doilea război mondial pictează în frescă cele două săli ale Palatului Sfântului Sinod, sala de
Olga Greceanu () [Corola-website/Science/329828_a_331157]