12,418 matches
-
mină, acolo unde, doar cu ajutorul luminii unor lămpi de miner, se afundau în hrube sinistre, întunecoase, surde, sufocante, lipsite de aer proaspăt, ba mai mirosind cumplit a gaze nocive de tot felul, se îndreptau spre capătul cel mai adânc al galeriilor, spre a pușca peretele frontului de exploatare, prin care exploziile rupeau pereții de minereu, împrăștiind prafuri grele și fumuri înecăcioase în galeriile deja foarte îmbâcsite de noxe. Apoi, acești bravi oameni ai subteranelor, cu ajutorul uneltelor primitive, încărcau vagonetele cu minereu
AURUL DIN SCRIERILE LUI MIHAI LEONTE de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383252_a_384581]
-
ba mai mirosind cumplit a gaze nocive de tot felul, se îndreptau spre capătul cel mai adânc al galeriilor, spre a pușca peretele frontului de exploatare, prin care exploziile rupeau pereții de minereu, împrăștiind prafuri grele și fumuri înecăcioase în galeriile deja foarte îmbâcsite de noxe. Apoi, acești bravi oameni ai subteranelor, cu ajutorul uneltelor primitive, încărcau vagonetele cu minereu, ce porneau de-a lungul galeriilor spre stațiile de suprafață. Acel material dislocat din stâncă, era privit cu sfințenie, ca rod al
AURUL DIN SCRIERILE LUI MIHAI LEONTE de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383252_a_384581]
-
de exploatare, prin care exploziile rupeau pereții de minereu, împrăștiind prafuri grele și fumuri înecăcioase în galeriile deja foarte îmbâcsite de noxe. Apoi, acești bravi oameni ai subteranelor, cu ajutorul uneltelor primitive, încărcau vagonetele cu minereu, ce porneau de-a lungul galeriilor spre stațiile de suprafață. Acel material dislocat din stâncă, era privit cu sfințenie, ca rod al muncii normate, nădăjduind ca acea muncă să fie răsplătită cu salarii, cu care muncitorii să-și cumpere pâine caldă pentru copii lor. Privită astfel
AURUL DIN SCRIERILE LUI MIHAI LEONTE de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383252_a_384581]
-
săptămână, umflate, jos, în vale, la stăvilar, unde, într-un lac artificial, este ținută în loc o parte din apa râului, în anii secetoși. Și fusese un astfel de an. Exista, undeva, în tunel, o încăpere inundabilă care comunica, printr-o galerie, cu râul. Sau un curs subteran; Castelanii lucraseră, în ascuns, sute de ani la străpungerea muntelui; o făcuseră cu meșteri străini, acum își aminteau bătrânii o seamă de povești auzite, demult, de la alți bătrâni. După înmormântarea celor înecați - o sărbătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
cealaltă. Cu toate că nu Îi putea evalua Întinderea, era sigur că dinaintea lui se deschidea un spațiu mai vast decât cel pe care Îl lăsase Îndărăt. Pe măsură ce lampa ilumina noi amănunte, aspectul construcției devenea tot mai familiar. Se găsea Într-o galerie săpată În stâncă, largă de cel puțin șase brațe și acoperită de o boltă accidentată. Ici și colo, fără vreo regularitate evidentă, bolta fusese Întărită prin pilaștri și arcuri de cărămizi. Galeria dispărea În umbră dincolo de cercul de lumină al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
devenea tot mai familiar. Se găsea Într-o galerie săpată În stâncă, largă de cel puțin șase brațe și acoperită de o boltă accidentată. Ici și colo, fără vreo regularitate evidentă, bolta fusese Întărită prin pilaștri și arcuri de cărămizi. Galeria dispărea În umbră dincolo de cercul de lumină al lămpii. Sub picioare simțea un mâl vâscos, cu un miros puternic de putreziciune. Trebuia să fie argila de pe malul râului Arno, care urca până acolo atunci când se revărsa. Acum, pe timpul uscăciunii estivale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ascundea În bandaje mâinile pătate de sânge. Ar fi trebuit să Îi aresteze pe toți, Își zise. Acum știa unde le era vizuina. Avea să se Întoarcă. — Unde se ajunge pe acolo? Întrebă arătând cu degetul spre Întunericul din față. — Galeria dă spre Arno, undeva pe lângă Ponte Nuovo. Poetul se rezemase de perete, În tăcere, cufundat În gânduri. Abia după ceva vreme Își dădu seama că Giannetto continua să se zgâiască la el. Parcă voia să Îi spună ceva, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe sub portic, nici unul nu păru să Îl bage În seamă. Se Îndeletniceau cu băutul, pe rând, dintr-un mic ulcior, rezemați de marginea căruței pe care o foloseau pentru morți. Ajuns la etajul superior, Își deschise drum de-a lungul galeriei fostei mânăstiri, până la chilia medicului șef. Intră fără să bată la ușă și se opri În prag, cu brațele Încrucișate. — Sănătate, messer Durante, zise după o clipă de surprindere bărbatul din interior, Înăbușindu-și un gest de mânie. În momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
el Însuși examinarea trupului, În noaptea când fusese descoperit. — Acum e În subterană, lângă incurabili... Medicul șef Își Încrețise nasul contrariat. — E o simplă zgârietură... — Orice poate fi important. Să mergem. Priorul dăduse ușa de perete și ajunsese deja În galerie. Medicul Îl urmă fără nici un chef. Străbătură În grabă marile Încăperi pregătite pentru Îngrijirea bolnavilor, atingând paturile simple din lemn. Între ele erau Întinse pânze din bumbac, În iar micile celule astfel obținute se Înghesuiau rudele, venite să Îi hrănească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vehiculul trecu mai departe, ea dispăruse În interiorul prăvăliei. Dante șovăia dacă să o urmeze, sau dacă să o aștepte să iasă, iar apoi să o supravegheze În continuare fără să se lase văzut. Hotărî să aștepte Înapoia unei coloane din galeria de pe colț, după ce alungase cu violență un milog care și-o alesese ca loc pentru cerșit. Omul se deplasă cu doar câțiva metri, cu toate că el Îl amenințase că va pune să fie biciuit de polițai, și se tolăni la loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În mod limpede acea disonanță, ca zgomotul unei cascade din depărtare. — Oraș de tâlhari, repetă el plecând de la fereastră. În sfârșit, un slujbaș, Îmbrăcat În uniforma țipătoare a Artei, Îl chemă fără politețe și Îl conduse la etajul superior, deasupra galeriei ce acoperea spațiul vechii Piețe. Rectorul ședea Înapoia unui pupitru Înalt de scris, Înconjurată de alte pupitre mai mici, ocupate de o duzină de contabili care rânduiau În câteva mari volume actele comerciale ale companiilor și ale negustorilor. Ce pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
corp din rămășițele străvechilor părinți, ca viermii dintr-un hoit. Dar, În locul acela, transformările erau mai puțin evidente. Construcția Își menținuse forma inițială: o serie de camere Încăpătoare la parter se aliniau pe laturile unei curți interioare pătrate, cu o galerie la exterior. Deasupra acestora se dezvolta un al doilea nivel, Împărțit În cubiculumuri restrânse. Intrară În străvechiul impluvium, transformat În adăpătoare, pășind peste resturile pardoselii. Sub picioarele lor, o corabie Înconjurată de delfini negri sfârșea prin a le dezagrega În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ca și când ar fi voit să se destăinuie. — Se pregătește o epocă nouă, pentru Florența și, poate, pentru Întreaga Italie. Gândește-te la dumneata, messer Alighieri, dacă vrei sau nu să Înșfaci chica Fortunei trecătoare. Se duse și trecu de pragul galeriei. De cum ajunse afară, Dante Îl văzu cum se Îndrepta spre Porta Carraia și o apucă, la rândul lui, pe același drum. Pășea Încet, tot gândindu-se la cele auzite. Să Înșface chica Fortunei... Nu reușise Încă, În prima jumătate a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
poată găzdui cum se cuvine recoltele cetățenilor. Proiectul a fost reluat după al romanilor. Împărații lor s-au Îngrijit mereu să nu se piardă nimic. Iar noi, florentinii, acum vom face același lucru. Poetul rămăsese cu ochii asupra planului. Desigur, galeria de acces era perfect recognoscibilă. Și trebuie să fi fost impunătoare, judecând după numărul sălilor care se deschideau dinspre ea. Poate că mai exista o speranță pentru acest oraș. Doar În Franța mai văzuse așa ceva. Acolo, de ceva vreme, regii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Giuda, semnele și litaniile de neînțeles despre care Îi vorbise Giannetto. Se concentră asupra chipului astrologului, asupra profilului său de acvilă. Așadar el fusese cel care coborâse sub pământ, În căutarea forței iradiante a astrelor? Glasul lui răsunase În acele galerii pline de oroare? Dar Ambrogio? Dar Teofilo? Ce putere le ceruse viețile? Atât de simplu, atât de scelerat... Nu era un complot urzit Împotriva Florenței, Împotriva Bisericii sau Împotriva partidului guelf. Cerul al Treilea conjura Împotriva lui Dumnezeu. Se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
semicerc. Existau și niște semne gradate și niște cifre arabe, care aminteau de un orologiu solar. În partea de jos, Într-un cartuș, era scris: DECLINATIONIS MAGNETICAE GRADUUS. Apăruse pe neașteptate, ieșind din tenebre. Trebuie că urcase din puț, prin galeria subterană. Privirea sa nu avea nimic prietenesc, iar ochii albaștri Îi străluceau ca niște cristale de gheață. Venea spre el Încet, cu mâinile pe lângă trup. Însă, de fapt, mușchii săi erau Încordați ca ai unei fiare gata să se repeadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Vinci, mare amator de enigmistică, Îi pune pe eroii cărții, Sophie Neveu, nepoata sa, și profesorul american Robert Langdon, pe firul misterului Sfântului Graal este poziția În care custodele se așază, Înainte de a-și da obștescul sfârșit, pe podeaua Marii Galerii a Muzeului Luvru: dezbrăcat, cu brațele și picioarele depărtate, Întocmai ca În cunoscutul desen al lui Leonardo, pe care Îl aflăm astăzi reprodus pe unde cu gândul nu gândești. Este acel desen În care un bărbat cu picioarele apropiate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
aveai sentimentul că pășești tot timpul În gol. Noroc cu balustrada care te ajuta să-ți menții echilibrul. Când am terminat coborârea, Eveline s-a oprit și a rotit lanterna Împrejur cu o mișcare largă. Eram Într-un soi de galerie de mină părăsită, un tunel cu diametrul de cel mult trei metri, cenușiu și lugubru. Ce dracului căutam eu acolo, la ora, aia, n-aș fi putut să spun În ruptul capului. N-aș fi putut să spun la nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Sayah ajunse la concluzia că era inutil să discute în contradictoriu cu mândra soție a celui mai mândru dintre inmoucharii Poporul Vălului, de aceea se mulțumi să ridice din umeri și să spună: — În noaptea asta începem să săpăm o galerie, și facă-se voia Domnului. Voia Domnului a fost ca, două săptămâni mai târziu, pământul să înceapă să se umezească sub ochii lor, și un fir subțire de apă își făcu apariția dintr-odată. Se produsese o minune. Eternul miracol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pește fierăstrău Îmi roade cu deliciu cotorul, Îmi contemplu universalitatea și pelicula tremură. Nu mai vreau, m-am săturat de cărți! Și mă trezesc brusc, pe buze cu cuvîntul „alte alea“. A fost o dată o domnișoară cu pistrui care freca galeriile și inelele de alamă cu sidol și cînta romanțe. Locuia pe o stradă cu trei fabrici și cînd suna sirena de două și ucenicii treceau prin fața casei ei ca să meargă la birtul din colț, domnișoara se cocoța pe pervazul ferestrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
aceștia Însă nu-l pot identifica de la Început - ei au lumina În față - de aceea nici nu-i răspund la salut și cînd se lovesc de el se scuză bîiguind: Pardon, eram În contre-jour. Și astăzi revezi cu stupoare această galerie parcă smulsă din adîncuri și suspendată aici după cine știe ce proiect excentric, la etajul patru al unei clădiri gigantice purtînd numele impropriu de Casa Scînteii - o scînteie care nu luminează, dar durează de aproape patru decenii. Iată-mă deci după o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
O singură dată a vrut să intre în cameră. Rareori i-am auzit glasul lui Eberhart, dar cele două cuvinte de atunci, „marș afară“, au sunat foarte trist. Locuința avea trei încăperi. Pe lângă cameră și bucătărie, mai era și o galerie de artă, poate cea mai importantă, despre care încă nu am vorbit. În galerie se ajungea pe o scară în spirală, iar scara provenea dintr-o biserică. Era cioplită din lemn, dintr-un singur trunchi de copac, pe care constructorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
lui Eberhart, dar cele două cuvinte de atunci, „marș afară“, au sunat foarte trist. Locuința avea trei încăperi. Pe lângă cameră și bucătărie, mai era și o galerie de artă, poate cea mai importantă, despre care încă nu am vorbit. În galerie se ajungea pe o scară în spirală, iar scara provenea dintr-o biserică. Era cioplită din lemn, dintr-un singur trunchi de copac, pe care constructorii l-au plantat, apoi nepoții lor l-au așteptat cu răbdare să crească, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
apoi nepoții lor l-au așteptat cu răbdare să crească, să crească până la dimensiunea unei scări de biserică. Iar dimineața, tot orașul se ruga să nu lovească vreun trăsnet în biserica lor neterminată. Așa trăiau ei. Cele trei săli ale galeriei ocupau mai tot podul. Acolo erau așezați sub sticlă pașii de dans îngălbeniți ai lui Eberhart, nimic altceva. De la prima până la ultima privire invidioasă a lui Engelhard, toate mărite și înrămate. Și o ladă plină cu negative zgâriate și gândaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
forță uriașă. Totuși felul în care degetele lui alunecau în trecere pe balustradă era cel mai frumos gest pe care-l văzusem până atunci. Întâmplător, într-una din ultimele săptămâni, deja după puiul de găină, am urcat și eu în galerie. În halatul lui vișiniu, părea, înfofolit într-o cortină de scenă și, în această cortină de la capătul galeriei, era o rușine foarte bătrână. În fața lui, una din ultimele sale poze. O pată minusculă pe scândurile prelungi, culcată pe burtă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]