KorAP: Find »[drukola/base=inerent & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...119 120 121 ...224 >

5,599 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

375). Laka (2006: 376) susține că gramaticile nominative și ergative reprezintă variații parametrice minimale ale mecanismului general de atribuire a Cazului structural. În bască nu există dovezi că rolurile tematice și Cazurile ar fi disociate (motiv pentru care atât Cazul inerent, cât și cel structural pot explica situația din bască). Laka (2006: 390) menține deci ipoteza lui Levin (1983): Cazul este un fenomen de D-Structură în bască, reformulând-o: Cazul e inerent, legat de rolurile tematice. Legate (2006b: 143) analizează

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ar fi disociate (motiv pentru care atât Cazul inerent, cât și cel structural pot explica situația din bască). Laka (2006: 390) menține deci ipoteza lui Levin (1983): Cazul este un fenomen de D-Structură în bască, reformulând-o: Cazul e inerent, legat de rolurile tematice. Legate (2006b: 143) analizează partiția ergativă din warlpiri și rolul absolutivului în sistemul cazual, după eliminarea absolutivului ca un Caz distinct 37. În warlpiri, absolutivul poate fi redus atât la nominativ (subiectul intranzitiv), cât și la

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
absolutivului în sistemul cazual, după eliminarea absolutivului ca un Caz distinct 37. În warlpiri, absolutivul poate fi redus atât la nominativ (subiectul intranzitiv), cât și la acuzativ (obiectul tranzitiv). Legate (2006b: 151; 2008: 58) susține că ergativul este un Caz inerent, legitimat de v care introduce argumentul extern; diferența dintre cele două tipuri de limbi constă în tipul de intrare lexicală constituit de v: în limbile de tip (a), v tranzitiv atribuie Cazul acuzativ, iar în limbile de tip (b), nu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de intrare lexicală constituit de v: în limbile de tip (a), v tranzitiv atribuie Cazul acuzativ, iar în limbile de tip (b), nu; în limbile de tip (a), Cazul nominativ nu este atribuit în propozițiile tranzitive: subiectul primește Cazul ergativ inerent de la v, iar obiectul, Cazul acuzativ structural de la v. 3.3.3. Erg. = marcare diferențiată a subiectului Anand și Nevins (2006) susțin că, în hindi, ergativul este Caz inerent, iar diferențele de domeniu dintre subiectul ergativ și nominativ sunt legate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nominativ nu este atribuit în propozițiile tranzitive: subiectul primește Cazul ergativ inerent de la v, iar obiectul, Cazul acuzativ structural de la v. 3.3.3. Erg. = marcare diferențiată a subiectului Anand și Nevins (2006) susțin că, în hindi, ergativul este Caz inerent, iar diferențele de domeniu dintre subiectul ergativ și nominativ sunt legate de lipsa acordului formal dintre T și subiectul ergativ. Autorii formulează următorul parametru: Parametrul vizibilității Cazului inerent pentru acordul verbal Limbile diferă între ele în funcție de posibilitatea verbului de a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
subiectului Anand și Nevins (2006) susțin că, în hindi, ergativul este Caz inerent, iar diferențele de domeniu dintre subiectul ergativ și nominativ sunt legate de lipsa acordului formal dintre T și subiectul ergativ. Autorii formulează următorul parametru: Parametrul vizibilității Cazului inerent pentru acordul verbal Limbile diferă între ele în funcție de posibilitatea verbului de a se acorda cu NP-urile marcate cu Caz inerent. Diferențele de domeniu dintre nominativ și ergativ arată că trebuie să existe o deosebire sintactică între acestea, diferența relevantă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nominativ sunt legate de lipsa acordului formal dintre T și subiectul ergativ. Autorii formulează următorul parametru: Parametrul vizibilității Cazului inerent pentru acordul verbal Limbile diferă între ele în funcție de posibilitatea verbului de a se acorda cu NP-urile marcate cu Caz inerent. Diferențele de domeniu dintre nominativ și ergativ arată că trebuie să existe o deosebire sintactică între acestea, diferența relevantă fiind prezența/absența relației de acord cu T. Autorii propun interpretarea ergativului ca marcare diferențiată a subiectului (engl. differential subject marking

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fie al nominativului (în warlpiri, absolutivul este un epifenomen care acoperă și nominativul, și acuzativul − vezi supra, 3.2.3.), termenul ergativ are o definiție coerentă: este întotdeauna o formă specială de marcare a subiectului Agent, având aceeași sursă (Caz inerent al v tranzitiv). Autorii citează și o excepție de la această regulă, basca, nu întâmplător o limbă ergativă numai morfologic. Un argument suplimentar pentru interpretarea pe care o dau autorii cazului ergativ ar fi faptul că și Cazul acuzativ este legat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
abordarea cartografică și abordările strict derivaționale oferă o nouă înțelegere a problemei marcării cazului ergativ și a tranzitivității în limba samoană. În această limbă, cazul ergativ poate apărea numai în prezența unui obiect în absolutiv și nu este o proprietate inerentă a predicatului. Tradițional, forma ergativă a fost analizată ca fiind de bază și a fost invocată detranzitivizarea pentru a explica prezența cazului absolutiv la argumentele externe ale predicatelor tranzitive. O abordare diferită este sugerată de atomizarea structurilor sintactice și morfologice

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
b) o diateză pasivă înaltă, de care depinde cazul ergativ; aceasta trebuie fuzionată (engl. merge) pentru a atrage (engl. smuggle) subiectul din locul în care primește absolutivul. Predicatul nud se combină cu o diateză pasivă silențioasă. Cazul ergativ nu este inerent, nu este legat se agentivitate, de trăsătura [± Animat] sau de un anumit rol tematic, ci este asemănător unui Caz structural, depinzând de prezența unei anumite "regiuni" din configurația sintactică. Diateza ergativă (un tip special de diateză pasivă, care trebuie inserată

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de Gabriela Pană Dindelegan) din volumul I și al II-lea. Multe dintre acestea sunt prezente și în Pană Dindelegan (2003a). Primul punct care ne interesează este clasificarea semantică a verbelor 6 (GALR I: 326), realizată în funcție de două trăsături semantice inerente, primitive: "schimbare" și "agentivitate". Variația acestor două trăsături determină identificarea a trei clase de verbe: verbe de stare, definite prin [− Schimbare, − Agentivitate] (a durea, a iubi, a se mira, a plăcea, a se sinchisi, a se teme, a urî, a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
construcție: S-a albit de ziuă/A albit de ziuă, Ploaia se pornește/ Ploaia pornește, Pânza îngălbenește/Pânza se îngălbenește. Concluzia formulată în urma analizei acestor situații este că, în absența unei corelații sintactice și/sau semantice regulate, reflexivitatea, ca trăsătură inerentă, iese din domeniul gramaticalului (GALR II: 165/162) − vezi infra, 6.1. −, ceea ce presupune deci că reflexivitatea este o trăsătură de Lexicon. 2.6. Ușurelu (2005a: 48; 2005b: 36) preia aceeași clasificare a lui Lyons (1968), precum și definiția din Pană

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
indicator de inacuzativitate. 3.2.2.3. Clasa verbelor de mișcare nu are comportament omogen (Levin și Rappaport Hovav (1995: 58, 93, 147, 162, 183, 185, 186, 189, 200). Verbele care denotă o mișcare direcționată 15 (specificarea direcției poate fi inerentă/lexicală sau se poate face printr-un grup prepozițional sau adverbial) au comportament inacuzativ. Verbele de mișcare inerent direcționată pot fi folosite nonagentiv (a) sau agentiv (b). Verbele care denotă o mișcare inerent direcționată sunt delimitate lexical, iar sensul lor

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Hovav (1995: 58, 93, 147, 162, 183, 185, 186, 189, 200). Verbele care denotă o mișcare direcționată 15 (specificarea direcției poate fi inerentă/lexicală sau se poate face printr-un grup prepozițional sau adverbial) au comportament inacuzativ. Verbele de mișcare inerent direcționată pot fi folosite nonagentiv (a) sau agentiv (b). Verbele care denotă o mișcare inerent direcționată sunt delimitate lexical, iar sensul lor implică o schimbare de localizare realizată; de aceea, nu este nevoie de un al doilea delimitator sintactic care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mișcare direcționată 15 (specificarea direcției poate fi inerentă/lexicală sau se poate face printr-un grup prepozițional sau adverbial) au comportament inacuzativ. Verbele de mișcare inerent direcționată pot fi folosite nonagentiv (a) sau agentiv (b). Verbele care denotă o mișcare inerent direcționată sunt delimitate lexical, iar sensul lor implică o schimbare de localizare realizată; de aceea, nu este nevoie de un al doilea delimitator sintactic care să specifice schimbarea de stare (b): (a) Willa arrived breathless 'Willa a ajuns fără respirație

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care denotă modul de mișcare și emisie pot fi considerate inacuzative dacă construcțiile rezultative denotă o schimbare de localizare, și nu o schimbare de stare. Regula de realizare argumentală a schimbării direcționate se aplică verbelor care exprimă o mișcare direcționată inerentă, pe care le clasifică drept inacuzative; regula nu se aplică însă verbelor care denotă modul de mișcare (mișcarea nu e direcționată). Dificultatea de a încadra verbele de mișcare într-o anumită clasă de tranzitivitate a fost semnalată și în alte

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ci este "pus în mișcare" de locutorul-narator, stăpân al punctului de vedere adoptat. Sorace (2004: 246), în discuția despre selecția auxiliarului în franceză, reia clasificarea propusă de Donaldio (1996)17 pentru verbe de mișcare: (a) verbe care denotă mișcare telică, inerent delimitată (arriver 'a ajunge, a sosi'); (b) verbe care denotă mișcare direcționată, dar nedelimitată (monter 'a urca'); (c) verbe care denotă mișcare atelică, nedirecționată, care pot deveni telice în anumite contexte (courir 'a alerga'); (d) verbe care denotă mișcare atelică

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de mișcare poate fi extinsă și la clasa verbelor de măsură (misurare, pesare, valere). În utilizările nonagentive, subiectul de suprafață este Temă. Acest lucru trebuie corelat cu poziția de obiect intern din D-Structură. Grupul de măsură primește Cazul acuzativ inerent în interiorul VP și nu are rol tematic (în poziția [NP,IP]). Asemănările dintre aceste verbe și cele inacuzative ar fi participarea la alternanța cauzativă și imposibilitatea pasivizării. Acceptarea analizei inacuzative presupune însă numeroase compromisuri: adoptarea fără rezerve a analizei propuse

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de Burzio. Folosind date din limba finlandeză, în care Cazurile au realizări morfologice specifice − obiectul marcat cu acuzativ are citire definită, iar obiectul marcat cu partitiv are citire nedefinită −, autoarea ajunge la concluzia că, în această limbă, Cazul partitiv este inerent (atribuit de un cap lexical odată cu rolul tematic grupului nominal pe care îl guvernează, la nivelul S-Structurii), iar Cazul acuzativ este structural (atribuit tot la nivelul S-Structurii, dar nu împreună cu rolul tematic). Această observație permite rafinarea definiției verbelor

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
că și verbele cu morfologie pasivă pot fi considerate inacuzative în același sens ca și inacuzativele lexicale − le lipsește capacitatea de a atribui acuzativ structural. În finlandeză, verbele pasive păstrează capacitatea de atribui partitivul, de unde rezultă că atribuirea unui Caz inerent nu e suspendată de morfologia pasivă. Prin urmare, Generalizarea lui Burzio e valabilă numai pentru verbele care atribuie Caz structural, nu și pentru cele care atribuie Caz inerent. Grimshaw (1987: 253) observă că teoriile formulate de Burzio și de Belletti

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pasive păstrează capacitatea de atribui partitivul, de unde rezultă că atribuirea unui Caz inerent nu e suspendată de morfologia pasivă. Prin urmare, Generalizarea lui Burzio e valabilă numai pentru verbele care atribuie Caz structural, nu și pentru cele care atribuie Caz inerent. Grimshaw (1987: 253) observă că teoriile formulate de Burzio și de Belletti oferă explicații diferite pentru deplasarea obiectului în poziția subiectului: Burzio (1986) explică deplasarea prin teoria Cazului, iar la Belletti (1988) explicația constă în proprietățile cazuale ale inacuzativelor. Woolford

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cele inergative, pe când vP proiectat de pasive și de inacuzative nu reprezintă o fază. Wechsler (2005) arată că analiza de tip micul v are atât aspecte pozitive (există o sursă gramaticală generalizată pentru agentivitate și pentru cauzalitate, în afară de sensul lexical inerent al anumitor verbe; nivelul la care acționează agentivitatea opțională este structura argumentală, nu structura propoziției), cât și aspecte negative (legătura cu creșterea valenței sau cu selecția și atribuirea/verificarea rolurilor tematice). Pentru a explica diferența dintre tiparul pasiv și cel

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
final, deci există două proiecții aspectuale: − AspEM asigură interpretarea aspectuală și verificarea Cazului acuzativ; în anumite cazuri (love 'a iubi', hate 'a urî', know 'a ști'), AspEM verifică Cazul, dar nu are conținut aspectual, pentru că aceste verbe sunt statice și inerent atelice; AspEM este nespecificat în aceste situații, deci nu măsoară evenimentul; − AspOR nu are funcție de verificare a Cazului și nu este proiectat atunci când nu are conținut aspectual, adică pentru inacuzative și pentru verbele de stare. În teoria propusă de Arad

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
final poate fi impus din exterior, printr-un grup prepozițional locativ; parcursul împreună cu delimitatorul au același rol ca măsura evenimentului; interpretarea telică a verbelor de mișcare se obține prin formarea unui predicat complex (V + PP), care, datorită grupului prepozițional, este inerent telic. Există deci două modalități de a obține o interpretare telică: fie printr-un argument generat în Spec,EM, fie printr-un delimitator. Acest model poate explica și construcțiile cu dativul și pe cele cu dublu obiect, fără a mai

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
marched to the tents ' Soldații au mărșăluit până la cort' The general marched the soldiers to the tents ' Generalul i-a făcut pe soldați să mărșăluiască până la cort'. Această variație caracterizează verbe agentive care denotă modul de mișcare, diferite de verbele inerent direcționale (come 'a veni', go 'a pleca'), care descriu direcția. Preluând sugestii de la Cruse (1972110, 1973111), Hale și Keyser (1987)112, Levin și Rappaport Hovav (1995: 111) observă că, în exemplele de acest tip, referentul obiectului direct păstrează un anume

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]