3,057 matches
-
Istoricul olandez W.P. van Meurs a afirmat însă că respectivul conflict nu a fost declanșat la inițiativa autorităților regulate ale Armatei Roșii, respectiv la ordinul Moscovei, responsabilitatea revenind cel mai probabil unor unități armate locale și populației indigene. În istoriografia sovietică și moldovenistă au fost indicate însă organisme (comitete și comisii) însărcinate cu organizarea evenimentelor. Acestea au avut legături directe cu Armata Roșie, Guvernul de la Sankt Petersburg și cu Comitetele Centrale ale ale Partidului Comunist din Rusia (care crease un
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
Comitetele Centrale ale ale Partidului Comunist din Rusia (care crease un un birou special însărcinat cu problemele Basarabiei) și Ucraina. În ziua de dinaintea atacului, în stânga Nistrului și în județul Hotin, s-au ținut consfătuiri pregătitoare cu reprezentanții acestor comitete. Tot istoriografia sovietică, afirmă caracterul implicării active a bolșevicilor în evenimente, dar și declanșarea prematură a lor, înainte de apropierea suficientă a trupelor Armatei Roșii de granița nistreană. Conform versiunii oficiale românești, rebeliunea a fost organizată de "Comitetul Revoluționar Basarabean" din Moghilău (Podolia
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
statul sovietic și poporul rus fraților lor oprimați din Basarabia”", iar pe de altă parte a putut fi un model de "„revoltă locală independentă și spontană împotriva dușmanului de clasă, român”", cea din urmă idee putând contracarea cel puțin, tendința istoriografiei "„burgheze”" vest-europene și românești de a afirma că acțiunea a fost complet străină de moldovenii basarabeni și că a fost planificată, instigată și executată de către agitatori și partizani bolșevici. Istoriografia comunistă din România a ignorat evenimente precum cele de la Hotin
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
român”", cea din urmă idee putând contracarea cel puțin, tendința istoriografiei "„burgheze”" vest-europene și românești de a afirma că acțiunea a fost complet străină de moldovenii basarabeni și că a fost planificată, instigată și executată de către agitatori și partizani bolșevici. Istoriografia comunistă din România a ignorat evenimente precum cele de la Hotin atât sub Gheorghe Gheorghiu Dej (când întreaga istorie a Basarabieie a fost un subiect tabu), cât și sub Nicolae Ceaușescu (într-un context de evitare a unor evenimente, în fapt
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
revolta de la Hotin a fost în fapt un rezultat al unei inițiative independente care a implicat în esență mici grupuri de soldați revoluționari proveniți de pe malul stâng al Nistrului, care au cooperat cu populația locală din regiunile Hotinului și Sorocăi, istoriografia sovietică s-a străduit să justifice agresiunea din ianuarie 1919 prezentând-o ca pe o răscoală a populației împotriva opresiunii autorităților românești. Incursiunea de la Hotin, alături de cele de la Tighina și Tatar-Bunar este caracterizată drept una dintre acele"„pagini glorioase de
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
drept una dintre acele"„pagini glorioase de luptă eroică a Basarabiei muncitoare”", conform unei concepții caracterizate de denaturarea faptelor. Aceste denaturări au urmat să servească drept "„argumente incontestabile”" în ceea ce privește instaurarea unui regim ilegal "„de ocupație”" de către statul român. De asemenea, istoriografia sovietică a susținut existența unui front intern bine organizat care a ținut piept „regimului de ocupație”. Din acest punct de vedere, „sabotarea acțiunilor "„puterii ocupante”" prin "„răscoalele armate”" nu a reprezentat decât "„o metodă de luptă cu ordinea urâtă de
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
fericit evenimentului. După Al Doilea Război Mondial s-a produs o nouă tranziție, astfel că țăranii tipici participanți la rebeliune au fost etichetați drept „muncitori”. Aceasta sugerează ideea că participarea pur bolșevică la acțiune n-ar trebui să fie supraestimată. Istoriografia moldovenistă, asemeni celei sovietice, caracterizează rebeliunea ca fiind una dintre cele mai glorioase pagini de lupă - atât îndreptate contra intervenției străine, cît și luptă bolșevică. Conform acesteia, "Răscoala" a cuprins 100 de sate. Enumerați frecvent, liderii revoltei au fost cu
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
de instaurare a unui stat sovietic în Basarabia în 1918 a fost formulat numai după Al Doilea Război Mondial, a fost total anacronică afirmația precum că rebelii din Hotin au luptat pentru restaurația puterii sovietice și reunificarea cu patria sovietică. Istoriografia ucraineană consideră actual în contextul în care regiunea Hotinului a devenit o partea a Ucrainei, Răscoala de la Hotin drept o parte a istoriei proprii.
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
este numele sub care este desemnat în zilele noastre și în istoriografia naționalistă maghiară domeniul lui Ioan Sigismund Zápolya și al suveranilor care au urmat după el, care au domnit în paralel cu regii habsburgici ai Ungariei Regale. Habsburgii au avut mai multe tentative de unire a celor două regate sub domnia
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
polonezi, 79 evrei și 17 germani) și 150 de răniți; rapoartele neoficiale vehiculau cifra de peste 200 de morți și între 800 și 2.000 de răniți. Revolta din Łódź nu a fost nici prima și nici ultima frământare din ceea ce istoriografia poloneză denumește revoluțiile din Regatul Poloniei (1905-1907)—diferite proteste și greve au avut loc în marile orașe poloneze de sub control rusesc de-a lungul întregului an—dar aceasta avea să rămână cea mai dramatică. În septembrie 1905, doi activiști PPS
Insurecția din Łódź () [Corola-website/Science/328064_a_329393]
-
Franz Jacobi, care a cercetat și relatat despre acest eveniment, considera că această condamnare părtinitoare și nedreaptă i-a scandalizat într-atât de mult pe protestanții de pe întregul continent încât ar fi putut declanșa un nou război general european. În istoriografia poloneză, episodul numit “” este arareori menționat. Istoricul Norman Davies consideră că doar datorită acestui incident orașul natal al lui Copernic a devenit cunoscut în Europa protestantă.
Tumultul din Toruń () [Corola-website/Science/328083_a_329412]
-
începe din faza preistorică, 3000 ani î.Hr., cu înregistrări timpurii ale Iliriei în istoriografia greco-romană. Teritoriul modern al Albaniei nu are corespondent în antichitate, cuprinzând părți din provinciile romane Dalmația (sudul Iliric), Macedonia (în special Epirus Nova) și Moesia Superior. Teritoriul a rămas sub control roman (bizantin) până la migrațiile slave din secolele V-VII
Istoria Albaniei () [Corola-website/Science/328128_a_329457]
-
asupra recompenselor ce pot fi dobândite în schimbul serviciului militar în Salerno. Unele surse chiar arată că Guaimar însuși ar fi trimis emisari în Normandia pentru a-i aduce pe cavaleri înapoi. Acestă variantă asupra sosirii normanzilor este uneori numită în istoriografie ca "tradiția salernitană". Tradiția salernitană a fost prima dată consemnată în cronica lui Amato de Montecassino, cunoscută sub numele de "Ystoire de li Normant" și scrisă între 1071 și 1086. Cea mai mare parte a informației a fost preluată din
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
de raiduri împotriva popoarelor învecinate a fost o sursă importantă de venituri pentru maghiari. După ocuparea Bazinului Panonic, expedițiile lor de jaf au vizat în principal statele succesoare ale Imperiului Carolingian. Această „epocă a aventurilor”, așa cum este denumită eufemistic în istoriografia maghiară, s-a sfârșit brusc, odată cu victoria armatelor conduse de viitorul împărat roman Otto I în bătălia de la Lechfeld din 955 Împăratul Ioan I Tzimiskes i-a înfrânt la rândul lui pe maghiari în 970, punând astfel raidurilor maghiarilor în
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
numită "Regatul Siciliei de dincolo de Far" sau Regatul de Trinacria, a trecut sub Frederic al III-lea din casa de Aragon, care deja preluase domnia asupra ei. Teritoriile peninsulare (Mezzogiorno), numite de contemporani tot regat al Siciliei, însă reținute de istoriografia modernă drept Regatul Neapolelui, au revenit lui Carol al II-lea de Anjou, care deja domnea asupra lor. Astfel, pacea reprezenta o formală recunoaștere a "status quo"-ului. Cu toate că, mai târziu, din secolul al XVI-lea, regii Spaniei vor ajunge
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
1759, în care accentele critice capătă tonalități înalte. Autorul deplânge virulent starea de fapt socială, economică și politică a societății din Țara Românească a acelor vremuri. Opinia sa este - ulterior - de mai multe ori reluată ca material de analiză de către istoriografia românească. Lucrarea ["Flori pe înțelesul tuturor"] - din 1768 - menționează câteva mănăstiri din Principate închinate Sfintei Marii, iar ["Istoria Geografică"] este un nou prilej de a face scurte descrieri ale teritoriilor Țării Românești și Moldovei, după cum vocația sa religioasă, l-a
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
parlamentul croat l-a ales pe Ferdinand de Habsburg ca rege al Croației. Cultura maghiară a influențat-o în mod permanent pe cea croată. Frontiera comună s-a modificat adeseori, uneori Ungaria tratând Croația ca pe un stat vasal. În conformitate cu istoriografia croată, parlamentul a profitat de momentul prielnic din 1526 pentru a-și întări autonomia față de Ungaria prin alegerea lui Ferdinand de Hambsburg și a declarat că „... ne-am alăturat Coroanei Ungariei prin voința noastră liberă la fel cum facem acum
Pacta conventa (Croația) () [Corola-website/Science/328356_a_329685]
-
Evul mediu timpuriu, cu localizare europeană-mediteraneeană și o periodizare relativă între secolele III-VII d.Hr., uneori extinsă la secolele II-VIII. Henri-Irénée Marrou plasează antichitatea târzie în perioada 303-604, în timp ce Patrick J. Geary o consideră a fi în perioada 400-750 e.n. Istoriografia de specialitate a încercat să dea un răspuns la întrebarea dacă perioada Imperiului Roman târziu trebuie considerată în mod esențial o „perioadă de declin” a Antichității și de naștere a unui „Ev Mediu întunecat”.
Antichitatea târzie () [Corola-website/Science/327636_a_328965]
-
viața și realizările lui Czarniecki cu instrumente științifice, fără exaltările patriotice romantice. Władysław Czapliński avea să scrie despre Czarniecki a fost „primul și cel mai de seamă soldat”, dar a prezentat în mod corect și erorile, brutalitatea și lăcomia hatmanului. Istoriografia modernă a lui Czarniecki include lucrări ale lui Czapliński, Stanisław Herbst, Adam Kersten și Zdzisław Spieralski; totuși Podhorecki nota faptul că deși Czarniecku a fost o personalitate marcantă a istoriei Poloniei, mult dezbătută în istoriografia Poloniei, el nu a reprezentat
Stefan Czarniecki () [Corola-website/Science/327643_a_328972]
-
erorile, brutalitatea și lăcomia hatmanului. Istoriografia modernă a lui Czarniecki include lucrări ale lui Czapliński, Stanisław Herbst, Adam Kersten și Zdzisław Spieralski; totuși Podhorecki nota faptul că deși Czarniecku a fost o personalitate marcantă a istoriei Poloniei, mult dezbătută în istoriografia Poloniei, el nu a reprezentat un subiect de mare interest pentru istoricii străini, deoarece activitatea sa a fost una prodigioasă numai în Polonia.
Stefan Czarniecki () [Corola-website/Science/327643_a_328972]
-
(în latină "Ioannes Dlugossius, Longinus", n. 1 decembrie 1415, Stara Brzeźnica d. 19 mai 1480, Cracovia) a fost un cronicar polonez, istoric, creatorul uneia dintre cele mai mari opere de istoriografie medievală a Europei, cleric, geograf, diplomat, educatorul fiilor lui Cazimir al IV-lea Jagiellon. S-a născut în 1415 în Stara Brzeźnica, într-o familie din clasa de mijloc a nobilimii poloneze, ca fiu al lui Jan Dlugosz de Niedzielska
Jan Długosz () [Corola-website/Science/327752_a_329081]
-
Dlugosz din Niedzielska, care s-a distins în Bătălia de la Grunwald, a avut 12 copii cu două soții, dintre care trei fii au purtat numele de Jan. Cel care se va înscrie mai târziu în istorie ca un "părinte al istoriografiei poloneze" și-a început studiile în școala parohiala din Nowy Korczyn, unde tatăl său a fost staroste din 1421. Apoi, timp de trei ani a studiat la Universitatea din Cracovia. În 1434, unchiul lui Dlugosz, primul pastor la Klobuck, l-
Jan Długosz () [Corola-website/Science/327752_a_329081]
-
(sau în limba cehă: Únor 1948, în limba slovacă: Február 1948, ambele însemnând „Februarie 1948") - în istoriografia comunistă cunoscut ca "Februarie Victorioasă" (în limba cehă: Vítězný únor, în limba slovacă: Víťazný február) - a fost un eveniment în februarie 1948 prin care Partidul Comunist Cehoslovac, cu susținere sovietică, a preluat controlul deplin asupra guvernului Cehoslovaciei, inaugurând astfel peste
Lovitura de stat din Cehoslovacia din 1948 () [Corola-website/Science/327185_a_328514]
-
alte teorii, mai puțin documentate și argumentate din punct de vedere științifică: de exemplu în retorica naționalistă slovacă paloții sunt amintiți adeseori ca fiind de fapt slovaci maghiarizați (teorie susținută mai mult de unii politicieni naționaliști și mai puțin de istoriografia oficială slovacă). Paloții locuiesc într-o regiune relativ mare, în nordul Ungariei și în sudul Slovaciei, mai ales în Munții Bükk, în Depresiunea Nógrád, în văile și micile depresiuni ai Munții Mátra și în valea râului Ipoly. Această regiune este
Paloți () [Corola-website/Science/327333_a_328662]
-
care cuprindea centrul și vestul Slovaciei, Burgenland, o mare parte din regiunea Ung din Transcarpatia, evreii, majoritatea lor originari din Moravia și Austria, erau tot ortodocși, dar mai instruiți și moderați. Este de precizat ca zonele Oberland și Unterland, din istoriografia tradițională evreiască, nu sunt de loc identice cu noțiunile cunoscute ca Oberland, Oberungarn (Felvidék) și Unterland, Unterungarn, din geografia istorică maghiară. Ele se referă la zonele de așezare evreiască. În 1860 împăratul Franz Josef I le-a restituit maghiarilor o
Sciziunea iudaismului maghiar () [Corola-website/Science/330659_a_331988]