8,051 matches
-
nimeni nu mi s-a mai părut vinovat. Dacă asta e viața, de ce să n-o trăiască și Costică? O merita, știind să se descurce. Fără să-mi dau seama, intrasem în altă scară de valori. Cine ar fi putut jura că aceste lucruri strîmbe nu ne vor conduce mîine la o altă lume? S-a și s-a zis: „Din greșeală în greșeală, la victoria finală!” Năpasta școlii din Dobrina erau școlarii de la Humosu. Nu știu însă dacă neajunsul pe
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ușureze de suferință și de-abia după aia și-a cătat liniștit de treburile lui. Astăzi a stat toată ziua Poliția prin sat, a făcut cercetări, l-a căutat pe Enin de sânge pe haine și pe sub unghii, omul se jură că e nevinovat, dar tot l-au Închis pentru cercetări. E băiat deștept și o să scape cu fața curată: n-are nimeni dovezi Împotriva lui. O să mănânce niște bătăiță cât o sta la beci, da’ o să scape.” Oamenii nu apucară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
capetele, ca două gămălii. Eram cu ochii pe ei. Am văzut cam pe unde ieșiseră din apă și n-aveam de gând să-i las de capul lor. Am luat doi băieți cu mine, după ce i-am pus să se jure că n-o să spună la nimeni unde mergem. Am alergat pe nisip de ne-au ieșit limbile, că aveam de gând să-i Împiedic să facă treaba aia rușinoasă. Altfel nu mai puteam să mă Însor cu ea, așa cum aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Nu se știe la ce foloseau cutiile acelea, dar erau foarte căutate și cei care le agoniseau se arătau foarte mândri de ele. Pentru zile negre, dar, mai ales, pentru zile bune, soldații Îngropaseră sticle cu vin la care se juraseră să nu umble decât la ocazii mari. Se așezară pe iarbă, nu departe de ferestrele sălii de ședințe unde se chefuia temeinic și cu strigături. La Început, pe burțile goale, vinurile din sticlele Înfundate li se părură acre. Încet-Încet, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bozii și lipani. Mulți Își azvârleau acolo gunoaiele, Împuțiciunile și mortăciunile de prin curte. Se prăsiseră fel de fel de jigănii: șerpi, broaște, șobolani, gâze nemaivăzute, șopârle, salamandre otrăvite, păsări pașnice ori prădătoare de zi și de noapte; unii se juraseră că văzuseră chiar vulpi și mâțe sălbatice. Ciudățenia era că jivinele nu urcau În curțile sătenilor ca să le facă rele. Stăteau cuminți, În legea lor, În Vale. Poate, cine știe cum, rar, oamenii se pomeneau În mijlocul bătăturii cu câte un șarpe amețit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fure) de o baterie de tractor. Mișu, prost, ca s-o Încerce, a pus un cablu pe o bornă, altul pe cealaltă și amândouă capetele rămase - la el pe limbă. Palică, care stătea gard În gard cu el, s-a jurat că lui Mișu i se beliseră ochii de era să-i iasă din găvane și Îi ieșise fum din gură, nas și urechi. De atunci rămăsese cu gângăveala și cu simțul gustului atrofiat. Nu mai deosebea acrul de amar, dulce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
griji pentru noi, ceea ce Însemna că avea și el slăbiciunea sa, ca orice om, dar se străduia s-o ascundă cum se cuvine. A plecat, În cele din urmă, după ajutor, nu Înainte de a-l pune pe Oaie să se jure că n-avea să-i facă nimic slăbănogului de Hristu. În scurt timp ne-am binedispus cu toții, vinul era bun, masa Îmbelșugată. Pâinea cu coajă tare, coaptă În țest, ne ajutase să Înghițim celelalte bunătăți fără să ni se facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
sămânța a dracului, cu cine oi semăna...?” L-a făcut pachet - gurile rele zic că l-a și legat - și a plecat cu el la unitatea militară de pe malul mării. Ăia nu-l putuseră da drept dezertor, că Încă nu jurase credință patriei. Părintele, grijuliu, l-a dat pe mâna comandantului și a plecat către gară. A doua zi, când a ajuns acasă, l-a găsit pe Histru dormind aproape liniștit În patul lui: venise mai pe de-a dreptul, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mirosea a friptură, Îl puneau pe paznic, care se pricepea, să guste și acela zicea: „Vânat!”. Capul familiei se alegea cu cătușe, carnea era luată ca probă. În acea singură seară, camera de arest de la post fusese plină. Bărbații se jurau pe copii, pe ochii din cap, pe mormintele părinților că aveau carnea de la o mortăciune găsită pe câmp și care li se păruse a fi Încă proaspătă. Plictisit, adjutantul pusese să li se ia amprentele și amenințase: „Dacă mai Îndrăznește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
căpătase de la niște rubedenii carne și o frigea lângă cuptorul În care cocea plocoane măiastre, Împletite cu pricepere și, ziceau câte unii, cu har de Sus. Șeful de post n-o luase la arest, dar se răspândise vestea - neadevărată, se jurau soldații și paznicul de vânătoare - că i-ar fi tras o palmă-două. Vestea se Întinsese și sporise ca o vâlvătaie Într-un lan uscat. La urechile singurului fiu al Tușii ajunsese că maică-sa fusese călcată În picioare, schilodită, scuipată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
rățoi-marinar din cauciuc. Pe târtiță, o mână poetică a unui fost amorez Înșirase cu pixul câteva versuri tâmpite, dar care cumva te mișcau, dacă ai fi fost pe deplin convins cu ăl de le scrisese fusese și sincer. La sfârșit jura iubire veșnică și semna unul, Gelu. Pe tavan se vedeau pete galbene de la infiltrații ori pistrui de sânge uscat țâșnit din țânțarii striviți, pe când era vreme caldă, cu (bănuiam eu) un tratat masiv și cartonat de Rezistența Materialelor. Se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lumii Încoace. În vreme ce se purtau aceste - filozofice, În cele din urmă - discuții, Baronu adormise În poartă de-a-mpicioarelea, cu capul sprijinit de bară și cu un cot proptit Într-un ochi al plasei laterale. Unii, care se aflau În apropiere, se jură că l-au auzit sforăind. Adversarii au ținut cont de avertizările publicului și au dat o grămadă de goluri (unii spun că s-a ajuns până la treizeci, alții numai până la douăzeci și opt - nu e nimic sigur căci, copleșit de numărul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bucuraseră la câte o litruță de țuică făcută din nu se știe ce la un cazan ilegal ce funcționa zi și noapte În fundul grajdului unde rumegau În nesimțire trei vaci despre care nea Mitu Păcătosul era În stare să se jure că erau bete și fericite tot timpul de la aburii de țuică ce pluteau Întruna pe la boturile lor și că laptele pe care Îl dădeau Îi făcea de asemenea fericiți pe cei care Îl Înghițeau. Mulți, Însă, erau de părere că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
unde. Își revenise după o vreme, se ridicase, deschisese ușile tuturor cuștilor și iepurimea o luase care Încotro, răspândindu-se prin tot satul. Rămăseseră numai iepuroaicele care aveau pui neînțărcați și nu-i putuseră părăsi. Primarul se Înduioșase și-și jurase În sufletul lui că avea să le lase pe acele ființe să moară de bătrânețe. Apoi plecase hotărât către Câinaru și acuma stătea cam nedumerit și asculta tâmpeniile ălui tânăr despre putința și neputința lui Dumnezeu. Își drese glasul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Este autorul Dicționarului de autori, publicații și societăți literare cu titlul: „Univers cultural și litera r vasluian”, Editura PIM, Iași, 2008. 53 COBOARĂ DOMNU‐N FIECARE NOAPTE (fragment) Nu știu cine mai crede astăzi în jurământ; E veche necredința noastră în cuvânt; Jurăm pe crucifix, pe viață, lucruri sfinte, Trecut în neființă de mult, pe vreun părinte, Pe mama și pe tata, pe noi și pe copii, Ne închinăm să piară ducă‐se pe pustii, Ne tremură și glasul rostind un legământ De
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
cu credință. Înțelegi? În timp ce tatăl său îl mângâia pe cap și-i vorbea, Iwanosuke tot încuviința din cap, tăcut, cu lacrimile prelingându-i-se pe obraji. Ceasurile Castelului Miki erau de-acum numărate. Cele câteva sute de oameni din castel juraseră, cum era de așteptat, să piară împreună cu seniorul lor și erau hotărâți să moară vitejește. Goto avea o voință îndărătnică și nu șovăia câtuși de puțin. Dar avea totuși un fiu mic și nu suporta să vadă un copil nevinovat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de nădejde. Ieyasu știa foarte bine că propriile lui interese erau strâns legate de ale lui Nobunaga, în pofida egoismelor și capriciilor ocazionale ale acestuia din urmă. Astfel, chiar dacă, uneori, băuse dintr-o cupă foarte amară, îl susținea pe Nobunaga și jurase că avea să-l urmeze până la capăt. Dacă o a treia parte, dezinteresată, ar fi privit alianța de douăzeci de ani dintre cei doi oameni, judecând cine câștigase și cine pierduse, putea spune, după toate probabilitățile, că amândoi avuseseră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
distrugerea Muntelui Hiei - cu un preot care a supraviețuit din acel dezastru? — Pe-atunci, îmi era inamic, răspunse Mitsuhide. Acum, însă, Muntele Hiei a fost redus complet la neputință, iar oamenii de-acolo s-au prosternat la pământ și au jurat credință fază de Azuchi. — De formă, fii sigur. Dar cum vor uita ceilalți preoți și rudele oamenilor masacrați, precum și călugării ale căror temple și mânăstiri străvechi au fost arse, ura care le trăiește, de atâția ani, în suflete? Morții trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
smulsă din nămol și suspina zgomotos. Copilul și doi misionari erau împroșcați cu noroi pe mâini și haine. Al treilea misionar, care sărise în șanț după băiat, se umpluse complet de noroi. În timp ce-i priveau pe misionari, copiii alergau în jur încântați, chiuind, bătând din palme și strigând: — Misionarul s-a prefăcut în pisică de mare! Barba lui roșie e plină toată de noroi! Dar părinții băiatului le mulțumiră i-l proslăviră pe dumnezeul lor, deși nu erau creștini. Se plecară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
înălțat urma să aibă câștig de cauză. Și fiecare general era, de asemenea, conștient că primul om care-și înfigea steagul pe Tennozan avea să cucerească o glorie mai mare decât cel ce lua primul cap de pe câmpie. Fiecare general jurase că el avea să fie omul acela. În ajunul zilei a treisprezecea, câțiva dintre generalii lui Hideyoshi îi ceruseră să adopte planul lor de atac, sperând că aveau să primească ordinul de a lua cu asalt muntele. — Mâine va avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
îngenunche în fața altarului, aproape ascunzându-l vederii, atât lotușii roșii și albi de pe paravane, cât și lămpile pâlpâitoare se răsfrângeau pe chipul său, în flăcări ale mâniei. Poate că îi prezenta sufletului lui Nobunaga un raport prelungit despre consfătuire și jura că avea să-l sprijine pe noul său stăpân. Dar, la ofranda de tămâie, Katsuie rămase mult timp cufundat în rugăciune, tăcut, cu palmele lipite solemn una de alta. Apoi, retrăgându-se cam șapte pași, își îndreptă spatele și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de suferit. Se întâmplase exact așa cum prezisese Hideyoshi față de Fujitaka și fiul său: „Castelul va fi capturat din interior.“ Emisarii erau trei dintre vasalii superiori ai lui Shibata Katsutoyo. Aduseră un angajament scris, prin care Katsutoyo și toți vasalii săi jurau să-l asculte și să-l slujească pe Hideyoshi. — Au dat dovadă de chibzuință, spuse Hideyoshi, cu vădită satisfacție. Conform termenilor din angajament, teritoriul castelului avea să rămână același dinainte, iar Katsutoyo rămânea posesorul său. Când Hideyoshi renunțase la castel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pentru victorie și să-i răspundă afirmativ la ofertă. Având în vedere relația aparent prietenească dintre Hideyoshi și clanul Uesugi, Sassa Narimasa găsi cu neputință o luptă de rezistență. Prin urmare, își ascunse intențiile și, în cele din urmă, îi jură lui Hideyoshi supunere. Apoi, își căsători fata cu al doilea fiu al lui Inuchiyo, Toshimasa, și se stabili, ușurat, în propria lui provincie. Astfel, regiunea de la miazănoapte de Kitanosho fu pacificată prin inerție, fără a fi necesară aproape nici o luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o vreme, dar le însoțise o anume veselie și bucurie în viața oamenilor de rând. Populația credea că Nobunaga avea să aducă o epocă de pace lungă. Fusese însă doborât la jumătatea drumului, înanite de a-și desăvârși opera. Hideyoshi jurase să învingă greutățile aduse de moartea lui Nobunaga, iar efortul făcut de el - aproape fără răgaz și odihnă - îl adusese la un pas de împlinirea țelului. Iar acum, acel ultim pas pe care trebuia să-l facă pentru a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
singur unica soartă. Rușinea era singurul lucru care nu-l lăsa pe Nagayoshi să se gândească la a se întoarce viu în lumea obișnuită. Era motivul pentru care îmbrăcase, în acea dimineață, mantia morții. — Am să-l înfrunt pe Ieyasu! jură Nagayoshi. Pe măsură ce bătălia devenea tot mai haotică, Nagayoshi adună lângă el vreo patruzeci-cincizeci de războinici și porni către stindardul cu evantai auriu al comandantului. — Te voi înfrunta, Ieyasu! Chiar acum! Și începu să-și îndemne calul spre colina din față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]