4,013 matches
-
de-a dreptul isteric și să tremure într-un fel atât de caraghios, încât pe cei mai tineri îi pufni râsul. Stârnit și mai tare, Maltezul se apucă să sară de colo-colo și să se răsucească mereu numai pe patru labe deodată, ca o jucărie de bâlci. Moțul din creștet, legat cu o panglică vert d’eau, într-o potriveală absolut subtilă cu rochia stăpânei, sălta și el în același ritm. Din ce în ce mai înspăimântată și roșind violent pentru comportarea atât de nediplomatică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
lui Ahmed Pașa. Marele vizir era sătul până peste cap de acest război ruinător pentru ambele părți, un război din care avea de câștigat doar dușmanul lor comun, dușmanul seminției umane, teribilul Napoleon, singura dorință a acestuia fiind să pună laba, într-o bună zi, pe amândouă imperiile. În acest sens, marele vizir își formulase și mesajul său către generalul Kutuzov, cu rugămintea de a transmite guvernului rus că ar trebui să se convingă de aceste realități și să renunțe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
în centrul unor cercuri concentrice. După toate probabilitățile, un antic gnomon. Într-o dioramă cu elemente de vegetație africană, descoperi un animal împăiat, ciudat și legendar. Și barba lui șterse prelung geamul, în încercarea de a examina cât mai bine labele acelui sirus, jumătate de leu, jumătate de condor, crestele zimțate și pliurile gâtului, solzii cozii lungi, botul ca de șarpe, cu limba despicată, ca să se oprească în dreptul cornului ascuțit de pe frunte. Dariustimo îl privi meditativ. Un astfel de corn îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Cu ușa închisă în spatele lui, Hermelinul vedea deja mâna pe care contele o flutura ca pe un steag însângerat. Se sperie și mai tare, pentru că nu suporta sângele. I se tăiară picioarele. Se prăbuși. Încercă să se târască în patru labe, dar nu mai avea pic de putere. Ca prin ceață, întrezări albastrul unor minunați pantofi de lac, două catarame năstrușnice, niște picioare cambrate, galbenul unor ciorapi de mătase bine întinși până sub genunchi și, ceva mai sus, o coapsă fină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și-a ratat momentul lui de glorie pentru eternitate: capturarea distrugătorului de lume! Ce ratare prostească!” mormăi prințul. „Dacă nu s-ar fi lăsat condus de orgoliu, dacă nu s-ar fi încăpățânat, cu siguranță ar fi reușit să pună laba pe Napoleon. Ohhh, prietene! De ce n-ai făcut-o? De ce n-ai făcut-o! Lumea ar fi fost cu totul alta, iar eu n-aș mai sta acum, în trăsură, cu inima plină de neliniște pentru prezentul și pentru viitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mă întrebe ce mestec, de frică eram să mă înec. Atunci, namila îmi băgă palma sub bărbie și făcând-o cornet îmi strigă: - Scuipă! În clasă se făcu o liniște de moarte, când au început să se scurgă în cupa labei lui, vreo zece acadele muiate în scuipat. Dascălul, liniștit, se îndreptă cu ele spre catedră, le răsturnă grămadă lângă călimara cu trei capace și tocul de tinichea, cu care însemna absențele și începu să le mănânce în răstimpuri. La sunetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
contaminați de ciumă. În orașele cu hecatombe de cadavre, moartea obosită, dominând din înălțimea stârvurilor împuțite, va rânji, trecând prin coasă caravanele de șobolani înspăimântați de uraganul bombelor aruncate din înalt, ca să rămână mărturiile de asasinat ale omului în patru labe. Omul vertical se va naște după mine și va trăi mii de ani, chiar dacă va fi ucis de pietrele nebunilor. - Cer cuvântul! interveni atunci avortonul de pe tribuna improvizată din piatra ce se formase în bășica fierii mele și fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Fiindcă din clipa aceea, am dezgropat-o din lavină cu actul cutezător și firesc al bărbăției. Ca o vacă tiroleză, răsturnată cu fața în sus, Matilda bătea aerul cu mâinile și cu picioarele, ca pentru a se ridica în patru labe. Plecai înstrăinat, fără să-i dau bună ziua. Cu sângele primenit, cu trupul ușor ca fulgul, mă depărtai legănat de una dintre cele mai sublime melodii ale sufletului, cu game în efluvii divine, abia perceptibile în alunecarea lor prin ființa mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
spinarea de pieptul omului cu capul de cauciuc, pe care l-am acoperit pe de-a-ntregul. Cu toate că fălcile mele nu sunt umflate și ochii nu-mi sunt bulbucați ca cei ai manechinului, care primește câte două palme pentru fiecare gologan, laba unei calfe de cizmar repezită cu sete, mă dărâmase, trântindu-mă cu tâmpla de scândură. Cred că cizmarul a făcut-o dinadins. S-a constatat însă apoi că omul avea un bilet valabil pentru două palme. Așa că, laba de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
fiecare gologan, laba unei calfe de cizmar repezită cu sete, mă dărâmase, trântindu-mă cu tâmpla de scândură. Cred că cizmarul a făcut-o dinadins. S-a constatat însă apoi că omul avea un bilet valabil pentru două palme. Așa că, laba de a doua a repezit-o în manechinul descoperit odată cu prăbușirea mea. Omul de cauciuc a primit-o pe buca obrazului umflat, fără să clipească, în vreme ce un arbitru improvizat număra până la zece, aplecat peste trupul meu. Hohotele grămezii pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
în trap, să stingă singurul și cel din urmă bec îngălbenit de beznă. După el trecu și Moartea, duhnindu-mi în obraji absurditatea existenței și inevitabila catastrofă a grabnicului meu deces în cloaca asta în mijlocul căreia mă învârtesc în patru labe, adulmecând esența mamiferelor. Omul cu ciocul de aramă mă însoțea prin întuneric. Prevăzător și inteligent, el susținea existența fluidului spiritual, vorbindu-mi despre masturbația sufletească, de care încercase să mă vindece în atâtea rânduri. Alunecarăm în ulicioara neagră ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
după declupare. - Latră! Am răcnit către femeia cu carnea dulce tolănită pe covor, în timp ce-mi prindeam bretelele de pantaloni. Înspăimântată de punctele de plumb scăpărător din ochii mei deschiși peste măsură, dânsa făcu: „Ham! Ham!” ocolind în patru labe, încăperea. Becul sângeriu se stinse de la sine și lumina vânătă și spălăcită a zorilor năvăli în odaie. Un liliac enorm cu aripile întinse intră ca o săgeată, se izbi cu un pocnet surd de peretele cenușiu și căzu pe dușumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
împreunate ca pentru o săritură de pe o stâncă fictivă în valurile mării. Ținea însă capul prea țeapăn pe trupul diform, ca și cum ar poza în fața unui fotograf. - Da, mi-aduc aminte, replicai îngândurat. Avea bătături, două bătături, la degetele mici ale labelor și ceasornic cu brățară la încheietura mâinii., Purta părul frizat cu fierul, completă tânărul care continuă: - A doua oară ne-am întâlnit la barul „Barbarina”. Era târziu, după miezul nopții, când ai intrat în speluncă. „Domnule pianist! Nu cumva ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
un copil, pe lângă cel cu care venise. Dacă în scurta întârziere ce o fac pe drumul singuratic al existenței, îi voi mai întâlni cândva și Robert mă va cerceta cu ochii lui de altă dată, așa cum umblu azi în patru labe, îmi voi lipi buzele de pulberea sandalelor ei, iar pentru dânsul voi risipi o mână de mei păsăresc. - Cum, pleci și nu știi unde? se răsti medicul, măsurându-mă bănuitor. Du-te la munte, dar nu la o înălțime prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ar fi fost scaunul pe care mă așezam la aceeași masă cu tine. - Dacă nu m-ai fi excitat cu poveștile tale, nu m-ai fi avut a doua zi, spuse a treia, mare cât o balenă, coborând în patru labe, în cămașă și pantalonași albi din madepolon. - De mine ți-ai bătut joc în grădina publică, la zece pași de paznic, pe pajiște, câinește, fără să-mi spui cine ești, unde stai și cum te chemă, zise a patra, îndârjită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mamei și a blândului bunic. Mă vor împinge în cuptorul unde urmează să intru pe burtă, pentru că atunci când tendoanele se vor scurta din pricina căldurii, va trebui să mă ridic. Vreau ca trupul să mi se așeze încă o dată în patru labe și capul meu, fără sprijin, răsucit brusc în jurul gâtului la o sută optzeci de grade, să mi se oprească, cu ochii plesniți, pironiți spre bolta cuptorului. Atunci mă voi opri iar o dată, până când întreaga clădărie a trupului se va prăbuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
un pumn de diamante și să le răstorni dintr-o palmă în cealaltă, când soarele scapără scântei în boabele de preț, vânturate cu îndemânare. Câteodată, scânteierea lor mă înșală, după cum adeseori, privighetoritul se confundă cu schelălăitul unui cățel, rămas cu labele retezate pe linia tramvaiului. E un punct negru în fațeta unui briliant, e o poznă a sufletului. ...Mereu frământat de asemenea nimicuri, în cartea despre suflet, sunt redus să zugrăvesc, în locul istoriei unei vieți frumoase, povestea adevărată a unei admirabile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ei, spuse Ignatius. Nu vezi câtă afecțiune îmi poartă? — Își iubește băiatu’, aprobă bătrânul. — Ce vrei să faci cu bietu’ meu copil? îl întrebă doamna Reilly pe polițist. Ignatius mângâie ușor părul vopsit roșcat al maică-sii cu una dintre labele lui uriașe. N-ai altă treabă decât să te agăți de niște bieți copii, cu puzderia asta de oameni de tot soiu’ care dă târcoale-n oraș. O aștepta și el pe maică-sa și ăștia-s gata să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
oameni de tot soiu’ care dă târcoale-n oraș. O aștepta și el pe maică-sa și ăștia-s gata să-l înhațe. — Acesta este în mod sigur un caz de adus în fața Uniunii Libertăților Civice, remarcă Ignatius, așezându-și laba pe umărul căzut al mamei sale. Va trebui să o contactăm pe Myrna Minkoff, fosta mea iubită. Ea cunoaște bine problema. — E comunismu’, îl întrerupse bătrânul. — Câți ani are? o întrebă polițistul pe doamna Reilly. — Am treizeci de ani, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
comnis’. Că az’ după-masă stam la Woolsworth ș-o față a ciordit o pungă de alune, iar aia de la casă s-a pus pă zbierat de parc-o ’nțepase. Tii! Și-uite acuș’, un d-ăl de păzește a pus laba pe mine ș-o mutră d-ăsta de pulițist m-a-nhățat și m-a cărat aci. N-are omu’ nici o șansă! Aăău! Buzele lui supseră adânc din țigară. N-au găsit urmă d-alune la mine, da’ pulițistul ăla to’ m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Iu’ taică-tu. Să cred oare ce-mi aud urechile? își întrebă Ignatius perna. — Ori faci așa, Ignatius, ori trebe să pun o ipotecă. Vrei să-ți pierzi acoperișu’ de deasupra capului? — Nu. Nu vei ipoteca această casă. Lovi cu laba lui uriașă salteaua. Tot sentimentul de securitate la care m-am străduit să ajung s-ar preface în pulbere. N-o să accept ca o persoană indiferentă să exercite vreun control asupra domiciliului meu. N-aș putea suporta! Numai la gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de ce petrece atâta timp în fabrică. Totuși, în ultima vreme, domnul Reilly devenise oarecum distant și inabordabil și domnului Gonzalez îi repugna gândul de a se certa cu el. Simțea că îi amorțesc picioarele când se gândea că una dintre labele acelea de urs ar putea să i se înfigă în păr și să-l târască poate, ca pe o carpetă, peste dușumeaua neregulată a biroului. Patru dintre muncitorii din fabrică îmbrățișaseră strâns cele două șunci de Smithfield care erau coapsele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
jăluiesc Chiar dacă ploaia vine Tot o să-mi fie bine Cu Isus alături de mine. — Stați! striga disperat Ignatius, privind cum ies și ultimii dintre cei care formau batalionul. Veniți imediat înapoi! Ușa se trânti, închizându-se Ignatius se lăsă în patru labe și se târî până la marginea mesei. Apoi începu să se sucească și după un răstimp în care se strădui să-și manevreze extremitățile, reuși să se așeze pe marginea mesei. Observând că picioarele i se legănau doar la vreo zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Ignatius. Cum îndrăznești să-mi vorbești atât de impertinent? — Matahală sonată și tâmpită ce ești! mârâi băiatul ceva mai tare, apoi se îndepărtă, târându-și picioarele și zgâriind trotuarul cu tocurile cizmelor. Cine mai vrea să mănânce ceva atins de labele tale de țicnit! — Cum îndrăznești să-mi debitezi tu mie asemenea obscenități? Puneți mâna pe el! strigă furios Ignatius, în timp ce George dispărea în mulțimea de pietoni. Nu se găsește nimeni cu destul bun-simț care să-l prindă pe delincventul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
a întâmplat, omule? Parcă ne-am înțeles să rămâi afară o oră întreagă. — Avem noroc amândoi că m-am întors și așa. Mă tem că iar au atacat. — Cine? — Bandele. Oricine ar fi ele. Privește-mi mâinile! Ignatius ridică două labe spre fața bătrânului. Tot sistemul meu nervos este pe punctul de a se revolta împotriva faptului că l-am expus la o asemenea traumă. Nu mă lua în seamă dacă voi cădea brusc într-o stare de șoc. — Ce naiba s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]