4,614 matches
-
aprinde nici un bec. Hassan aprinde tacticos un trabuc "Romeo și Julieta", iar eu îmi apropii ceșcuța de cafea. Priveam imensa grădină cu interes și comentez ca pentru mine. Geamurile astea imense îmi dau o senzație de insecuritate, spun neutru. Cîțiva lilieci foarte harnici îmi captează atenția pentru cîteva clipe și n-am prins niște propoziții spuse de Hassan. Noi am separat etajul cu un grilaj pe care îl încuiem pe timp de noapte. Un negru foarte stilat ne aduce "digestivul", un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cu scheciurile și cu planurile fixe. Televiziunea a imitat cinematograful. Astfel, primele vagoane de cale ferată semănau cu diligențele, primele automobile, cu faetoanele fără cai, și avionul lui Clément Ader din 1890, cu un autoturism cu aburi cu aripi de liliac. Primul model de telegraf electric al atelierelor Breguet semăna cu un telegraf aerian în miniatură, cu brațele articulate. Fiecare nouă generație o imită pe cea dinainte, mai puțin din refuzul de a evolua decît din pornirea instinctivă a noului-născut de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
Havana Club". La 1830 vine în Cuba, Don Facundo Bacardi Masso (1814-1886), născut în Cataluña, la Sitges, creatorul, la 4 februarie 1862, a firmei care-i poartă numele și respectiv a vestitei mărci de rom "Bacardi", având ca emblemă un liliac! Stabilit în Santiago de Cuba a cumpărat o mică distilărie, amenajată într-o șură, care, printre altele, adăpostea și o colonie de lilieci, aceștia devenind, la sugestia soției Amalia, emblema firmei! Don Facundo a inovat în multe aspecte fabricarea romului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
firmei care-i poartă numele și respectiv a vestitei mărci de rom "Bacardi", având ca emblemă un liliac! Stabilit în Santiago de Cuba a cumpărat o mică distilărie, amenajată într-o șură, care, printre altele, adăpostea și o colonie de lilieci, aceștia devenind, la sugestia soției Amalia, emblema firmei! Don Facundo a inovat în multe aspecte fabricarea romului, printre acestea figurând utilizarea unor fermenți speciali, filtrarea prin cărbune vegetal, firma Bacardi devenind, din 1888, "furnizor al Casei Regale" și produsul său
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
ieslea ademenitoare, tăcea chitic, văzându-și liniștită de treabă, absentă la frământarea de care era cuprinsă familia Aciocîrlănoaiei. Nu mai era nimic de spus. Moșul și-a luat lampa fumegândă și, fâlfâind din poalele halatului ca niște largi aripi de liliac uriaș, s-a retras în cămăruța lui, în timp ce tata, afară, îi turna din căldare apă cu cana mamei pe bustul gol, străduindu-se să îndepărteze, pe cât posibil, urmele unui duș surpriză. Părinții noștri au ajuns repede și unanim la aceeași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
și părerea lui Lazarus: îndestulat cu atâtea merite, cum să fi fost ocolit Truman chiar de toate defectele?! 12 TC "12" \l 1 Venise luna mai a anului 1956, orășelul nostru, Serenite, se transformase într-un regat al miresmelor. Înflorise liliacul, apoi au urmat salcâmii și imediat după ei, la începutul lunii iunie, au dat în floare teii, care împrăștiau un miros îmbătător, mai ales spre seară, când adia vântul: atunci aroma trecea pe străzile orașului în valuri compacte ca o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nuanțate de tonuri de culoare, sonorități și arome pe care, în ultimii ani, cred că începem să le uităm. În copilărie voiam să inventez un aparat de fotografiat trecutul; cu astfel de fotografii aș putea să răsfoiesc astăzi imagini delicate, liliacul încovoiat sub greutatea florilor, lalelele și crinii la timpul lor, personajele cu pardessus care au devenit inutile. Au devenit inutile, prin demodare, și comportamentele legate de o primăvară normală. Vara aceasta, brutală, generează și moravuri, speciale, începând cu indiscrețiile vestimentare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
toamna, limpezite iarna, când mesele se adunau în încăperile solide ale crâșmei, podite cu bârne groase de stejar și încheiate, în tavan, cu alte bârne, afumate. Pomenește și Caragiale de "Zece mese". Nu mai este nimic acum, nici crâșma, nici liliacul din curtea cu alei prunduite și boscheți de tuia și nici hârdaiele cu oleandri. Însă, într-un ziar de pe vremea aceea, se poate citi o reclamă de publicitate care înștiințează onor clientela că localul a fost restaurat. Un desen figurează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
-se demolarea ei, ori de câte ori de trei ori a fost distrusă, a doua zi a fost găsită în aceeași stare ca înainte de a fi distrusă. Că în noaptea de Înviere, când bat clopotele bisericii din cartier, Casa roșie se umple de lilieci și alte făpturi de noapte, care țipă și fac tărăboi, într-o sărbătoare a lor. Se mai spune că, uneori, la fereastră, se vede o hârcă, un craniu, din orbitele căruia iese o lumină verde. Când treci pe lângă Casa din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
tuberculos și foarte îndrăgostit de o eroină blondă, era tipic pentru stilul de viață dintre cele două războaie. Ion își descoperă într-o noapte iubita cuibărită la pieptul unui domn prosper, un deputat, într-un local, adăpostit de tufe de liliac alb. Ion, care bineînțeles nu avea nici un ban în buzunar, a intrat pe aleea de prundiș care despărțea rândurile de mese ascunse de liliac, pentru a se face văzut. Autorul descria foarte "medical" reacția personajului, căruia "i s-a uscat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
iubita cuibărită la pieptul unui domn prosper, un deputat, într-un local, adăpostit de tufe de liliac alb. Ion, care bineînțeles nu avea nici un ban în buzunar, a intrat pe aleea de prundiș care despărțea rândurile de mese ascunse de liliac, pentru a se face văzut. Autorul descria foarte "medical" reacția personajului, căruia "i s-a uscat gura și a fost cuprins de greață". Femeia l-a văzut pe tânăr, rămânând "siderată, cu pupilele dilatate de mânie" (aici este remarcabilă experiența
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
adevăr, amanta infidelă reacționează de obicei prin mânie, transferând responsabilitatea pe seama amantului care devine, pe moment, respingător, oribil). Copleșit de scârbă, de o scârbă de sine însuși, Ion, "pierzându-și mințile", lăsând în urmă mirosul de grătar și mireasma de liliac, a rătăcit în neștire până spre dimineață. A ajuns acasă în zori. "Se uita parcă uimit la gardul vopsit în verde. Deschise portița care scârțâi, trist." Ajuns în casă, tânărul bău cu sete apă sălcie dintr-o cană de pe lavoar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
produs, încât pare un imn; de aceea se mai cheamă "Imnul tineretului democrat". Are însă defectul de a precipita vulgaritatea și forțele oculte, latente. Pentru a preîntâmpina această complicație, se poate utiliza băutura denumită, în limbaj diplomatic, "Spiritul Genevei" (colonie "Liliac alb" 50 g, Loțiune împotriva transpirației picioarelor 50 g, Bere Jiguliovskaia 200 g, lac industrial 200g). Beția, se știe, este de mai multe feluri; cea mai rafinată poate fi produsă de "Lacrima comsomolistei" (Lavandă 15 g, verbină 15 g, apă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
minute ale operei părăsim o realitate și intrăm În alta. Intrăm În mister. Alte porți se deschid, cele ale judecății divine, mijlocite de acțiunea Guvernatorului. În deznodământul piesei-miracol-medieval pe care o regizam, Pizzaro apărea Îmbrăcat cu aripi negre uriașe de liliac. Diavolul, reprezentat ca În picturile naive, era expus. Atâta le-a trebuit celor care până atunci abia au putut răbda, frustrați de Îndrăzneala interpretării. Râsete și comentarii au bruiat câteva acorduri, atât de maiestuos și sensibil dirijate de Sir Colin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
fi considerat „tras de păr“. Poate cei care nu au acceptat viziunea mea au avut dreptate. Un an mai târziu, când s-a reluat la Londra Fidelio, am decis să elimin imaginile finale cu heruvimi și mai ales aripile de liliac, care deranjaseră pe mulți. Finalul În noua versiune era mult mai simplu, nu s-a mai râs, dar piesa-miracol, fără alegoria medievală, a suferit, intrând Într-un realism plat. Deci, să fi fost Într-adevăr aceasta „calea“? Deși am pus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
adevăr aceasta „calea“? Deși am pus atunci la Îndoială justețea intuițiilor mele, Fidelio rămâne un insucces pe care Îl iubesc Încă și azi. Iar de câte ori ascult finalul operei, În imaginație continuă să mi se arate heruvimii În lupta cu diabolicul liliac... Luciile mele Lucia de Lamermoor a fost un adevărat „scandal“, comparată de unii cu „bătălia pentru Hernani“. Mă refer la Lucia pariziană. Dar mai Întâi a fost o altă Lucie, cea de la Chicago, cu totul altfel. Bill Dudley, un decorator
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
diția lor inițială. De aceea, stau și răsfoiesc acum aceste liste de sub scripție: una, de 73 de lei, a funcționarilor serviciului tehnic Botoșani; alta, de 10 lei, a funcționarilor penitenciarului din Constanța („Veselă pușcărie, dom’le!“, spune un personaj din Liliacul); alta, de 20 de lei, a profesorilor liceului din Pitești și mulți alți sub scriitori de 2, 3 și 5 lei, cu nume unele mai amintind ceva ure chilor noastre de azi, altele nici atât; unul din Paris, altul din Londra
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
planta o floare. Umblând prin cimitir cu ea de mână o duse exact la locul cu pământul galben, unde își îngropase odrasla. - Uite, aici e locul tău! Acum când îl privea era exact locul visat cu pământ galben, cu un liliac la capătul mormântului, iar alături de cruce, la celălalt capăt un pom fructifer. La această amintire nu putu să se abțină și zâmbi fără să vrea. Acest vis era acum o realitate, amintindu-și că Dumnezeu este cu noi peste tot
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
prea întuneric săși mai ia zborul sau să ciripească. Trecură la planul lor inițial să nu-i apuce și mai mult noaptea pe drumuri. Nicole părea că împarte Universul în două lumi diferite: cerul îi părea acoperit în flori de liliac iar pământul în crini albi cu mirosul unui parfum de calitate și cu gustul perfect al unei ciocolate preferate. Câte lacrimi se scuturaseră din ochii ei verzi până când mugurii tainici de dorințe încolțiseră și se împliniseră într-un triumf vesel
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
au scurs... Și eu... eu n-o pot uita. Îți amintești, unchiule? Unchiul, furat și el de amintiri, cu amar: Constantinopolul e în noi ca amintirea unui mort drag. Trăiește în noi... Era o noapte de mai... În anul acela, liliacul înflorise nebun... Îți amintești, unchiule, tufele acelea de liliac alb de lângă poarta palatului Blacherne? Mi-am cufundat obrajii în buchetele albe, îmbătată de parfumul lor suav și... și l-am blestemat pe Dumnezeu, întrebându-l cum îngăduie mârșăvia asta, atâta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Îți amintești, unchiule? Unchiul, furat și el de amintiri, cu amar: Constantinopolul e în noi ca amintirea unui mort drag. Trăiește în noi... Era o noapte de mai... În anul acela, liliacul înflorise nebun... Îți amintești, unchiule, tufele acelea de liliac alb de lângă poarta palatului Blacherne? Mi-am cufundat obrajii în buchetele albe, îmbătată de parfumul lor suav și... și l-am blestemat pe Dumnezeu, întrebându-l cum îngăduie mârșăvia asta, atâta frumusețe, alături de atâta moarte?! Eram o adolescentă romantică... Visam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zare se vedeau Înălțimile munților de dincolo de Rin și ceva mai aproape alte coline mai dulci, cu contururi mai precise, Închipuind un uriaș jilț, pentru cine știe ce făptură de basm. Iar jos, sub zidul Înalt al castelului, Adelheid văzu grădina cu liliac Înflorit, straturile cu flori multicolore și havuzul de marmură În care susura o apă albăstrie. Fără să stea prea mult pe gânduri, Adelheid coborî scările În spirală pe care urcase În tovărășia doicei, căutând o portiță spre grădină. Auzi În urma
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și trei sarmale făcute gospodărește. Hangiul Costache Luca și Coana Tinca au fost contemporanii multor personalități ale vremii. Se știe că în lungile lor drumeții Eminescu și Creangă nimereau adeseori și aici. Pe timp de vară aveau masa lor, între liliecii din grădină. Costache Luca povestea că Eminescu scrisese pe scândura unei mese versurile unui cântec lăutăresc și semnase alături, dar ploile și vremea au șters totul. Când hangiul urca cu greu treptele pivniței, tăbârcind oalele pline cu vin, Eminescu, râzând
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
fiecare în parte reprezentând o emblemă și o istorie, monumentele de artă și cultură, oamenii înșiși, destine legate prin toate firele vizibile și invizibile. Ochii orașului ne privesc parcă din somnul trecutului îndepărtat, ceva misterios se degajă din piatra, ulița, liliacul, teiul, iasomia sau din construcția pe care o privim. Există totdeauna o distanță între ce a fost și ce este, între istorie și prezent. Viitorul va mări sau va micșora diferențele. Rafinat și subtil, distinct și religios, uneori sărac și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
pe absurditatea că ieșeanul nu ar fi evoluat în adaptare, în ritm, în modernizare, în a ține pasul cu vremea, dar unde-i sufletul lui visător și gânditor? În casele înconjurate de nuci mari, tei înfloriți, castani bătrâni, tufe de liliac și iasomie, de amintiri și de sunetul clopotelor ce învăluiau înserarea după vecernii, ieșenii aveau timp de lecturi, de muzică, instruire și taifas. Aveau timp de o plimbare pe Copou până sus la Casa Sadoveanu, neocolind teiul lui Eminescu, aveau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]