3,144 matches
-
21 septembrie Într-un Iași rămas anacronic, adică nătîng-nostalgic, vizualismul în mai toate segmentele lui de forță are un statut suprapus, modern suprapus. Și asta datorită infuziei de tinerețe, asumată iată, spectaculos și benefic chiar de vechile gărzi ale dulcelui lirism local, provocîndu-le acestora insolite emulații. Sala care cu minime sincope (rațiuni comerciale!) își menține rolul de creuzet al artei ieșene actuale rămîne Cupola, cu dinamica ei incitantă, într-o continuă alternanță stilistică. De recunoscut Uniunii Artiștilor Plastici rolul de manager
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cu vad norocos reușește, înainte de toate, să nu plictisească, sarabanda încă anonimilor sau deja consacraților e într-un neîntrerupt ritm atractiv pentru ieșenii care trec în sus și-n jos. Ambitus stilistic. Rezolvări ingenioase în linia (și parodică) deja pomenitului lirism local, sesizabile în chiar schemele compoziționale ale debutanților, soluții menite, programatic, să șocheze în felul insurgenților moderni de început de secol XX, alternanța imprevizibilă a materialelor și dimensiunilor, replici ritoase (nu ferite de stridențe) la molcomele solfegii ale "clasicilor în
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
executate acum treizeci (!) de ani și care marchează, exact, momentul în care fresca nord moldovenească întîlnită atunci prima oară într-o mirifică fugă de mașină avea să-mi decidă viitorul și decisivu-mi stil. Unul de o cutezanță provocatoare în cadrul tradiționalului lirism local. (Dominat atunci de cei cîțiva maeștri de notorietate, pe care, cu sinceritate, îi veneram, îi venerez încă.) Ei bine, de la aceste două pînze ale începutului la cele care umplu acum expoziția distanța pare enormă. Pare, doar. Pentru că ochiul atent
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
o piesă care o să placă, colorată, plastică, cu multe dimensiuni și profumzime... RADU ANTON ROMAN, scriitor, ... o piesă foarte bună, cu elemente de fantastic și umor... Regulamentul de bloc Actor, poet, dramaturg, absolvent al facultății de filosof ie, înzestrat cu lirism și sarcasm, tandru și ironic, gentilom și boem, cabotin și grav, dînd impresia de egoism și indiferență exact atunci cînd este mai generos și solidar, visînd mereu la propria-i autenticitate, Constantin Popa nu și-a publicat decît versurile care
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
dori drumul de la mistificare spre autenticitate, de la umilință spre demnitate, de la a fi oricum spre a fi tu însuți. Constantin Popa Mașina de vînt Referințe critice Măștile absurdului După o "uvertură" în tonuri prețios-poematice (per parcurs mai pîlpîie inflexiuni de lirism oarecum artificios), sugerînd un eteric ceremonial al iubirii, în piesa " Mașina de vînt" sîntem conduși, printr-o suită de replici zvîcnite, surescitate în intimitatea unei căsnicii intrate, ireversibil, în derivă. Umbre grele atîrnă prin toate ungherele, platitudinea se întinde ca
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
îi află locul în antologiile ce se vor consacra, la noi, umorului, catrenului și autorilor de duh); G. Călinescu însuși rezerva „epigramistului” un paragraf în Istoria literaturii... Poetul pragului de veac, vetust, dispare, repede uitat, în schimb, în valul marelui lirism adus de anii interbelici. În Zale roșii (1919), grupase versuri așa-zis „eroice”; o ultimă plachetă, anodină, Aripi albe (1932), pretinde să exprime, în serbede pastișe, trăiri subtile și extaze mistice. Sub nume propriu ori sub varii, fanteziste semnături-inițiale, prescurtări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286772_a_288101]
-
N. Steinhardt - etapă al cărei rod direct a fost apariția cărții de convorbiri Primejdia mărturisirii (1993) - și că a devenit el însuși preot motivează deschiderea înspre fundamentele mistice ale imaginarului poetic. Dar terminologia și aluziile la mitosul biblic propun un lirism ce stimulează reflecția, iar nu scriitura profetică. Desfășurarea alegorică a versurilor, nutrită de parabole biblice, nu este o simplă transpunere plasticizată a unor episoade evanghelice, ci mai curând o asumare a spiritului acestora. Ușurința de a utiliza „materialul” biblic și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288820_a_290149]
-
curgerea lor, doar o anume stare interioară), în care sunt prezente câteva figuri mitologice (Ulise, Penelopa, dar și Meșterul Manole), precum și un sentiment de resemnare melancolică în fața trecerii timpului. Există, de asemenea, o tendință vizibilă către concentrarea poeziei și condensarea lirismului, tot în manieră blagiană: „În timp ce stăm aici,/ Ca niște copaci credincioși,/ Cineva/ Mână spre pântecul cald al pământului/ Caii albi ai luminii.// În urmă,/ Pădurile/ Și-au început exodul” (Credință). Treptat, poeta va evolua către o personalizare accentuată a discursului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286107_a_287436]
-
pentru studiul limbii române la universitate și că hartă pentru explorarea unei zone culturale mai puțin cunoscute, antologia urmărește să ilustreze dinamică experienței poetice a generației care are în Nicolae Labiș o figură emblematica: tensiunea între istorie și poezie, recuperarea lirismului dincolo de condiționările ideologice, regasirea tradiției. Intitulat La lotta contro l’inerzia, eseul care prefațează traducerile este o coerentă și pătrunzătoare introducere în problemele literaturii române contemporane: e definit rolul folclorului în spațiul cultural românesc, e amintit impactul politicii culturale a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286563_a_287892]
-
R., construite din sugestii fine, sunt fulgurante, inefabile și transpun armonios sensibilitatea și visarea. O viziune romantică se sprijină pe o recuzită adecvată: decoruri misterioase, tablouri luminate de vis și de lună, codri seculari, stânci etc. R. se distinge prin lirismul pur, printr-o trăire evanescentă, prin vagul melodios desfășurat în imagini de o sugestivitate delicată, fiind considerat de St. O. Iosif și D. Anghel un precursor al lor și al simbolismului românesc. SCRIERI: Novelă de castel, Cernăuți, 1894; Poezii postume
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289288_a_290617]
-
calitatea de consilier al ministrului Culturii și Cultelor. Debutează editorial cu Poeme provinciale, volum apărut în 1990. E prezentă în „Luceafărul”, „România literară”, „Vatra”, „Contemporanul - Ideea europeană”, „Literatorul”, „Viața românească” ș.a. T. scrie o poezie tipic optzecistă, în care indicatorul lirismului sare programatic de la exactitatea percepției la modelarea metatextuală a viziunii. Tematic vorbind, coloana vertebrală a discursului liric din Poeme provinciale, Un lucru peste puterile tale (1993) și Tata nu evoluează (2003) o constituie tentativa de a încapsula realul (mundan sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290292_a_291621]
-
conștiinței și, prin urmare, compensată printr-o exacerbare a sensibilității și a senzorialității. În consecință, temele cardinale sunt erosul și melancolia, iar modelele se află în erotica postumelor lui Lucian Blaga și în baladescul lui Radu Stanca, toate acestea plasând lirismul lui V. sub zodia unui romantism trecut prin filtrul reflexivității ori chiar al autoironiei. Sub aspect retoric, poemele cunosc două tipuri de construcție. Primul urmează clasica structură elegiacă, în care prezentul dezagregat e pus în oglinda unui trecut real sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290400_a_291729]
-
țării”. Din 1994 este, succesiv, redactor, redactor-șef adjunct și redactor-șef la revista „Basarabia”. În versurile din volumele Timpul probabil (1983) și Ghid pentru cometa Halley (1987), P. se definește ca un poet din categoria ironiștilor sentimentali, care întrețin lirismul într-o zonă elegiacă, dar și într-un registru dramatic. În postura ciudată de „ghid al cometei Halley” , el se vrea un tânăr Orfeu, care să restabilească legăturile rupte între om, natură și lucruri sub semnul cântecului identificat cu existența
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288913_a_290242]
-
forță și autenticitate pentru a sparge acest tipar, izvorând dintr-o emoție modernist-expresionistă. Există și poezii de atmosferă, descriptiv-intimiste, care mizează pe sugestie și care își deconspiră cheia alegorică spre final; nu lipsesc nici ironia, conștiința livrescă sau oralitatea discursivă. Lirismul de factură alegorică, în cheia unei drame individuale și naționale (Careu) sau păstrând o trakliană ambiguitate simbolică (Praful și pulberea), ajunge până la simplitatea și ingenuitatea trucată, postmodernă a unor poeme precum Căci spune chinezoaica: „Nu mai desena omuleți,/ oricât de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288913_a_290242]
-
poetica și personalitatea lui Eminescu (1979). Eseul urmărește evoluția Poetului - căutător al Ființei, de la narcisism la hyperionism, descrierea personalității lui Eminescu fiind întreprinsă, în ansamblul coordonatelor ei, prin raportare la secolul al XX-lea și la gândirea filosofică modernă. Examinând lirismul eminescian, cu imaginile, simbolurile și miturile lui arhetipale, criticul a reușit să reconstituie și să tălmăcească întregul cosmos poetic al clasicului nostru. În viziunea exegetului, Narcis și Hyperion simbolizează marile extreme ale vieții, între care Poetul se zbate în odiseea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286228_a_287557]
-
din care se reține Acteon, unde mitologicul vânător este transformat de zeița Artemis, surprinsă goală la scăldat, într-un cerb ce aleargă peste poieni de timp: „Tristele m-alungă spre departe/ și rup din carnea mea cu dinți de moarte”. Lirismul discret se regăsește și în elogiul cetății, prezent încă în Voievod de stea. De pildă, Șarpele mut are în centru un ceremonial folcloric, un descântec în manieră argheziană, iar în Poem de țară și în Poem cu domnițe se simte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290548_a_291877]
-
aceleiași reviste, devenită, din 1954, ca urmare a propunerii membrilor redacției, „Steaua”, funcție pe care o va deține până în 1959. Ca responsabil al revistei, militează, atât în articole teoretice, cât și în selecția scriitorilor români și străini publicați, pentru legitimarea lirismului, într-o perioadă dominată, în literatura noastră, de clișeele tematice și ideologice ale realismului socialist. Trebuie menționată, în același sens, cuvântarea lui B. la primul Congres al Scriitorilor din România (1956), în care autorul își amendează și chiar reneagă propria
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
figurile lui Ștefan cel Mare, Gheorghe Doja, Horea, Cloșca și Crișan, Bălcescu și Avram Iancu. Scrisul lui B. continuă cu variațiuni pe aceleași teme până în 1957, când, odată cu apariția volumului Dincolo de iarnă, rezultat al revizuirii radicale a viziunii autorului față de lirism, se observă o adevărată metamorfoză: pastelurile sale, deși mai păstrează urme ale vechii atitudini, aduc în lumină un lirism de tip confesiv, ale cărui note dominante sunt melancolia și visarea: „Frunze metalice cad,/ Oglinda apei e spartă -/ Frunze metalice cad
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
cu variațiuni pe aceleași teme până în 1957, când, odată cu apariția volumului Dincolo de iarnă, rezultat al revizuirii radicale a viziunii autorului față de lirism, se observă o adevărată metamorfoză: pastelurile sale, deși mai păstrează urme ale vechii atitudini, aduc în lumină un lirism de tip confesiv, ale cărui note dominante sunt melancolia și visarea: „Frunze metalice cad,/ Oglinda apei e spartă -/ Frunze metalice cad,/ Le-nvăluie apa, le poartă./ Dragostea ta m-a strigat?/ Vântul îmi bate în poartă.” Cu Fluxul memoriei (1957), Imn
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
e spartă -/ Frunze metalice cad,/ Le-nvăluie apa, le poartă./ Dragostea ta m-a strigat?/ Vântul îmi bate în poartă.” Cu Fluxul memoriei (1957), Imn către zorii de zi (1962) și Fiul risipitor (1964), poezia baconskyană se situează definitiv în zona lirismului autentic, purtător al principalelor calități care l-au impus pe autor în conștiința literară a epocii. Poetul devine un „estet al melancoliei” (Eugen Simion), un cântăreț al peisajelor toamnei, al luminii care se stinge în amurg și al „somnului crizantemelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
ireversibile a timpului, profunda tristețe ce însoțește schimbarea anotimpurilor structurează întreaga gamă de tonuri a poemelor, care cunosc o gradație ascendentă a sentimentului, de la emoția banală ce însoțește imaginea „copiilor care cresc” (Vântul) până la viziunea cu accente tragice, amintind de lirismul blagian, din Divagație nocturnă: „Se apropie de mine tristețea-ncet/ Cum vine-n codri ploaia de noiembrie;/ Nici dragostea, nici noaptea nu-mi alină/ Această umbră tragică a timpului/ Și simt că undeva e-o rană,/ E-n mine-o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
bunăstare materială a Occidentului este echivalată cu amurgul culturii și spiritualității: „Ce impecabilă mașină e această civilizație. De ce oare desăvârșirea dă un presentiment al morții?” Ca teoretician al literaturii, alături de contribuția decisivă pe care și-a adus-o la reinstaurarea lirismului în poezia românească de după 1947 - cea mai spectaculoasă atitudine fiind dezicerea, în 1956, de propria sa creație proletcultistă -, B. este autorul unei Schițe de fenomenologie poetică, al cărei cel mai interesant capitol, intitulat Declinul metaforei, a stârnit vii dezbateri în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
și a Basarabilor (1938), urmat de Pâine, pământ și țărani (1943), reportaje în maniera lui Geo Bogza, însumând experiența sociologică a echipelor studențești inițiate de D. Gusti. Prima carte de poezie, Cântice țigănești, îi apare în 1941 și revelează un lirism singular prin rafinarea unei materii lirice umile și reabilitarea ingenios-stângace a cântecului de lume și a unui bogat limbaj argotic. Volumele următoare - Cântarea României (1951), Laude (1953), Declarația patetică (1960), Versul liber (1965), Tristele (1968) - marchează efortul poetului de a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
unei materii lirice umile și reabilitarea ingenios-stângace a cântecului de lume și a unui bogat limbaj argotic. Volumele următoare - Cântarea României (1951), Laude (1953), Declarația patetică (1960), Versul liber (1965), Tristele (1968) - marchează efortul poetului de a găsi formula unui lirism direct, dezbrăcat de artificii, solidar cu mutațiile social-istorice ale contemporaneității. Modelele existențiale și estetice rămân André Malraux și Federico García Lorca. P. e un contestatar al lui Tudor Arghezi, ale cărui operă și personalitate le-a atacat cu o vehemență
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
publicării „laudelor”, o asemenea reîntoarcere la poezia esențializată, în care ideea elogiului era servită de o tehnică extrem de ingenioasă, reprezenta în fond un mod de contestare a formulei epice în vogă. Poetul se numără printre cei dintâi care anunță resurecția lirismului, așa cum prin Declarația patetică anunțase trecerea la o poezie ca mod de acțiune, brechtian, ca o dezicere de lirism. Acestea sunt extremele între care se desfășoară aventura lirică, doar în aparență contradictorie, a unuia dintre cei mai valoroși poeți români
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]