547,468 matches
-
România anilor '80. Critica literară a primit cu mult entuziasm acest tip de roman, novator pentru epoca respectivă (Ovid. S. Crohmălniceanu este, dacă nu mă înșală memoria, autorul exclamației "Avem un Chandler!"), ceea ce l-a determinat pe autor să se ia tot mai în serios. Și după schimbarea de regim din decembrie 1989 George Arion a continuat să scoată pe bandă rulantă romane polițiste (formula cvasi-parodică a rămas neschimbată), fiind considerat în prezent unul dintre maeștrii români ai genului. Necuratul din
Înapoi la parodie! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12022_a_13347]
-
naturalețe (el nu folosește limbajul "curat" al personajelor romanului tradițional, dar nici nu are dezinhibarea lexicală a prozatorilor de ultimă generație), stilul său este unul ludic-crispat care sfîrșește prin a obosi și a enerva cititorul. Voi da un singur exemplu, luat la întîmplare, dar edificator pentru tonul întregii cărți: "Îmbărbătat de acest dialog purtat în gînd, scanez împrejurimile. Muște supraponderale bîzîie și zboară după un algoritm doar de ele știut; să nu uit să-i semnalez locația tolomacului cu pliciu'. O
Înapoi la parodie! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12022_a_13347]
-
România Actualități au fost difuzate știri dictate de Adrian Păunescu, despre omul politic Păunescu. Președintele SRR, Șeuleanu, susține că habar n-a avut despre acest amănunt. Îl dezaprobă cu tărie. Nu sînt foarte convins de sinceritatea acestei dezaprobări, dar o iau de bună. Dragoș Șeuleanu n-a știut, să zicem, cum se fac știrile despre Adrian Păunescu la radioul pe care îl conduce. E asta o scuză? După părerea mea, cu această precizare dl Șeuleanu se acuză singur. Să recunoști ca
Ce nu știe Șeuleanu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12060_a_13385]
-
pe care Constantin Călin o stăpânește cel mai bine și o exploatează cel mai mult este contextualizarea. La sfârșitul secolului al XIX-lea, poeții "constituiau o minoritate exotică și misterioasă care contraria" (p. 11), cu atât mai evident cu cât luăm în seamă un târg de provincie cum e Bacăul. Numărul poeților crește simțitor în Regat în intervalul 1899-1916, adică de la debutul lui Bacovia în revistă până la debutul în volum, depășind 300, după cum ne încredințează istoricul literar (p. 15), bazat pe
Un expert în Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12027_a_13352]
-
din nou specialistul - "în poezie, înainte de Bacovia, l-a întrebuințat, din câte știu, doar Ioan Budai-Deleanu" (p. 390). Istoria aurorei în poezia română până la Bacovia nu e nici ea mai puțin interesantă (p. 403). Sunt sigur că oricui i-ar lua o groază de timp să răspundă la întrebarea " Cine a introdus cuvântul âpantofi> în literatura românească?" (p. 409), întrebare justificată de prezența lui la Bacovia. Constantin Călin are un răspuns doct: în poezie, Iancu Văcărescu și Gh. Asachi, iar în
Un expert în Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12027_a_13352]
-
cu granițele ferecate din vremea lui Nicolae Ceaușescu este cel mai la îndemînă), apoi statutul său de minoritar îl făcea să ducă, în raport cu majoritatea populației, o existență insulară. Din păcate, nici după stabilirea în țara de adopție lucrurile nu au luat o altă turnură. Bariere de limbă (de accent), economice, de standard social au făcut ca șansele sale de socializare să rămînă mai degrabă utopice. Superba traducere a lui Alexandru Al. Șahighian conferă versiunii românești a acestei cărți poezie și precizie
Întîlnire cu alteritatea by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12043_a_13368]
-
pe "insolitări". Privit în sine, fără adăugata ramă, ceea ce este, totuși, mai profitabil, rămîne o bună alternativă la istoriile riguroase și seci, scrise într-un limbaj voit cam "ezoteric". Dintr-o dată umanizați, soldații romani vorbesc precum recruții în permisie, își iau libertatea de-a mai nesocoti din ordinele pe care le găsesc inutile și sînt, de obicei, spre defăimarea gloriosului imperiu, de-o lene incredibilă! Gaius Iulius Caesar e doar un copil de școală, prieten și coleg cu Quintus, fratele mai
Istorie la două mîini by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12041_a_13366]
-
la îndemînă, spre "intimidarea" mătușii Aurelia, sora cea mare din familia Iuliilor, mai pleacă la scăldat în Tibru, conversînd cu verva obișnuită a elevilor scăpați de învățătură: " Gaius, vrei să mergem la Tibru? La Tibru? Tragem o baie. Pe urmă luăm o plăcintă. Fac eu cinste. Cunosc un cofetar sirian... Te lingi pe degete. ș...ț Nu e cam tîrziu de-o baie? Tîrziu nu e niciodată. Și cu volumina ce facem? Le lăsăm pe mal. Dacă vrei să le arunci
Istorie la două mîini by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12041_a_13366]
-
continuă în același stil degajat: "Stai așa, negrule, că nu-i gata. Ce bem, Gaius? Suc de mandarine. Nu este la noi. Cum nu este, măi negroidalule? La noi este: vin, fiertur amei la ghiaț, sirop smochin. Atît? Numai. Ce iei, Gaius? Că tu ești cu siropuri și sucuri. Hamei. Ai înnebunit? Te miroase mătuși-ta. Treci pe smochine. Să zicem. Dar tu? Eu? Vin, firește. Adică eu smochină leșinată și tu vin rece? N-am înțeles! Dacă mătușa mea nu
Istorie la două mîini by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12041_a_13366]
-
unchiul meu nu-i Marius, eu ce vină am? Acum ai înțeles, negropedule? Du-te, măi, că te mănînc pe tine dacă tot ești prăjit!" E limpede că nu autenticitatea este, în primul rînd, respectată, ci naturalețea care se poate lua, deseori, în zeflemea. Devine, astfel, de-a dreptul hilar, chiar dacă forțat, pe ici, pe colo, contrastul dintre "poza" în togă pe care o reține istoria și "montajul" cam eretic la care se poate, iată, gîndi, un "umanist" de azi. Prima
Istorie la două mîini by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12041_a_13366]
-
persoana a III-a. Când vorbește despre sine, o face cu deferență, oprindu-se la suprafața lucrurilor parcă pentru a nu se deranja. Portrete, considerații asupra moralității sau valorii literaturii prietenilor scriitori (ce dă cu o mână se asigură că ia cu cealaltă), evocări (lamentabile, apropo)... Memoria e strict supravegheată, funcționează igienic, nu ne vorbește despre Breban decât indirect. Nicolae Breban se simte bine numai în ficțiune, acolo unde controlul îi aparține total. Scriitorul mitoman nu e interesat de adevăr, deși
Breban. Nicolae Breban by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12042_a_13367]
-
cădere, preocupat doar să creeze, o fantoșă care nu există decât pe scena artei. Căci acesta este sensul vieții lui Nicolae Breban: Opera, Creația monumentală. Nu viața, ci "construcția magistrală a Vieții și a Ființei". De aceea opera lui Breban ia fața comunismului în aceste memorii în care umanismul creatorului ar fi trebuit să-i învingă pe fiecare pagină vanitatea. Abia acela ar fi fost semnul unui scriitor cu adevărat mare. Sensul vieții este cea mai slabă carte a lui Nicolae
Breban. Nicolae Breban by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12042_a_13367]
-
demisionării și după ce umpluseră lada de zestre a gimnasticii românești cu vreo două sute șaptezeci de medalii, dar și György Frunda spunând la emisiunea "%" de la Realitatea Tv: -"Foarte multe deservicii au adus României oamenii politici duplicitari..." 2) -"Dumneata ești mai aproape,/Ia-l de mânecă puțin", i-ar fi șoptit Topârceanu lui Robert Turcescu... Și, în fine, domnul președinte Traian Băsescu vizitând orașul de pe malurile Tamisei... Faptul ceva mai divers: Nedumerirea doamnei Mariana Bitang, din seara zilei de 31 ianuarie, la Jurnalul
Obeliscul realităților noastre by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12056_a_13381]
-
în ZIUA din 27 ianuarie un articol al lui Gabriel Andreescu despre Reprezentanții României peste hotare. La un moment dat, autorul preia o informație din Vorbind, o carte de convorbiri, apărută în 2004 la Editura Limes din Cluj, la care iau parte Gheorghe Grigurcu, Ovidiu Pecican și Laszlo Alexandru. Indică pînă și pagina de unde citează. Ai crede că scrupulul bibliografic este esențial pentru Gabriel Andreescu. M-am mirat un pic de atîta exactitate, într-un articol ocazional mai ales că citisem
Telefonul fără fir by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12052_a_13377]
-
nr. 10, pe lângă o dezbatere despre optzecism, declarațiile lui Ion Bogdan Lefter și ale lui Carmen Mușat referitoare la suspendarea apariției Observatorului cultural, o corecție aplicată lui Dan Puric devenit apărătorul lui Dinu Săraru, un interesant interviu cu Robert Turcescu luat de Ana-Maria Onisei: "Presa devine mai ușor de controlat în cazul în care câmpul ziariștilor e slab. Dacă jurnalistul român nu va avea conștiință, nu va învăța să spună nu, nu va invoca clauze de conștiință, nu va refuza să
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12038_a_13363]
-
numere, Liviu Antonesei scrie despre excelentul grafician Ion Barbu, iar Radu Andriescu începe un serial despre Noul val al poeziei ruse și poeții beat. Cităm din articolul lui George Onofrei intitulat Jurnalistul român între presiune și obediență, consonant cu interviul luat lui Robert Turcescu, dar aducând în discuție posibile cauze pentru deschiderea spre compromis a ziariștilor români: "LA 15 ani de la Revoluție, cu mici excepții, jurnalistul român nu pare să alerge după o moralitate sănătoasă, atâta vreme cât veniturile sale sunt atât de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12038_a_13363]
-
banilor îi primesc nu pe baza unui contract individual de muncă, ci în baza unui contract de drepturi de autor... Cine îl apără pe jurnalist? Doar societatea civilă, simțind că vremurile în care cenzura atotstăpânitoare nu sunt departe, le-a luat gazetarilor apărarea. Este vorba despre Agenția de Monitorizare a Presei sau APADOR-CH, în nici un caz Clubul Român de Presă, care are, mai degrabă, statutul unei asociații a patronilor de presă, nu a jurnaliștilor." l TRIBUNA nr. 57, ca de obicei
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12038_a_13363]
-
jurnaliștilor." l TRIBUNA nr. 57, ca de obicei, un număr consistent, cu multe cronici și eseuri interesante scrise de Carmen Vlad (De la timp, la temporalitate), Ovidiu Pecican ( Despre tribunul insomniac), Horia Lazăr (Eros, dizidentul), Rodica Marian ș.a., precum și un interviu luat de Claudiu Groza lui Mircea Ghițulescu prilej pentru criticul dramatic să dezaprobe cam pripit munca tinerilor: În ce îi privește pe tinerii regizori, și mă refer la cei sub treizeci de ani, dacă mai există, fie că nu au respirație
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12038_a_13363]
-
mișca. În ceea ce privește In vino veritas, obiecția mea ar fi inversul celei pe care o făcusem la adresa celui mai recent lungmetraj al lui Wong Kar Wai. Filmul în chestiune beneficiază din plin de coeziunea care-i lipsea celui hong-konghez, dar ingredientele, luate în parte, nu mai sunt fascinante, ci banale. Majoritatea criticilor de film afirmă la unison că In vino veritas e o "mică bijuterie". Nu pot subscrie la această opinie, tocmai pentru că o bijuterie presupune un oarecare grad de stilizare, iar
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]
-
regizorul și co-scenaristul Alexander Payne e la o distanță de ani-lumină de predecesorul său. Oricum, regia funcționează în acest film ca o cârjă pentru personaje și, posibil, pentru scenariu. Ce mă deranjează la acest lungmetraj e că, oricum l-ai lua, nu găsești nici o idee care să pulseze în el. Cei doi prieteni au un aer înduioșător prin gafele lor constante, prin - eventual - solitudinea lor, căci aici parcă fiecare se folosește de celălalt luând doar ce-i convine din personalitatea sa
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]
-
acest lungmetraj e că, oricum l-ai lua, nu găsești nici o idee care să pulseze în el. Cei doi prieteni au un aer înduioșător prin gafele lor constante, prin - eventual - solitudinea lor, căci aici parcă fiecare se folosește de celălalt luând doar ce-i convine din personalitatea sa. "Și ce dacă?", "De ce mi-ar păsa?" au fost întrebările care mi-au bântuit psihicul de-a lungul vizionării. Tot ce pot extrage ideatic din acest lungmetraj e un realism leneș, care spune
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]
-
care spune că nimic nu e nou sub soare și reușește să convingă spectatorul că acest truism e adevărat. Dacă mai era nevoie. Construcția scenariului e mult mai laborioasă, din punct de vedere structural, în Eu, Peter Sellers. Acest film ia în primire o idee mare și lată - "cel ce poate da viață atâtor personalități distincte nu are o personalitate" - dar o exploatează folosind o găselniță interesantă, chiar originală pentru un film biografic. Actorul principal (Geoffrey Rush) își abandonează din când
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]
-
n-au fost și "ditirambice"! N-am proclamat niciodată asemenea cărți ca fiind mari, excepționale, unice, extraordinare, cum se mai întîmplă chiar sub condeie dintre cele mai reputate, ci le-am supus unui stil descriptiv, din dorința profesională de-a lua din cînd în cînd pulsul fenomenului poetic la nivelul său de actuală manifestare medie. Spre a da un exemplu: chiar despre poetul comentat mai sus, Ștefan Aug. Doinaș s-a pronunțat cu o munificență pînă la care noi n-am
Obsesia materiei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12025_a_13350]
-
se regăsește cu greutate". Urmează, e drept, un set de contra-note. Dar oare sînt ele îndeajuns de convingătoare? Pot șterge ele eficient umilințele ca și infinite ale funciarei inadaptări? "Complexul de superioritate al celui care a citit toate cărțile, a luat note mari la toate examenele, știe foarte bine ceea ce știe, și-a înfundat adesea competitorii în discuții-cheie, cu replici neașteptate, a fost înțeles și plăcut de femei, și-a cîștigat prietenii temeinice - atîtea și atîtea motive operante ca pînă la
Barbu Cioculescu par lui meme by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12046_a_13371]
-
de același autor, pentru a vedea cum SF-ul e literatură bună și dificilă care face numere de magie cu teoria literară (la propriu). Tarkovsky nu e nici el adeptul filmului ca "entertainment". Dimpotrivă, cartea lui "Sculptând timpul" explică de ce ia el filmul în serios ca artă în care componenta morală acționează drastic. Își dorește ca spectatorii săi să "simtă filmul pe pielea lor" înainte de a-l înțelege, iar această "simțire" - vrea el - să fie o reacție la combinația de sunet
De cumpărat o dată și de vizionat de două by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12034_a_13359]