3,495 matches
-
iar țiganii și-au primit cei cinci urși, numai buni de dans, fiind că i-au adus niște păuni zdraveni. Și, de fapt, tot orașul a petrecut în tihnă pe străzi până ce Colonelul s-a îmbătat criță. Atunci și-a mânat sania în centru, chiar pe locul monumentului eroilor, i-a smuls hainele amantei lui și le-a ordonat soldaților să o îmbrace cu penele smulse de pe păuni. Iar între timp el a mușcat pe rând gâtlejurile tuturor celor trei sute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
înecat cu vreo două sute de ani în urmă, când s-a întâmplat acea „catastrofă naturală norocoasă, căreia întreaga stațiune îi datora existența“. După cum ți-am spus, s-au înecat în el o mie de miei, împreună cu Păstorul Necunoscut, care le mâna spre casă tocmai de Paști. „Doamne, o să-ți pară rău pentru asta, ai să vezi“ - o fi crezut el în timp ce se îneca, dar nici până azi nu s-a arătat vreun semn în această privință. Domnul era încântat de munca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Apoi, cineva mi-a spus odată “întinde mâna, copile“ și mi-a presărat toți dinții ăia în palmă, iar eu a trebuit să-i mănânc. Pentru că așa era moda atunci. Am primit în ajutor un bol de prune, care te mână și, după ce m-am golit, a trebuit să mă prezint în fața comandantului cu aurul de familie curat. — Văd că și dumneata ai o poveste. Numai asta. Eu sunt un caz ușor. Dar mi-e rușine că i-am înghițit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
la goană printre copacii putreziți. Dau fuga la mal. Pe malul lacului apar o mie de miei morți. Da, așa e bine. I-a alungat afară un mediocru timid. Când Engelhard m-a strigat, am tresărit. M-a surprins în timp ce mânam mieii. N-ai observat că a răsărit soarele? m-a întrebat el. — Am întârziat - i-am răspuns. Sigur c-a fost frumos. — Dumneata crezi că ai aflat acum ceva esențial. — Așadar ți-ai dat seama cum ai să începi? — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
s-ar fi adunat de atunci. Înghite în sec. Ca un copil înaintea palmei. Ca să nu mai vorbim de faptul că Magdika vă așteaptă și acum - am continuat eu. Ce-i drept, cu un singur cartuș, dar casierițele astea au mâna sigură. Amintiți-vă de frații dumneavoastră gemeni. Poc-poc-poc. Nici unul nu a trecut pe alături. Lacrimile lui promit. Au apărut de teamă. Nu îndrăznește nici să tresară, ca să nu i se rostogolească pe față. Cu toate că e plin de riduri, și-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
cine sunt? răspunse crăiasa cu regret în glasu-i iritat, văzând că bătrânul crai nu se comportă cu ea după rang. -N-am uitat, doar mi-am făcut datoria de gazdă, zise craiul, după care a început să fluiere de ziceai că mână oile la strungă. Și din tufișurile din spatele colibei, abia se mișca o iapă căreia i se puteau număra oasele de slabă ce era. În urma ei, zburdând și nechezând veneau șase mânji, din care unul alb ca neaua, dar slăbuț iar
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
îndemnul: -La luptă, Urieșii mei! -Uran! Uran! Uran! Izbândă Uran! Au strigat într-un glas luptătorii urieși. Au mai urmat doar câteva minute și primii barbari și-au găsit sfârșitul în țepușele montate pentru buna primire. Acei mai vicleni au mânat caii în așa fel că au scăpat de țepușe, înaintând mai departe victorioși. La cinci metri de gard, aria de paie îmbibată cu mult seu lichid a izbucnit în flăcări în momentul când primii călăreți barbari au călcat zona. Astfel
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
în acest canal n-au mai putut ieși la suprafață, au murit arși, sumara lor îmbrăcăminte de pe ei a luat foc, fiind îmbibată cu seu din primul canal. Unii au reușit să scape și din acest loc continuând să-și mâne caii în disperare spre locul mult dorit plin cu grâne și animale. Așa au ajuns la al treilea canal plin cu urină fierbinte. Din cauza usturimii pe care o producea urina, urlau animalic și din nou s-a produs busculadă. Urii
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
aici a fost să construiască o șosea. În rest, de o parte și de alta, munții își etalează, sfidător, stâncile goale, crăpate din pricina diferențelor de temperatură. La fel i-au văzut, cu siguranță, și cei care au înfruntat Valea Morții, mânați un delir fabulos... Cei răpuși de sete sau de deznădejde abandonau sau piereau. Trecerea prin Valea Morții reprezenta o probă selectivă. Nu ieșeau din ea decât cei mai puternici. Pe când azi, goana după aur cere alte calități... Ne abatem din
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
al cincilea loc: cei de la răsărit au tăiat un vițel, cei de la apus au cultivat grâu. nu este pentru tine să judeci cine este mai bun. nu este pentru tine decât să îți dorești o dragoste nouă, fără foame, fără mân care, despre care nu mai ai ce scrie. șase deasupra: îți umezești capul, asta poate atrage nenorociri, pericole, membre tăiate. brațul meu stâng e tăiat de cuvintele mele, din el țâșnesc cuvinte. zâmbet m-am amuzat copios, strângându-te în
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
diferite momente, mi se pare că m-ar durea în diferite feluri, sau uneori că nu m-ar durea deloc. Mai ales, aci, de departe. De aproape, putința de a mă duce s-o văd desfigurată, înspăimîntîndu-mă de mâna galbenă (mîna mai ales m-ar înspăi-mînta), văzând pe alții țipând, sau măcar văzând mormântul proaspăt, aducător de amintiri, înainte de a mă fi deprins cu ideea morții - aș începe și eu poate să țip, să plâng, să mă cred fără de consolare. Nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de Anul Nou mergeau prin castel, privind prin toate camerele. Admirau ușile glisante ilustrate de Kano Eitoku, se uitau cu ochii mari la rogojinile tatami cu chenarele lor de brocart coreean și priveau, minunându-se, pereții lustruiți și poleiți. Gărzile mânau mulțimea prin poarta grajdului unde, în mod neașteptat, drumul era barat de Nobunaga și de câțiva slujitori. Nu uitați contribuția! O sută de mon-i fiecare! striga Nobunaga. Lua banii cu mâinile lui și-i arunca peste umăr. În spatele lui se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
La un moment dat, mulți vasali superiori și chiar oameni de rând dispăruseră. I se spuse că profitaseră de momentul când ziua se-ngâna cu noaptea și fugiseră toți la castelele lor, împreună cu vasalii. — Taro? — Sunt aici, tată. Taro își mână calul spre silueta singuratică a părintelui său. Punând la un loc toți vasalii, samuraii de rând și pedeștrii, se adunau mai puțin de o mie de oameni. Erau însă multe palanchinuri și lecției lăcuite pentru soția seniorului și doamnele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pași alergând pe coridorul principal, spre intrare. Mitsuharu strigă un samurai, oprindu-l pe loc: — Cine pleacă? — Seniorul Mitsuhide. — Ce?! Da, stăpâne. S-a gătit cu o ținută ușoară pentru munte și îl însoțește numai Amano Genemon. Plănuiesc să-și mâne caii până la Hiyoshi. Sau, cel puțin așa a spus Seniorul Mitsuhide, în timp ce încălța sandalele de paie la ușă, adineaori. Mitsuharu nu lipsea niciodată de la rugăciunile de dimineață, în fața capelei castelului și la altarul familiei, dar, în ziua aceea, le neglijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nu vă pierdeți firea! Ariergarda să aștepte un moment în fața porții. Văzând toată confuzia, unul dintre comandanți încercă să facă și el ce putea pentru a organiza oamenii. Trăgând zăvorul porții mari, o deschise larg. În regulă! Treceți! răcni el, mânându-i înainte. Se dăduse ordin să năvălească în liniște, fără strigăte de luptă, cu steagurile coborâte și împiedicând până și caii să necheze. Dar, de cum se repeziră pe porți, dând năvală în oraș, trupele clanului Akechi se însuflețiseră deja până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
celor doi oameni și lucirile lăncilor se vedeau limpede în umbra copacilor, care se înălțau la cincizeci de metri mai în față. Deodată, în întuneric, izbucniră zgomote de bambuși călcați în picioare și mormăielile unui animal sălbatic. Tatewaki, care-și mâna calul înaintea lui Mitsuhide, privi, instinctiv, înapoi. Gardul din surcele al unei colibe cufundate în umbra desișului de bambus era mărginit de întuneric. La vreo douăzeci de metri mai în spate, silueta lui Mitsuhide se continua clar, stând pe loc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Imperial; după-amiaza, inspecta orașul, iar seara, se ocupa de chestiuni guvernamentale, trimitea răspunsuri la scrisori și primea oaspeți; la miezul nopții, revedea corespondența din provinciile îndepărtate; și, în zorii zilei, lua hotărâri privitoare la petițiile subordonaților. În fiecare zi, își mâna calul undeva, încă mestecând mâncarea de la ultima masă. Adeseori, avea un număr de destinații - conacul unui nobil de la curte, întâlniri, inspecții - și, recent, se îndreptase, în repetate rânduri, spre partea de miazănoapte a orașului Kyoto. Acolo, ordonase să se înceapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
că nu mai era nimic de făcut și se culcase resemnat amarnic. De fapt, nici n-ar fi trebuit să poată dormi: ce semănase, aceea culegea - favoritismele sale față de Genba ascunseseră otrava iubirii oarbe. Făcuse o gravă greșeală, lăsându-se mânat de emoții în a confunda legătura de sânge dintre unchi și nepot cu relațiile solemne ale comandantului cu subordonatul său. Acum, Katsuie înțelegea perfect. Tot Genba fusese și cauza revoltei fiului său vitreg, Katsutoyo, la Nagahama. Și auzise despre comportamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mea, ordonă Hideyoshi. Nu voi avea nevoie să-mi ducă nimeni calul de căpăstru, intru în castel singur. Nu informase dinainte pe nimeni ce intenții avea și vorbise, pe neașteptate, din șa. Neluând în seamă expresiile șocate ale generalilor, își mână imediat calul înainte, în buiestru, spre poarta principală a castelului. — Un moment! Stați doar un moment, ca să v-o pot lua înainte! Un samurai se grăbi poticnit după el, dar, când ajunsese abia la zece metri în fața lui Hideyoshi, purtând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
largi și modele mari. Întinse mâinile să-i fie legate și se urcă în căruță. În anul acela, avea robusta vârstă de treizeci de ani, fiind un bărbat peste măsură de chipeș, a cărui moarte o deplângeau cu toții. Căruța fu mânată pe străzile din Kyoto, apoi îndărăt, în Uji, unde fusese întinsă pe pământ o piele de animal. — Îți poți tăia singur pântecele, îi propuse lui Genba călăul. Îi fu oferită o sabie scurtă, dar Genemon se mulțumi doar să râdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în actualul impas și fiecare știa, prin propria sa circumspecție, că inamicul nu era un om care să poată fi doborât prin vreun truc ieftin sau paradă de bravură. Dar vai de soldatul cutezător și feroce pe care nu-l mână înainte decât mândria de războinic! Arzând doar în focul propriei voințe și nimic mai mult, acesta nu-și cunoaște nici inamicul, nici capacitățile. Cu scaunul de campanie instalat pe Muntele Rokubo, Shonyu inspecta cele peste două sute de capete inamice care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
au apărut, într-un număr demn de a fi luat în seamă, în istoria recentă a literaturii noastre după anii nouăzeci. Poate și pentru că atunci sentimentul de libertate și posibilitatea de a gestiona limbajul și formele epicului fără frica ori mânați de nevoia de a răspunde cenzurii le-au dat scriitorilor aparținând unor generații diferite un impuls creator salutar și i-au provocat să regândească, să rescrie, să tematizeze istoria/istoriile din spatele închisorilor comuniste. Chiar dacă, așa cum este cazul în paginile ce
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
primăriei, chiar pe colț, cu fațada spre Strada Principală, și mai ales părculețul cu alei asfaltate, plin de umbră, din spatele primăriei. Începeau fiecare zi de școală cântând, în picioare, Imnul Regal. O, Doamne sfinte, Ceresc Părinte, Susține cu a Ta mână Coroana Română. Nelu Manolache nu învățase nici acum cuvintele. Pornea să cânte cu însuflețire începutul: Trăiască Regele în pace și onor, după care avântul i se tăia brusc și continua să miște doar din buze, complet anapoda, evitând orice privire
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
promisiunea și de data aceasta. Alan se mai gândi o vreme la fiica sa. De fapt, exact atâta vreme câtă îi fusese necesară să găsească și să pornească mașina. Se folosise de această imagine așa cum fac cei mai mulți oameni duplicitari și mânați de impulsuri: pentru a produce un sentiment de vinovăție în locul celui de remușcare. Ieșind cu mașina de pe strada pe care locuia, în drumul său spre High Road, Alan simți că vizita la domiciliu pe care o face nu suportă amânare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
entuziastă și veselă a unui tânăr spunând următoarele cuvinte: „Haideți, maestre, vă rugăm!”. Clinchete de pahare: cliinkkkkk!!! și alte clinchete cristaline ale râsetelor mai multor femei se răspândiră în spațiul imens al acestei clădiri, lovindu-se de pereți. Bună dispoziție. Mânat și avântat de nestăvilita mea curiozitate, de pofta mea niciodată satisfăcută de a petrece zile întregi, m-am avântat pe scările ce urcau către o uriașă sală de lemn. Vocile se auzeau dinspre o ușă aflată în stânga mea, o monstruozitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]