6,722 matches
-
spun... îmmm... vestea cea grozavă! Eu și Randall ne căsătorim. Am privit efectul cuvintelor mele pe chipul lui Luke. Îmi doream să-l fi anunțat prin telefon, atunci când avusesem ocazia. — Vă - stai! De asta vin în iunie unchiul Jack și mătușa Carie? Mi-au spus c-o să stea aici aproape o săptămână și-au zis ceva legat de faptul că tu o să ai o zi mare, dar a fost o conversație așa de scurtă, iar pe fundal urlau o multitudine de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
bine, spuse Peter, fata asta mai bătrâioară, deci ea nu era totuși chiar așa de bătrână, să fi avut vreo treizeci de ani și lua pilule anticoncepționale și a făcut cheagul ăla de sânge și doctorul i-a zis la mătușă-mea că era de la estrogen și că ar face mai bine să ia alt soi de pilulă, pentru orice eventualitate, iar fata aia mai în vârstă de pe strada mea, gagiul ei adică a trebuit să se ducă să-și facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
dat peste cap și decisese că, la urma urmei, spiritismul ar putea să conțină și ceva asupra căruia se putea medita, deși era greu de înțeles de ce intrai întotdeauna în contact cu un amerindian care acționa ca reprezentant al unei mătuși - lucru care putea totuși explica ortografierea greșită a cuvântului „soră-ta” și transcrierea mai degrabă fonetică decât literală a cuvântului -, când vântul schimbă șirul rotunjit de litere. De data asta, când se uită, mesajul spunea SOSSAR. Parohul se înfioră. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
prea multe dintre afaceri. Prudența era necesară, o știa bine prudenta Veturia. Decisă să nu ia nici un ban pentru aceste lecții, presimțise primejdiile popularității; inevitabilă, într-adevăr, cum avea să se dovedească. Răbdătoare și vetustă, reînviind pentru nou-veniți imaginea cine știe cărei mătuși anacronice din patria de peste mări, gata să ignore obrăznicia și lenea și bădărănia, totdeauna atent îmbrăcată, cu părul, mâinile și rotunda față palidă scrupulos îngrijite, grăsuța bătrână încă în putere își câștigase repede celebritatea și clientela. Numele Veturia, stâlcit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o migrenă obsesivă acaparase gândurile și trupul în care intrase adânc trepidația cosmică, tusea traumatică a Terrei bolnave, zgâlțâind zidurile chinezești ale micilor refugii iluzorii. Privea din prag grupul de pensionari, de parcă și-ar fi revăzut părinții și unchii și mătușile de mult dispărute. Într-adevăr, nu prea avea chef să rămână singur. Tremura, de fapt, tremurul zidurilor și al pământului îi intrase în fibră, dar nu, nu era ispitit să se alăture acestor bătrâni implorând mila Domnului și nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Nu bănuiai câtă putere și cât curaj îți vor trebui în strâmtoarea asta. M-ai dorit, dar nu destul. Deși m-ai dorit aprig, adesea, copilărește. N-ai perseverat... Șampania, pulpițele dansatoarelor, glumele porcoase... zău așa, puteai deveni textierul cabaretului! Mătușile si domnișoarele te alintau, erai frumușel, zău așa. Flușturatic, isteț. Har? Har am doar eu, dar ai fi gasit artificiul care să simuleze harul. Textier la cabaretul Levcenco! Sau cabaretul ATOMICA sau clubul PĂSĂRICA. Un rege, un gigant! Ca mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
eu. Așezase cele două pungi cu pui decapitați la picioarele taburetului și le privea. Dacă m-am nimerit pe aici, hai să iau și eu. Portocale, fie și portocale... și arătă spre pungile cu pui de lângă pantofii săi crem, microporos. Mătușa amuțise. Privirea dilatată, mâna încleștată pe clanța ușii. — Deci, mă așez la rând. Or fi vreo douăzeci de ani de atunci. Mă așezasem la rând, eram la Lisabona sau la Salonic, nu mai știu. Aveam, câți să fi avut, 20
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
licean, atunci. Domnul Cușa, amic cu fratele meu. De fapt, și cu sora mea... Din câte mi-amintesc, domnul Cușa era atunci, cum să spun, fără nici o deficiență. Normal, vreau să zic. — Da, da, înțeleg, se auzea glasul catifelat al mătușii Venera. Tocmai așezase tava cu cafele pe masa rotundă, din sufragerie. Profesorul Anatol Dominic Vancea Voinov calculase inteligent, din prima clipă. Nu temai poți încredința, azi, aproape nimănui. Chiar și vechi prieteni, greu să mai fie cei de altădată. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
8. Ușa se deschise imediat. O zi neașteptată, sâmbăta, și o oră neașteptată pentru vizitele la apartamentul Cușa, ora 9 dimineața. Dar ușa se deschisese imediat, de parcă gazda pândea în spatele ușii, așteptându-l. În ușă, o cu totul altă persoană. Mătușa Venera aceeași și alta, de necrezut. O doamnă între două vârste, elegantă și, de ce nu, întinerită, cumva, de o nouă mască, o bizară concentrare si grimasa cu o alură festivă, stridentă. Cocul negru, lucios, în contrast cu chipul alb alb, buzele roșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
naiba mai știe... — Da, astea, dar și... Mă rog, hai s-o luăm altfel. Înaintea războiului, în timpul războiului, eram tot așa, în curs de dezvoltare? — În prag de. — Buun. Economie, deci, numai asta, parșivenia asta de economie. Știi dumneata că mătușa noastră latină, Franța, a realizat de la război încoace, în patruzeci și opt de ani, un salt economic echivalent cu cel din perioada lui Ludovic al XIV-lea și al doilea război mondial? — Nu cred. Aduc dovezi. Buun! Dar ce-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fac, unchiule Nat. — Mai lasă-mă cu „unchiule Nat“, Tom. Spune-mi doar Nathan, cum îmi spune toată lumea. Acum, după moartea maică-tii, nu mă mai simt unchi. — Bine, Nathan, dar rămâi unchiul meu, indiferent că-ți place sau nu. Mătușa Edith presupun că nu-mi mai e mătușă, dar, chiar dacă a fost retrogradată la categoria de fostă mătușă, Rachel tot verișoara mea e, iar tu tot unchiul meu. — Tu spune-mi doar Nathan, Tom. — Așa o să fac, unchiule Nat, promit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Nat“, Tom. Spune-mi doar Nathan, cum îmi spune toată lumea. Acum, după moartea maică-tii, nu mă mai simt unchi. — Bine, Nathan, dar rămâi unchiul meu, indiferent că-ți place sau nu. Mătușa Edith presupun că nu-mi mai e mătușă, dar, chiar dacă a fost retrogradată la categoria de fostă mătușă, Rachel tot verișoara mea e, iar tu tot unchiul meu. — Tu spune-mi doar Nathan, Tom. — Așa o să fac, unchiule Nat, promit. De-acum înainte, n-o să-ți mai spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Acum, după moartea maică-tii, nu mă mai simt unchi. — Bine, Nathan, dar rămâi unchiul meu, indiferent că-ți place sau nu. Mătușa Edith presupun că nu-mi mai e mătușă, dar, chiar dacă a fost retrogradată la categoria de fostă mătușă, Rachel tot verișoara mea e, iar tu tot unchiul meu. — Tu spune-mi doar Nathan, Tom. — Așa o să fac, unchiule Nat, promit. De-acum înainte, n-o să-ți mai spun altfel decât Nathan. În schimb, vreau ca tu să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
ștearsă, fără experiență, care se îndrepta rapid către statutul permanent de fată bătrână și care știa că, dacă nu își impune voința cu Harry, era menită să își petreacă tot restul zilelor în casa tatălui ei ca obiect de batjocură, mătușa fată bătrână mocăită a copiilor fraților și surorilor ei, o exilată în sânul propriei familii. Din fericire, o interesa mai puțin sexul și mai mult compania și visa să-și împartă viața cu un bărbat care să îi dea ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
plătescă ce a cumpărat. Se instalează acum oboseala de după drum și mă lupt să țin ochii deschiși. Amy se întoarce de la casă încărcată de haine și jucării pentru nepotul ei. Norocos băiețel. Nu-mi aduc aminte să fi avut vreo mătușă care să facă cumpărături pentru mine. Spune că vrea să se întoarcă la hotel să lase lucrurile în camera ei, pentru că nu vrea să le care după ea toată seara. Și-a uitat și pașaportul, îmi spune. — Doamne, mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
de fapt. Sigur, nu o să-i spun cum te cheamă, mă asigură ea. Deodată îmi pică fisa. Ping! Apoi un zâmbet mi se lățește încet pe față. —Lydia, chiar cred că ar trebui să-i spui cum mă cheamă, insist. Mătușa mea e un medium vestit în New York. Medium al vedetelor, de fapt. Probabil o să recunoască numele. —Chiar așa? Da, dar nu-i spune imediat, desigur, o sfătuiesc. Așteaptă până după ce ați terminat amândoi de mâncat. Lydia pare încântată că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
stau ai mei, așa că se văd destul de des. În clipa În care le văd cum stau așa, una lângă cealaltă lângă aragaz, simt o Împunsătură În inimă, pe care o cunosc prea bine. Par mai degrabă mamă și fiică decât mătușă și nepoată. Amândouă au părul scurt, umflat cu peria - deși al lui Kerry are șuvițe blonde ușor mai pronunțate decât al mamei -, amândouă au bluze aprins colorate, care le pun În lumină bronzul decolteului și amândouă râd. Pe blatul bufetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mereu cu ceartă, până când tot Zina a dat dovadă de înțelepciune și nu ne-a mai însoțit. Dacă nu mă înșel, s-a întâmplat după prânzul acela de Sfântul Dumitru, despre care nu știu cum să încep să povestesc. Pentru onomastica unei mătuși (sau ce rudă mi-o fi soacra soră-mii...) se întinsese masa mare, cu față albă, lumini, toată argintăria scoasă la vedere... Tocmai pe la cafea, îi vine aniversatei o idee: Draga mea (se întoarce către mama), tu te-ai gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
cu observații care nu cereau nici un răspuns. Zina a apărut acasă hăt, după nouă seara, și la întrebarea nerostită, Unde-ai fost, a răspuns cu o voce uscată: Tu de ce n-ai putut să spui nimic când s-a luat mătușă-ta de mine? Pur și simplu m-am blocat, răspund eu, ca de obicei cu o întârziere respectabilă - răspunsul i l-am dat peste vreo oră, când ne retrăgeam toți la dormitoare, ca pensionarii cu tabieturi. Șiam c-o să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
zilelor lui, vă spun. Bine, zic, da’ ăsta n-a fost primar și pe timpul lui Ceaușescu? Da’ de ce-a fost, domnule? A fost fiindcă era bun, de-aia l-au pus!!) După-amiază, la crâșmă nu servea nici Carmen, nici mătușa Thénardier, ci o fată care stătuse botoasă până pe la șapte seara, trântind paharele de sticlă pe tabla tejghelei, greșind comanda, uitându-se pe urmă și mai urât când i se pare că verifici dacă ți-a măsurat corect doza: Vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
până când Tarquin mă prinsese că mă uit prin carnetul lui de cecuri. Sau cel puțin cred că m‑a văzut. Nici acum nu știu ce a văzut și, sinceră să fiu, nici nu vreau să aflu. Îl duc cu mașina la casa mătușii mele pentru petrecerea asta anostă de familie, zice Suze. O să fim singurii de acolo sub nouăzeci de ani. Tocmai se grăbește spre camera ei, când se aude soneria și îmi strigă peste umăr: — Răspunzi tu, Bex? El trebuie să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
SoHo și de Sephora și de rimelul meu gratis... Scuzați‑mă, spun și‑mi dreg glasul, pentru a‑mi întări cuvintele. De fapt... — Ce? zice șoferul, aruncându‑mi o privire amenințătoare. — Toc... tocmai mi‑am amintit că i‑am promis mătușii mele să mă văd cu ea, în... în... — SoHo. Vreți să mergeți în SoHo. Îmi întâlnește privirea în oglindă și eu dau vag, extrem de rușinată, din cap că da. În clipa în care taximetristul întoarce mașina, mișcarea mă aruncă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
râzi! — Nu râd! protestez. Mi se pare super! Nu‑mi pot opri un hohot și încerc să mă prefac că tușesc. Scuze! Scuze. Deci, cum s‑a întâmplat? — A fost la petrecerea aia din Scoția! se vaită ea. Numai niște mătuși expirate, niște băbăciuni. Tarquin era singura persoană sub nouăzeci de ani. Și cumva... arăta complet altfel! Avea pe el puloverul ăsta foarte drăguț Paul Smith, părul îi stătea foarte ca lumea și nu‑mi venea să cred, ăsta e Tarquin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
aduc aminte foarte puternic și dureros momentul în care mi‑am cumpărat‑o. Cu câtă disperare mi‑am dorit‑o. Cum mi‑a împrumutat Luke cele douăzeci de lire care‑mi trebuiau. Cum i‑am spus că o cumpăr pentru mătușa mea. Cum se uita la mine ori de câte ori mi‑o puneam. Mi se pune o ceață pe ochi și clipesc de mai multe ori, străduindu‑mă să mă controlez. — Bex... nu‑ți vinde eșarfa, zice Suze, uitându‑se la ea abătută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Jinan e orașul meu natal și găsesc alinare în această idee. După ce cobor din tren, mă îndrept spre fosta casă a bunicilor, unde dau de o rudă îndepărtată, care locuiește acolo, și care nu mă recunoaște. Hotărăsc să-i spun mătușă și o întreb dacă pot să rămân un timp. Ea mă primește bucuroasă. Nu-mi vine să cred atunci când primesc un mesaj de la directorul singurului hotel din oraș. E cea de-a treia zi. Tang Nah mă așteaptă la Hanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]