4,723 matches
-
era pieptănat În sus, țeapăn, În stilul indienilor iroquois. Nu‑mi datora nici o explicație medicală. Nu eram rudă de sânge cu Ravelstein. Dar, În ultimul timp, Schley se convinsese că eram prieteni intimi și Începuse să‑mi transmită niște semnale mute - ceea ce o doamnă din Paris pe care o cunoscusem cu zeci de ani Înainte Într‑un music hall ABC mă Învățase că se numește chanson ŕ la carpe. Se pare că nimeni nu mai auzise această expresie, dar eu jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
un music hall ABC mă Învățase că se numește chanson ŕ la carpe. Se pare că nimeni nu mai auzise această expresie, dar eu jur pe ea, - doi pești mari, Înotând În mijlocul bășicuțelor de apă, comunicând Între ei prin deschiderea mută a gurilor. În acest fel mi‑a dat de știre doctorul Schley că zilele lui Ravelstein erau numărate. Și Rosamund mă avertizase: - S‑ar putea ca acesta să fie ultimul drum al lui Ravelstein la spital. Știam. Și Nikki, firește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
un alt tip de croială și o altă culoare decât din zdrențele celor doi; INAMICUL este mai mult bătrân decât tânăr sau tânăr îmbătrânit; e neras, obosit, speriat, ține o varză în mâini și se uită la ea; INAMICUL e mut; el afișează alternativ figuri tâmpe și zvâcnete de inteligență; în tot cursul acestui act, INAMICUL va încerca să se exprime prin semne și sunete guturale, risipindu-se cu voluptate în acest tip de comunicare; el începe prin a fi demn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
PARASCHIV: Pot să-mi las mâinile în jos? MACABEUS: Nu, nu... Stai așa... Stai... PARASCHIV: Mă cam dor mâinile... MACABEUS: Cum arată? PARASCHIV: E jerpelit. MACABEUS: De ce nu zice nimic? A zis ceva? PARASCHIV: N-a zis nimic. MACABEUS: E mut? PARASCHIV: Nu știu. Să-l întreb? MACABEUS: Întreabă-l! PARASCHIV (Către INAMIC.): Ești mut? INAMICUL: Îhî! MACABEUS: Ce zice, ce zice? PARASCHIV: A zis îhî. MACABEUS: Aha! PARASCHIV: E murdar și e negru de fum. MACABEUS: Are barbă? PARASCHIV: Are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
PARASCHIV: Mă cam dor mâinile... MACABEUS: Cum arată? PARASCHIV: E jerpelit. MACABEUS: De ce nu zice nimic? A zis ceva? PARASCHIV: N-a zis nimic. MACABEUS: E mut? PARASCHIV: Nu știu. Să-l întreb? MACABEUS: Întreabă-l! PARASCHIV (Către INAMIC.): Ești mut? INAMICUL: Îhî! MACABEUS: Ce zice, ce zice? PARASCHIV: A zis îhî. MACABEUS: Aha! PARASCHIV: E murdar și e negru de fum. MACABEUS: Are barbă? PARASCHIV: Are. MACABEUS: Are pantaloni? PARASCHIV: Are. MACABEUS: Să nu fie o cursă. PARASCHIV (Plângând.): Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
așa... Ba mai mult, mai mult decât atât, mai mult decât asta, mai mult... Hai spune tot, spune tot, spune tot... (Repetițiile sale sunt obsedante, el depune un efort enorm pentru a pronunța fiecare cuvânt, pare că într-adevăr devine mut întrucât îi sunt luate cuvintele din gură.) MACABEUS ( Fără să-l asculte propriu-zis pe PARASCHIV, adresându-se lucrurilor, pereților, mângâind diferite obiecte.): Știam, știam... (Mângâind masa.): Și pe tine te știam... (Mângâind scaunul.) Și pe tine, și pe tine... (Mângâind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
din fibre de sticlă oglindit în apa de un verde artificial, mirosind a clor și alte bactericide. De aceea gândurile domniei sale iau întotdeauna forma și vigoarea unor înotători și înotătoare cu ochelari negri și căști de cauciuc, întrecându-se cu mută îndârjire. One lap, two laps, three laps, four. I trust we're in the right country anyway. One, two, three, four. One, two, buckle my shoe. Three, four, shut the door. Și în capul șoferului oficial, nea Gică, se înfiripă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
jucătorului o damă de pică sau un opt de caro; alteori, se scarpină după gât, ca și cum ar zice ei, da, așa mai merge, sau n-ai ce-i face, sau acum i-acum. Astfel cei doi, cufundați în dialogul lor mut, vor întinde pe masă, una câte una, toate cele 52 de cărți de joc. Dong-dang! Dang-dong! Clopotul nu bănuiește când dă glas că nu el cântă, că el nu-i decât o pâlnie făcând să răsune o chemare lui neînțeleasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
să trec apa pe un stâlp portocaliu de fostă înaltă tensiune, retezat de vâltoare însă rămas pe loc. Iar ajuns în sfârșit dincolo de apa Victoriei, să dau de un tânăr năuc, suit ca iedera într-o clopotniță roșie, un copil mut cu ochi largi de ciuf. Și dat jos din clopotniță, copilul să se uite mirat la mine, să mă ia de mână și să mă ducă în alăturata biserică unde cresc acum rochița rândunicii și troscotul, în altarul redevenit vegetal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
pier ca și cum n-ar fi fost. Omul rămâne aiurit ca vițelul la poarta nouă. Și habar nu are ce să spună, pentru că acum nu mai are nici istorie, nici grai, nu mai e sigur nici măcar că este, rămâne gol-goluț și mut ca Heraclit care nu putea pronunța numele nici unui lucru pentru că nu era sigur de nimic. Cine ești tu? stăruie a doua oară părintele. ─ ? Cine ești tu? întreabă părintele și a treia oară, rezemându-se confortabil la picioarele Cuviosului Antonie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
prostituat în folosul spionajului și la fel am făcut și eu. Acum că am văzut o parte din carte scrisă, aș prefera s-o dedic cuiva mai puțin exotic, mai puțin fantastic, mai contemporan - mai puțin un personaj de film mut. Aș prefera s-o dedic unei persoane familiare, bărbat sau femeie, despre care să se știe bine că a făcut rău în timp ce-și spunea: „În adâncurile ființei mele se ascunde un om foarte bun, adevăratul meu eu, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
te faci? Vă dați seama unde a ajuns știința, de nu mai poate răspunde? Bătrânul surâse îngăduitor. Ridică din umeri. - Da știi, dom’ Pancras, ce-am învățat eu de la Ralița? Mi-a arătat o chestie la calculatorul ei de rămâi mut. O șmecherie. Ripleiso îi zice. Adică, dacă vrei, schimbi totul dintr-o mutare. Scrii, de pildă, cizmar, p-ormă dai ripleiso și... Faci secretar general al partidului. V-ați prins? Nu-i răspunse. Nici nu-l urmărea. Mângâia îngândurat cureaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
luam cu Horcița, dar de când e mare patroană la candelărese, la cimitirul lui Vandaxon, nu mai dă pe la mine... Oftă, dând să-l strângă la piept. Băiatul se feri nervos. - Pentru tine fac totul, să știi. De-aia mă și mut la Valentina și-ți las ție apartamentul. Faci ce vrei p-ormă. Îți aduci și vrăbioara acolo, i-l dai ei și gata. P-ormă ia-ți geamantanul și te duci unde vrei. Că geamparaua asta de s-a lipit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
vede, cum văd eu de trei zile de când vine ecoul ăsta și ce pot să spun, dacă ceea ce văd e doar simțire și ceea ce simt e doar muțenia apei din Baltă, când zace stătută în Ghiolul Negru ăla de la Lintițaru, mută și sleită, pândind mută și adâncă pașii sorbului de vine s-o răzînvolbe. Pe mal Pe țărmul ucrainean al Dunării, turla nouă a bisericii sclipea sângeriu în înserare. Din susul fluviului, de dincolo de ostrovul cu sălcii lascive, cu ramurile împreunate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de trei zile de când vine ecoul ăsta și ce pot să spun, dacă ceea ce văd e doar simțire și ceea ce simt e doar muțenia apei din Baltă, când zace stătută în Ghiolul Negru ăla de la Lintițaru, mută și sleită, pândind mută și adâncă pașii sorbului de vine s-o răzînvolbe. Pe mal Pe țărmul ucrainean al Dunării, turla nouă a bisericii sclipea sângeriu în înserare. Din susul fluviului, de dincolo de ostrovul cu sălcii lascive, cu ramurile împreunate, cu trunchiurile prăbușite unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
am dat seama cine; trăsăturile îi erau acoperite cu două curele late de piele, una era peste ochi, cealaltă peste gură, prinse la spate în formă de x. Fermoarele care ar fi trebuit să-l orbească și să-l facă mut atârnau deschise și, printre ele, am început să disting un chip cunoscut. Purta un costum de piele neagră, mulat pe corp, dar fără mâneci, care permitea o mică aerisire pe la subțiori. —Maaaaaamă, de când nu ne-am văzut! se minuna. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
o voce pierdută, agitată. Sophie! Sophie alerga deja spre ea. — Vi! Ce s-a întâmplat? Am auzit prin difuzor. Te simți bine? Violet se aruncă în brațele lui Sophie, abandonându-i-se asemenea unei sirene sex simbol dintr-un film mut. — După asta trebuie să mă duc la secția de poliție, suspină ea, să dau declarația. Mi-e așa de frică, că abia mă pot concentra, scena n-a ieșit deloc și toată lumea e așa de supărată pe mine... Louise se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
băut niște cafea, deși se răcise deja. Nu prea îmi păsa. Eram cufundată într-o stare de anomie. Coborându-mi privirea, m-am trezit uitându-mă la cornul din fața mea. O clipă l-am privit cu un fel de uimire mută, neștiind ce rost are el acolo. Matthew pălise un pic când m-a auzit vorbind despre Tabitha care urma să-i spună totul lui MM. Dar dacă Hazel avusese dreptate și el nu flirtase cu Tabitha decât la începutul repetițiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
clipă, un al șaselea simț păru să-i fi dat de știre și se opri cu un picior în aer. Privi în jos și vomită tot ce mâncase în ajun. Soldatul, la stânga lui, izbucni în văicăreli. — Dumnezeule! Dumnezeule! Sergentul rămase mut, înfipt în pământ, privind cu ochii măriți grămada de trupuri sfârtecate, vreo sută de bărbați, femei și copii înecați în sânge și sfâșiați de mitraliere. Un nor de muște bâzâia cu furie; o duzină de păsări de pradă își începea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ocupat de o masă lungă plină de hârtii, mai multe scaune și un munte de cutii și lăzi. Militarul îi întinse mâna: — Căpitan Salas de la „Rangers“... Inginerul Planchart... Dumneavoastră trebuie să fiți americanul care trăiește cu yubani-i... La afirmația lui mută, continuă: Nu speram să vă găsim atât de repede. Părintele Carlos spune că trăiți departe, spre Sud-Est. — Da. Acolo trăiesc. — Cum ați aflat că am sosit? — M-au anunțat yubani-i. Aduc un mesaj din partea lor. — Întrețineți relații bune cu yubani-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
apărătoare de muște din pene. Îi insulta pe morți cu cele mai rele epitete și, nu o dată, se întoarse brusc ca să le lanseze în față o bășină sonoră. Odată încheiate aceste strigăte, se întoarse către războinici, arătând cu un gest mut capetele nemișcate, lăsând să se înțeleagă faptul că nu au răspuns la insulte. Spiritele morților se simțeau înspăimântate și nu mai erau în stare să i se opună. Apoi, înmână o sulă de lemn de palmier chonta celui mai apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pentru a te muștrului sau pentru a-ți cere sfaturi? Un roman trebuie să stea pe raft sau pe noptieră, acolo este locul său, trebuie să se umple și de praf după ce l-ai citit, să zacă într-o suferință mută, un roman nu are voie să-și deschidă singur copertele și să lase în libertate personajele. Așa ceva nu se poate... Cu atât mai mult, nu pot sări din scenariul tipărit pe hârtie de calitate personaje care să lase în urma lor
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ce înseamnă asta? - ce vă este și vecin, absolut din întâmplare, gândi, nu cumva l-ați surprins ducând și capul vreunui cadavru către tomberon? Așa, ținut de păr, cu ochii holbați ca ai dumneavoastră și gură deschisă într-un strigăt mut...). Aș dori să vă pun câteva întrebări, nu foarte multe, în legătură cu vecinul dumneavoastră. Scriitorul... Cel care stă chiar alături (mâna detectivului arată direcția), nu se poate să nu știți nimic despre dânsul. Informațiile pe care le obținem din partea vecinilor, indiferent
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
umbrela și o rezemă de geam. Apoi... 11 Apoi se făcu o liniște de mormânt. Încetară claxoanele, zgomotele făcute de motoarele ambalate și toate celelalte... cuvinte nescrise ale orașului. Ploua în continuare, dar fără să se audă nimic. Un film mut, pornit dintr-o dată, ca și cum cineva ar fi apăsat pe un buton, fără să anunțe în prealabil, astfel că senzația era una de surpriză totală. Pentru câteva fracțiuni de secundă își putu imagina consternarea spectatorilor din sala de cinematograf, privirile holbate
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
reflex. Nu se aștepta (dar dacă se aștepta, nu poate fi și aceasta o întrebare?) să vadă vreo femeie îmbrăcată într-o rochie verde, deloc provocatoare. Și nici nu o văzu. Plecase cu noaptea pe umeri, atrăgând după ea alaiul mut al unor gânduri sortite să nu devină niciodată cuvinte... Se îndreptă către mașină, scoase cheile din buzunar, în timp ce în urechi îi răsuna încă muzica acelui saxofonist atins de geniu. Da, murmură, unii oameni sunt mângâiați de Dumnezeu încă din momentul
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]