9,132 matches
-
iluzii sunt tributare psihologiei minimului efort și vulgarizării noțiunii de individualitate {respectiv apariției și prestigiului celei de „originalitate”). Nimic mai străin de mentalitatea medievală care postula divinitatea rațiunii și preconiza ordinea, simetria, răbdătoarele elaborări programate și premeditate. Bineînțeles, nimeni nu neagă aspirația mistică a sufletului medieval (mai exact a unei anumite laturi a acestui suflet, care pe alte laturi era cât se poate de laic și de pozitiv). Dar această „mistică” nu avea nimic comun cu misticismul iraționalist care a apărat
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
noastre actuale; dar dacă închei această listă, fără să includ și alți poeți pe care-i admir, e fiindcă nu vreau să le fac recensământul. Deliberat l-am omis însă pe Nichita Stănescu, care îmi pare foarte supralicitat. Nu-i neg valoarea și am intenția să-i recitesc cele mai bune volume, după părerea mea Oul și sfera și Laus Ptolemaei, pentru a-mi verifica (și confirma, sper) buna impresie de la prima lectură. Cred însă că e în folosul lui să
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
spune într-un loc, că oricât de nelimitat ar fi progresul, există achiziții definitive ce nu mai au devenire (spre exemplu, carabina cu repetiție), azi, el și-ar revizui, fără îndoială, această aserție. Putem imagina un marxist ortodox care ar nega progresele (din nefericire destul de mari, s-o recunoaștem) ale armamentului, numai din fidelitate față de litera și nu de spiritul doctrinei unui clasic? — Putem. Rezultă din cele spuse că mă socotesc un marxist. - Care sunt valorile pe care simțiți că aveți
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
de nesuportat pentru Martins, căci se ia de acea parte din literatură care formează universul său personal, și care e crezul său de viață. Și chiar dacă, În general, Martins nu se consideră scriitor, ajunge să fie atunci când Își vede calitatea negată În public: Martins mi-a povestit că, auzind această declarație, a simțit crescând În el fiorii incipienți ai revoltei. Până atunci, el nu se considerase vreodată scriitor, dar fu iritat de ridicola pedanterie a lui Crabbin, până acolo Încât și
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
e total prins În seducerea Ritei, pentru că ajunge să suprime toată partea de indecizie a limbajului. Să-i spui fără Încetare celuilalt cuvintele pe care se așteaptă să le audă, să fii exact ce așteaptă, Înseamnă cu siguranță să-i negi calitatea de Celălalt, pentru că Încetezi să i te mai prezinți ca subiect fragil și nesigur. Cum În filme există o morală, dar În viață nu, Phil o scoate la capăt nu prin cucerirea Ritei ci prin desprinderea de sine. Dacă
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
mai bună soluție În cazul de față? Textul lui Sôseki pune, Într-adevăr, o interesantă problemă de logică. Minciuna estetului cu ochelari cu rame aurii și aceea a interlocutorului său se consideră dată pe față În momentul În care, În loc să nege existența acelei scene În cartea lui Harrison, el este de acord, spunând că este extraordinară. Dar cum poate ști estetul cu siguranță că are de-a face cu un necititor dacă nu a citit el Însuși romanul? În situația pe
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
claritate poziția originală a autorului. Prima teză pe care o dezvoltă Gilbert urmărește să se opună unei afirmații a lui Ernest, conform căreia, În cele mai strălucite perioade ale artei, ca acea a Greciei antice, nu exista critică de artă. Negând această părere, Gilbert citează exemple ca Poetica lui Aristotel pentru a stabili că opera de artă era de nedespărțit, la greci, de reflecția generală asupra artei și că acei creatori aveau și rolul de critici. Această afirmație servește drept introducere
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
multă recunoaștere socială. Atenția acordată practicilor artistice tradiționale duce, Într-adevăr la neglijarea, ba chiar și la proasta Înțelegere a practicilor mai puțin puse În valoare, pentru că ele se exercită, În mod natural, Într-o formă de clandestinitate. Cum să negi, totuși, că a vorbi despre cărțile necitite se instituie Într-o adevărată activitate creatoare, făcând apel la aceleași exigențe ca și alte arte? Ajunge, ca să te convingi de asta, să te gândești la toate capacitățile pe care le mobilizează, ca
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Μ Paranoicul până și În iubire face să se vadă adorația sa de sine. Μ Contribuțiile unor cercetători la dezvoltarea unui domeniu al cunoașterii relevă un fapt interesant: ideile acestora s-au dovedit a fi fecunde numai În măsura În care au fost negate! Μ „Cea mai mare forță pe care o poate obține un om este stima de sine Însuși.” (Socrate și atâtea alte mari caractere și-au luat această tărie de a sfida moartea În numele unui principiu, tocmai din acest respect față de
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
pretinde; unui bătrân mai mult i se iartă. Μ Deși se pretinde că ar fi făcută spre binele omenirii, clonarea umană reprezintă În realitate un act barbar, deoarece este un atentat la individualitatea și libertatea omului. Totuși nu se poate nega faptul că clonarea este un fapt științific excepțional, singurul care ne permite o transpunere palpabilă a „trecutului” În „viitor”. Μ De ce oare pentru unii oameni starea de fericire reprezintă un lucru accesibil, chiar facil, pentru alții, ceva foarte greu de
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Dao și Putere, 1993, p. 159). Μ Pentru pesimiștii cunoașterii prin cuvânt, o discuție În care sunt folosite cuvintele nu ajunge la adevăr, deoarece judecata umană - spun ei - este plină de paradoxuri: de exemplu, când se afirmă ceva, se și neagă ceva, și când se neagă ceva, se și afirmă ceva. Prin urmare, când se spune ceva, acest ceva nu este niciodată Întru totul definit (nu există, altfel spus, nici un lucru care să nu fie un pic și din altul: de
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
159). Μ Pentru pesimiștii cunoașterii prin cuvânt, o discuție În care sunt folosite cuvintele nu ajunge la adevăr, deoarece judecata umană - spun ei - este plină de paradoxuri: de exemplu, când se afirmă ceva, se și neagă ceva, și când se neagă ceva, se și afirmă ceva. Prin urmare, când se spune ceva, acest ceva nu este niciodată Întru totul definit (nu există, altfel spus, nici un lucru care să nu fie un pic și din altul: de exemplu, viața presupune moartea, are
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
cazul să o spunem - milenaristă, este clar ceea ce ar trebui să facă Biserica pentru a evita un sfârșit lipsit de glorie. Ea ar trebui să treacă în opoziție. Și, pentru a face acest lucru, ar trebui înainte de toate să se nege pe sine. Ar trebui să treacă în opoziție împotriva unei puteri care a părăsit-o cu atât cinism, proiectând fără ocolișuri să o reducă la stadiul de folclor. Ar trebui să se nege pe sine, pentru a-i recuceri pe
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
lucru, ar trebui înainte de toate să se nege pe sine. Ar trebui să treacă în opoziție împotriva unei puteri care a părăsit-o cu atât cinism, proiectând fără ocolișuri să o reducă la stadiul de folclor. Ar trebui să se nege pe sine, pentru a-i recuceri pe credincioși (sau pe cei care au o „nouă” nevoie de credință) și care au părăsit-o tocmai pentru ceea ce este ea acum. Reluând o luptă care, de altfel, face parte din tradiția sa
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Înainte de toate, găsesc că axioma „Catolicul este sexofob; prin urmare, cine e sexofob este catolic” este absurdă și irațională. Există o sexofobie protestantă, una musulmană, una hindusă, una sălbatică. Tu te referi la sexofobia Sfântului Pavel (care - lucru nu complet negat chiar de către gânditori catolici mai avansați - se pare că era homosexual), dar sexofobia Sfântului Pavel nu este catolică, ci iudaică. Prin intermediul său, ea trece la catolicism (dacă se poate vorbi despre catolicism la Sfântul Pavel), și cu asta basta. Astăzi
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
nu se găsește nimeni să-i aducă unul din fier ca să-l spânzure de un par. Însă înainte de această concluzie „fără ieșire”, perfect lucidă și sadică, întregul corp al poeziei se bazează pe reticență ca figură retorică ce spune ceea ce neagă. Dar ce neagă Buttitta, în mod repetat, ba chiar anaforic? Neagă că el, poetul, este cel încercat de ranchiună, ură, mânie, conștiința nedreptății în legătură cu clasa aflată la putere. Toate aceste sentimente le încearcă poporul, poetul fiind doar mediatorul lui. Însă
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
nimeni să-i aducă unul din fier ca să-l spânzure de un par. Însă înainte de această concluzie „fără ieșire”, perfect lucidă și sadică, întregul corp al poeziei se bazează pe reticență ca figură retorică ce spune ceea ce neagă. Dar ce neagă Buttitta, în mod repetat, ba chiar anaforic? Neagă că el, poetul, este cel încercat de ranchiună, ură, mânie, conștiința nedreptății în legătură cu clasa aflată la putere. Toate aceste sentimente le încearcă poporul, poetul fiind doar mediatorul lui. Însă, prin ele, Buttitta
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
-l spânzure de un par. Însă înainte de această concluzie „fără ieșire”, perfect lucidă și sadică, întregul corp al poeziei se bazează pe reticență ca figură retorică ce spune ceea ce neagă. Dar ce neagă Buttitta, în mod repetat, ba chiar anaforic? Neagă că el, poetul, este cel încercat de ranchiună, ură, mânie, conștiința nedreptății în legătură cu clasa aflată la putere. Toate aceste sentimente le încearcă poporul, poetul fiind doar mediatorul lui. Însă, prin ele, Buttitta nu face decât să afirme contrariul. De ce? Deoarece
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
asigura așadar un fel de ecumenism între clasele sociale. Lucru nu lipsit de importanță, deoarece face din homosexualitate o problemă universală din punctul de vedere al clasei și deci inevitabilă. Marxismul, care o evită sau, mai mult decât atât, o neagă cu dispreț, nu este mai puțin periculos decât fascistul ce a vrut să convingă parlamentul francez să definească homosexualitatea drept o „calamitate socială”. Dar nu asta voiam să spun. „Momentul politic” al homosexualității trebuie căutat în altă parte, chiar dacă la
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
evită „un veritabil război al sexelor (Amédée, Megglé, 1997, p. 159) și se realizează „devenirea persoanei făcute pentru comuniune” (Amédée, Megglé, 1997, p. 167). În esență, textele religioase creștine pun în evidență două viziuni: una care promovează și alta care neagă oarecum categoric și violent caracterul sacru al procreației/erosului (Berar, 1976, pp. 204-205). Atitudinea promovată este tributară concepției că erosul se justifică numai în măsura în care scopul său este perpetuarea speciei. Orice experiență erotică ce depășește aceeastă finalitate este condamnabilă. În viziunea
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
depresiei, crizei de sens a vieții, sentimentelor penibile și a oricăror altor consecințe ale supraaglomerării, împrăștierii și enervării (Amédée și Megglé, 1997). Preoții au acordat atenție problematicii practicanților de vrăjitorii, chiromanție și alte tehnici de acest gen. Aceștia au fost negați, dar au fost blamați și „credulii... care merg la înșelători ai unor potențe umane, în loc să consulte medici specialiști, psihiatri” (David, 1987). Atitudini orientate spre cooperare, spre recunoașterea necesității intervenției corelate găsim și în paginile unei reviste cu specific religios, în
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
gata de confruntare - evită conflictele; 6. controlat - spontan. Cu acest instrument, după părerea noastră extrem de simplu pentru ceea ce-și propune, autorul „are pretenția” că se obțin 156 de profiluri manageriale diferite, pe care le și descrie în anexe. Nu negăm importanța stabilirii anumitor „profiluri”, „tipuri” etc. manageriale ca puncte de plecare în eficientizarea procesului de management și/sau „cizelarea” anumitor comportamente, atitudini, trăsături de personalitate ale celor care ocupă funcții de conducere. Totodată, subliniem și faptul că există și se
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
Dos Passos, G. Hauptmann, H. Mann, Stefan George, J. Wassermann, H. G. Wells, G. B. Shaw, José Ortega y Gasset, Knut Hamsun, Ilya Ehrenburg sunt doar cele mai cunoscute nume aduse în discuție. Din literatura română a vremii, pe care o neagă (sau o ignoră) în bună parte, el îi apreciază pe Mircea Damian, Ion Călugăru, Mircea Eliade, Sergiu Dan, Eugen Jebeleanu. Alte intervenții pe teme culturale sau sociale îi apar în „Adevărul literar și artistic”, „Viața românească”, „Azi” ș.a. După o
ADANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285182_a_286511]
-
prezenței lui Ovidiu la Marea Neagră și prezența românilor În „patria” lui Ovidiu. Pedeapsă și Într-un caz, și În celălalt, dezrădăcinare, dar, dacă În cazul lui Ovidiu siguranța unei vieți Într-o lume civilizată cu valori asumate i-a fost negată ca urmare a Încălcării convențiilor stabilite, În ceea ce-i privește pe exilații români, aceștia au Încercat să găsească un spațiu sigur În care să nu audă altceva decît „fluieratul ceainicului și ticăitul prietenos al ceasului”. Aflat În atenția cercetătorilor din
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Stăruind asupra acestui subiect, cineva atrăgea chiar atenția că „istoriografia problemei emigrării românilor În America are, totuși [...], lacune serioase. Astfel, cu toate că pentru cei mai mulți cercetători cauzele emigrării erau considerate a fi fost exclusiv de sorginte economică și socială, nu se poate nega Însă că această realitate era strîns legată de determinările politice ale regimului dualist din Ungaria”. Justificîndu-și afirmația, autorul citat arăta că „un elocvent argument În a ilustra și substratul etnico-politic al emigrării Îl constituie răspunsul tipic și frecvent pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]