9,222 matches
-
Tennessee. După ce mi-a aspirat mucozitățile din nări, mi-a făcut o injecție cu vitamina K, menită să-mi coaguleze sângele. Cosangvinizarea e un lucru comun În zona Apalașilor, ca și diformitățile genetice, dar sora Rosalee n-a observat nimic neobișnuit la mine. Era preocupată de o urmă movulie de pe obrazul meu, crezând că este un semn din naștere. S-a dovedit a fi un rest de placentă și s-a dus la spălat. Sora Rosalee m-a dus Înapoi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
slujbă perfectă pentru mine. Trei ani Într-un loc, doi În altul. Niciodată suficient de mult timp ca să mă leg serios de cineva. În Bruxelles m-am Îndrăgostit de o barmaniță care susținea că n-are nimic Împotriva aspectului meu neobișnuit. Am fost atât de recunoscător, Încât i-am cerut mâna, deși compania ei mi se părea plictisitoare: n-avea ambiție, era bătăușă, țipa prea mult. Din fericire, mi-a refuzat propunerea și a fugit cu altcineva. Cine a mai fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
sâni ca pepenii se aplecau Înainte, oferindu-și orificiile ca ofrande bărbaților bine dotați care le primeau. Un panou de control superaglomerat, o adunătură de corpuri contorsionate, oriunde te uitai. ― Cum arată locul ăsta? șopti Tessie. ― E un decor cam neobișnuit, spuse Milton. Iar eu: ― Ce facem noi aici? Exact În acel moment s-a deschis ușa și s-a prezentat doctorul Luce. La vremea aceea nu știam de celebritatea sa În domeniu. N-aveam idee de frecvența cu care numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Luni dimineața părinții m-au lăsat la Biblioteca Publică din New York, iar ei s-au dus la Întâlnirea cu doctorul Luce. În acea dimineață tatăl meu se Îmbrăcase deosebit de atent. În spatele aparenței de calm, Milton era copleșit de o senzație neobișnuită de groază, așa că se blindase cu hainele sale cele mai impunătoare: peste corpul rotofei un costum dungat de culoarea cărbunelui, În jurul gușei de broască o cravată Countess Mara, iar În butonierele de la mâneci butonii săi „norocoși“, cu măști de dramă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Începu să râdă, rânjind spre mine. Ochii săi Însă nu arătau nici un semn de veselie, ci erau duri și mă scrutau Îndeaproape. Conducea cu o singură mână, mâncând fulgi de cartofi cu cealaltă. ― De fapt, vocea ta are o nuanță neobișnuită. E greu de spus ce anume. Era mai bine să tac din gură. ― Câți ani ai, Cal? ― Tocmai ți-am spus. ― Nu, nu mi-ai spus. ― De-abia am Împlinit optsprezece. ― Eu câți ani crezi că am? ― Nu știu. Șaizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
soi de măiestrie și În asta. Clubul 69 era un pavilion cu obscenități, dar sus, În Grădină, atmosfera era mai degrabă exotică decât obscenă. Era echivalentul sexual al restaurantelor Trader Vic’s. Spectatorii ajungeau să vadă lucruri ciudate și corpuri neobișnuite, dar cea mai mare parte a farmecului venea din uitarea de sine care se declanșa. Privind prin hublourile lor, clienții vedeau niște corpuri reale făcând lucruri pe care corpurile le fac uneori În vis. Erau clienți de sex masculin, bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
fost niciodată ca pe vremuri. Milton s-a retras Înainte de multe lucruri pe care nu le voi include În această poveste, pentru că ele constituie tragediile obișnuite ale vieții americane și, prin urmare, nu se potrivesc În aceste memorii singulare și neobișnuite. S-a retras Înainte de sfârșitul Războiului Rece, Înainte de scuturile de apărare anti-rachetă și de Încălzirea globală și de 11 septembrie și de al doilea președinte cu o singură vocală În nume. Dar - faptul cel mai important - Milton s-a retras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
voce. Nu vocea lui Govar, ci a lui Perir. "Te voi urma și îți voi fi ca o umbră, oricât de grea va fi poteca pe care calci." Ciudate sunt legăturile care se pot înfiripa între doi oameni în circumstanțe neobișnuite! Du-te și te spală, pentru că încă mai ai sânge pe față, și să vii în cancelarie. Plecă grăbit spre cea mai apropiată toaletă, nu înainte de a spune: Mulțumesc, Corvium. Cel care fusese în spatele său era cât se poate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
dar mie îmi vine mai ușor să-i spun liceu. Dealul e destul de greu de urcat, chiar dacă este împânzit de străzi și de alei cu scări. Înaintea mea sta ca un uriaș căpcăun Colegiul "Avram Destoipov". E o clădire mai neobișnuită din punctul de vedere al arhitecturii și al construcției. Are trei etaje și un subsol cu două niveluri. Școlile normale au doar două etaje și nici un fel de cat sub nivelul solului. Până acum zece ani, avea o formă normală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cutie o capă. Era lungă, neagră, dar destul de subțire în opinia mea. După cum o ținea Vladimir, suspendată, avea un guler țeapăn ce trebuia să se ridice până la nivelul bărbiei. Era ciudată. Nu neapărat prin aparența sa, dar și prin lungimea neobișnuită. Am luat-o în mâinile mele și m-am mirat de mica sa greutate. Părea mătase, numai că puțin mai aspră. Fir de Alerin. Mă lămurise complet. Era evident că era fir de Alerin. Ce altceva putea fi? Nu fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
închipuit, dar nu aveam cum ști ce se afla înăuntru. "Uită-te la mine!" mă rugă o voce imaginară. M-am uitat la Vladimir, dar el se uită la mine întrebându-se oare ce aștept. Nu era el. Sfetnicii erau neobișnuit de tăcuți. Cine... ? Eterna. Îi apucasem mânerul cu sete și o trăsesem în afară atât cât să-i văd tăișul. În acea clipă, un alb strălucitor umplu coridorul. Eram printre prieteni, iar unul dintre ei, cel de lângă mine, zâmbea. Balamalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
același ritm cu ei și în mai puțin de o secundă era înarmat cu She'le'ri și tăia în stânga și în dreapta tot ce nu era patruped. Cei opt, văzând că nu pot trage fără a răni pe aliații lor neobișnuiți, înaintau cu precauție și în mod ordonat. Gloanțele rătăcite spulberau bucăți de ciment din pereții laterali. Ultimul venea în fața primului și curând devenea al doilea și tot așa. Susțineau focul și curmau suferința vreunui soldat care se mai agăța cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
renunțe la una dintre plimbările lor. Astăzi era Înmormîntarea. Îi promisese lui Lecoeur că va fi și el prezent. Soarele era la fel de fierbinte, iar pe străzi stăruia același amestec de răcoare matinală și de umezeală. Strada Bourbonnais prezenta un spectacol neobișnuit. În afara celor de la ferestre, așezați ca la defilarea unui cortegiu, curioșii formau un șir de-a lungul trotuarului, mai gros În dreptul casei. Mașina mortuară sosise deja. În spate staționa o mașină neagră, furnizată probabil de pompele funebre, apoi alta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
fiul nostru... Repetă, punctând fiecare cuvânt: — ...fiul nostru, la care sunt invitați senatori și cavaleri, îm preună cu soțiile lor. Îi face semn lui Parthenicus să-l ajute să se ridice. — Scumpa mea, reia cu blândețe, puterea ta este mare, neobișnuit de mare... Nu-și duce fraza până la capăt. Chiar prea mare. Afară de faptul că n-a îndrăznit până acum să meargă în Senat, în fața le giunilor sau în Adunarea Poporului, nu contenește în toate cele lalte privințe să dea dispoziții
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de bună și s-a speriat. Acum însă se întreabă dacă nu cumva bătrânul face exerciții de oratorie cu el. Tot ce-i spune lasă impresia că a fost pregătit cu grijă dinainte. Nici un cuvânt obscur sau greoi. Nici o metaforă neobișnuită. Tulburat este în continuare. Nu așa și-a imaginat întrevederea. Dar el nu a fost școlit să discute orice subiect pe negândite. La ei în casă, literatura nu s-a aflat niciodată la loc de cinste. Nici n-avea cum
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
îl părăsește și se îndreaptă agale către bazinul cen tral. Fulcinius se ia după el, întrebându se cine l-a învățat pe Libo să tacă. Sprijinit cu ambele mâini de ghizd, împăratul își întoarce ușor capul spre el. — O ureche neobișnuită cu astfel de imputații consideră cu siguranță că nu este cazul să răspundă unor calomnii atât de josnice. Or fi urechile lui Libo novice, dar ale lui Fulcinius vâjâie. Observă că Augustus îi supraveghează reacțiile cu coada ochiului. Ca să nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sub asemenea țesături de lux? Pânza asta translucidă tot bondoacă o arată. Foșnește mătasea grea între degete. Contactul cu materialul îi dă o senzație de bunăstare. Cât o fi costat-o? O avere, fără dar și poate. Și ce croială neobișnuită! Cercetează pe furiș. Su flecată, cu o centură verde-pal ce lasă să se vadă pe dedesubt tu nica de culoarea cireșii. Să fi dorit ca amploarea să-i ascundă sarcina? Tocmai ea, atât de mândră de odraslele ei! Își încruntă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și, pentru o clipă, inima i se oprește în piept. Are aievea în fața sa trăsăturile mult jinduite de azi noapte, însă într-o versiune masculină. Tânărul Agrippa, fratele Mariamnei, împărtășește cu sora lui mai mare aceeași piele de o albeață neobișnuită pentru rasa lor, luminată de ochi negri, strălucitori ca focul. Numai trăsăturile îi sunt mai rigide, în ciuda frunții bombate, iar nasul, un pic coroiat, cu nări dilatate. Îl îmbrățișează cu efuziune. — Locul are potențial turistic, aidoma Piramidelor din Egipt, insistă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în cor: — Nu! Bunica îi mângâie pe obraji: Țintașul câștigă oricum? — Da! Femeia se întoarce victorioasă către Germanicus: — Te-ar ajuta și pe tine să compari virtutea cu o țintă îm părțită în sectoare de felurite culori. Glasul capătă intonații neobișnuit de dure: Dacă ai face așa, n-ar mai fi nevoie ca soția ta să intervină pe lângă împărat ca să primești triumful pe care îl meriți însutit, dar care probabil îți va fi din nou refuzat... Observă cu coada ochiului fața
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
născută din cerescul lui sânge... Cei prezenți se foiesc neliniștiți. Nici unul nu are curajul să se uite la cele două femei. Toți stau cu privirile pironite în jos. Nu și Livia. Vorbele Agrippinei smulg din inima ei ascunsă un răspuns neobișnuit. Se apropie de ea și o scutură cu putere de mână: Dacă nu domnești încă nu înseamnă neapărat că ești jignită, fetițo, și nici nu-ți dă dreptul să mă insulți pe mine. Adaugă încet, printre dinți: — Mai ales în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
un caracter calm, împăciuitor, așezat și cu o stăpânire de sine ce îl transpun în cercul celor înțelepți. Astfel, el este un personaj plurivalent, cu calități și defecte, cu un rol precis în basm și care reușește prin însușirile sale neobișnuite să stârnească râsul cititorilor, indiferent de gradul lor de înțelegere a simbolurilor. Continuarea drumului de formare personală a personajului principal este însoțită în permanență de întregirea grupului cu o nouă coordonată himerică a psihicului acestuia. Secvențele narative sunt invadate de
Convertirea grotescului în comic la Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
de acceptabili. Acum pierd vremea în spatele meselor lor făcute din oțel polizat și fag, în speranța că are să intre pe ușă vreun nou client atrăgător, unul care să le aprindă inimile și să le facă genele să fluture. Nu e neobișnuit ca ele să fie acasă acum, dar este neobișnuit ca ele să fie acasă toată seara. De obicei, ajung acasă fix la 5.30 după-amiaza, după care se tolănesc și citesc reviste, se uită la televizor și bârfesc; fac o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
din oțel polizat și fag, în speranța că are să intre pe ușă vreun nou client atrăgător, unul care să le aprindă inimile și să le facă genele să fluture. Nu e neobișnuit ca ele să fie acasă acum, dar este neobișnuit ca ele să fie acasă toată seara. De obicei, ajung acasă fix la 5.30 după-amiaza, după care se tolănesc și citesc reviste, se uită la televizor și bârfesc; fac o baie caldă pe la 7, încep să își aranjeze părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
niciodată, dar pot să visez la asta. ― Și ce-i cu Geraldine? întreabă Lisa. Dacă e atât de minunată, cum de nu-l place? ― Probabil că nu este destul de bogat pentru ea, spune Sophie, care a intervenit cu acest comentariu neobișnuit de răutăcios pentru că este geloasă pe Geraldine. Nu a cunoscut-o pe Geraldine, dar a văzut-o în rarele ocazii când ea a venit să mă ia sau să mă lase acasă. Niciodată nu mi-a zis ceva direct, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
pentru un efect dramatic. Și, continui, am o întâlnire diseară. ― Întâlnire? Întreabă amândouă într-un glas, uitându-se la mine cu ochii măriți de uimire. Cu cine? ― Cu cel mai superb bărbat din lume, spun eu visătoare, pe un ton neobișnuit de asemănător cu al lor. Cu Ben Williams. ― O, face Sophie. ― Ben, spune Lisa. Și știu că fiecare dintre ele își imaginează simultan un gras/urât/plictisitor/tocilar cu hanorac. ― Și unde mergeți? întreabă Lisa. ― Nu știu. Undeva să bem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]