16,610 matches
-
e un schimb. Îi promite să facă și ea același lucru pentru el, când va avea nevoie. El e încântat de afacere. A fost avansat secretar al Biroului Siguranței Naționale din China. Ucenicul lui Stalin. Mao îl numește „dinții de oțel înfipți în carnea republicii”. El vine să o ajute. Îi oferă pe tavă cele mai valoroase informații și o ghidează cu sfaturile sale. Zece ani mai târziu, el va scoate la iveală o listă cu nume, nume ale dușmanilor ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
său la adresa cărții lui Ba-jin, Umanitatea. E o armă grea. Oamenii îl numesc „Bâta de aur”. Condeiul lui a pus la pământ multe personaje de neclintit. Bravo! Ne trebuie bâte de aur, răspund eu. Bâte de fier și bâte de oțel. Rivalii noștri sunt tigri cu dinți de oțel. Următoarea ei întâlnire cu Mao pune istoria în mișcare. 10 noiembrie 1965. Se ridică cortina epopeii Marii Revoluții Culturale a Proletariatului. E liniștită la început, precum schimbarea mareei. Zgomotul se aude năvălind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
armă grea. Oamenii îl numesc „Bâta de aur”. Condeiul lui a pus la pământ multe personaje de neclintit. Bravo! Ne trebuie bâte de aur, răspund eu. Bâte de fier și bâte de oțel. Rivalii noștri sunt tigri cu dinți de oțel. Următoarea ei întâlnire cu Mao pune istoria în mișcare. 10 noiembrie 1965. Se ridică cortina epopeii Marii Revoluții Culturale a Proletariatului. E liniștită la început, precum schimbarea mareei. Zgomotul se aude năvălind la distanță. După opt luni de pregătire neîntreruptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
alese un șoim călător. De fapt, șoimul o alesese pe ea. De când pășise în acele odăi, el întorsese capul spre ea, apoi o urmărise tot timpul și se așezase imediat pe vechea ei mănușă din piele roșie, cu întărituri de oțel, folosită la vânătorile din Corsica și, mai apoi, din Franța. Acceptase și cele câteva bucățele de carne crudă oferite, apucându-le din mâna ei cu multă delicatețe. După fiecare înghițitură se oprea și o cerceta cu ochii lui mari, plini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și m-am adresat clasei: «Copii, ridicați-vă frumos În picioare, salutați-l voi pe tovarăș, arătați-i, voi, că a intrat Într-un lăcaș al educației...» Copiii se ridică, salută În cor... Dar tovarășul rămâne, ca să zic așa, de oțel... Și crăcănat. Și cu șleapca de mușama tot pe cap. Uit tot ce Învățasem, Îi zmulg dobitocului daravela de pe bostan, deschid ușa, i-o azvârl pe coridor... Tata oftează, râde, clatină din cap a Îngrijorare: - Acum, că mă aruncasem În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
va putea vedea. — Trebuia să te fi gândit la asta înainte de-a aduce străini în tabăra mea. Sub văl, buzele lui Mubarrak schițară un zâmbet ușor: — Atunci încă nu plouase, răspunse și apoi, foarte încet, își dezgoli takuba, eliberând oțelul strălucitor din teaca de piele cu lucrătură în relief. Mă rog ca moartea ta să nu dezlănțuie un război între triburi, adăugă. Nimeni în afară de noi nu trebuie să plătească pentru greșelile noastre. — Așa să fie, răspunse Gacel aplecându-se, gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
vărsare de sânge, în care se căuta mai mult efectul loviturii asupra scutului de piele sau loviturile simulate bine eschivate, decât intenția de a răni. Dar acum nu erau prezente scuturile, nici spectatorii dispuși să admire salturi și piruete în timp ce oțelul scapără scântei, ferindu-se mai mult decât urmărind să-l lovească pe adversar, căci adversarul ridica arma, hotărât să omoare ca să nu fie omorât. Cum să parezi o lovitură fără scut? Cum să-ți recuperezi poziția după un salt în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
covoarele și sacul de piele pe locul pentru bagaje și se așeză în colțul cel mai îndepărtat, încercând să se convingă că, de fapt, mașina aceea nu era decât un fel de autobuz mare, care mergea pe niște șine de oțel, evitând drumurile pline de praf. Dar când auzi fluierul și locomotiva se puse în mișcare cu o zdruncinătură bruscă, printre pufnituri, fiare ce se ciocneau între ele și țipetele mecanicului, îi săltă inima din piept și trebui să se țină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
așa că mi-am petrecut timpul acasă, În garsonieră, jucându-mă cu instalația mobilă, alias Chestia, de care eram peste măsură de mândră. Aceasta era un soi de sferă argintie cu contururi neregulate, legată de jur Împrejur cu un odgon de oțel pe care Îl destrămasem și-l prelucrasem până ce părți din el ajunseseră să arate ca un năvod Încâlcit, prin ochiurile căruia sfera lucea stins. O vreme, ticăloasa de Chestie Îmi năpăstuise zilele, stând chircită În mijlocul podelei ca un broscoi țâfnos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
asorta și ea la ansamblu. Pe sub Îmbrăcăminte, era numai pielea și osul, iar chipul Îi era Încordat, de lăsa impresia că se va despica dacă va deschide gura. Alături, se afla un bărbat solid și pătrățos, cu păr de culoarea oțelului și gura ca o capcană. — Jim, Betty, vreau să v-o prezint pe Sam Jones! exclamă Felice, plină de entuziasm. E sculptorița de care vă povesteam, cea care face instalațiile acelea mobile extraordinare. Fără să-și miște deloc buzele, Jim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
își țină discursul în fața altcuiva, să plece pe strada goală și să profețească pomilor și strugurilor, dar el spune, ascultă-mă, Naama, trebuie să fac o schimbare, îmi ridică bărbia cu blândețe, capul îmi este plin de ace grele de oțel, cum de mâinile lui fine reușesc să îl ridice, știu că boala aceasta este un semn, spune, am primit în felul acesta un avertisment, ea are un înțeles profund, mi-a luat multă vreme să îl pricep, dar acum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
zici. Da’ nu risca, Nickie. Ce mi-ar plăcea să am carabina la mine acum - aș merge pînĂ la marginea pădurii și i-aș omorî pe nenorociții Ăia doi. CÎnd Îi văd că stau pe doc, le-aș trimite niște oțel - așa, o telegramă specială - să-i scufunde-n canal. Și ce-ai face după aia? Doar i-a trimis cineva, nu? — Pe primu’ nenorocit nu l-a trimis nimeni. — Dar ai omorît elanul, ai vîndut păstrăv și ai mai omorît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
micuțul pe dom’ sergent. Acesta nu-i răspunse. Se Întinse după ceașca de cafea și cînd o luă În mînĂ, micuțul trase și segentul o vărsă. FĂră să-l privească pe micuț, segentul Își smulse brusc brațul și cătușele de oțel Îl traseră pe micuț de mînĂ În așa fel, Încît Încheietura sergentului Îl lovi peste față. — Jegosu’ dracu’, spuse micuțul. Își sugea buza crăpată. — Cui i-ai zis așa? — Nu ție, nu cît sîntem legați așa. Sigur că nu ție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
și orășele dar ploua peste tot, iar cînd am trecut rîul Hudson prin Albany ploua deja cu găleata. MĂ dusesem În vestibul și George deschisese ușa, ca să văd mai bine dar tot ce puteai să vezi erau pilonii uzi de oțel ai podului, ploaia căzÎnd peste apele rîului și trenul picurînd de apă. Însă mirosea frumos. Era o ploaie de toamnă și aerul proaspăt mirosea a lemn și a fier ud și simțeai că-i toamnă. În vagon mai erau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Onie? — Merde, spuse Onèsime, și exact atunci auzirăm o mașină care venea cu viteză foarte mare. Am văzut-o venind pe drumul mărginit de fagi. Era un Volkswagen gri-verzui, În culori de camuflaj, supraîncărcat cu tipi care purtau căști de oțel și care păreau că se grăbesc să prindă un tren. Scosesem două pietre din zidul fermei și le pusesem pe marginea drumului ca puncte de reper. CÎnd Volkswagen-ul trecu de intersecție și veni În linie dreaptă spre noi, pe drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
crezut că-s inițialele vreunei organizații revoluționare olandezo-americane, ceva gen F.A.I. sau C.N.T. Și pe urmă a venit ziua aia cînd reprezentantul britanic al autorităților ne-a făcut să uităm ce se-ntîmplase În oraș. Avea o cască uriașă de oțel, ca cele nemțești, pe care o purta În orice expediție În direcția frontului. Nici unul dintre noi n-avea acest gen de accesoriu. Era o teorie mai mult decît larg răspîndită că, din moment ce nu prea erau multe căști de oțel, acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
de oțel, ca cele nemțești, pe care o purta În orice expediție În direcția frontului. Nici unul dintre noi n-avea acest gen de accesoriu. Era o teorie mai mult decît larg răspîndită că, din moment ce nu prea erau multe căști de oțel, acestea ar trebui date trupelor de șoc - și faptul că el purta casca asta ne făcea să avem imense prejudecăți În privința Marii Autorități. Ne Întîlniserăm În camera unei jurnaliste americane, care avea un radiator splendid. Autoritatea s-a Îndrăgostit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
posibilitatea de a continua observația depindeau de cît de mult reușeam să nu atragem tiruri Înspre ceea ce părea o clădire părĂsită. Exact atunci intră Autoritatea-n cameră, Își trase un scaun și se așeză chiar În mijlocul balconului, cu casca de oțel și binoclul uriaș și tot ce mai trebuia. Camera era fixată pe o parte a balconului, camuflată la fel de bine ca o mitralieră. Eu stăteam În partea cealaltă, În umbră, invizibil pentru oricine ar fi fost pe dealul Ăla, atent să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ca cel pe care-l face o conductă spartă, combinat cu cel de carton rupt, și apoi explozia asurzitoare și fumul deasupra noastră, În timp ce o duceam pe fată În spatele apartamentului. Ieșeam aplecîndu-mă pe ușă, cînd ceva cu o cască de oțel mă depăși În drumul său spre scări. Poate credeți că un iepure se mișcă repede atunci cînd sare și o ia la goană În zig-zag, Însă Autoritatea a trecut prin holul plin de fum, a coborît scările alea capcană și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Ăia de-acolo sînt oameni, ca și noi. Uite-i cum arată, Împrăștiați pe dealul Ăla. — Voi nu sînteți oameni, spuse Johnny. SÎnteți femei. SĂ nu mai faci confuzia asta vreodată. — Și iată-l și pe omu’ cu casca de oțel, spuse celălalt uitîndu-se pe fereastră. Și iată-l sosind cu multă demnitate. PĂcat că n-am o bombă ca să-i fac o surpriză neașteptată. CÎnd intră Autoritatea cu chipiu’ de oțel, noi strîngeam camerele și restul echipamentului. — Soolut, spuse. Ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Și iată-l și pe omu’ cu casca de oțel, spuse celălalt uitîndu-se pe fereastră. Și iată-l sosind cu multă demnitate. PĂcat că n-am o bombă ca să-i fac o surpriză neașteptată. CÎnd intră Autoritatea cu chipiu’ de oțel, noi strîngeam camerele și restul echipamentului. — Soolut, spuse. Ați filmat bine? Elizabeth, sînt cu o mașină - te conduc acasă. MĂ duc cu Edwin Henry, spuse fata. — S-a mai potolit vîntul? Îl Întrebai pe un ton de conversație. Nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
gol, Îmbrăcat În alamă și turtit, și i l-am dat fetei pe care aflasem c-o cheamă Elizabeth. — Nu-l vreau, Îmi spuse. Ne-am oprit toți În pragul ușii și l-am lăsat pe tipu’ cu chipiu de oțel să iasă primul. A trecut demn prin partea de stradă unde se mai Întîmpla să se tragă În tine, după care a continuat, tot demn, să meargă pe trotuarul protejat de un zid. Apoi, unul cîte unul am alergat pînĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
bucuroși cînd reușeam să traversăm În siguranță zona aia. Așa că acum mergeam toți patru pe trotuar, cărÎnd camerele, pășind peste bucățile de cărĂmidă și de fier proaspăt desprinse din clădiri și admirînd demnitatea cu care merge omu’ cu cască de oțel care tocmai fusese exclus din Club. — Ce nu-mi vine să fac relatarea, spusei. N-o să fie prea ușor. Ofensiva asta e distrusă. Nu ți-e bine, băiete? spuse Johnny. — Scrie și tu ce se poate scrie, spuse celălalt pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
dus cu targa - au fost omorîți? Da, spusei. FĂră-ndoială. — Se mișcau atît de Încet, spuse fata cu milă. — Uneori e foarte greu să te miști. E ca și cum ai merge prin nisipuri mișcătoare sau În vis. BĂrbatu’ cu casca de oțel mergea Încă În fața noastră. La stînga lui era un șir de case distruse și la dreapta zidul de cărĂmidă care Împrejmuia barăcile. Își parcase mașina În capătu’ străzii, unde era și a noastră, adăpostită În spatele caselor. — Hai să-l primim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
acolo, Ă? spuse bărbatul de la tejghea. Era un tip În vîrstă cu fața bronzată pînĂ la cozorocul șepcii și pistruiată și albă deasupra. Roger observă că bărbatul avea o gură subțire și rea și că purta ochelari cu rame de oțel. — Da, necazuri din plin. — ȚĂrile astea din Europa, parcă-s toate la fel. Necaz după necaz. — Mai vreau o cafea, spuse Roger. Voia s-o lase să se răcească pînĂ citea ziarul. — Dacă stau să cerceteze ca lumea, o să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]