6,900 matches
-
rudele, dacă era sau nu era familia ta. O metaforă, desigur, dar ei nu au luat-o așa, se vedea pe fețele lor că nu știu ce să creadă. Ochii lui măriți, cu albastrul mai decolorat, mai dezorientat de sticla groasă a ochelarilor. — Dar nu... nici gând, draga mea. Nu a fost vorba de nici o metaforă. Când eram printre ei, acolo, Într-adevăr, de mai multe ori m-am Întrebat: oare sunt chiar rudele mele? Sărmanul de mine, unde sunt, În ce țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
la ea, pentru că Îl surprinde tăcerea ei din ultimelele minute. Ce faci, draga mea?! Plângi? Plângi ori mi se pare mie? Zâmbetul din glasul lui, Întâlnind zâmbetul ei silit și ochii lui măriți, cu verdele decolorat de sticla groasă a ochelarilor. —E ceva mecanic, să știi. După patruzeci de ani, din păcate, mi se umplu automat ochii de lacrimi. La anumite cuvinte, la o muzică anumită. Poate e o simplă alergie... Sentimentul de umilință față de corpul care Începe să te trădeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
te gândești? Liniștiți-vă, doamnă! Sunt simptome curente la vârsta aceasta. De altfel, chiar și destui bărbați au unele neplăceri... Christa trage ceasul atârnat de lănțișorul de la gât În dreptul ochilor mijiți: aici, În lumină, poate să vadă ecranul și fără ochelari. Și ce vede o convinge că e momentul să grăbească pasul. Până la următorul concert vor fi la mare distanță de acest castel vechi (corpul central cca 1300, aripile noi cca 1700), de Rokokotheater și de parcul În care vor Înflori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ghem cenușiu care se rostogolește peste straturile viu colorate. Tot mai mic, tot mai departe. —Un iepure, Traian! Nu, acolo, la dreapta, am spus! Lângă statuia cerbului! La dreapta, nu la stânga... Ochii lui, cu verdele-albăstriu diluat de sticla groasă a ochelarilor, rătăcesc, derutați, În imensitatea ordonată a parcului. —La dreapta?... Unde la dreapta? A, da! Uite-l! —... Când văd iepurași, totdeauna mă gândesc la o figurină de ciocolată, nu la o vietate. Probabil pentru că Îmi plăcea atât de mult când vedeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
lor, pentru că le semănam: mi-au spus de multe ori că le-am moștenit spiritul echilibrat și vitalitatea. Presupun că și bunicii tăi au fost afectați... Doar le muriseră fiica și nepoata. El s-a oprit În loc, și-a scos ochelarii și i-a șters cu o batistă de care a dat Întâmplător prin buzunar. Întâmplătoare pare să fie și Întrebarea, pusă cu vocea politicoasă pe care o rezervă străinilor. * —Bunicii și-au ascuns cum au putut durerea lor, numai ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
rebeliune blândă, de Încăpățânare mascată sub o aparentă supunere. Bunicul spunea că era cazul clasic de reacție infantilă, prelungită și la maturitate, de a te opune părinților, pe care Îi confunzi cu autoritatea... Traian Își pune la loc, pe nas, ochelarii și-și Înfundă În buzunar batista. Fără să se uite la el, Christa este convinsă că fața lui strălucește, ca mai totdeauna, de mulțumirea obtuză a datoriei Împlinite. Și, prin tonul cu care continuă, ea vrea să Îl facă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
spune râzând, fără ranchiună. E generoasă, pentru că e fericită. A ajuns la doi pași de mașină. Își va găsi repede și cheile În poșetă, Își va pune centura și va veghea ca el să nu uite să și-o pună, ochelarii apoi, ca să verifice Încă o dată drumul pe hartă, deși Îl știe atât de bine. Va mai face multe alte gesturi pe care el are să le simtă-vadă ca prin ceață, convins, fără să se uite, că ea doar conduce și Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
a fost cu Ialta! Lecțiile de limba rusă! Mandatarii! Colectivizarea!... Nu, nu, niciodată, totuși niciodată n-am să accept să fiu un astfel de boșo! * Sau da, să fiu el, cum l-am văzut că apare din prima zi cu ochelarii ăia meseriași și țoalele foarte ca lumea, moșule, și toți ciorchine pe el, gagicile, securiștii, bișnițarii, cioclii, și buzunarele de pe mânecă și barba pusă la punct, cu dâra de After Shave Tabac Original, da, atunci muream să fiu el! Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
să mă car, singur, cu autobuzul, dar nu Înainte să Îi fac un semn explicit mamei, pentru că o știam prea bine ce creatoare de panică e. * Revenind Însă la a doua alternativa noastră, problema teoretică ar fiurmătoarea: nu cumva, În ciuda ochelarilor, a valizelor ușoare cu rotile, a mersului său drept, a tot ce a văzut, citit, umblat, ascultat, mâncat, Beaubourg, United Manchester, Scala din Milano, Pinacoteca de la Florența etc. Traian Manu nu-i altceva decât tot un boșo, atent la picăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
cine sunt eu ca să mă țină minte, je suis aussi un fan du thé Lipton Yellow, să-i spun, și el: Hai, Daniel, vino și tu aici, lângă mine, să stăm puțin de vorbă, să-mi spună, jucându-se cu ochelarii ăia meseriași cu care n-are treabă, și ceașca de ceai, cum o ține cu degetele alea lungi osoase. * O dată parcă totuși m-a văzut, era la masă cu Victor, eu treceam pe acolo, el s-a uitat la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ce ai lăsat, sărmane,/ A soarelui lumină și venit-ai/ Să-i vezi pe morți și jalnica lor țară? Mirosul greu, umed al băii peste care s-a pulverizat În grabă un deodorant ieftin. Fața străină, miraculos Întinerită, pentru că fără ochelari că o vede Încețoșată În oglinda de proastă calitate. Bideul fără dop, gresia prea lunecoasă, pe care i-a fugit piciorul. Cu ce le sunt eu dator, de fapt? m-am Întrebat atunci. Cât am fost, zeci de ani, singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
lădiță de voiaj mai multe peruci. Alese una cu păr cărunt, scurt și cârlionțat. Deschise apoi o mapă cu șiruri de sprâncene și mustăți. Desprinse o pereche de sprâncene stufoase, tot cărunte. Scotoci în aceeași lădiță după o pereche de ochelari și o perniță. La urmă, desfăcu un pachet și așeză hainele la îndemână. Între timp, Napoleon trecuse la raportul lui Ledoulx. ― Hm! Bine zice! Așa e! Chiar așa! Este regretabil că încheierea precipitată a păcii de la București a permis mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Eu simt că este vorba de cu totul altceva. Pictorul îi fixă pernuța sub haină. Îi lipi apoi sprâncenele cu multă grijă. ― Ei bine, de ce nu i-ai luat viața? insistă împăratul. Dante Negro îl ajută să-și pună și ochelarii. Abia în final îl privi drept în ochi și zâmbi. Știa că Napoleon apreciază sinceritatea totală. Era calitatea lui esențială. ― De ce nu i-am luat viața?... Dar i-am luat-o deja! Repet: i-am luat-o! De ne-nu-mă-ra-te ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
a produs... Mă faci gelos. De ce adică el și nu eu? Dante Negro îl răsuci cu fața spre oglindă. Acolo, în oglindă, apăruse un personaj în haine cam ponosite, cu o claie de păr cărunt și sprâncene stufoase, aproape albe. Ochelarii și un umăr ceva mai ridicat îi dădeau aerul unui om care se aplecase toată viața doar asupra cărților. ― Apreciați singur! Acolo văd doar un profesor de condiție modestă, un biet preceptor angajat pentru copiii marchizului de Caulaincourt. Și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
reveni.) Și chiar te...? Nu, nu! De fapt, țineam să-ți mulțumesc. Te-ai descurcat excelent cu „revoluția” ramolitului Malet. (Veni încet spre pictor și, preț de câteva minute, îl privi fără să mai spună nimic. Prin lentilele false ale ochelarilor, ochii împăratului păreau mai mici și înecați într-o abureală umedă.) Crezi că ne mai vedem? Dante Negro aprecie faptul că împăratul nu îi ordonase să revină în Franța. Nu îl iscodise nici unde avea de gând să meargă. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
urmați de Dante Negro. Cel mai puternic om din lume, cel mai mare dușman al său se afla acolo, aproape. Cu un singur gest putea să-i taie definitiv firul vieții. Dar care din cei doi era Napoleon? Bătrânelul cu ochelari și sprijinit în baston? Nu, acela nu putea fi! Nici celălalt! Prea înalt, prea slab. Nu se plia deloc pe imaginea împăratului reprezentată în tablourile pe care le văzuse pretutindeni, în tot Parisul, chiar și în muzeul deschis în palatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de lemn care dădea spre veranda din față și intrând. Și eu, spuse el ferm, am o propunere de făcut. — Ce propunere? întrebă perceptorul districtual, lăsând cuțitul jos. Un val de oboseală îl cuprinse. Fusese o zi lungă. Își scoase ochelarii și se frecă la ochi. — Permiteți-ne să antrenăm poliția și armata ca să prindă maimuțe, spuse domnul Chawla. Alegeți o zi în viitorul apropiat și prindeți toate maimuțele în același timp. Putem folosi camionale armatei ca să le transportăm într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
fost domnișoara Prostie, din casa Prostiei, de pe strada Prostiei. —E Deborah. —Deborah? au șuierat Susan și Fiona la unison, amândouă repezindu-și ochii asupra femeii în roșu. — Ce mama naibii caută aici? Fiona scotocea prin geantă, încercând să-și găsească ochelarii ca să vadă mai bine. Am invitat-o eu, a replicat Julia calmă, zâmbindu-i fals unui chelner șmecheros, la vreo cincizeci de ani, care trecea prin fața ei cu o tavă cu băuturi. Nu știți? Vreau s-o ucid cu drăgălășenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
James și încă o grămadă de oameni prin preajmă. Am fost deja cu ea la masă. Dar am invitat-o și aici numai așa, ca să demonstrez fără echivoc că nu reprezintă nici un fel de amenințare pentru mine. Fiona își găsise ochelarii și acum și-i punea pe nas. Ei, pot să te anunț că e îmbrăcată cu o rochie roșie banală, cu mâneci lungi și guler pe gât. E chiar drăguță așa, în stil Debra Winger. Julia s-a încruntat. Până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
fi problema? Aș vrea să-mi spuneți dumneavoastră, înainte să citesc scrisoarea de recomandare de la medicul de familie. Consultantul s-a uitat la Alison peste birou. Era un bărbat cam la cincizeci și cinci de ani, cu păr grizonat și ochelari bifocali. Ăăă, vreau să fac un copil și cred că s-ar putea să am nevoie de ceva ajutor, s-a bâlbâit ea. După ce, atâta vreme, Alison nu-și verbalizase cele mai profunde temeri decât în fața Fionei, acum i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
sperma lui. Situația se poate schimba, i-a răspuns consultantul neatent, pentru că începuse, din nou, să ia notițe. Ce vârste au copiii? — Șase și patru ani. Omul s-a oprit din scris și s-a uitat la ea peste rama ochelarilor. —Am înțeles. Deci dumneavoastră sunteți nevasta numărul doi, nu? Alison a clătinat din cap, fără să scoată o vorbă. Nu prea vedea ce relevanță avea amănuntul ăsta. —Și eu m-am însurat de două ori. În sfârșit, bărbatul a zâmbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
spre „marele pământ pustiu“ din Tikdabra. — încotro puteau să se îndrepte? Nu primi răspuns. Ministrul de Interne Ali Madani, un bărbat înalt, robust, cu părul lins și ochi mici pe care încerca să-i ascundă, împreună cu intențiile sale, în spatele unor ochelari foarte fumurii, cercetă, unul câte unul, chipurile celor prezenți și, neauzind un ecou la întrebarea lui, insistă: — Haideți, domnilor! N-am făcut un drum de o mie cinci sute de kilometri ca să stau să mă uit la domniile voastre. Se presupune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de mii, din care ceva mai mult de a treia parte trăiesc de partea noastră a graniței, trebuie să acceptăm că descrierea coincide cu cea a cel puțin cincizeci de mii de bărbați adulți. Ministrul nu spuse nimic. își scoase ochelarii, îi puse deoparte și se frecă la ochi cu un gest de profundă îngrijorare. în ultimele patruzeci și opt de ore abia dacă apucase să doarmă, iar lunga călătorie și căldura de la El-Akab îl sleiseră. Dar nu se simțea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
stăpânire pe tot corpul său și își dădu seama că mâinile îi tremurau când pipăi tăietura adâncă a unei linii ce promitea să fie o siluetă înaltă cu contururi imprecise. își șterse sudoarea ce-i curgea pe frunte aburindu-i ochelarii, însemnă cu cretă albă linia care acum se vedea clar, bău o înghițitură mică de apă și tresări îngrozit când un glas cunoscut, grav și amenințător, întrebă în spatele său: -Unde e familia mea? Se întoarse pe jumătate, ca împins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
I-au luat soldații. Anuhar-el-Mojkri simți că i se moaie picioarele, se așeză pe o piatră și își scoase pălăria, ștergându-și transpirația de pe față cu mâna: — Soldații? repetă neîncrezător. Imposibil! Nu, nu e posibil... Aș fi știut - își șterse ochelarii cu o batistă pe care o scoase tremurând din buzunarul din spate al pantalonilor și îl privi pe Gacel în față cu ochii lui mici și miopi. Ascultă-mă! - adăugă, și tonul său părea sincer. Ministrul a menționat posibilitatea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]