5,469 matches
-
două care. Era cu mine și micul Rodoald, care o ura din răsputeri pe Gundeperga și se bucura să o vadă în starea aceea de umilire. Am dus-o pe regină până dincolo de curtea exterioară a mănăstirii și, la ușa odăilor sale, am salutat-o. Nici măcar gerul iernii nu putuse să-i înroșească pomeții, pe atât de mortală îi era paloarea. - Cu ce-am păcătuit eu în fața Celui de Sus ca să am parte de acest pântece uscat precum gura unui muribund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a tras coviltirele și a strigat la mine amenințător: - Unde este soția mea? I-am relatat cuvintele Gailei, și fața lui a devenit țeapănă și cruntă. A poruncit curții să se retragă, nefiind nevoie de alte explicații. Retrăgându-se în odăile sale, împodobite ca pentru prima noapte a nunții, Rotari nu a reușit să se mai stăpânească. Mânia lui se revărsa peste mine și Rodoald printr-o volbură de înjurături și insulte. A distrus o mare pare din mobilier, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
care se mistuiau și se stingeau una după alta, am putut să plângem în tăcere. Apoi s-a agățat de speranța pe care i-am dat-o: - Lasă-i timp de gândire, așteaptă ca mirosul Gudenbergăi să iasă din aceste odăi și urmele sale să dispară de prin grădinile palatului; poate că atunci Gaila se va întoarce. M-a privit istovit, ca după o bătălie. - Tu mai crezi în minuni? I-am răspuns în chip sincer: - Iubirea ce ți-o poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
tezaurul papal, până la venirea exarhului. Același Cracco ne-a dat vestea sosirii sale la Roma, foarte agitat și nădăjduind într-o soluție salvatoare: Isacco Platone era dispus să confirme alegerea. Când s-a petrecut lucrul respectiv, eu mă aflam în odaia mea strâmtă împreună cu cancelarul, recitind de zor hotărârile luate de comun acord. Făceam asta mai mult ca să treacă timpul decât din convingere. Pe la apusul soarelui, ușa s-a deschis și un preot pe care nu-l mai văzusem până atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Rotari ca să lovească în Gaila. L-am mai întrebat ceva: - Ce probe ai când spui toate astea? Andras și-a trecut mâinile pe față, ca și cum ar fi fost cuprins de o mare oboseală. - Poți să găsești pulberea cu pricina în odaia lui Annio și să-l silești să vorbească, amenințându-l că i-o vâri toată pe gât. Vorbește sau moare: în ambele cazuri, vei avea dovada de care ai nevoie. Unul dintre longobarzi a venit înspre noi și mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
tine, sunt gata să te urmez. Nu știu ce și-au mai spus după aceea, fiindcă am ieșit din încăpere. Într-un car al mănăstirii, cu coviltire fluturătoare de in alb, Gaila a revenit la Pavia împreună cu noi și a intrat în odăile reginei. Eu mi-am luat un fel de vacanță, și zile-n șir am stat cu fiul meu Ansoald. VII Culegerea de legi longobarde era gata. Informațiile primite din provinciile regatului, confruntate și armonizate, alcătuiau un codex acceptabil pentru toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cuvenit. Eram fericit să-l văd și să-l cunosc, mai ales că puteam să-l întreb ce mai făceau Rodoald și Grimoald. Aio a sosit la două zile după ce plecase din Ravenna, și la palat erau pregătite pentru el odăi și o seamă de banchete. El însă, după ce a petrecut prima noapte fără ca măcar să-și prezinte omagiile lui Rotari, pradă unor dureri de cap și unui soi de amorțeală malefică, s-a trezit ca un idiot căzut în mintea copiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ce hram purtam, s-a arătat bucuros de sosirea noastră. Ne-a poftit să trecem de ușa încăperii de primire, slăvindu-l pe Domnul pentru cinstea de a ne fi trimis până acolo, după care ne-a lăsat într-o odaie unde nu se afla decât o laviță. La scurt timp și-au făcut apariția abatele și o mână de călugări, și ei trași la față, dar surâzători. Fără să ne întrebe ceva anume, au binevoit să spunem împreună Tatăl Nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
structura stanțelor, de arhitectura sublimă, de profunzimea unor versuri. Fără să-mi fi dat seama măcar, ultima oară am citit-o în picioare. A doua zi m-am întors să-l caut pe necunoscut. În schimb, am dat de o odaie înecată în praf și pustie. Atunci am întrebat un cizmar care-și avea maghernița în apropiere dacă văzuse pe cineva. Mi-a răspuns că a văzut cu o zi în urmă un individ cam zdrențăros cu o desagă în spinare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
acum am să-ți dezvălui unele lucruri și am să-ți dau câteva sfaturi; fac asta pentru mântuirea sufletului tău. M-am născut într-o familie nobilă din Ravenna și, văzând cum arăt, tatăl meu m-a închis în ultima odaie a casei. După moartea mamei, care, în ciuda urâțeniei mele, mă iubea, a căutat să-mi provoace moartea prin înfometare și părăsire. Dar, într-o zi, pe când aveam cam paisprezece ani, în casa noastră și-a făcut apariția omul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am fugit din încăpere și m-am retras în scriptoriu. Cu coatele pe masă, cu capul în mâini, am început să plâng în hohote. În starea aceea m-a găsit Rotari, care a ieșit și el la puțin timp din odaie; se uita țintă la mine din prag, cu privirea lui scrutătoare, pe care i-o știam atât de bine. - Cum se simte? Mi-a răspuns tot printr-o întrebare: - Ce suferință are Gaila? Reușind să mă stăpânesc, am luat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ierburile care îi erau pregătite ca să le bea ca pe o licoare, în mici flacoane de sticlă asemănătoare celor de parfum, printre care le pitea. După ce am trecut pe la Amos, am revenit la curte. Pe când străbăteam culoarul ce ducea la odaia de lucru a Gailei, iată-l pe Rotari, care mi s-a postat în față. Amenințător, a poruncit celor patru oșteni care-l escortau: - Percheziționați-l, dacă e cazul, până la piele. Au găsit numaidecât flacoanele, și am fost nevoit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
lucrurile astfel încât să sosească la scurtă vreme după soție. Rodoald le-a primit pe cele două femei foarte politicos, dar parșiva de Wuldetrada și-a lăsat grabnic verișoara singură cu regele și s-a întors sub un pretext oarecare în odaia unde deja aștepta un Eribert bănuitor. Prefăcându-se uluită, i-a spus fără ocoliș: - Dragă vere, eu nu știu ce să mai cred: regele ar da orice ca să rămână singur cu nevestica ta. Spre a-și face și mai credibilă minciuna, l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Nu putea să spună despre el că e necuviincios ori că se poartă rău cu ea. În fond, el era șeful general al curții. Punea în mișcare toată lumea. De dimineață până seara se auzea, de la grajduri și până sus, în odăile cele mari ale casei, vocea lui puțin răgușită; și, odată cu ea, Ghighinei îi venea în minte și chipul posomorât al vătafului. Avea o figură de om pregătit să dea cu parul. Doar când apărea spătarul Gongea, fața vătafului se lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
facă ce-i cerea fata. De aceea se bucurase când Savetina, bucătăreasa, îi spusese că o-ncasase cu o seară în urmă: „Domnișoară, domnișoară, îi spusese aceasta, vătaful nostru a luat-o în barbă, a fost un scandal azi-noapte în odaia grajdului. Cică Pampu ar fi posedat, Doamne, ferește!“. Bucătăreasa nu știa mai mult, iar Ghighina voia amănunte și spera să le afle de la Pampu. Evident voia să-i arate și rochia cea nouă. Stătea în foișorul de la poartă, gătită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și atent la toate emoțiile care veneau din sufletul omului peste care se făcuse stăpân. Ea vorbea necontenit, fixându-și asupra lui ochișorii albaștri și umezindu-și din când în când buzele. Îl întreba ce se întâmplase seara trecută, în odaia grajdului, dacă era adevărat că a intrat în el vreun duh rău și mai ales dacă îi arsese cumva lui Mașcatu vreuna. Seara trecută nu se întâmplase mare lucru, doar că începuse un vânticel pervers de aprilie. Lada pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
nu respirau. În cele din urmă, îl rezemase pe Mașcatu de tocul ușii, iar pe Iscru îl așezase cu grijă pe lada pusă acum lângă fereastră. Apoi adormise buștean. În zorii zilei, când deja curtea forfotea de glasuri și mișcare, odaia grajdului era pustie. Pampu se trezise ca omul care-a dormit bine. Mai întâi plecase să privească livada înflorită. Apoi coborâse la râu, atras de focurile de pe prund. Erau acolo câteva zeci de fete, cu polovece argintate ori cu ciubere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
în plămâni mirosul de zarzăr înflorit. Apoi urcase tiptil scările numeroase care duceau spre prispa mare a casei boierești. De cele mai multe ori intra prin dos, pe la bucătărie, și de-acolo o lua pe scările de lemn care duceau direct spre odăile cele mari. Acum urcase prin față, pe treptele neregulate din lespede întărită cu piatră roșie, până în cerdac. Ușile erau zăvorâte, iar în pridvor, pe patul înălțat și împrejmuit cu balustradă de stejar, dormeau la rând toate slugile casei. Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
aici, prin zonă, răspunsese Zogru misterios, apoi întrebase brusc: Unde mergem? - Hai că te duc unde suntem noi trași. Și-l dusese într-o curte mare, cu servitori care alergau fiecare după treaba lui, și de-acolo intraseră într-o odaie din dosul casei, o încăpere întunecoasă, cu pereți de lemn vechi și grinzi groase, în care era o masă rotundă, nu mai înaltă de jumate de metru, încărcată cu mâncare și băutură. Ioniță începuse să-i povestească despre Talpă, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
seară s-a întors la Cotroceni și-a intrat vijelios în Alecu Moruzi. 17. Era nerăbdător și totodată vesel, gândindu-se la întâlnirea cu Zoe ca la marele moment al adevărului. Era o noapte frumoasă de vară, iar prin fereastra odăii înalte se vedea luna butucănoasă și neîmplinită. - În sfârșit, suntem singuri, draga mea, i-a spus în timp ce intra pe ușă. Ea stătea rezemată de pernele mătăsoase și îl privea zâmbind. - Să nu te sperii și să mă asculți, a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și cred că vântul mă va duce și mai departe până mă voi pierde în văzduh. Cine știe unde îmi voi găsi sfârșitul? Te rog să mă lași să te ajut! Vino cu mine! Frunzulița a acceptat și a ajuns într-o odaie văruită unde singurele obiecte de mobilier erau un pat vechi și o masă pe care erau așezate ordonat câteva cărți. Băiatul a ales o carte mare și destul de grea și i-a spus: Draga mea prietenă, noua ta casă este
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
În pat, Îngrozit; Își dădea seama că toate astea vor sfârși rău. Uneori, În halat și cu bigudiuri În păr, bunica se pornea Încă de dimineață. „Algeria este Franța...”; apoi Începea scrâșnetul. Străbătea În lung și În lat cele două odăi, privind un punct invizibil. „Franța... Franța...”, repeta vocea ei, scăzând Încetul cu Încetul. Întotdeauna fusese o bucătăreasă excelentă și gătitul a rămas ultima ei bucurie. Pregătea pentru Bruno mese somptuoase, cât pentru zece inși. Ardei copți În ulei, sardele, salată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
mici, cozi și carpete, ochi, guri, limbi, veninul curge, feriți-vă! Ahuuu! Macabeeeuuus... Paaaraaaschiiiv... Luați-mă în brațe căci am călcat pe șarpe... pe șarpe.. (Șoptit.) Pe șarpe. (Tremurător.) Pe șarpele? Nu e bine să te plimbi fără rost prin odaie... dacă nu vrei să calci pe șerpi... Au! Au! Paraschive! Eu am dat drumul șarpelui, care s-a înjumătățit chiar în mâinile mele, de ură... Iar jumătățile lui au început să se bată până s-au înjumătățit iar... Și toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
O ascultăm pe ea, cum cântă. Uneori cântă și Bruno, la trompetă. (Începe să curețe șinele de cale ferată.) Și domnul Kapunta știe să cânte la trompetă. Domnul Kapunta cântă însă mai rar, o dată la câțiva ani. Se închide în odaia de sus și cântă câte o noapte întreagă... O noapte întreagă, o dată la trei, patru ani... tot e ceva. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE ( Se așază pe marginea peronului, privindu-l pe Grubi cum lustruiește șinele.): Și cu drezina? Când se întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
tocmai de acest lucru... că nimeni nu are ce să-mi spună... În fiecare noapte mi-e groază... Mă scol și alerg pe câmp. Domnule, aici, în timpul nopții, nu doarme nimeni... Nu. Cum se lasă noaptea ne închidem fiecare în odaia lui și cam după un ceas îi dăm drumul... Ne luăm felinarele și fiecare pleacă de unul singur... pe câmp... după cadavre de călători prin ploaie... și după muribunzi... N-avem liniște, căutăm așa toată noaptea și numai spre dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]