3,276 matches
-
al Academiei Române și când a murit i s-au făcut funeralii naționale. Oare dumneavoastră ce credeți, nu ar fi meritat Arghezi, indiferent de regimul politic de la putere, să devină membru al Academiei și să fie înmormântat la Mărțișor cu toate onorurile posibile? Cred că veți spune, da, și în felul acesta veți da peste nas tuturor curcilor literare, contemporane, care-i impută postum lui Arghezi poeziile de compromis și se fac așa, că uită cum prin întoarcerea lui în literatura română
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
condei până la 60% din veniturile salariale ale bugetarilor). Deci de ce ați mai pleca, dacă am ieșit din criză? Dacă nu ați plecat, atunci când criza rău ne apăsa, Băsescu hăhăia și Bocul salarii tăia, de ce să plecați tocmai acum, când chiar onor, președintele României în persoană, spune scărpinându-se după ureche și mai vârtos în altă parte, că s-a dus criza după deal și el simte cum deja ne este bine și ne asigură că va fi și mai bine?! Iată
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
ajungi cu bine direct în calendar, ca martir, își făcea cruce și hârști, cu cuțitoiul). Cei trei tineri convertiți, (rămași se pare cu capetele intacte, pe umeri), i-au dus trupul neînsuflețit la Terni, unde a fost primit cu mari onoruri, de către comunitatea creștină de acolo. A fost martirizat în 268, sau cu cinci ani mai târziu, după cum spun alte scrieri. Dar ziua Sf. Valentin, este atacată și de catolici, și de ortodocși. In 1998, episcopii catolici din România, au
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
intensitatea trăirii. Am încuviințat din cap. M-am întrebat dacă bietul om a fost declarat falit sau călcat de un omnibuz. — Nu ți se pare îngrozitor? Și-a părăsit nevasta. Cu siguranță că dra Waterford simțea că nu poate face onorurile cuvenite subiectului ei acolo, pe marginea trotuarului străzii Jermyn, și, ca artistă ce era, mi-a aruncat pur și simplu în obraz faptul frust, declarând că nu știe nici un fel de detalii. La rândul meu nu puteam să nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
subiectului ei acolo, pe marginea trotuarului străzii Jermyn, și, ca artistă ce era, mi-a aruncat pur și simplu în obraz faptul frust, declarând că nu știe nici un fel de detalii. La rândul meu nu puteam să nu-i acord onorurile cuvenite, presupunând că circumstanțele banale ale întâlnirii ar fi împiedicat-o să-mi dea amănunte; dar ea s-a arătat foarte încăpățânată. — Îți repet că habar n-am de nimic, îmi spuse ea ca răspuns la întrebările mele agitate, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
care el personal le-a irosit, l-ar fi înrâurit pentru a părăsi totul și a se supune tiraniei divine a artei. Cred că ar fi fost ceva ironic în portretul bătrânului plin de succes, de bogăție și încărcat de onoruri trăind prin altul viața, pe care el - deși știuse că este partea cea mai bună - nu avusese totuși puterea de a o duce. Realitățile însă erau mult mai plate. Abia ieșit din școală, Strickland intrase funcționar în biroul unui broker
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
urmă a fost ales într-un post de conducere și avea cariera asigurată. În măsura în care se poate prezice cât de cât ceva în treburile oamenilor, era sigur că acesta se va ridica până la culmile cele mai înalte ale profesiei. Îl așteptau onorurile și bogăția. Înainte de a-și prelua noile îndatoriri a dorit să-și ia o vacanță și întrucât nu avea mijloace financiare s-a angajat ca medic pe un cargobot care făcea curse în Levant. De obicei aceste vase nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
luat masa la un prăpădit de restaurant italienesc de pe Westminster Bridge Road. Iar acum Alex Carmichael era consultant la cinci sau șase spitale. După câte cred, câștiga zece mii de lire pe an, iar rangul de cavaler era doar primul dintre onorurile care în mod inevitabil aveau să-i fie hărăzite. — Da, m-am descurcat binișor, mi-a răspuns el. Dar marea ciudățenie este că toate acestea le datorez unei singure lovituri norocoase. — Ce vrei să spui? — Ia zi, îți mai amintești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
recurg la un act deznădăjduit? Dar ― conchidea ― e o nebunie să mă sinucid în primăvara vieții? (Avea expresii de-astea, uzate). Se sinucide cineva ajuns în vârful piramidei sociale după oe a găsit cheia care descuie ușa tuturor demnităților și onorurilor? Nu, niciodată! Ce face în schimb? Luptă! Luptă! Luptă! Din clipa când nu onai ține la viață are toate șansele să devină erou. Numai că eroismul de acest gen s-a stins astăzi din lipsă de idealuri. A mai spus
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
pe care l-aș fi străbătut de aici înainte: politica, profesoratul, căsnicia. Mi-a arătat perspectivele, bucuriile, victoriile care mă așteptau. Degeaba! Toate îmi par șterse, serbede, fără noimă. Pentru cine aș mai ține prelegeri? Pentru cine aș mai smulge onoruri? Pentru cine aș mai duce-o cu Cecilia? Mihaela nu mai este și, odată cu ea, dispare sensul tuturor strădaniilor mele, însuși rostul existenței mele. De acum s-a prăbușit temelia pe care se clădesc fapte noi, îmi lipsește îndemnul, scopul
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
juca ultimul act. Depindea de prea multe lucruri și nu putea da înapoi. Secoh, singur, în picioare, în fața sarcofagului, era gol, atitudine umilă decretată de anii din urmă pentru toate ceremoniile din camera interioară, mai ales cele în care obiceiul onorurilor trebuia să fie acoperit cu o robă de ceremonie. Trupul său se arăta astfel, subțire, dar ferm. Ochii lui negri luceau într-o așteptare febrilă. Părea puțin probabil ca el să conceapă îndoieli în acest ultim minut, dar Gosseyn nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
așa de frumoase se întîmplă foarte rar la Cavarna. Gingașă, bună, surâzând tuturor. Iar intimii vor avea o cameră alăturată, preparată special, unde vor putea sta mai multă vreme, comozi, fără să se amestece cu poporul. Domnul Axente va face onorurile. Va fi îmbrăcat în redingotă. Nu și-a mai purtat redingota de la nuntă, adică de 30 de ani. Îi ședea foarte bine atunci. A fost strânsă în naftalină, desigur că-i tot așa de perfectă, dar trebuie scoasă din vreme
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Începeau fiecare zi de școală cântând, în picioare, Imnul Regal. O, Doamne sfinte, Ceresc Părinte, Susține cu a Ta mână Coroana Română. Nelu Manolache nu învățase nici acum cuvintele. Pornea să cânte cu însuflețire începutul: Trăiască Regele în pace și onor, după care avântul i se tăia brusc și continua să miște doar din buze, complet anapoda, evitând orice privire, stânjenit. În abecedar, la pagina 41, Zamfir sărea peste un foc aprins pe culmea unei măguri. Poala cămășii țărănești i se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
se va trage din poziția culcat, țintele încă nu erau puse, așa că n-am putut aprecia distanța, între timp comandanta detașamentului de pionieri a mai zis ceva despre pace și solidaritate, apoi discursul s-a încheiat și toată lumea a dat onorul și am cântat imnul, dar nu numai prima și ultimă strofă, ca de obicei, ci toate strofele, până la capăt, pe cele din mijloc nu le prea știam, cred că era vorba de niște pluguri și săbii, după care directorul ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
a hotărât să-l pună în libertate pe Malagigi și să se folosească de el la câștigarea lui Rinaldo. Ea-l scoase, deci, din temnița lui, desfăcându-i lanțurile cu propriile mâini, și i-a dat cartea îndărăt făgaduindu-i mari onoruri și răsplată bogată, dacă îi va fi adus Rinaldo la picioarele ei. Atunci Malagigi, cu ajutorul cărții sale, a chemat un demon, el l-a urcat pe Rinaldo într-o luntre fermecată, care l-a dus, fără vreun cârmaci vizibil, la
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
sa, reînnoind jurământul de a nu-și afla liniște până nu va dobândi calul lui Rinaldo și sabia lui Roland. Carol Magnul, plin de recunoștință față de Astolfo, ar fi voit să-l rețină pe lângă sine și să-l încarce cu onoruri, dar Astolfo a preferat să plece în căutarea lui Rinaldo și să-i redea calul și în acest scop a părăsit Parisul. Povestea noastră se întoarce acum la Roland pe care l-am lăsat zăpăcit de dispariția frumoasei prințese ce
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
nimic mai ușor, răspunse omul, află deci că dacă ai fost trântit la pământ, aceasta o datorezi înaltei dibăcii a unei doamne pe cât de frumoasă, pe atât de vitează. Fermecătoarea și ilustra Bradamanta este aceea care a câștigat asupră-ți, onorurile victoriei. Cu aceste cuvinte curierul și-a văzut de drum lăsându-l pe Sacripant mai amărât și mai deznădăjduit de cum fusese. În tăcere el s-a urcat pe calul Angelicăi, luând-o pe prințesă îndărătul lui pe crupă și porni
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
neîngropat și neslujit. “ O prietene, zise el, cum să lăsăm noi trupul prințului nostru pradă lupilor și corbilor? Vai, când îmi aduc aminte cum mă iubea, simt că dacă ar trebui să-mi sacrific viața pentru a-i aduce ultimile onoruri nu mi-aș face decăt datoria. Dragul meu, vreau să-l caut pe câmpul de luptă pentru a-l înmormânta cum se cuvine și nădăjduiesc să pot terce prin tabăra regelui Carol fără a fi simțit căci acum toată lumea trebuie
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
frumoasă țară Buzău’ ăsta, mai zise, și Își aprinse un Snagov. Apriga ședință de s-a Încheiat apatic, după două ore de bătut pas de defilare prin noroiul patriei, iar ce reținuseră elevii era că apărarea patriei se face dând onorul conducătorului suprem și partidului, lovind pământul cu piciorul ca un cal care dă din copite fără să știe de ce, de foame sau de slăbănog ce e, ca să arate și el că poate fi un armăsar adevărat, dacă țara i-o
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
strâmbat din buze și s-au dus, ținân du-se de mână, la raionul de cămăși, să contemple verdele turbat, Încă un pretext de fericire. — Adică nu le-a convenit că nu i-am salutat, că nu le-am dat onorul, ei nu mă puteau saluta... Păi nu puteau, din moment ce nu exist, din moment ce nici ei nu există; iar cei ce nu există nu se pot recunoaște unul pe altul. Să le fie de bine zeilor, ăia sigur există. Dar Ionela, există
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
cu urechea la discuțiile oamenilor; astfel putu să audă - și viața lui fu scuturată de un cutremur - că acea Julia care murise „ca o cerșetoare“ în îndepărtatul Rhegium și din cauza căreia mama lui fusese atât de disperată „ar fi meritat onoruri imperiale“. Aceasta o spuse glasul mânios al lui Caius Silius, tribunus militaris aflat în acele zile la comanda legiunii sale, care, așezat lângă maestrul de arme, verifica mânerul splendidei sale săbii de paradă, acea ensis cu două tăișuri. — Un singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fost lăsată să moară încet de sărăcie și inimă rea, slabă, înfometată, disprețuită de toți. Ceilalți cinci sute nouăzeci și nouă au tăcut. Pe când vorbea astfel, tribunul îl văzu pe fiul lui Germanicus apropiindu-se, dar nu-și coborî glasul. — Onoruri imperiale, repetă intenționat, ca să fie bine înțeles. Maestrul răsucea arma deasupra flăcărilor, o lovea cu mișcări precise, o vâra în apă rece, apoi o încălzea din nou - și nu scotea o vorbă. Tribunul Silius zise repede, provocându-l: — Și uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mamei tale. Băiețelul amuți. Nimeni nu vorbise vreodată în fața lui despre bătrânii din familie, iar el își imaginase că toți erau morți de mult. Tribunul tăcu o clipă, pentru ca el să înțeleagă bine, și încheie dur: Și știi de ce merita onoruri imperiale? Pentru că era singura fiică a divinului Augustus. În schimb, a fost exilată timp de nu știu câți ani. Iar în cele din urmă Tiberius a ucis-o. Mintea copilului lucra repede. Înspăimântat, auzi din nou glasul mamei sale: „Șaptesprezece ani... Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pricinuite de aceeași durere“. Mulți îi ceruseră entuziasmați lui Tiberius ceremonii strălucitoare, de stat, pentru cenușa lui Germanicus. A refuzat. „A spus «nu». Nu va fi nici o ceremonie în Forum sau vreo comemorare la Rostra“, au reacționat revoltați populares, „nici măcar onorurile care i s-ar aduce unui patrician anonim“. Cineva îi atrase atenția împăratului asupra neobișnuitei modestii a funeraliilor. El dădu un răspuns care avea să intre în cărțile de istorie: — Nu e demn de caracterul roman să ne pierdem în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de martie, un vânt dinspre răsărit care venea din munți și care, după spusele marinarilor, prevestea ploaie. Ascuns în spatele perdelelor, împăratul debarcă în formidabila bază navală de la Misenum, centrul de apărare a întregii Mediterane occidentale. Mii de marinari îi aduseră onoruri, însă cel căruia îi erau adresate nu văzu nimic și nu se arătă. Augustinienii, prezenți în fiecare zi, obsedant, la Capri, fură înlocuiți de prefectul ce comanda celebra Classis Praetoria Misenatis, Armata Mediteranei occidentale, și de oamenii lui, care prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]