5,351 matches
-
public și să se dezvolte firesc. Posibilitatea trezirii românilor ardeleni din „somnul cel de moarte” era, firește, condiționată primordial de accesul la învățătură. Acesta s-a obținut, oficial, în urma acceptării, în 1698, de către majoritatea clerului superior, de a trece de la ortodoxie la catolicism. Cel de-al treilea episcop al Bisericii Unite cu Roma catolică, Ioan Inocențiu Micu-Klein - considerat de Lucian Blaga „cel mai de seamă om politic pe care l-a dat neamul românesc din această țară transilvană” -, întocmește planul de
SCOALA ARDELEANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289563_a_290892]
-
descopere singuri importanța creațiilor, datinilor și obiceiurilor populare legate de anumite sărbători și ritualuri creștine. POIECT DE LECȚIE Instituția de învățământ: Grup Școlar "Constantin Brâncuși"-Iași Disciplina: Religie Ortodoxă Clasa a IX-a Profesor: Amarandei Mihaela Tatiana Unitatea de învățare: Ortodoxie și cultură națională Titlul lecției: Viața religioasă oglindită în creații populare, în datini și obiceiuri Scopul lecției: însușirea unor cunoștințe și trezirea interesului cu privire la creațiile populare, datinile și obiceiurile poporului nostru,întrucât în acestea se reflectă viața religioasă Tipul lecției
ÎNVIEREA DOMNULUI – SĂRBĂTOARE OGLINDITĂ ÎN TRADIŢII POPULARE DEMERS SUSŢINUT ÎN FAŢA ELEVILOR PRINTR-O METODA ACTIV - PARTICIPATIVĂ. In: SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” ediţia a II-a by Amarandei Mihaela Tatiana () [Corola-publishinghouse/Science/569_a_911]
-
ortodoxismul lui Crainic este militantismul ortodox al lui Radu Dragnea, foarte activ colaborator al „Gândirii” în 1927-1930, susținător al ideii că întreaga cultură românească ar trebui să se întemeieze pe Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă, adoptată drept catehism al ortodoxiei mondiale în sinodul din 1642 de la Iași. Studii în spirit autohtonist, nu și ortodoxist, a publicat în „Gândirea” Petru Marcu-Balș (viitorul Petre Pandrea). Autohtonizarea creației artistice era încurajată de cronicarii „Gândirii”, în special de cel muzical, G. Breazul, și de
TRADIŢIONALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290235_a_291564]
-
un stil arzător cum sunt flăcările”, menit să demoleze o ordine spirituală „hâdă”, falsă, și să reformeze viața socială. Revoltat împotriva politicianismului și a arivismului, convins de nocivitatea unor aspecte ale culturii și civilizației occidentale, găsește repere și modele în ortodoxie, în tradiția românească de tip voievodal. Deviza ziarului său - „Credința noastră e să înfăptuim «Țara slobodă și duhovnicească»” - este pusă în practică prin atacuri dure la adresa unor persoane și realități politice, sociale, culturale, între care și gruparea Criterion. Este oripilat
TUDOR-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290284_a_291613]
-
considera, în același timp, complex și original, greu de aplicat de altcineva, el însuși neînțelegând să-l „împrumute” cu totul. Precum mărturisește într-un articol polemic, „îi repugnă subtilitatea scolastică ce despică firul în patru”, „afectatul cult al adevărului” sau „ortodoxia estetică pedantă”. Într-adevăr, chiar în lucrarea de seminar cu care debutează și care deschide volumul Cronici literare sunt demontate numai anumite elemente ale structurii piesei Apus de soare - în speță, caracterele și conflictul dramatic -, dar nici acestea cu meticulozitatea
TRIVALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290274_a_291603]
-
poate înțelege astfel de ce Udriște Năsturel, cărturar cu vădite simpatii pentru Contrareformă (a tălmăcit din latină și slavonă scrierea religioasă de mare faimă De imitatione Christi, discuta cu emisarii Romei posibilitatea unor „aplatizări” ale diferențelor de dogmă între catolicism și ortodoxie, și-a dat copiii să învețe la școli catolice), face ca izvoarele clasice să domine elementele ce proveneau din surse sacre în tratatul (atribuit lui) Despre generozitate, cu care se deschide Triodul Penticostar slavon din 1649. Devine limpede de ce înșiruirea
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
România literară”, „Argeș”, „Ateneu”, „Scânteia”, „Scânteia tineretului”, „Flacăra”, „Săptămâna” ș.a. În calitate de publicist și cronicar literar, Z., polemist redutabil, adeseori incomod prin subiectivitatea și retorica agresivă a intervențiilor, se va opri la ceea ce crede că ilustrează relația dintre specificul național românesc, ortodoxie și militantismul cultural, dar va semna și numeroase pagini de circumstanță, oportuniste, într-un stil grandilocvent, patetic, ca în Accente și profiluri (1983) sau în articolele din Un om pentru istorie (1985), având în centru „personalitatea unică” a lui Nicolae
ZAMFIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290695_a_292024]
-
ca în Accente și profiluri (1983) sau în articolele din Un om pentru istorie (1985), având în centru „personalitatea unică” a lui Nicolae Ceaușescu ș.a. Studiile și eseurile lui Z. au ca trăsătură comună evaluarea rolului culturii române în aria ortodoxiei și în context european, realizată dintr-o perspectivă comparatistă. Încă de la prima sa lucrare de amploare, Ortodoxie și romano-catolicism în specificul existenței lor istorice (elaborată în 1956 ca teză de licență, dar publicată în volum abia în 1992), se arată
ZAMFIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290695_a_292024]
-
centru „personalitatea unică” a lui Nicolae Ceaușescu ș.a. Studiile și eseurile lui Z. au ca trăsătură comună evaluarea rolului culturii române în aria ortodoxiei și în context european, realizată dintr-o perspectivă comparatistă. Încă de la prima sa lucrare de amploare, Ortodoxie și romano-catolicism în specificul existenței lor istorice (elaborată în 1956 ca teză de licență, dar publicată în volum abia în 1992), se arată preocupat „de a pătrunde esența istoriei și a destinului spiritual românesc”. Medievist, bizantinolog și slavist, Z. asociază
ZAMFIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290695_a_292024]
-
de vedere originale, interpretări noi și date istorico-literare inedite se află și în antologia Literatura română veche (1402-1647), alcătuită împreună cu G. Mihăilă (I-II, 1969). Conceput din perspectiva opiniilor lui Z. despre rolul de excepție al culturii române în aria ortodoxiei și în evoluția istorică a lumii europene este și studiul titular inclus în lucrarea omagială Paisianismul - un moment românesc în istoria spiritualității europene (1996). Elementele puse în relație subliniază modul în care monahismul românesc a influențat cultura rusă și spiritualitatea
ZAMFIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290695_a_292024]
-
1977; Via Magna, București, 1979; Contribuții la istoria literaturii române vechi, București, 1981; N. Iorga. Etape către o monografie, București, 1981; Accente și profiluri, București, 1983; Un om pentru istorie, București, 1985; O carte fundamentală a culturii române, București, 1991; Ortodoxie și romano-catolicism în specificul existenței lor istorice, București, 1992; Războiul împotriva poporului român, București, 1993; Regele și mareșalul, București, 1994; Lucian Blaga și condiția culturii românești, București, 1995; Cultura română - o mare cultură cu destin universal, București, 1996; A treia
ZAMFIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290695_a_292024]
-
teologic: preotul Viorel Mehedințiu. Z. de z. capătă repede o ținută literară distinctă datorită colaborării unor personalități din afara granițelor, precum Duiliu Vinograschi, Petre Vălimăreanu, Horia Stamatu, Alexandru Gregorian, Octavian Vuia, Eglantina Daschievici ș.a. Dezbaterile teologice, portretele dedicate unor figuri ale ortodoxiei cu prilejuri aniversare sau comemorative (Petru Movilă, Antim Ivireanul), chemările adresate enoriașilor sunt completate de reproduceri din operele unor mari scriitori (Mihai Eminescu, Ion Creangă, Octavian Goga, St. O Iosif ș.a.) și mai ales de versuri primite de la poeți din
ZORI DE ZI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290748_a_292077]
-
traducător. Este fiul Floricăi (n. Rosa Leibovici) și al lui Alexandru Vianu (n. Adolf M. Weinberg), medic, și frate cu eseistul Alexandru Vianu. Tatăl, participant la Războiul pentru Independență, primește cetățenia română în 1878, iar în 1893 familia trece la ortodoxie. V. urmează la Giurgiu clasele primare (1904-1908) și gimnaziale (1908-1912), Liceul „Gh. Lazăr” la București (1912-1915), ani din care datează prietenia cu Ion Barbu. În 1915 se înscrie la Facultatea de Drept (licența în 1919) și la Facultatea de Litere
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
nu ignoră nici critica literară. În „Cuvântul” (ianuarie 1931) face o avancronică a romanului Lumina ce se stinge, scris de Mircea Eliade parțial în India. Temele articolelor sunt în continuare foarte variate: gândirea filosofică a lui Nae Ionescu, universitate și ortodoxie, etica sistematică, problema sinuciderilor, spre un nou medievalism economic, Europa față de America etc. În ciclul de conferințe organizat de gruparea Criterion, vorbește despre Lenin, Mussolini, filosofia lui Freud, iar în revistele economice publică articole despre relația între gospodăria țărănească și
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
tânără”, numită și „generația spirituală”, reprezintă tema esențială, recurentă în scrierile și conferințele acestor tineri care vor să schimbe modelele vieții intelectuale românești (inclusiv modelele literaturii) și să construiască, în spiritul doctrinei lui Nae Ionescu, o Românie culturală bazată pe ortodoxia țărănească. V. este cel mai apropiat, dintre elevii profesorului, de această soluție, spiritualizarea României fiind cuvântul de ordine al generației. Ia apărarea lui Eugen Ionescu și pledează pentru premierea și tipărirea manuscrisului Nu; când Sandu Tudor îl atacă pe Petre
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
ispite” „probleme”. Este, din acest punct de vedere, un maiorescian într-o generație care detestă „filosofia de școală”. Sunt și alte deosebiri față de tinerii filosofi din anii ’30. Emil Cioran crede, de pildă, în Schimbarea la față a României că ortodoxia și țăranii cu miturile și morala lor mioritică reprezintă o povară pentru România și pentru „ethosul eroic” pe care vrea să îl impună acestor latini de răsărit inerți, vegetativi, resemnați în nenorocul lor istoric. V. pornește de la ideea (Prolegomene sociologice
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
Nu e, oricum, un spirit intolerant, nu acceptă discriminarea și, ca să-și exprime mai limpede ideile, trimite la Nikolai Berdeaev, Werner Sombart, la problema mântuirii, la fericitul Augustin, la Jacques Maritain, la puțin cunoscutul Zankov și la cartea lui despre ortodoxia răsăriteană. Aceste desfășurări de forțe sunt necesare, pentru că V. nu vrea să dea o simplă, rapidă judecată de valoare despre romanul lui Sebastian; el analizează „gena” cărții, disecă fenomenul, vrea să determine morala colectivă, modul de a fi al nației
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
contestarea împrumutului extern ori, în cel mai bun caz, prin admiterea introducerii selective, cu discernământ, a formelor (instituțiilor și principiilor) străine; în același timp, adepții acestei reprezentări consideră legitimă dezvoltarea organică a societății, înrădăcinată în tradiție, stăpânirea pământului, așezămintele vechi, ortodoxie etc. Printre susținătorii cei mai avizați ai reprezentării tradiționale a modernității susținute de solidarități specifice se numără fondatorii sociologiei poporaniste și țărăniste C. Stere (1865-1936) și Virgil Madgearu (1887-1940). Teza fundamentală a sociologiei poporaniste și țărăniste o constituie ideea că
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
toate șansele să pună în funcțiune un mecanism pervers de orbire, antrenând pasiuni și inducând un comportament irațional. De acum înainte, individul va „ideologiza” tot ceea ce întâlnește sau va „psihologiza”, interpretând totul prin prisma aparatului său evaluator indus. Deconchy numește „ortodoxie ideologică” această informație care ține de un anumit câmp social, de o anumită regularitate socială și care-l imunizează cognitiv pe individ împotriva altor idei, atitudini, conduite. Să ilustrăm acum, prin câteva exemple, cum s-a produs, în cazul României
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
spaniol, italian, germanic, englez, rus (Stiluri de viață, 1937). Interpretarea culturii în perspectiva existențialismului e tema lucrărilor Prezența divină în filosofia contemporană (1942), Invitații - la Frumos, Poezie, Credință, Înțelepciune, Metafizică, Moarte, Aventură, Câmp, Tradiție, Comuniune, Românism, Eroism (1941), În duhul ortodoxiei naționale (1942) și se poate afla chiar în Armand Godoy, poète latin et chrétien (1942), studiu ce evidențiază neliniștea metafizică în toate sferele gândirii contemporane și cu deosebire în domeniul cel mai sensibil - poezia, valoarea acesteia fiind condiționată de „cifrul
POPA-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288910_a_290239]
-
Existență și adevăr la Sören Kierkegaard, Sibiu, 1940; ed. pref. Achim Mihu, Cluj-Napoca, 1998; Invitații - la Frumos, Poezie, Credință, Înțelepciune, Metafizică, Moarte, Aventură, Câmp, Tradiție, Comuniune, Românism, Eroism, Sibiu, 1941; Armand Godoy, poète latin et chrétien, Sibiu, 1942; În duhul ortodoxiei naționale, pref. Grigorie T. Marcu, Sibiu, 1942; „Luceafărul”. Un capitol de luptă și credință românească, Sibiu, 1942; Prezența divină în filosofia contemporană, Sibiu, 1942; Existențialismul, Sibiu, 1943; Peisaj ardelean, Sighișoara, 1943; Itinerar spiritual, Sibiu, 1943; Douăzeci și cinci de ani de viață
POPA-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288910_a_290239]
-
poate întrezări tot din cartea din 1945. Urmând „prăbușirii idealului junimist”, literatura interbelică nu și-ar fi găsit încă propria identitate („nu ne dă câtuși de puțin impresia că străbate o perioadă de revenire în urma naufragiului”), „sinteza românească” sub semnul ortodoxiei fiind lipsită de consistență, de vreme ce „nu-i cuprinde pe câțiva dintre scriitorii cei mai remarcabili ai epocii actuale”. Întreruptă la vârsta când se elaborează marile sinteze, marginalizată și relegată îngustului cerc al „specialiștilor”, plasată la capitolul „istoria literară universitară”, capitol
POPOVICI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288964_a_290293]
-
vizită la regele Mihai I, București, 1990; Caidul. Nuvelele adolescenței în temnițele comuniste, București,1992; Sânge pe râul Doamnei, București, 1992; Casa lacrimilor neplânse. Martor al acuzării în procesul „reeducatorilor”, București, 1993; Dactilografele și revoluția, București, 1993; „Rugul aprins”. Duhovnicii ortodoxiei, sub lespezi, în gherlele comuniste, București, 1993; Codrul scufundat, București, 1994; Evadarea lui Liviu Rebreanu, pref. George Anca, Romulus Vulcănescu, București, 1994; Martiriul Bisericii Ortodoxe Române, cuvânt înainte Teodosie Snagoveanul, cuvânt înainte Teodosie Snagoveanul, București, 1994; Împușcarea călărețului, București, 1994
RADULESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289103_a_290432]
-
Iorga și N. Cartojan, fiind, cum singur o numește, „un curs popular”, o sinteză a începuturilor de meșteșug literar, accentul fiind însă pus pe artele plastice, care se dezvoltă în etapa medievală la intersecția Orientului cu Occidentul. Autorul crede că ortodoxia ne-a ținut timp de secole departe de catolicism și de arta vecinilor vestici și nordici. Familiarizat cu literatura universală, îl admira pe Ibsen, căruia i-a consacrat articole ample, și, în tinerețe, pe Strindberg și pe Wedekind, din opera
PUSCARIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289069_a_290398]
-
specială îi acordă R-P. lui Maiorescu în calitate de profesor și mentor (Profesorul Maiorescu, Un adevărat „învățător” al neamului - ambele articole din 1910 - ș.a.), într-un ton encomiastic care îl va face pe E. Lovinescu să îl înscrie, alături de Simion Mehedinți, în „ortodoxia cultului” întreținut magistrului. Cea mai importantă contribuție a istoricului literar rămâne însă editarea Jurnalului lui Titu Maiorescu (perioada 1855-1891), sub titlul Însemnări zilnice (I-III, 1937-1943). Textul este prefațat de ample studii introductive și însoțit de informate note explicative și
RADULESCU-POGONEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289112_a_290441]