21,114 matches
-
Într-o zi, poate, voi da o Ordonanță prin care voi interzice sarcinile din prima lună de după Carnaval. Doctorul de mult trebuia să-mi sugereze așa ceva... Prima noapte a serbării a fost stricată de către Astrolog! A apărut, în carne și oase, cu un bandaj imaculat ieșit, ca o dungă, de sub pălăria de fetru. Arăta bine. Drept, zâmbitor, sigur. Pentru că nu se temea de nimeni, fusese omorât o dată, lucru dovedit; cine poate fi ucis de două ori? Raționament perfect, până în clipa în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
nimeni nu știe mai bine când să acționeze și cum; să aducă bani și stabilitate. Va fi, cred, readus pe brațe. Idolatrizat, numit Salvator al Stațiunii. Vor fi serbări. Și Regele va afla de justiția maselor. Castelanul - fie și de os domnesc - se dovedise un dușman al poporului, Monarhul va înțelege asta, are sfetnici buni; îi vor reaminti că, de mulți ani, are în Magistrat dacă nu un prieten, oricum un aliat; un fel de Vicerege, care, din colonia lui, trimite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
de tot îmi țineți urma? De azi, gata, trag obloanele: am agonisit atâta cât să trăiesc onorabil până la sfârșitul zilelor! O-no-ra-bil! Am dreptul - dacă vreau - să ajung în Consiliul Stațiunii! Împotriva voinței voastre, a Magistratului, mai ales! Sunt ghimpele lui, osul în gât! Mă voi și mărita, poate, dacă se va găsi cineva care să mă merite. Am posibilitatea, de-acum, să fac o alegere pasională, mă pricep, cred... Ce știe, de pildă, Filozoful despre dragoste? § Ai scris ultimul capitol într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Își dezvălui rana care Îl brăzda, o despicătură sângerândă, imundă. O pădure vie păru să se ridice În jurul chipului femeii și o Împletire de șerpi șuierători se năpustiră spre Dante, care Încercă să se tragă Înapoi, ridicându-se În capul oaselor și rezemându-se de spătarul patului, ca și când ar fi voit să se afunde În peretele dinapoia lui pentru a scăpa de făptura infernală care venea să Îl persecute. Pleoapele Meduzei, desfigurate de lepră, Începură Încetișor să se ridice, În timp ce un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
apropiindu-i ciotul de față. — La Damietta ai fost rănit? Îl Întrebă Dante, forțându-se să nu-și ferească ochii. Ostentația aceea Îl deranja. Oare cârciumarul credea că Îl impresionează cu mizeriile lui? De parcă nu ar fi văzut și el oase sfărâmate și capete rostogolite În praf, la Campaldino. — Nu, messere. La Acri a Început moartea să mă urmărească. Dar am văzut bine Damietta, În călătoriile mele. — E adevărat că zidurile ei sunt Împodobite cu o mare poartă din piatră albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
singura Întărire a lotusului, mi-am oferit brațul fiarelor cu care ei lucrau. Privi În jur, fixând cu mândrie pe toți cei de față, care parcă erau străbătuți de un fior. Fiecare din ei părea să retrăiască În carne și oase chinul povestit de ciung. — Dar otrava necredincioșilor s-a dovedit mai rapidă decât s-ar fi crezut și cangrena mi s-a ivit la Încheietură, iar mai apoi la cot. Astfel, de Încă trei ori mi-am oferit fiarelor brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dimpotrivă, către trecutul cel mai Îndepărtat al omului. Și, pe măsură ce Înainta În evocare, cuvintele sale apăreau din ce În ce mai diferite de tezele lui Gioacchino. Acum, teologul vorbea despre epoca Îngerilor, care se răsculaseră Împotriva lui Dumnezeu, a Uriașilor, care se născuseră din oasele Îngerilor și stăpâniseră Pământul asuprindu-l cu puterea lor. Despre o epocă a Profeților, care primiseră darul de a vedea și muriseră orbiți de ceea ce Întrezăriseră, și a Anticilor, care ridicaseră monumente nemăsurate, Însângerându-l cu bătăliile lor. În sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
aveau să moștenească Pământul, dacă aveau să știe cum să evoce puterile nemăsurate ale celor dinaintea lor, ale căror trupuri dormeau În subsol, În așteptarea deșteptării. La acele cuvinte, un murmur străbătuse rândurile credincioșilor. Dante surprinse câteva comentarii șoptite despre oasele enorme găsite la o fermă din Mugello. Dar Bruno continua fără să ia În seamă comentariile. — Cei dinaintea noastră zac În gropile lor, nu morți ci adormiți, declamă cu ochii mijiți, ca și când ar fi căutat În sinea lui dovada pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sticle convexe pe care le șlefuiesc maurii pe pământurile Arabiei. Ca printr-o asemenea sticlă văd eu destinul tău. Vei umbla pe Pământ vreme de trei lustri, iar apoi vei cunoaște moartea cea umedă, care sapă cu febra ei În oase și În măruntaie. Dar nu vreau să te Îndestulez pe seama celor viitoare, așa Încât să le poți descoperi una câte una, cu durere. Mai mult nu Îți spun și mai mult nu Îți răspund. — Continuă! exclamă Dante. Era Înfuriat. De ce prietenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fresca din spatele lor, până când se opri cu degetul Îndreptat spre masca lui Ambrogio care urla Împotriva morții, la picioarele lui. Mi-ai destăinuit-o dumneata. — Eu? Dumneata, cu vorbele dumitale. Mi-ai povestit cum, pe vremuri, oameni În carne și oase erau legați la prora corăbiilor, ca jertfă, pentru câștigarea bunăvoinței zeilor În privința călătoriei. Și oare nu se obișnuiește, pe mare, să se ungă trupul condamnaților cu bitum, pentru a-i păstra spre Învățătura de minte a celorlalți? Acesta e șirul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Dacă doamna psiholog nu bătea câmpii cu grație, speranța Într-un „ceva” abstract și nedefinit care, Dumnezeu știe cum, Își băga coada când ți-era lumea mai dragă, se destrăma, lăsând locul acțiunii personalizate a unor oameni În carne și oase. Nici un fatum, nici o Întâmplare, nici o coincidență! Existaseră Întotdeauna oameni care s-au pus de-a curmezișul istoriei, i-au dat la cap, au faultat-o grosolan și i-au schimbat biomecanica. Oameni foarte puternici sau foarte abili. Ori și una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
i-a rotit prin Încăpere ca și când s-ar fi aflat pentru prima oară acolo și Încerca să se familiarizeze cu ambientul. A coborât mâna atârnândă nefiresc În aer și s-a lăsat obosit pe spătarul fotoliului. Simțeam aproape fizic cum oasele și articulațiile i se desțepenesc lent, iar relaxarea Îi irigă treptat corpul și Îi Încurajam caraghios În gând Întoarcerea la viață: hai, băiețică, hai, copăcel-copăcel... Cu mâini Încă nesigure, Adam a desfăcut capacul tubului verde cu medicamente, a scos două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
doi călugări ajunseră în dreptul lor, primul voinic strigă: — Hei, preacuvioșiile voastre! Ia veniți puțin încoace! — Sfinte Haralambie, apără-ne! - sări ca fript Metodiu, uitându-se în jur. Piei, drace! Domol, domol! - grăi din iarbă primul voinic, sculându-se în capul oaselor. Nu e necuratul, preacuvioase. — Bată-vă să vă bată - zise Metodiu, ținându-se cu mâna de piept - cum ne-ați mai speriat! Dar ce faceți acolo în șanț, oameni buni? Facem dreptate - zise primul voinic. Auzit-ai dumneata de frații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Smirna și Efes, Troia și Chios unde se-mbătase pe-o masă cu resturi de vin și zburase înapoi, ca proasta, vreo 50 de kilometri. Toate acestea n-avea de unde le cunoaște spătarul care, încă buimac, se sculă în capul oaselor, aruncă ce mai rămăsese din muscă și trase de șnurul de la căpătâi. Apăru, ca să zicem așa, o cadână. Episodul 67 O DIMINEAȚĂ MINUNATĂ La vederea cadânei, spătarul Vulture se frecă la ochi, se mai uită o dată, se pișcă să afle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
viteaz, verde la bătrânețe, roșu în tinerețe, te pierzi cu firea în fața unei... mă rog... zi-i cum vrei... — Așa e - suspină spătarul. Simt ispita în pieptul meu cum sapă... Femeia, spătare - spuse Barzovie-Vodă sculându-se cu plapuma în capul oaselor - este acel lucru minunat lăsat de Domnul pe pământ pentru a scăpa raiul de-o pacoste, cum au zis proorocii, care nu erau chiar așa cum îi considerăm noi astăzi. Erau, dimpotrivă, oameni cu carte, poate cei mai luminați din vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Cu Papa, mă?! - continuă el uitând o clipă cu cine vorbește și trădându-și astfel originea plebee. Phuaii, ce idee! Mă duc să-l scol pe Vodă... Episodul 77 îN CARE CETITORIUL îL POATE VEDEA PE SIMA-VODĂ îN CARNE ȘI OASE Metodiu și Iovănuț nu trebuiră să aștepte mult. Printr-o ușiță dosnică pe care până atunci n-o băgaseră în seamă, apăru sprijinindu-se în baston Sima-Vodă ăl Bătrân, urmat de vistiernicul Ximachi. Pe brațul drept Sima-Vodă avea ceea ce călugării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aceea mesele domnești nu aveau încă opulența pe care o vor atinge chefurile fanariote, prelungite mult după dispariția fanariotismului ca sistem socio-politic de tristă amintire. Se consuma deci cu măsură, la început un fel de borș grecesc acrișor, fiert împreună cu oase de vițel, apoi urmau fripturi simple de potârnichi sau berbece, iar spre sfârșit, înaintea vinului, sosuri turcești cu carne de vită tocată mărunt și vârâtă-n niște cornulețe de pâine în formă de semilună. Muzica era cu desăvârșire orientală; se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ceea ce se numea un boier bine, ba chiar umbla zvonul că de când Vodă îi ținea nasul într-un borcan, nurii săi bărbătești sporiseră îngrijorător într-un Iași dominat de somnolența otomană. în spatele lui venea o femeie mărunțică, numai pielea și osul, aruncând priviri speriate în toate părțile, căci avea și de ce: în cinci ospețe pierduse trei soți, unul mai sănătos ca altul, și rămase cu șapte copii care se păruiau ziulica toată, întrucât foștii lor tați făceau parte din partide diferite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
până la urmă a intrat și ea în istorie. Cosette tăcu. Pe lângă corabie, delfinii, obosiți să mai înoate în formă de semilună, începură să înoate în secere. Episodul 95 VINE-O VREME... — Vine-o vreme - continuă spătarul Vulture - când, draga mea, oasele nu te mai ascultă, carnea începe să se fleșcăie, buzele să dondăne, dinții să se clatine, gingiile să molfăie, genunchii să tremure, degetele să se facă covrig în cizme, nasul să-ți supure, urechile să se ceruiască, ochii să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
gotic Potoțki. Episodul 115 DOAMNA POTOȚKI La ora când scriem aceste rânduri, bătrâna doamnă Potoțki, tenacea locuitoare a aripii de vest a castelului, va fi fiind de mult oale și ulcele. Nepăsătorul timp a trecut peste amintirea domniei-sale, albindu-i oasele, șlefuindu-i vertebrele, subțiindu-i imperceptibil metacarpienele. Ierburi înalte, flori de românită, fragile păpădii au crescut rând pe rând din mormântu-i, spulberându-se cu plecarea fiecărui anotimp. Generații întregi de rozătoare, de rândunele care, o vreme, i-au supraviețuit, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-l găbuiască, dar micul Metodiu se mistui în cotloanele copacului. Deodată, mâna păroasă a tătarului sau a cazacului sau a ce-o fi fost el îl dibui, îl apucă de după ceafă și... — Preacuvioase! Preacuvioase! — Ce-i? - sări Metodiu în capul oaselor. — Preacuvioase - șopti Iovănuț cu ochii umflați de nesomn - rogu-te, întoarce-te pe cealaltă parte, că faci tare urât! — Cum am făcut? - glăsui Metodiu. — Iac-așa - răspunse Iovănuț. Pu-pu-pup! Pu-pu-pup! Episodul 162 VISUL SURORILOR ACETOASA în cămăruța lor de la catul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Savoya, tinerel, palid la față și plin de mușchi, ciolănoasa de Fibbia care dormea alături se răsuci în somn și-o lovi cu cotul în cap. Amada se trezi. Palatul, marchizul, pretendenții dispărură ca prin farmec. Sculându-se în capul oaselor și deschizând ochii, Amada văzu în locul acelor minunății șoarecele lihnit care în fiecare noapte ieșea din gaura de lângă ușă și privea cu deznădejde spre spațiul gol al camerei lor unde nu mai căzuse o firimitură de ceva de pe vremea când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
buna înțelegere, căruntețea și lina apropiere a marelui repaus. Episodul 169 A RIVEDERCI în sfârșit se vestiră și zorii, sărutând cu degetele de auroră mucegaiul clădirilor, puturoasa apă întunecat verzuie a canalelor, pleoapele urduroase ale lumpenului sculat deja în capul oaselor etc. Visele celor care visau în stabilimentul signorei Maxima se încețoșară, târându-se spre sfârșit. în gondolele legate în fața porților se urcară zgribulind de frig și grăbindu-se spre treburile lor, indivizii cu trei de „i”: zarzavagiii, geamgiii, zapciii, cafegiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
picioarele lor, șăgalnic și somnoros susura plin de știuci Siretul, gândi rapsodul Broanteș. — Iată-ne acasă! - suspină Barzovie-Vodă. O, ce n-aș da să pot rămâne mereu pe pământul acesta! — Păi, dă tribut, Măria-Ta - zise spătarul Vulture - și-aice-ți rămân oasele, precum dorești. Dă un tribut mai mare decât cel de-acum și-ți făgăduiesc că-n trei săptămâni din Sima-Vodă nu mai rămâne decât Sima, un drumeț spre Stambul. — O, spătare! - făcu Barzovie-Vodă. O, tempora! Oare fără tribut nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ori niște stupi, oricum - un loc unde să ne putem întrema. Episodul 183 O SISTEMĂ DE APĂRARE — Dar să lăsăm aceste triste întâmplări, căci, orice s-ar spune, un domn schimbat e un domn trist - grăi spătarul Vulture, aruncând un os unui câine mare, ciobănesc, ce adăsta prin curte - și cu cât e schimbat mai des, cu atât tristețea e mai mare, căci tristeții sale i se adaugă tristețile mai mici ale supușilor ce-l urmează în surghiun. Să trecem la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]