3,713 matches
-
terfeli, te poți lăuda în public cu ele. Fără consecințe. O simplă apăsare de buton, și îngrijorările lui Paul puteau ajunge în mii de calculatoare, ca o armată de chiloți atârnând pe geamurile din Grozăvești. O scenă măreață, devastatoare: dezastrul pândea în orice clipă. Catastrofele aviatice și feroviare, pe care le urmăream cu-atâta devotament nopțile, treceau acum în catastrofa vieții lui Paul: iubeam să-i văd buloanele desprinse, articulațiile sărind din nituri, ansamblul prăbușindu-se de la mari înălțimi. Mă simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
l-ar sparge. Dacă-i nevoie, ținem și publicul ocupat, îl trimitem să ia autografe-n altă parte, la restaurantul Uniunii.“ „Ar prinde.“, am fost de acord. „Scriitorii ăștia abia așteaptă să meargă la masă. Sună plauzibil.“ „Și eficient. Îl pândim în culise, îi tragem una și-l băgăm în mașină. Pe urmă-l aducem aici și-l luăm la-ntrebări. Ne spune și ce nu știe, vă zic eu.“ „Partea cu «âi tragem una» îmi place cel mai mult.“, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai mici, maniacale, confuze. Nu mai știai ce vine, nici măcar nu puteai să aproximezi. Teii înfloreau prin iulie, în două zile se cocea totul și te trezeai cu-o pastă uscată pe jos, crănțăneau adidașii când călcai pe ea. Vara, pândeau după blocuri niște furtuni negre, cu pâlnii de apă și nori, ca-n Oklahoma; la Moroieni, zburau țiglele de pe case. Doar iernile semănau cât de cât, înotai în zăpadă până la brâu, se-oprea circulația și te uitai la oraș cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
trebuia să fii specialist ca să pricepi că n-ai zile multe. Știam că nu ai cum să-ți depășești durata determinată: un bondar înțepenește după exact 4,5 milioane de bătăi de aripi. Au stat cercetătorii după el, l-au pândit până a murit. Bătăile inimii mele erau și ele limitate, un număr fix de pompări de sânge și oxigen, imposibil de evitat. Ca motorul unei mașini: după 200 000 de kilometri, plesnește instalația. Și totuși, ceva lipsea din tablou, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
are Uniunea: 4328. Ca să intri-n Uniune, trebuia să dovedești că ai reușit să publici cel puțin trei cărți. Așadar, 4328 de indivizi scriseseră în jur de 12 984 de volume: o populație cu penelul sprințar, retribuită pe măsură (aici pândea invidia). Oamenii se-adăposteau ca ilegaliștii, în „case de creație“, mergeau iarna la Pelișor (până s-a enervat Nicu Ceaușescu și l-a confiscat, cu tot cu drumul de acces) și vara la Neptun sau Valea Vinului, la vilă, pentru inspirație. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ăsta), autonomia mea era cel mult un embrion cuibărit în minte, schimbându-și poziția doar în rarele momente când nu rămânea nimeni acasă și timpul trecea altfel, moale și vătuit. Revista își făcea apariția miraculos, aruncată pe geam de poștaș. Pândeam fereastra cu orele. Așteptarea se prelungea uneori până intra Jeni (bona mea ciocolatie și pufoasă) ori se întorceau ai mei de la serviciu. Bărbatul cu tolba din piele maro căpăta proporții impresionante, mâinile lui gigantice se profilau în fâșia de soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
puțin noroc, întâlneai clienții potriviți. E-o părere greșită că profesorii sunt niște inși cumsecade, care se culcă seara devreme, cu Istoria lui Călinescu într-o mână și brațul nevestei în cealaltă. Dincolo de sacoul și cravata aranjate onorabil pe scaun, pândesc dorințe, frustrări și resentimente cum nici în cărți nu întâlnești. Nu-i bine să te pui cu ele. Și totuși, dacă îi iei la bani mărunți, oamenii ăștia sobri și importanți, de care ne temem atât sau pe care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fazani și îngeri grăsuți, mi-am dat seama că am în mâini și mintea, și carnea la care râvneam și căreia îi căutasem de-atâția ani împlinirea. Rămăsesem singuri, încuiați într-o operă de artă ferită de vânt și zăpadă. Pândeam excitați viscolul dincolo de geamuri, cu răbufnirile aspre, rusești. Voleurile de lemn ricoșau în pereți, dar nu mai simțeam nimic în afară de nerăbdare. Îi ciupeam sfârcurile prin bluza mulată și-o mângâiam cu toată palma pe sex. Ne tăvăleam pe parchetul laminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cam tot aceiași, dacă te uitai la televizor), îi ziseseră „Iancu de Hunedoara“. Nimic mai natural decât să pui un depou „Iancu de Hunedoara“ lângă Colegiul de Informatică „Tudor Vianu“ și spitalul „Grigore Alexandrescu“. Țara dădea pe-afară de personalități, eroii pândeau din manuale și catacombe, trebuia doar să găsești momentul potrivit să-i distribui pe plăcuțele străzilor și-ale instituțiilor: mergea și prin rocadă sau la nimereală, unde se elibera un loc. Pe lângă uruitul tramvaielor noaptea sau chiuiturile maiștrilor care dirijau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de grădina de zarzavaturi: ea a dispărut prima, călcată-n picioare; a doua oară, când s-a replantat, s-au furat toate legumele. Uneori, epuizați de efortul depus pe traseu, muncitorii mai opreau la gard, pentru o binemeritată pauză. Vecinii pândeau din balcoane și, în asemenea condiții, dialogurile se înfiripau clar și concis: „Ce faci, bă, acolo?!“ „Mă piș.“ „Domne’, nu ți-e rușine? Sunt copii mici, care se joacă aici.“ „Nu mai pot.“ „Pleacă, domne’, de-aici, că sun la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de supraveghere? două fraze între ele? un individ cu celălalt? Mi-era și frică să mă gândesc. Am stins lanterna și, cu dosarul în mână, m-am ridicat să mă dezmorțesc puțin. Mi-am întins spatele și picioarele: febra musculară pândește când stai nemișcat, mai ales dacă ai nimerit în biroul decanului, unde noaptea n-ai voie să intri, iar ziua să ieși. Sigur că locul își păstra farmecul, pe-acolo trecuseră Vianu și Călinescu, Rosetti și Cioculescu (inventatorul cu „Marii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Radio Marte cu-antena ta din ciorap!“ „Pot să termin cu numărătoarea?“, a protestat Mihnea. „Sau îmi bag și eu picioarele!?“ Zburaseră berile, mâncarea la fel și nu mai aveam nici bani, nici chef să continuăm. Ospătărița doar asta aștepta, pândea din colț să eliberăm masa. „Zi, Mihnea.“, l-am încurajat. „Trei: ce căută scrisorile astea-n dosarul tău?“ „Cum adică?“ „Adică de ce, într-un dosar personal de promovare pe post, tu ai un braț de scrisori care nici nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Ne-am oprit profesionist, lângă ușă, cu lanterna stinsă. Nu se-auzea nimic, hârtiile se odihneau înăuntru, cu certificatul meu pierdut printre coperți. Am crăpat ușa catedrei, luminând de jur-împrejur. Sadoveanu, Filimon și Maiorescu dormeau laolaltă, lipiți de pereți; îi pândeau vazele cu mușcate și violete. Pe mese, lângă referatele uitate de studenți, sclipeau vreo două farfurioare de ceramică. Sus, pe dulap, o pendulă miniaturală, maro, stil chinezesc, secolul 19. O văzusem și-n „H“, dar pe-albastru. În dulap, câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am făcut semn lui Mihnea să tacă și să se-așeze între culoare. Apoi m-am apropiat de balustradă; pășeam repede și pe vârfuri, hoțește. M-am strecurat după un stâlp și-am scos doar capul de-acolo. Acum chiar pândeam din umbră, și mă simțeam puternic și periculos. Începusem să deslușesc și niște cuvinte, parcă se dăduse sonorul mai tare sau, în orice caz, mai clar. Era momentul să arunc o privire jos, peste balustradă. M-am aplecat pe sfert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu puteai și nici nu era bine să știi. Nici Editorii, nici Anticarii nu trăncăneau. Aici, minciunile nu-și mai găseau locul: unii clienți plecau acasă cu marfa proaspăt achiziționată; alții, dimpotrivă, o distrugeau pe loc, sub privirile Economiștilor. Alții pândeau bursa și scoteau bunurile la licitație cât mai târziu, la momentul oportun, speculând piața și îmbogățindu-se încă mai mult. Diletanții și cei slabi de înger nu participau, iar când o făceau, din prostie sau disperare, își jucau mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
prelate cu găuri de-aerisire, să nu mucegăiască. Așteptau să treacă timpul, să crească treptat cererea și, după ani buni, poate chiar cincinale, să le revândă pe sume astronomice. Era ca și cum strânseseși toate Van Gogh-urile de pe piață, și-acum pândeai la televizor să înnebunească lumea. Ideea suna genial, demnă de-un creier educat. După unii, Scurtu n-ar fi fost străin de toată povestea. „Și mai e ceva.“, a intervenit Maria, „Să presupunem că ai dreptate, Pif-ul tău nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
acolo. Pereții urcau neîncetat, vegheați de basoreliefuri și statui amenințătoare. Așteptai cu nerăbdare să se termine totul și să ieși undeva; degeaba, distanțele rămâneau aceleași. Trecerile de la o stradă la alta se făceau scurt și strict, aproape militărește. Din scuaruri, pândeau călăreți de bronz, cu săbiile înălțate sfidător. Oriunde mergeai, trebuia să lași capul în jos. La Dom, am dat un ocol pe străduțele negustorilor de antichități și-am ieșit pe Kärtner. Strada principală sclipea de podoabe de Crăciun, candelabre din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
budă, veneam după tine. Mâncai fasole la borcan, știam cum arată boabele. Schimbai pozițiile, aflam care nu-ți place. De discuții, n-are rost să-ți mai povestesc, alea erau primele captate. Noi înregistram totul, aveam mașina în fața blocului. Te pândeam chiar și pe «Ring», în Costinești, dansam unii lângă alții fără să ne știm. Mai târziu, ți-am umblat și la ghivecele cu flori, sub farfurie. Am pus-o și pe Adina să te sune din State; ții minte, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
griji, când curiozitatea este mare, unii oameni, în special tinerii , gusta din acel miraj care-ți „ia grijile cu mâna”. Iar dacă nu are cine te sfătui sau dacă nu ai cu cine să vorbești despre aceste pericole care te pândesc la tot pasul, atunci este neștiință. Însă și mai grav este atunci când ai cu cine vorbi despre pericolul drogurilor, al alcoolului sau al tutunului și nu ții cont de aceste sfaturi pe care le primești. Nepăsarea te poate costa chiar
Vise spulberate. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by PETROVICI ALEXANDRA, Călugaru Carmen () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_1967]
-
mare, întotdeauna sunt neîndemânatic; știu că sunt și urât... în sfârșit, mai conta și faptul că eram străin. Din capul locului copiii au râs de mine, iar apoi chiar au început să arunce cu pietre în urma mea, după ce m-au pândit și au văzut că am sărutat-o pe Marie... Nu, nu râdeți, se grăbi prințul să preîntâmpine ironia ascultătoarelor, nu era vorba de dragoste. Dacă ați ști ce ființă nefericită era, vi s-ar face milă, cum mi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mâna, eu am luat-o imediat pe-a ei și am vrut să i-o sărut, însă ea a smucit-o de îndată. Atunci, în acel moment, m-au văzut copiii, toată ceata; abia mai târziu am aflat că mă pândeau de mult. Au început să fluiere, să bată din palme și să râdă, iar Marie a luat-o la fugă. Am dat să vorbesc cu ei, însă au început să arunce cu pietre în mine. În aceeași zi a aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de dimineață pas cu pas, atunci, dându-și seama că nu pleacă la Pavlovsk (ceea ce, desigur, ar fi fost o descoperire fatală pentru Rogojin), acesta se va duce negreșit acolo, spre casa aceea din cartierul Petersburgskaia Storona și-l va pândi neapărat acolo pe el, pe prinț, care-și dăduse de dimineață cuvântul de onoare că „nu o va vedea“ și că „nu de asta a sosit la Petersburg“. Și iată, prințul se repede ca apucatul spre casa aceea și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lumină, ca și cum ar fi fost un hoț speriat: dar la această mișcare se ciocni deodată cu un domn care se oprise chiar în spatele lui. — Vă urmăresc, prințe, spuse domnul. — Dumneata ești, Keller? strigă prințul, mirat. — Vă caut, prințe. V-am pândit lângă casa Epancinilor. Firește, nu puteam intra. V-am călcat pe urme cât ați mers împreună cu generalul. Sunt la dispoziția dumneavoastră, prințe, dispuneți de Keller. Sunt gata să mă jertfesc și chiar să mor la nevoie. Păi... de ce? — Ei bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu cuvânt ceea ce mi-ai scris mai înainte. N-o să-i mai scrie celeilalte; mi-a promis; și de aici pleacă mâine, așa cum ai vrut tu. A dorit să te vadă pentru ultima dată, chiar dacă tu ai refuzat; te-am pândit în locul ăsta, știind că o să te întorci pe aici, uite, pe banca de colo am stat. — Chiar ea a vrut s-o însoțești? — Și ce-i cu asta? rânji Rogojin. Am văzut ceea ce știam. Ai citit scrisorile, nu? Cum, le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
tăcut... Ippolit roși. Îi trecu prin cap gândul că prințul se preface și încearcă să-l prindă cu ceva; dar, privindu-l cu atenție, nu putu să nu aibă încredere în sinceritatea acestuia; fața i se însenină. — Și totuși moartea pândește! rosti el, mai că nu adăugând „un om ca mine!“ Și nu vă puteți imagina cum mă cicălește acest Ganecika al dumneavoastră; a scornit, ca să mai combată, că, poate, dintre cei care atunci au ascultat ce-am scris eu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]