3,617 matches
-
ca o minge de tenis. Dar unicul lucru pe care nu-l puteam ignora, unicul lucru pentru care nu găseam argumente salvatoare, unicul lucru în legătură cu care nu mă puteam convinge că situația stătea altfel era faptul că nu-mi mai păsa de James. Vreau să spun că țineam la el. Nu voiam să i se întâmple nimic îngrozitor. Dar nu-l mai iubeam așa cum îl iubisem. Mi-aș fi dorit să știu din ce cauză se întâmplase chestia asta. Dar puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mă făcuse să mă simt specială când, de fapt, nu eram. Și pentru că, după asta, îmi ținuse discursul ăla ipocrit apropo de faptul că mă întorceam la James. N-ar fi trebuit să facă treaba asta când lui nu-i păsa de mine nici cât negru sub unghie. Oamenii trebuie să-și câștige dreptul de a mă face să mă simt vinovată. Asta e o chestie pe care trebuia să încerc să n-o mai ofer așa de ușor pe cât o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
statisticiană, a spus James părând nițel disperat. — Ce frumos, am exclamat eu. Înseamnă că aveți foarte multe în comun! — Ce dracu’ ai? a urlat el. Nu înțeleg ce vrei să spui, am protestat. —De ce te porți de parcă nu ți-ar păsa? a tunat el. Tocmai ți-am spus că am o nouă prietenă! Presupun că mă port de parcă nu mi-ar păsa pentru că într-adevăr nu-mi pasă, a fost singurul răspuns care mi-a venit în cap. A, și, James
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ai? a urlat el. Nu înțeleg ce vrei să spui, am protestat. —De ce te porți de parcă nu ți-ar păsa? a tunat el. Tocmai ți-am spus că am o nouă prietenă! Presupun că mă port de parcă nu mi-ar păsa pentru că într-adevăr nu-mi pasă, a fost singurul răspuns care mi-a venit în cap. A, și, James, am continuat. — Da? a zis el plin de speranță. —Kate e bine, am spus. Sunt sigură că e doar o scăpare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
atunci nu s-ar fi putut referi decît la libertatea fiecăruia de-a scrie și citi și critica cum Îi trecea prin minte. Chiar și-n zilele cînd era frig sau se stingea lumina și se suspenda reuniunea. Nu ne păsa prea mult de beznă. Fiindcă se luau În discuție Însorita estetică, splendoarea unui verb plasat În iarbă, harpa de iarbă și adîncimea unei pauze, cenaclul fiind mai ales de poezie, nu societatea ce se-nchidea În urma noastră odată cu ușa, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Editurii Univers, el punea Întrebările. Fiind noi În floarea vîrstei și-n chip natural ultravioleți, ultrarevoltați de ce era În jur, nu făceam Însă altceva decît să ne jucăm ca fetițele cu chibrituri. Și, pe atunci, cel puțin mie nu-mi păsa de pseudoblepsii, eram ocupat cu Închipuirile, cu elanul, cu focul. Mi se părea, voiam să mi se pară, că literatura adevărată nu face contact cu realitatea, cele două fiind despărțite definitiv, demult, printr-o cezariană divină. Universitas era un spațiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
promoționale ale editorilor? Soarta cărților noastre nu depinde de efortul altora. Cum spune Adriana Bittel, timpul va aranja lucrurile. E reconfortant, dar dac-o va face cînd ne vom găsi În regnul mineral, s-ar putea să nu ne mai pese. Am citit că, post-mortem, corpul tău astral migrează În sus. Ajungi, așa, ca un fel de lumină, ca un clăbuc. Editorul nu, deoarece trăiește mai mult (s-a făcut un sondaj). Motiv pentru care refuză să te traducă. Să admitem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Am mâncat în neștire de toate, nu pentru că-mi era poftă (nu mi-a fost niciodată poftă, cum se zice despre gravide), ci pentru a fi sigură că n-o să moară copilul, că are de toate. Așa că nu mi-a păsat că devenisem cât o balenă. Eram foarte caraghioasă așa rotundă, în toate fotografiile cu zâmbetul pe buze (cred că sunt singurele fotografii din viața mea în care nu zâmbesc silit). Senzația că ești doi, că ai două inimi în tine
O altă viață. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
decît niște nenorociți de zece dolari! Bud Îi dădu o carte de vizită de la Biroul Omucideri. — Ăsta e numărul meu de la serviciu. Să mă suni, bine? Kathy smulse un Panda de pe pat. — Duke era dezordonat și nepriceput, dar nu-mi păsa. Avea un zîmbet drăguț și o cicatrice simpatică pe piept și nu urla niciodată la mine. Tăticu’ și cu unchiu’ Arthur mereu țipau la mine, dar Duke n-a țipat niciodată. Nu-i așa că era drăguț? Bud o strînse ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
răspuns că nu și l-a Întrebat dacă ceilalți băieți din echipă au tras cumva lozul cîștigător. Millard i-a spus: — Nu. Nu i-a spus că toate acele rapoarte erau niște prostii. Nu i-a spus că nu-i păsa nici cît negru sub unghie dacă materialele porno și Nite Owl sînt corelate. Nu i-a spus că n-o să aibă odihnă pînă cînd nu va pune mîna pe dosarul de la Sid Hudgens și pînă cînd negroteii ăia nu vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Lynn arăta cumplit de tristă. Bud spuse: — De pildă? — De pildă că Jack Vincennes a Înnebunit și are un fel de vendetă personală Împotriva lui Pierce. Iar mie nu-mi pasă nici pe jumătate față de cît ar trebui să-mi pese. — Cum de te-ai Împrietenit așa de tare cu Exley? Lynn rîse. — In vino veritas. Știi, iubitule, ai treizeci și nouă de ani și eu tot aștept să-ți epuizezi actuala personalitate. — În clipa asta chiar sînt epuizat. — Nu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
rezolvate Într-o singură zi - asta dacă o să-l creadă cineva. Toate rezolvate, dar nu are pe cine să tragă În țeapă. Cu Dudley - dovezi circumstanțiale și nici una materială. Dudley, prea bine plasat ca să se prăbușească. Nimănui n-o să-i pese ca lui. Cu excepția lui Exley. CAPITOLUL 69 Filaj asupra casei În care crescuse... Nu putea intra să-l interogheze pe propriul lui tată. Nu putea să-i ceară ajutorul. Nu putea să-i spună că i-a Încredințat unei femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
vreodată. S-a prins că seamănă cu Cathcart și i-a furat identitatea, introducîndu-se singur În schemă. CÎnd impostura avea să se descopere, relațiile sale cu oamenii din afară vor fi avansat prea mult pentru ca lui Davey să-i mai pese de ceea ce făcuse. Așa că Van Gelder se mută la San Berdoo, ca să fie mai aproape de frații Englekling. Se cuplează cu Sue Lefferts și Îl omoară pe Duke. Știa cel puțin unul din numele oamenilor din exterior, așa că i-a sunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
oferit de Thad Green În onoarea inspectorului Ed Exley. Nu s-a arătat afectat În nici un fel de faptul că Johnny Stompanato era În libertate și făcea obiectul unei supravegheri permanente, devenind astfel imun la asasinat. Nu părea să-i pese că Stompanato urma să fie arestat În viitorul apropiat. Preston Exley, Raymond Dieterling și Inez Soto nu l-au contactat pe Ed Exley pentru a-l felicita În legătură cu avansarea lui și recîștigarea simpatiei presei. Ed știa că ei știu. Presupunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
privească, dar nici nu-și putea dezlipi tălpile, rămânând înțepenit la masă, deși îl strigase de câteva ori să vină în bucătărie, că acolo o să mănânce. Femeia aceea știa de obiceiul copiilor de a mânca în sufragerie, dar puțin îi păsa, deși era foarte limpede că nimeni nu-și poate înghiți supa când la doi pași o femeie își pilește unghiile arătându-și pulpele lungi și arămii și sânii cu sfârcuri aproape negre. Nu avea rost să-i spună nimic, nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lungul acelei ședințe, iar acum era limpede, oricum mie îmi era foarte limpede, se văzuse pe figurile lor în ultimele două ore, mai ales de când se întorseseră la masa lor învelită în pluș plin de scame, după pauză; puțin le păsa de ce se petrecuse înainte, ți-am mai spus asta și repet, aveau o misiune și se străduiau să o împlinească și erau furioși că noi nici nu pricepeam misiunea lor Îce nu putea fi dezvăluită, ci trebuia să vină chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și-l imagina pe Vlad Dumitrescu așa cum i-l descria nevastă-sa, Rodica, sculându-se cu o ușoară durere de cap, dând la o parte draperiile, privind ceasurile și speriindu-se de cât de multă vreme a trecut iarăși, apoi nemaipăsându-i și gândindu-se la cât de multă vreme mai este înainte Îsau nici măcar gândind astea, pentru că nu se poate ști ce gândea cu adevărat, ci doar bănui după anumite priviri sau vorbe sau neliniște sau agitație chiar), umblând prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de toate gândurile astea, ca și de logica aia blestemată? Ca până la urmă să te retragi în tine! Ai unde în altă parte? Sau să ajungi la compromisuri și să știi ce-i rău în jur, dar puțin să-ți pese și...“ „Oricum facem compromisuri. Totul nu-i decât asta.“ „Și de ce trebuie să mă gândesc mereu la așa ceva?“, întreba cu înverșunare, întorcându-și privirea de la el, spre tufa îndoită de la brâu, cu crenguțele ei subțiri și firave trosnind la fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
are nevoie pentru a-și cunoaște și stăpâni trupul și, stăpânindu-l, să-l înfrumusețeze. Simțea asta ca pe un fel de bucurie, ca și cum s-ar fi aflat deasupra altora care nu descoperiseră încă ceea ce descoperise el ori puțin le păsa. Încetul cu încetul, a trecut această putere de stăpânire și asupra sufletului, interzicându-și să se întristeze ori să sufere pentru că, prea săraci fiind, părinții nu-i puteau cumpăra haine ca ale prietenilor lui care se strângeau să-și sărbătorească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ei, strigând la pisică, înainte să-i deschidă ușa: „Și tu ce naiba mai vrei? Cară-te de-aicea!“. Însă pe urmă furtuna trecuse și n-o mai puteau relua... Se lăsa seara. Viscolul se liniștise, dar oricum nu ne mai păsa. Caloriferele încinse dogoreau și în casă plutea o moleșeală primejdioasă. Pe masa de stejar ardeau două lumânări groase lângă platoul acoperit pe jumătate cu sanviciuri. Câteva sticle se goliseră și cineva le așezase lângă piciorul mesei, una lipită de cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
la Vlad Dumitrescu. „Foarte bine“, spunea deodată cu o voce care nu mai era a ei, ca un cristal spart, „foarte bine, hai să uităm de ce-am zis eu și de ce trebuie să facem și să nu ne mai pese de ce-o să fie peste o lună sau naiba știe când și să credem că lumea se sfârșește mâine! Și deci să facem tot ce ne trece prin cap, de parc-am fi pe o insulă și... Prea bine, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
clipă de chipul fiecăruia, fără să spună o vorbă și întorcându-și pe urmă iarăși spre mine profilul ei de ceară sau materie asemănătoare marmorei. Tăcuseră. Sorbeau băutura și țigările, bucuroși că sunt împreună și la căldură și nu le păsa de gerul de afară. Întorseseră cu totul spatele ecranului la care ne mai uitam eu, cu o încăpățânare care mă uimea, și verișoara absentă, cu profilul ei roman. Apoi au început să vorbească iarăși, Ileana Roman mai ales, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
părul bogat, cu mișcări încete. „De ce stai în promiscuitatea asta?“, a întrebat el dintr-odată. „Domnului Vlădescu nu-i place? Găsește că nu-i demn de el? ...Nici eu nu știu cum am ajuns aici, dintr-o greșeală, sau pentru că puțin îmi păsa ce se va întâmpla cu mine. Trăiam într-un apartament ca lumea cu un unchi care mă crescuse. Ți-am spus că părinții mei au murit demult? Nici nu cred că am ajuns vreodată să fiu conștientă de imaginea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
foarte rar și doar strictul necesar. Nu știu ce îl cuprinsese mai mult, ura sau indiferența, sau poate amândouă la un loc. Atâta doar că nu m-a mai ajutat în nimic, lăsându-mă să mă descurc singură. La început, puțin îmi păsa. Mă îndrăgostisem.“ „Ți-am spus să stai cu fața întoarsă.“ „Sau mai degrabă credeam că mă îndrăgostisem, pentru că n-avea să mi se întâmple asta decât câțiva ani mai târziu. Dar atunci... Nu, nu despre asta voiam să-ți vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
s-a întors, abia atunci am început să-l iubesc cu adevărat și suportam mai ușor orice. Chiar și moartea mătușii mele. Mă împărțeam între prichindeii de la școală, casa mare, boala unchiului și el. Eram obosită uneori, dar nu-mi păsa. Gândește-te că eram și foarte tânără. Simțeam că ceva nu era cum trebuie, dar nici nu înțelegeam ce anume, nici nu mă străduiam să aflu. Credeam că e doar o impresie a mea sau că o să reușesc să trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]