5,205 matches
-
un defect de vedere - încercând s-o străbată, simțea o nesiguranță, ca un permanent dezechilibru, de fiecare dată, însă, învins cu tinerețe și abilitate, înfloream la adierea conversației lor, - le auzeam fără să le ascult, ocrotit de prezența Anei și pleoapele șirete ale fiicei ce-i stătea alături ca o fotografie a ei făcută de un fotograf ambulant, într-un parc, cum se obișnuia înainte de război. Eram străin de vorbirile lor, printr-o nespus de dulce lene a neparticipării. Interveneam totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de rigoare, la fel celorlalte femei; soțul ei, albit, mă luă de braț, intrai în sufragerie, acum cameră funerară; sicriul cu trupul fără viață al învățătorului stătea pe masă cu dantelării și flori în juru-i. Mă închinai; ochii lui, sub pleoapele închise, priveau acum spre o lume necunoscută și fața-i palidă asemeni. Era cum îl știam, nimic schimbat în înfățișarea lui, între mândrie și umilință, de om al câmpiei; visase la vremi ce zadarnic așteptase să vină. Mai era puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Îi scăpărară ochii, într-un fulger verzui. Apoi mă privi mulțămit, cu un zâmbet: —Să trăiești, boierule, să-ți dea Dumnezeu sănătate... Asta nu-i pentru mine... —Dar pentru cine?... Deodată ridică ochii și mă privi. Apoi își coborî încet pleoapele, cu luminile spre botul pipei, și nu-mi răspunse. Voia totuși să-mi arate că l-am ajuns la inimă, că-mi era recunoscător. Începu a mormăi, și tuși de câteva ori. — Știi ce, boierule Niculiță? Dimineața n-ai venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
buze îmi năvăli un roi de cuvinte îndrăznețe. Toată tinereța înflăcărată, c-o dragoste iute, izvorâtă din întuneric, din necunoscut, mă pornea ca o izbire de val spre fata ce sta înainte-mi și zâmbea. Ea vorbi, coborându-și deodată pleoapele: —Taica s-a dus pe Iezer. A văzut că plouă și a socotit că n-o să mai vii... Acuma s-a dus să cerce niște coșuri pe care le-a lăsat de cu sară la loc bun... Începeam să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu putere. O apucai și cu stânga. Ea-și trăgea capu-ndărăt, albă la față ca varul deodată, cu gura strânsă, fără nici o vorbă. Apoi brațul drept, pe care mi-l pusese în piept, slăbi, căzu. O cuprinsei tare, îi sărutai pleoapele. Ea tot își ferea fața. Și brusc îi simții buzele într-o arsură de foc, iute, pe când ochii i se aprinseră într-o văpaie neagră. Și-n glas dintrodată parcă-i tremura o durere: — Vine taica de-acum... Se face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și văzui ochii răi, lucitori, care parcă mă ardeau; țeava se aplecă și degetul încovoiat al mânii drepte tresări! Un tunet lung, care cutremură adâncile lunci bătrâne, pocni. Și mă prăbușii și eu ca într-un întuneric nesfârșit. Când deschisei pleoapele spre stele, lângă mortul cu ochii neclintiți albi, simțeam încă în jurul gâtului strânsoarea unui arcan de fier. Mormântul unui copil, 1906 Păcat boieresc a fost publicată inițial în Convorbiri literare, nr. 1-2 din ian.-feb. 1906, an în care revista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cum a fost... După vorbele acestea, muri. Fața-i rămase neclintită, în umbra plină de mâhnire a frunzișului de răchită. Băieșu îl privi un răstimp, apoi își șterse de iarbă mâna stângă iar umplută de sânge. Întinse degetele și coborî pleoapele mortului. Oftă, parcă se deștepta din gânduri, și se sculă în picioare. Larma de glasuri creștea, venea ca un vârtej din porumbiște. Sfărâmând strujenii, gâfâind, plini de sudoare, cu cuțitele în mână, cu ochii crunți, cei patru țigani deodată izbucniră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
simții un fior fierbinte în lungul trupului. Încruntai sprâncenele mirat de această tresărire a ființei mele. —Vra să zică te-ai întors la bărbatu-tău, zisei eu cu liniște. Da, cuconașule... Nu puteam să trăiesc fără el... Iar își plecă pleoapele spre paserile care se apropiau din toate părțile, țintind-o când c-un ochi, când cu altul. Apoi văzând că nu mai spun nimic, mă privi iar lung. Caută să fii cuminte, zisei eu; iaca, Dragoș se duce duminica viitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îndârjit slujitorul boieresc. De-acuma îți crăp ochii, cum ți se cuvine! Și cum a grăit, și-a încordat brațul și a plesnit scurt peste ochi pe Mogoș. Ticălosul a gemut, a scăpat țigla și și-a pus palmele peste pleoape... Îi picura sânge printre degete. Apoi îți arăt eu ție, scrâșni Petrișor Dămian - cu mine, măi, nu merge!... Eu, acu și țigla, dacă vreau, ți-o vâr pe gât... Da’ cu tine nu mai am ce face... Mai bine stăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
c-un zâmbet, când c-o încruntare din sprâncene; și din vreme în vreme își oprea ochii ca de păcură asupra ovreicei. Haia își pleca genele, privea în pământ; apoi iar cerca să vadă obrazul celui din fața ei, și ridică pleoapele cu sfială. Tudorița se ridică și-și petrecu prietinul pe dindos, până în hudiță; apoi îndată se întoarse râzând, vorbind: — Ce stai, dragă, așa? Până acu nu l-ai văzut niciodată? — Nu, nu-l cunosc... Cum îl chiamă? —Ștefan Bucșan... —Aista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-se asupra noastră cu dragoste...“ Și deodată o vedea pe maică-sa limpede în lumina ochiului închis, slăbită, tristă, trecând nemângâiată spre negurile veșnice... Și un val de foc i se iezea la inimă; apoi lacrimile i se urcau spre pleoape. Așa visând în singurătatea ceasurilor ei, fata aprindea lampa și-și căuta lucrul. Sta neclintită, și acul fugea harnic. Și ea se gândea iar, lucrând, la zilele ce aveau să vie, la pruncul care i se mișca în sân, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cerea zaharnița și cafeaua. Apoi desfăcu o legăturică murdară, plecându-și nasul coroiat și ochii mici spre ea. Haia o urmărea cu privirile prin casă, fără nici un cuvânt. Înțelegea că i se pregătește ceva, avea nădejdi, avea temeri de moarte. Pleoapele-i căzură deodată peste lumini și începu să plângă cu amar. —Poate-am să mor... șopti ea ca într-o aiurare... Ce voiți să faceți?... Apoi șopti abia auzit: Tot mi-i drag... mie tot mi-i drag... Se liniști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ș-o cățea, Haie, acuma-i mai curată decât tine!... Fata se ridică deodată în cot, c-o privire stranie, puse tremurând mâna pe ceșcuță ș-o sorbi din trei înghițituri. Apoi își lăsă capu-n perini, oftă și închise pleoapele. Sara târziu, când se întoarse Sanis acasă, toată mahalaua era strânsă în drum, înaintea casei lui. Și-nlăuntru, în odaia răscolită, gemea Haia în sudorile morții. Gemea cu unghiile înfipte în chilote: — Nu mai pot! mă arde! nu mai pot! Ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
numele florilor celor mai mașcate ale cerului, învățate de la bătrânii pe lângă care copilărise. Întăi nu se gândea la nimic; îi plăcea să se simtă așa singur; pe urmă parcă-i luciră la căpătăi ochii Marghioliței de la bordeiul din deal. Închise pleoapele și o văzu ca-n vis lângă el. Înțelese că i-i dragă și i-i dor de dânsa; și deschise deodată iar spre stele ochii fierbinți. Privi în juru-i și ascultă. Vitele stăteau tihnite în staul și rumegau. Bordeiele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Faliboga și se învăli mai bine în cojocu-i de berbec. Om vedea și noi ce drac a mai ieși de-aici, șopti ea încet. Sania trase la scara caselor de vălătuci. La ferestre fâlfâiră perdelele albe - parcă se desfăcură niște pleoape; ușa se deschise și călugărița se strecură în cerdac, subțirică, în cațaveica-i de vulpe, privind c-un zâmbet încremenit pe fața-i fină la cuconița cea bălaie. Din toate părțile veneau bordeieni și se adunau în jurul săniei, cu căciulile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a întrebuințat. Ornicul cu lanțuguri din părete, între ferestre, arată ceasul al doilea după miezul nopții. Limba lui bate grăbit: toc-tic. Privește toate câte sunt împrejurul lui ca pe niște vedenii și închide ochii. Jarul i-a scânteiat în coada pleoapei. Așa a clipit ursul din râpă, cătră el, numai c-un ochi. L-a clătinat de umăr nana Floarea. L-a clătinat de două ori; era căzut cu pieptul pe marginea vetrei. Abia când l-a clătinat a treia oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se duce la vale. — Da; se duce. Ascultă, Trăiane. Știi tu ce s-a întâmplat? Știi tu ce s-a întâmplat? De ce nu răspunzi? În sania aceea e Ana, moartă. Și-n Ana e inima mea. Îi tremurau buzele și pleoapele; și-a plecat fruntea în coama iepei; a apucat între buze un moț de scai din coamă, ca să-și înăbușe gemetele. Mai mult decât patru zile n-au fost trecut și nana Floarea s-a întors în bună stare, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
putea vedea. Acolo s-a rezemat de părete și a lăsat să-i curgă lacrimile, în tăcere. Le-a cules de trei ori cu vârfurile degetelor și le-a lepădat. Și-a trecut dosul palmelor și apoi colțul broboadei peste pleoape și iar a ieșit la vedere. A cercetat și a direticat câteva clipe prin odaie, după aceea s-a dus să pregătească prânzul pentru oamenii străini. La acel prânz, în căsuța de-afară, Traian a istorisit și el cum petrecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bătrânul c-o voce care n-avea în ea nici dragoste, nici ură. Baiazid s-a cutremurat. A întins mâna, a luat o cupă, a băut o înghițitură și a închis ochii, așteptând moartea. Când, după o clipă, a ridicat pleoapele, a văzut pe părintele său bând domol ce mai rămăsese din lichidul început. Împăratul a depus cupa și i-a zâmbit întăi lui, apoi doamnei Roxelana. Obrazul mamei s-a luminat ușor. —Părintele tău și stăpânul nostru, a zis ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încet de parcă ar fi desfăcut un cadou. —Anna, ești atât de frumoasă, repeta întruna. Ești atât de frumoasă. Erecția lui era ca mătasea la atingere, catifelată și tare între pulpele mele, și m-a sărutat în fiecare locșor, începând cu pleoapele și terminând cu partea din spatele genunchilor. Tot ce învățasem s-a dus pe apa sâmbetei. Îmi propusesem serios să îmi răsucesc sutienul deasupra capului, dar luată de val am uitat. Aveam alte lucruri la care să mă gândesc: rareori am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
femeilor. Solia noastră a intrat așadar în sala Ambasadorilor unde Boabdil trona la locul lui obișnuit, înconjurat de doi soldați înarmați și de câțiva sfetnici. Avea riduri extraordinar de adânci pentru un bărbat de treizeci de ani, barba cenușie și pleoapele veștede; în fața lui, un enorm brasero din aramă cizelată ascundea vederii celorlalți picioarele și pieptul sultanului. Era la sfârșit de moharram, care corespundea în anul acela cu începutul lunii creștine decembrie, o perioadă atât de rece încât ne aducea aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
era nu atât pentru a-i da sfaturi, cât mai degrabă pentru a se afla în preajma cutezanței, tinereții și turbulentelor sale iubiri. În ziua aceea totuși, vizita celui numit fakkak avea ceva solemn. Redevenise dregătorul religios binecunoscut, ochii săi cu pleoape zbârcite cătau sever, vorbele sale erau rodul îndelungatei lui legături cu vitregia soartei. Toată viața mea m-am aflat în preajma captivilor care nu visau decât libertatea și nu pot pricepe cum un om liber și cu mintea întreagă poate alege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
atâta timp. Nu era mai puțin bucălată decât atunci când o văzusem venind spre noi agățată de brațul maică-sii, pe tartană. Pielea nu-i era mai puțin trandafirie. Buzele nu-i luceau mai puțin. Cu toate astea, khôlul întins pe pleoape o făcea să pară femeie. La fel și silueta. De altfel, în vreme ce o tot observam, s-a îndreptat de spate și i-am putut ghici sânii. Inima ei bătea mai tare, sau a mea? Mi-am plecat ochii. Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
un țipăt. — Ajunge, Harun, te implor! Se uita la zdreanța răufăcătoare de la picioarele ei cu tot atâta milă pe câtă groază. Zeruali ținea ochii întredeschiși, dar nu mai mișca. Harun se apropie de el, neîncrezător, îi cercetă pulsul, îi atinse pleoapele, apoi se ridică, deloc tulburat. — Omul ăsta merita să moară ca un câine la picioarele celei mai nevinovate dintre victimele lui. Înainte de căderea serii, Harun îl îngropase pe Zeruali sub un smochin, fără să-i fi scos nici veșmântul, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
n-ar fi simțit într-o dimineață o durere la ochiul stâng. Asta se petrecea cu două luni înainte de sosirea mea, în momentul în care ravagiile ciumei erau în toi. Numai că suveranul nu se mai interesa acum de epidemie. Pleoapa îi cădea. Curând ea se închise atât de complet, încât trebuia s-o ridice cu degetul pentru a putea arunca o privire. Medicul lui diagnostică o ptoză și prescrise o incizie. Interlocutorul meu tocmai îmi oferise un pahar cu sirop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]