3,259 matches
-
între aprilie 1924 și ianuarie 1932. Redactor: Ion Vinea. C. reprezintă prima și cea mai semnificativă publicație a avangardei românești, cu un program estetic bine conturat. În primii ani, revista, eclectică, manifestă predilecție pentru articolele de orientare democratică și adesea polemică despre actualitatea politică internă și externă, pentru cronici economice, anchete sociale. Printre primii colaboratori se numără Tudor Arghezi, F. Aderca, Camil Petrescu, B. Fundoianu, Ion Călugăru. Intențiile inovatoare, moderniste ale mentorilor publicației, Ion Vinea și Marcel Iancu, ambii aflați printre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286393_a_287722]
-
literar”, „Românul politic și literar”. R.l. atacă virulent „Sămănătorul” și mai ales pe N. Iorga (Caion și Ioan Tanoviceanu în „Iorgaidele”) și promovează, în revanșă, mai ales traduceri din literatura franceză modernă (Alphonse Daudet, Paul Claudel, Jean Moréas). Spiritul vehement polemic al lui Caion se temperează temporar odată cu venirea la conducere a lui A.D. Xenopol, care nu tolerează violența de limbaj și atacul la persoană. Rubricile permanente sunt „Note critice”, susținute de Caion și uneori de A.D. Xenopol, „Cronica revistelor românești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289356_a_290685]
-
Nicolae Ceaușescu și jurnalul perioadei în care scriitorul a fost prigonit și a făcut greva foamei în vederea obținerii expatrierii. Publicistica propriu-zisă, din anii ’90, este de atitudine politică și civică, de atitudine morală mai ales, combativă și intransigentă, în majoritate polemică, nu rareori pamfletară, violentă chiar, însă în limitele urbanității. Vădit este că T. se singularizează prin faptul că intervențiile lui au aerul legitimității și autenticității depline, nu lasă impresia înregimentării gregare sau a unei ralieri oportuniste la o grupare sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
a acestor versuri e înlocuită, în Caracteruri (1825), de satira activă, cu finalitate precisă, de îndreptare. În portretizarea patimilor omenești, tributară lui Teofrast și La Bruyère, tendința și expresia generalizatoare, țintind către tipologia clasică a modelelor, se aliază cu înverșunarea polemică. De unde naturalismul în limbaj, invectivele, mulțimea detaliilor ce individualizează și dau tablourilor autenticitate, culoare locală. Verva imprimă „caracterelor” mișcare, transformându-le în mici scenete (Defăimătorul). Obositoare lungimi, ca și discursivitatea nu au putut fi totuși evitate. Prefața volumului e o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
vedere, erau de acord că epoca în care trăiesc este o epocă a decadenței. Ei au reacționat față de ceea ce au perceput drept o criză a culturii și a moralei propunând, fiecare în felul lui, o reorientare radicală. În eseurile sale polemice, Kraus a examinat evoluțiile de pe scena social-politică și culturală în lumina unei reflecții principiale asupra valorilor. În degradarea limbajului public, bunăoară, vedea simptomul coruperii spiritului și al degradării relațiilor interumane. Căci defectele din caracterul unui om, cele ale gândirii și
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Tractatus-ului este atât de controversată, temele și ideile acestei scrieri pot fi rezumate. Altfel stau lucrurile cu ceea ce a scris Wittgenstein după 1930, în particular cu Cercetările: „Direcția de atac și scopul lucrării sunt neclare - dacă facem abstracție de pasajele polemice -, iar forma ei se arată refractară față de orice încercare de a o rezuma, deoarece unele dintre cele mai importante puncte sunt doar prezentate și sugerate, în loc de a fi expuse.“31 Și modul cum a tratat Wittgenstein aceste însemnări contrastează cu
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ale lui B. dezvăluie bune însușiri de prozator. Dar el obține performanța scriitoricească în gazetărie. După întoarcerea din exil, se dezlănțuie în adevărate campanii de presă (de exemplu, în problema secularizării averilor mănăstirești), cu mare răsunet în epocă. Avea nerv polemic și știa să-și orchestreze argumentația în perioade ample, de largă respirație. Cu intervențiile sale publicistice incisive, inspirate, B. anticipează și pregătește gazetăria lui M. Eminescu. Numai abundența a stricat lui Bolliac, care de altfel face dovada unei mari imaginații
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285808_a_287137]
-
grăbită a „discursului” operei. Micromonografiile Constantin Noica (2000) și Titu Maiorescu (2003) realizează o evadare din actualitatea imediată. Fără a produce o mutație radicală în receptarea celor doi scriitori, lecturile cuprind puncte de vedere originale și nu de puține ori polemice. SCRIERI: Semnele realului, București, 1981; Textul și realitatea, București, 1984; Obsesia credibilității, București, 1996; Constantin Noica, Brașov, 2000; Titu Maiorescu, Brașov, 2003. Antologii: Un destin istoric: Biserica Română Unită, Târgu Mureș, 1999 (în colaborare). Repere bibliografice: Petru Poantă, „Textul și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288251_a_289580]
-
așa cum se va întâmpla și în Coarde vechi și noi (1936). Aptitudinea pentru jocul liric, lexical și ideatic i-a adus lui M. eticheta de poet bizar, grav și ludic în același timp. În Poezii antipoetice (1933), cu un titlu polemic inspirat de Adrian Maniu, se observă totuși un echilibru interior, asigurat de esențe foarte pământești și, iarăși, balcanice, precum mărgeanul, rodiul, portocalul, șofranul, nardul, măslinul ș.a. Poeme în limba păsărească (1936) se așază pe fundamentul folcloric și mitic din Balcani
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287955_a_289284]
-
activă a misteriosului Combray și preocuparea liricei înalte: ridicarea unui helenism neistoric, altfel adevărat (prezent în gîndirea geometrică a lui Eudox și Apolonius, ajuns la expresiune în oda pindarică) - aceeași concurență făcută duratei curente se afirmă stăruitor". Cecității lovinesciene, exagerată polemic de autorul Domnișoarei Hus, îi contrapune imnul spiritual, scris, fără colaborare, dar coeficient, de poeți din țări și decenii diferite. O bună paralelă ar putea fi Poe-Barbu. Fervent al vechii Grecii, se simte dator să-și definească poziția față de tradiționalism
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
teza de doctorat susținută și publicată în același an, 1904, în limba germană la Universitatea din Halle). Volumul adună o serie de texte ce pun în discuție ideile ce animau epoca, de natură morală, filosofică, politică etc. Într-un stil polemic, lucid, în manieră junimistă, avînd ca model pe Titu Maiorescu în lupta acestuia cu beția de cuvinte; apărător al valorilor naționale autentice și în contra tradiționalismului găunos, este și un apărător al spiritului critic pe urmele lui G. Ibrăileanu, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
unui nu mai puțin redutabil polemist, T. Arghezi. Poetul Florilor de mucigai are un Cuvînt înainte la ediția de Poezii ale lui Eminescu, apărut în 1960, colecția Biblioteca pentru toți, unde putem constata că a luat tacit seama la observațiile polemice ale lui I.E. Torouțiu. Studiul său, Schiller și Eminescu. Reeditarea unei erori, se deschide cu enumerarea principiilor pe care trebuie să le urmeze un lucrător pe tărîmul știința istoriei literare: "Disciplina oricărei științi impune ca metodă principiul fundamental de racordare
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
măcar cu atâta să ne alegem față de tăcerea frisonantă și lașă din timpul guvernării Năstase. Altfel, nu prea e de râs, cât de plâns, și această constatare amară m-a făcut să fiu mai precaut cu exaltarea, fie ea și polemică, a fondului nostru nelatin amintit de Blaga. Nu cred că e vremea resurecției niciunui fel de trăirism misticoid și acest tip de discurs, delirant și iresponsabil, oricât de seducător ar putea el părea în gura unui pantomim trăznit de viziuni
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
fine, și timpul ca lumea nomenclaturii comuniste românești să învie, sub pana iscusită a unui romancier debutant. Domnul Mircea Radu Iacoban ne-a oferit cadou, la cei 70 de ani împliniți chiar astăzi - La Mulți Ani! -, ceea ce eu aș numi, polemic, "adevăratul roman al tranziției". Polemic față de prietenul Liviu Antonesei, cel care- s-a grăbit, din considerente amicale, să pună această etichetă pe volumul Maestro scris de Stelian Tănase, un op cu calități literare, dar mult prea stufos și suprarealist, haotic
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
nomenclaturii comuniste românești să învie, sub pana iscusită a unui romancier debutant. Domnul Mircea Radu Iacoban ne-a oferit cadou, la cei 70 de ani împliniți chiar astăzi - La Mulți Ani! -, ceea ce eu aș numi, polemic, "adevăratul roman al tranziției". Polemic față de prietenul Liviu Antonesei, cel care- s-a grăbit, din considerente amicale, să pună această etichetă pe volumul Maestro scris de Stelian Tănase, un op cu calități literare, dar mult prea stufos și suprarealist, haotic, insuficent strunit profesional și, la
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
contracandidaților săi la Primărie - gest reprobabil integral pentru cetățenii onești și iubitori de democrație din acest oraș care, din fericire, nu pot fi împiedicați să dezbată dacă echipa e cu adevărat un bun public ce aduce beneficii imaginii Iașului, așa cum, polemic și disperat, încearcă domnul primar să ne convingă. Chiar dacă la stadion merge, statistic vorbind, mai multă lume decât la Filarmonică, e oare justificat să cumperi din bani publici, cu 2 milioane de euro, o instalație de nocturnă în loc să repari clădirea
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
între titlu și celebra interogație metafizică ce punea în ecuație Prefectura și cu o unealtă tradițională a cizmăriei premoderne, resimțită intercostal, pe la începutul anilor '90, de modelul politic al domnului primar. Pentru că, de această dată, voi încerca să evit tonul polemic în favoarea discuției pragmatice, mai "pe fond" cum ar spune același Ion Iliescu. Iată despre ce ar fi vorba... În urmă cu două săptămâni s-au încheiat la Iași "Zilele Francofoniei", o manifestare academică și culturală inițiată de Centrul Cultural Francez
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
și în prezentarea de la Iași, care, în ciuda afișului, a fost mai curând o formă de prelecțiune populară decât de disecție profesionistă, am regăsit perspective și puncte comune cu autorul, dar, evident, nu acestea fac obiectul rândurilor de față, ci chestiunile polemice. În primul rând, resping activ ideea că e o fatalitate că publicul vrea orori, vulgaritate și fapte diverse declasate, iar bieții angajați din media n-au încotro, sub apăsarea barbară a patronilor (care, evident, au băgat bani ca să câștige, și
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
sau din piața publică, nesesizând, în jerbele sale biciutoare și iconoclaste, structura metaforică și improvizația poetică. Dinescu nu este un analist politic. El face asociații surprinzătoare și jocuri stilistice pe care le livrează gata fezandate într-un sos justițiar și polemic, cu patos și farmec de cele mai multe ori, cu omenești umori sau interese, câteodată. El arată pe viu structura poetică a discursului anarhist de stânga și explică de ce exaltații țin să poarte pe burtă mecla unui terorist sudamerican imprimată pe un
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
două ori să se exprime, apoi, dacă continuă să fie necivilizați sau agresivi, pe lângă subiect, sunt invitați scurt să se care de acolo). Intervențiile mele au vizat mai curând latura tehnică, jurisdicțională, a chestiunii, și au stârnit și câteva reacții polemice interesante. Cum, totuși, nu se cuvine ca un invitat să monopolizeze o temă pe blogul altcuiva, m-am gândit că pot face aici, mai ușor și mai detaliat, o sinteză a modului cum citesc eu acest scandal, mai ales că
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
colaboratori ai Securității în poziții-cheie în România post-comunistă și, în contextul recentelor dezvăluiri făcute de ICCMER și a campaniei orchestrate de Gândul de demascare a foștilor torționari, e resuscitat, periodic, proiectul unei legi a lustrației. Tema lustrației a fost lansată polemic de Dumitru Mazilu, pe 12 ianuarie 1990, când a încercat să-l dea jos de la putere pe Ion Iliescu (care își revendica legitimitatea de "emanat" al Revoluției) nu numai cu ajutorul manifestanților din fața Guvernului, ci și cu întrebarea, care a făcut
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
vizor cele două religii de origine abrahamică: iudaismul și islamismul, se remarcă faptul că la nivelul întregului Orient Mijlociu trenează o logică tradiționalista potrivit căreia se menține mecanismul de revendicare pentru sine a adevărului absolut; din acest punct de vedere polemică se accentuează în condițiile în care deși cele două religii au o bază comună acestea o interpretează diferit. Interpretarea în contextul islamismului care se înțelege pe șine "că o reluare a revelației primordiale a unicului Dumnezeu, adică a adevăratei religii
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
1968, 5; Matei Călinescu, Cartea de critică. Literatură și semnificație, LCF, 1968, 49; Ov.S. Crohmălniceanu, „Modern, modernism, modernitate”, RL, 1970, 5; Eugen Simion, „Modern, modernism, modernitate”, RL, 1970, 14; Nicolae Manolescu, Paradoxurile unei teorii, LCF, 1970, 19; Lucian Raicu, Vitalitate polemică, RL, 1973, 17; Al. Călinescu, Claritate și consecvență, CL, 1973, 9; Radu Enescu, Last but not least: Călătorie de consum sau itinerar spiritual, F, 1974, 9; Mircea Iorgulescu, O critică nouă, RL, 1975, 8; Al. Călinescu, Știința literaturii și critica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
În plină ofensivă a „gândirii slabe”, S. reactualizează, atât în eseuri cât și în proza de imaginație, tipul de creator vizionar. Considerat în raport cu generația sa, el este un solitar. Nu însă unul indiferent, ci definindu-se prin distanțare și diferențiere polemică. Încă de la romanul Vântul sau țipătul altuia scriitorul contestă statutul și finalitatea literaturii ca pură „aventură a limbajului”, ca „inginerie textuală”. „Tehnologia textului - spune un personaj - e la fel de rece și de precisă ca și cea a mașinii. Sunt mii și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
Ș. despre scriitori contemporani și despre literatură în general (Ion Barbu, N. Davidescu, Liviu Rebreanu, M. Blecher, I. Călugăru, Hortensia Papadat-Bengescu, E. Lovinescu, I. Valerian, Lucia Demetrius, Mihail Sebastian ș.a.), texte unde încearcă o sistematizare a ideilor critice personale, uneori polemice. Repere bibliografice: Lovinescu, Sburătorul, II, 308; Emil Gulian [C. I. Șiclovanu], RFR, 1936, 2; C. Th. [Cicerone Theodorescu], C. I. Șiclovanu, „Floarea de foc”, 1936, 3; Ionescu, Război, II, 83; Emil Giurgiuca, Poeți tineri ardeleni, București, 1940, 211-220; Straje, Dicț
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289664_a_290993]